TIFF 2017 (part 5) - filmele mishto: The Wailing, The Age of Shadows, May God Save Us, At the End of the Tunnel

In sfarsit, cate ceva si despre filmele pe care le gasesc drept "musai de vazut" din programul TIFF 2017. Nu neaparat niste demonstratzii de fortza artistica, dar foarte placute la vizionat si capabile sa starneasca discutzii cu pretenii.

Articolele precedente au fost aici, aici, aici si aici.

********************************************

The Wailing

(regizat de Hong-jin Na, un obisnuit al TIFF-ului, vezi Chaser, Yellow Sea)

Sud-coreenii au o ura istorica fatza de japonezi si n-au nicio ezitare in a o afisha. Japonezii i-au tot atacat si ocupat de-a lungul istoriei, le-au taiat nasurile, le-au rapit femeile si fortza de munca, sunt in buna masura responsabili pentru divizarea Coreei moderne in doua tzari. In consecintza, personajele japoneze au mereu roluri negative in filmele coreene.

In filmul asta avem un sat sud-coreean decimat de o boala similara zombificarii, a carei sursa pare a fi un demon japonez ce trebuie numaidecat exorcizat. Daca filmul ar fi fost cu un demon ungur bantuind un sat din Teleorman ar fi ieshit scandal enorm - uitatzi-va numai la ce s-a intamplat de la mititeii aia din Kaufland. Totusi, relatziile moderne dintre Japonia moderna si Coreea moderna sunt destul de stranse economic si am impresia ca cele doua natzii trateaza cu amuzament genul asta de povesti (ma rog, lucrurile-s complicate, impaciuirea dintre cele doua popoare fiind in buna masura dirijiata de americani prin retzele si investitzii corporatiste).

Regizorul se numara printre cei pe care i-am descoperit tot pe la TIFF si ii urmaresc cam toate filmele de atunci (iar TIFFul le cam aduce pe toate). Filmele sale anterioare au fost insa thrillere cu mafiotzi sau serial killers, abia asta are o oarecare tusha horror, dar nu una foarte pregnanta - in mare parte e structurat ca un detective story rural, evidentziind unele aspecte dragutze privind viatza la tzara si superstitziile tzaranului coreean care nu s-a creshtinat in toate aspectele (de fapt creshtinismul la ei e dominant mai degraba in orashe).

Filmul e cam lung caci coreenii nu mai fac filme sub doua ore jumate - e politica oficiala la ei sa stimuleze capacitatea de concentrare a spectatorului, chestie la care americanii au cam renuntzat. Insa e lung cu un rost, sa te faca sa transpiri si sa te miri de o poveste plina de sucituri, in care nu e clar niciodata daca te uitzi la un film politzist realist sau la un horror supranatural.

Iar scena de mai jos cu grebla face totzi banii.

*******************************************************

The Age of Shadows

 (regizat de Jee-woo Kim, alt obisnuit al TIFFului, autorul lui I Saw the Devil)

Ziceam mai sus de disensiunile etnice dintre coreeni si japonezi - iata un film care chiar despre asta ne povesteste si ne mai lamureste cat de cat cu privire la adevarul istoric. Candva la inceputul secolului XX Coreea era sub ocupatzie japoneza, una destul de bine infipta, incat multzi coreeni au ajuns sa lucreze ca agentzi japonezi impotriva rebeliunilor propriului popor, resemnandu-se in fatza unei Japonii vazuta ca o fortza civilizatoare (care in acelasi timp facea tot posibilul sa starpeasca orice urma a culturii si limbii coreene).

The Age of Shadows e despre un militzian corean lucrand pentru autoritatzile japoneze. Acesta se infiltreaza intr-o celula terorista a coreenilor patriotzi, alimentata cu arme de niste anarhisti unguri (!?). Celula terorista stie la randul ei cu cine are a face insa, in loc sa il expulzeze ori sa-l omoare, incearca subtil sa-l converteasca facand apel la patriotismul sau. Omul se trezeste prins intre ciocan si nicovala si lucreaza ca un fel de agent dublu, indecis unde sa-si plaseze loialitatea. Asiaticii sunt specialisti in genu asta de joc de-a soarecele si pisica (gen Infernal Affairs) insa de data asta povestea beneficiaza de un context istoric puternic si un design de epoca deosebit, care face filmul deosebit de placut dpdpv vizual si foarte interesant pentru cine nu e familiarizat cu tensiunile etnice si istorice din Coreea.

