Palomar reloaded

Beyond Palomar

de Gilbert Hernandez

Povesteam aici despre epopeea Palomar, despre fertila primaritza Luba care, inarmata cu un ciocan si facand copii cu nemiluita, tzine sub papuc comunitatea satului mexican Palomar de-a lungul a vro 20 de ani de fresca sociala rurala, un fel de Morometzii sexy.

Volumul Beyond Palomar, din pacate doar paperback, publicat de aceiasi Fantagraphics Books, e o anexa la Palomar, un prequel despre copilaria si tineretzea Lubei, inainte sa ajunga spalatoreasa de barbatzi in satul Palomar (pozitzie de pe care si-a inceput odiseea).

Povestea e mult mai focalizata decat in volumul principal - Palomar era o fresca a unei societatzi rurale aparte in care Luba intervenea doar in momente cheie. Aici povestea reflecta situatia politica a Mexicului anilor 60-70, in valtoarea Razboiului Rece, a opresiunilor si a presiunilor comuniste din zona, context in care Luba isi traieste copilaria si tineretzea. Autorul face si o trimitere interesanta la istoria benzilor desenate. Se pare ca in anii 60 in Mexic se vindea ca painea calda o banda desenata rasista, intitulata Pedro, despre un negru care era desenat ca o maimutza si era pus in tot felul de posturi ridicole (=umoristice). Motiv pentru care mamele ajunsesera sa evite a-si mai boteza copiii cu acest nume, pana atunci foarte comun, la fel cum, de la Hitler incoace n-am mai prea auzit de copii cu numele Adolf.

Nascuta din iubirea interzisa intre o aristocrata bunoaca si un iobag, Luba e alungata impreuna cu mama si iobagul de catre sotzul mamei. Pana la urma mama isi baga si ea picioarele, caci iobagul oricat era de bun la pat, era boring si nu era in stare sa intrezina o familie. Inainte sa fuga, mama ii lasa Lubei o carte cu poze, flori presate si alte amintiri. Rupt in cur, fara bani si bolnav, iobagul se intoarce in satul sau natal, unde o lasa pe Luba in grija surorii lui care avea o gospodarie cat de cat. Acolo Luba creste mare, invatza sa citeasca din benzile desenate Pedro de care pomeneam, devine atractzia satului pe masura ce ii cresc sanii legendari si face rost de un ciocan pentru a se proteja de tentativele de viol. Pana la urma cade in mrejele unui om de afaceri de 50 de ani care o duce la oras si o intretzine intr-o relatzie marca Irinel Columbeanu, omul de afaceri fiind patronul unui club de strip-tease cu hermafroditzi. Asistam si la emanciparea Lubei din fata sarmana de la sat rusinata sa mearga la shtrand in costum de baie, in parashuta dezinhibata si manipulatoare care va domina satul Palomar, unde se retrage sa-si reconstruiasca viatza dupa o serie de esecuri si decizii pripite.

In finalul volumului e adaugata si o poveste filler, destul de interesanta, despre tensiunile rasiale din California (ceva in genul filmului Crash). E vorba de un chef intr-o vila californiana, in care se aduna tot felu de oameni de toate culorile, atat de rasa (latino, china, albi etc.) cat si de gusturi (metalisti, punkeri, fani Iggy) si barfesc unii despre altii. M-am distrat sa remarc ca dialogurile alea sunt luate parca de pe forumurile rockerilor de pe la noi. M-am distrat si mai tare la un dialog intre doua gagici:

-I hear Cynthia plans to adopt one of those poor crippled romanian orphans...so awful to see them so sick and alone living in what are practically cages...
-I know this is going to sound mean but i can't shake this feeling that the real fuss people are making over this tragedy might be because those poor kids are white!*

Daca va intrebati care e legatura cu Palomar, ei bine la cheful de care pomeneam ajunge si un cuplu de lesbiene dintre care una este fiica lui Luba, alungata din sat in volumul Palomar din pricina orientarii sexuale. Cele doua lesbiene traiesc in SUA in ilegalitate si participa la cheful monden in scopul de a ramana gravide si a intemeia o familie.

*Cartea a fost scris chiar in 90.

- plusuri: asemeni lui Palomar, acelasi stil de fresca sociala Marqueziana imbinata cu telenovela soft-porn
- minusuri: desi e mai focalizata decat Palomar (adica aici chiar avem un personaj principal), povestea Lubei e cam incoerenta si plina de referintze la evenimente politice din Mexicul anilor 80 care mi-s cam straine.

- recomandare: lectura obligatorie dupa parcurgerea volumului Palomar; altfel, nu prea are sens

Niste omnibusuri

Nu vorbim aici de benzi desenate ci de "literatura serioasa" (cum e considerat SF-ul si fantasy-ul raportat la benzi desenate (si mainstream-ul raportat la SF si fantasy)).

Omnibusurile sunt niste cartzoaie groase scrise marunt care contzin mai multe romane, eventual si niste proza scurta anexata. Deoarece contzin romane, n-avea sens sa le bag la articolul despre proza scurta, plus ca editiile astea merita o atentie mai deosebita decat daca le pomeneam la capatul unei liste lungi de cartzi. Am impresia ca omnibusurile vor fi urmatorul trend al editurilor care ofera editzii limitate de lux. Cu "de lux" vreau sa zic ca un factor important e si ergonomia volumelor, desi-s groase si cu fonturi mici le potzi deschide fara sa rupi cotorul iar fonturile sunt mici dar nu inghesuite ca in cartile Tritonic, incat se obtine un echilibru rezonabil intre "experientza de utilizare" si cantitatea de informatzie.

Cea mai tare din parcare la nivel estetic e The Autopsy and Other Tales de Michael Shea. N-are nici 600 de pagini dar cuprinde nu mai putzin de 3 volume ale autorului plus ilustratzii color. Cele 3 volume sunt:

• colectzia de povestiri Polyphemus, nominalizata la World Fantasy (cu povestea The Autopsy nominalizata separat la numeroase premii);
• romanul de tineretze The Color out of Time, tributar lui Lovecraft (de fapt cred ca e chiar o continuare la The Color out of Space a lui HP);
• romanul I, said the fly despre care nu stiu nimic.

Michael Shea a fost mereu un autor cu impact comercial redus in ciuda faptului ca premiile nu l-au ocolit. Unul din motive ar fi ca a publicat doar la edituri de kkt, iar al doilea motiv e ca in 30 de ani de cariera a publicat cat Stephen King in 5 ani asa ca numele sau n-a apucat sa se impregneze in memoria colectiva. E unul din acei "writer's writer", fiind idolul a numerosi autori horror mai de succes decat el. In conditiile astea, The Autopsy and Other Tales e menita sa-l resusciteze din uitare si e vazuta de fani ca o bijuterie rara (500 de bucatzi pe toata planeta, semnate de autor, la pretz de pornire de 100 dolari, bag mana in foc ca intr-un an va ajunge la peste 200). Eu am luat-o la juma de pretz cu ocazia unei oferte de Craciun a amazonului pe care intentzionat nu am anuntzat-o pe blog sa nu ma trezesc ca mi-o sufla careva cum am patzit cu biletele la Roadburn. Inca se mai gaseste la 60 dolari dar nu pt multa vreme.

James Blaylock, se zice ca ar fi inventatorul genului steampunk. Subterranean Press a scos recent un omnibus la vreo 600 de pagini cu cateva ilustratii, continand doua romane (The Homunculus - castigator al premiului PK Dick si Lord Kelvin's Machine - nominalizat World Fantasy) si cateva povestiri anexate romanelor. Steampunkul e genul ala imposibil de definit care e un fel de retrocyberpunk:

• e cyberpunk pentru ca abuzeaza de tehnologii avansate si limbaj tehno-babble
• e retro pentru ca tehnologiile alea sunt avansate raportat la o perioada din trecut (de regula tehnologii analogice, chiar mecanice, in locul celor digitale care definesc peisajului SF-ului si cyberpunkului in special).