Regizorul e si el unul din obisnuitzii TIFFului, recent intors acasa dupa o tentativa ratata la Hollywood (The Last Stand, filmul de relansare a lui Arnold). Insa nu s-a intors cu mana goala, a facut cu Age of Shadows un film care arata ca un blockbuster hollywoodian - insa unul care nu va putea fi tradus niciodata intr-un remake, tzinand cont de specificul istoric al povestii. Protagonistii filmului sunt jucatzi de protagonistii din Snowpiercer si Train of Busan (cumva ciudat, am inceput sa discern fetzele actorilor coreeni, insa nu si numele lor).

*******************************************************

May God Save Us

(regizat de Rodrigos Sorogoyen, autorul lui Stockholm)

Film politzist eficient, foarte funny si incarcat de suspans, cu staruri importante ale cinemaului spaniol (cunoscutzi de prin filmele unor Almodovar sau Iglesia). Nu e ceva iesit din comun, dar filmele politziste cool sunt rare (raportat la cat de multe sunt); de aia True Detective a si avut impactul pe care l-a avut. Aici insa e vorba de altceva, un fel de Seven ceva mai comedic, daca e posibil sa va inchipuitzi asa ceva.

Doi politzisti din Madrid, dintre care unul e balbait iar celalalt alcoolic, investigheaza niste violuri in serie si in acelasi timp incearca sa faca ordine in propriile vietzi. Peste care mai apar si niste probleme la serviciu. E foarte amuzant politzistul care are mereu pe el tricouri cu trupe metal - de la Hammerfall la Guns'n'Roses.

Excelent entertainment pentru omul simplu, e o pricepere anume a face genul asta de film in care nici o replica nu e de umplutura, si nici un gest al personajelor, toate sunt gandite sa starneasca antipatie sau simpatie, sa sugereze piste false sau piste reale. Retzeta cuplului de politzisti aiuritzi si mereu pusi pe conflict e clasica, insa dialogurile si sharmul limbii spaniole fac din filmul asta ceva mult mai dragutz decat orice au facut vreodata Bruce Willis, Mel Gibson ori Will Smith cu aceasta retzeta.

*******************************************************

At the End of the Tunnel

(regizat de Rodrigo Grande, argentinian)

Alt thriller hispanic (doar ca argentinian) din aceeasi retzeta - entertaining, fara pretentzii, dar extrem de eficient. De data asta ceva mai hitchockian in spirit, cu mai putzin umor si mai mult suspans, cu mai putzini politzisti si mai multzi raufacatori, plus niste manipulare psihologica pentru amatorii de crime fiction de moda veche.

Un geek in scaun cu rotile repara toata ziua hard-diskuri si e cam satul de singuratate. Ca sa mai aline of-ul, primeste in casa o chiriasha superfocoasa cu o cariera de stripperitza ratata in spate, plus o fetitza si un catzel autist, sau o fetitza autista si un catzel paralizat, nu mai tzin minte exact. Gagica ii suceshte protagonistului mintzile ca sa-i tzina atentzia distrasa de la faptul ca in casa de alaturi amicii ei sapau un tunel spre seifurile bancii din vecinatate. Gagiul se prinde de shmekerie dar incearca sa mentzina aparentzele, incercand totodata sa iasa din situatzie. Faptul ca e paralizat de la mijloc in jos ridica o gramada de impedimente, asa ca eroul tre sa puna capul la contributzie.

E un Hitchcock usor modernizat si ceva mai alert, beneficiind de priceperea hispanicilor pentru adrenalina, de o limba foarte placuta la auz si de actori care itzi devin instantaneu simpatici (pe catziva din filmul asta i-am mai vazut in Wild Tales, succesul de la Oscaruri de acu 2 ani).