In consecintza, povestile steampunk se petrec adesea intr-un cadru istoric, indeosebi Anglia victoriana (vezi filmul si cartea The Prestige sau seria BD League of Extraordinary Gentlemen) sau Vestul Salbatic (westernurile SF ale lui Joe Lansdale). La unii autori actziunea nu e plasata neaparat in trecut, ci pur si simplu se inlocuieste digitalul cu analogicul intr-un cadru modern (vezi jocul video Syberia) ori, la cei mai umoristi dintre autori, e vorba pur si simplu de asocieri libere pana la a fi aberante, voit naive (de regula referintziale) si incompatibilitatzi fortzate pana la parodie (Doctor Who, Hitchhiker's Guide to the Galaxy). Tim Powers (autorul unuia din cele mai tari romane steampunk ever, The Anubis Gates), il recomanda pe James Blaylock ca fiind inventatorul genului si argumentul sau e ca Blaylock nu a folosit doar retzeta asocierilor fortzate retro-futuriste si umanist-tehnologice ci a propus si un stil de scriitura pentru genul respectiv, un stil care implica o limba engleza delicioasa si retro inspirata de R.L.Stevenson si Edgar Poe, un stil in care toata lumea e gentleman, chiar si Jack Spintecatorul, Dracula sau Dr. Jekyll. Unii recenzori il compara pe Blaylock cu pionierul umorului englezesc "psihedelic" P.G.Wodehouse (idol al lui Rushdie si Pratchett).

In buna traditzie, omnibusul The Adventures of Langdon St. Ives prezinta, prin 2 romane si 4 povestiri, aventurile incredibile ale unui gentleman englez si a valetului sau in lupta impotriva cocoshatului Narbondo (personaj imprumutat de la Borges). Incercatzi sa va imaginatzi niste cugetari ale unui Sherlock Holmes implicat in evenimentele din filmul Matrix, folosind limbaj englezesc si figuri de stil de acu 100 de ani. Doar ca Blaylock nu le-a scris acu 100 de ani, ci la inceputul anilor 90, cand propunea genul steampunk ca pe o parodie a americanului cyberpunk (Matrix, etc.), asa ca in ghiveciul asta te mai pomenesti si cu sex, brutalitatzi horror si opinii filozofice postmoderne. De fapt steampunku asta, cu accentul lui pe referentzialitate si asocieri libere/absurde, e adesea inclus in postmodernism, cu conditzia sa nu fie publicat intr-o colectzie care foloseste eticheta SF.

Barry Hughart e un scriitor dubios care a scris in toata viatza 3 romane, dupa care s-a lasat de meserie din pricina ca l-au enervat editorii. Primul dintre romane a fost castigator al World Fantasy, celelalte doua nominalizate la Locus, toate 3 alcatuind o trilogie aparte, inspirata de traiul autorului prin China si Coreea. Nu e vorba de romane de razboi sau cu subiect militar, ci de un imens basm fantastic scris dupa retzeta legendelor chinezesti (cu cimilituri si ghicitori cu tot), descriind calatoriile Meshterului Li si a iobagului Nr.10, un fel de Don Quijote chinezesc in cautarea unei radacini miraculoase de ginseng. Autorul amesteca mitologie chinezeasca, istoria Chinei antice si epopeile despre calatorii initziatice (banuiesc ca si celebra banda desenata japoneza Lone Wolf and Cub). Trilogia lui Hughart a fost publicata recent de Subterranean intr-un omnibus: The Chronicles of Master Li and Number Ten Ox, vandut integral la o saptamana de la aparitzie, in conditziile in care prima editzie ajunsese la pretzuri de 300 dolari. Din pacate pe asta n-am mai prins-o.



Gene Wolfe - Severian of the Guild. Despre asta o sa va povesteasca exty mai multe, contzine toate cele 4 romane care constituie dupa unii varful operei lui Gene Wolfe si unul din piscurile semetze ale literaturii fantasy din toate timpurile. Vorbim besigur despre:

• The Shadow of the Torturer
• The Claw of the Conciliator
• The Sword of the Lictor
• The Citadel of the Autarch

Severian of the Guild a aparut din cate stiu doar in editzie englezeasca, la Gollancz, si se gaseste pe la noi prin Carturesti la pretz de nimic pentru cele aproape 1000 de pagini. Pentru cine n-a auzit inca de el, Gene Wolfe s-ar putea sa fie cel mai tare scriitor SF in viatza iar cele 4 romane stau undeva pe langa Lord of the Rings si Dune, poate chiar deasupra lor. Exty, preia legatura.


















Tot de la Exty si tot de la britanicii Gollancz aflatzi mai multe despre cele 2 omnibusuri ale lui Dan Simmons, grupand ciclul de 4 romane care l-au consacrat si care au resuscitat genul space opera intr-o perspectiva mai culta:

• Hyperion
• The Fall of Hyperion (cronica lui exty)
  
• Endymion
• The Rise of Endymion (cronica lui exty)
  

Le-am vazut si pe astea prin Carturesti.

Glen Cook e un scriitor de fantasy care si-a mancat pita in anii 80 cu ciclul de 8 romane Dread Empire, care au cunoscut succes la popor si mai putzin la critica. In fine, banuiesc ca orice heroic fantasy se scria in anii 80 statea in umbra lui Gene Wolfe. Daca dam umbra asta la o parte, Glen Cook aduce un fantasy ceva mai pulp, influentat de policierul noir (eroi cinici, ploturi sucite si mistere cu iz de roman politzist), fiind o foarte influenta punte de legatura intre heroic fantasy-ul idealist si chiar naiv al clasicilor (Tolkien, Lewis) si cel cinic si intunecat al modernilor (Steven Erikson pare sa-i datoreze destul de multe lui Cook, iar Vandermeer il recomanda ca o alternativa mult superioara aventurilor de duzina debitate de Terry Brooks). Ciclul de referintza Dread Empire contzine si cartzi bune si cartzi proaste. Cele mai bune (primele 5) au fost grupate in 2 omnibusuri care arata superb (in hardcover cel putzin), de la Nighshade Books:

• A Cruel Wind - trilogia principala Dread Empire;
• A Fortress in Shadow - 2 prequeluri care par sa nu fie doar umplutura, ci chiar mai bune decat trilogia principala;
• An Empire Unacquainted with Defeat - culegere de povestiri care au loc in universul creat de Cook, banuiesc ca asta e cam de umplutura dar arata bine in biblioteca langa celelalte.

David Drake nu-mi prea place dar cunosc catziva oameni care s-ar da in vant dupa el. Drake face parte din randul artistilor obsedatzi de experientza razboiului din Vietnam (Joe Haldeman, Oliver Stone) care a scris toata viatza lui SF militar, un fel de Sven Hassell care a pus extraterestrii in loc de vietnamezi sau rusi, ori uneori nici macar extraterestrii, ci a mutat doar razboiul in viitor. Unele romane contzin si referintze mitologice, reiterand aventurile lui Ulise intr-un cadru militar modern. N-am rabdare sa joc Call of Duty si nici nu ma omor dupa History channel, dar cei pasionatzi de tactica militara si experientza razboiului se pot adapa din ciclul Hammer's Slammers, reeditat recent de Nightshade Books in 3 omnibusuri hardcover totalizand vreo 1500 de pagini, adica 5 romane si o colectzie de povestiri din universul hipermilitar creat de David Drake.

Achizitie obligatorie pentru orice locuitor al planetei Pamant sunt cele doua volume omnibus ale colectiei Library of America, dedicate lui Philip Dick, care pe aceasta cale a intrat in cea mai prestigioasa colectie de literatura americana, alaturi de Mark Twain, Kerouac, Tennessee Williams sau Lovecraft adica acolo unde ii este locul. Amazonul le da sub 50 de dolari impreuna, adica aproape gratis daca stai sa te uitzi ca e vorba de vreo 2000 de pagini adunand laolalt nu mai putzin de 9 romane, care pe deasupra sunt si cele mai tari ale autorului. Regret ca nu voi avea ocazia sa le dau de capul profului de romana din liceu care cand m-a prins citind Ubik in banca mi-a zis sa pun si eu mana pe niste "literatura propriu-zisa". Daca nu se vede in poze, antologia de romane a lui Philip Dick contzine:

• Ubik
• The Man in the High Castle
• The Three Stigmata of Palmer Eldritch
• Do Androids Dream of Electric Sheep?
• A Scanner Darkly
• Flow my Tears, the Policeman Said
• Martian Timeslip
• Dr. Bloodmoney
• Now Wait for the Last Year
  

Deci in masura in care criza economica va permite, astea ar fi materiale ideale pt cadouri de Craciun, 8 martie, Paste etc.

Nevoia invatza omul

Apocalypse Nerd de Peter Bagge Asta e cea mai recenta serie BD a lui Bagge, scurtutza de 6 numere grupate intr-un volum publicat de Dark Horse. Lucrarea de capatai a lui Bagge e epopeea lui Buddy povestita de-a lungul anilor 90 in seriile Neat Stuff si Hate. Am discutat despre volumele cu pricina aici si mi-au cam placut asa ca am decis sa abordez si ultima lucrare a autorului. Din pacate premisa povestii Apocalypse Nerd e mai interesanta decat punerea in practica. True story: autorul, cetatzean al orasului Seattle, a citit o declaratzie a unui ministru coreean care zicea ca tzara sa detzine logistica necesara provocarii unui cataclism nuclear in Seattle. Panicat la culme, a trimis sesizari autoritatilor, care erau insa prea preocupate cu distractzia din Irak asa ca Bagge a facut si el ce i-a stat in putintza, adica a scris o banda desenata pe tema asta. Avem de a face cu o poveste postapocaliptica despre un inginer software care, fiind plecat in excursie, supravietzuieste exploziei nucleare care distruge orasul Seattle. Ca orice informatician care se respecta, eroul nostru e silit sa supravietzuiasca in natura in conditiile in care nu e in stare nici sa faca diferentza intre o capshuna si o ciuperca otravitoare. De-a lungul aventurilor sale, e obligat sa-si abandoneze obiceiurile comode, sa invetze sa vaneze, sa omoare oameni pentru o bucata de mancare, sa se integreze intr-o comunitate de homosexuali autosuficientzi si sa presteze servicii casnice pentru o comunitate de lesbiene survivaliste. Am mai zis ca umorul lui Bagge, desi spumos, e destul de limitat, in sensul de "realist", adica defineste personaje pentru care e foarte usor sa gasesti corespondent in realitate, inclusiv situatii si dialoguri care produc deja-vu-uri cititorului. Din pacate Apocalypse Nerd nu apuca sa inainteze prea departe in aceasta directzie. Povestea degenereaza pana la urma intr-o poveste postapocaliptica traditionala, aproape horror, in care eroul tre sa se descurce intr-o societate gen "mananca sau vei fi mancat". Personajele mor pe capete si in moduri brutale (copii omoratzi pentru mancare, canibali, decapitari), ceea ce contrasteaza puternic cu grafica alb-negru caricaturala si dialogurile de sitcom. Mersul previzibil, clasic, standard al unei povesti postapocaliptice nu e nici o clipa abatut, picanterii ca razboiul intre gay si lesbiene sau inadaptarea la natura a eroului abrutizat de sedentarism fiind doar decorative in loc sa constituie teme de baza. - plusuri: unele dialoguri hazlii, premisa misto - minusuri: grafica "neserioasa" si dialoguri neserioase in contrast cu tema serioasa; mersul povestii e aliniat la standardele povestilor postapocaliptice - recomandare: strict fanilor Peter Bagge, celor care ar aprecia un Mad Max transpus in caricaturi