TIFF 2017 (part 3) - inca niste filme contra plictiselii: Tom of Finland, The Ornithologist, Safari, Animals, Like Crazy

Al treilea raport legat de filmele vazute din programul TIFF 2017, tot din randul celor mai rasarite dar nu chiar musai de vazut (nici tocmai de neglijat, insa sunt recomandabile mai mult posesorilor de acquired taste sau cu interes deja existent pentru subiectele tratate).

Primele articole despre TIFFul de anul asta sunt aici si aici.

*******************************************************

Tom of Finland

(regizat de Dome Karukoski, autorul viitoarei biografii cinematice a lui Tolkien)

Printre strategiile comunitatzii LGBT s-a numarat (dintotdeauna) iritarea inamicului, provocarea, falfaitul lifestyleului LGBT pe la nasul conservatorilor mult dincolo de cerintzele dezbaterii. Uneori ma irita si pe mine, alteori e insa necesara pentru simplul obiectiv de "raising awareness".

A fost in mod particular necesara in vremurile si societatea in care traia Tom of Finland, un grafician legendar pentru comunitatea LGBT cu care am luat contact in lumea benzilor desenate si a artelor plastice post-Warhol, chiar inainte sa intru in contact cu lumea LGBT. Am aflat atunci putzine despre el, mai mult din adnotarile albumelor grafice cu ilustratziile sale inconfundabile si scandaloase. Iata ca finlandezii au facut in sfarsit lumina asupra vietzii acestui obscur dar influent artist, printr-o cine-biografie destul de cinstita.

Pe numele sau adevarat Toumo Laaksonen, individul a fost un gay discret care a supravietzuit cumva celui de-al doilea Razboi Mondial, dar undeva pe front a deprins un fetish pentru uniforme naziste si pentru masculinitatea agresiva si disciplinata pe care o reprezentau. Dupa razboi s-a apucat de publicat caricaturi si benzi desenate pornografice pornind de la conceptul de uniforma - adica militzieni, motociclisti, soldatzi etc. in contexte homoerotice - un mod de a submina si fetishiza simultan conceptul de autoritate. Asta i-a dat mult de furca in societatea ultraconservatoare din Finlanda postbelica. A cunoscut insa un succes nebun in mediile LGBT si in comunitatzile de bikeri din SUA anilor 70, unde l-au si invitat in cateva randuri contribuind decisiv la popularizarea lucrarilor sale.

Un film destul de cool, care nu se rezuma la a face propaganda LGBT ci aduce onorurile necesare unui artist cu influentza istorica, legendar si in afara mediilor care l-au popularizat. Regizorul, tot finlandez, a intrat cu acest film in vizorul Hollywoodului si recent a fost insarcinat sa faca biografia cinematografica a unei legende pop culture - J.R.R. Tolkien.

*******************************************************

The Ornithologist

(regizat de Joao Pedro Rodrigues, portughez, autorul oribilului O Fantasma)

Unul din cele mai oribile filme pe care le-am vazut in viatza asta a fost la una dintre primele editzii TIFF, acel Phantom despre un gunoier gay care se strecura noaptea prin tomberoane sa miroase chilotzi murdari aruncatzi de cetatzenii Lisabonei. Nu cred ca tzine de homofobie reactzia viscerala pe care am avut-o (trei sferturi din public a parasit sala de cinema), dar nu cred ca s-a inventat inca un termen pentru reactzia respectiva. In mod clar a fost o forma de "-fobie", dar de alta factura decat acel "being an asshole" care trece azi drept "homofobie".

Iata ca aproape 15 ani mai tarziu nimeresc din intamplare la un alt film al aceluiasi regizor portughez, tot un film provocator insa de o cu totul alta factura, mult mai rafinat estetic si interesant in multe privintze. Ornithologist e o rastalmacire suprarealista a aventurilor Sfantului Anton de Padova, personaj legendar pentru portughezi, cunoscut drept Sfantul Oamenilor Ratacitzi (si al Lucrurilor Pierdute).

Protagonistul e un ornitolog care se rataceshte in timpul unei excursii de bird-watching si trece prin tot felul de peripetzii horror, erotice sau tragicomice - face sex cu un cioban pe nume Jesus, e luat prizonier si torturat de niste turiste chinezoaice, se intalneste cu un trib de amazoane lesbiene aflate la vanatoare de barbatzi (=porci). Aproape integral filmat in natura salbatica, filmul ocazioneaza peisaje impresionante, e de vazut si savurat pe ecran cat mai mare. De priceput e cam greu de priceput, fiind obligatorie familiarizarea (macar de pe Wikipedia) cu aventurile Sfantului Anton pentru a sesiza modul in care acestea sunt rastalmacite intr-o cheie meta-sexista (nu neaparat LGBT, cat cu privire la dihotomia masculin-feminin, homosexualitatea fiind aici mai degraba un refugiu in fatza agresiunilor taberei adverse).

*******************************************************

Safari

(regizat de Ulrich Seidl, acest Thomas Bernhard al cinema-ului)

De catziva ani sorb din ochi filmele lui Seidl despre mentalul colectiv austriac si revad de cate ori am ocazia excelenta trilogie Paradise, insa de o vreme incoace omul se concentreaza exclusiv pe documentare.

Safari continua stilul de documentar "ajustat" abordat anterior cu In the Basement, insa nu e la fel de fun, caci se indeparteaza putzin de problemele pe care românii le pot pricepe cu ushurintza. Austriecii sunt genul de popor in care orice cuplu cu o oarecare vechime la serviciu face suficientzi bani incat sa isi permita anual o vacantza oriunde pe planeta - tinerii se duc mai mult in India, Indochina insa batranii cu nostalgii imperiale prefera Africa unde se pot comporta ca si cum aia de-acolo sunt sclavii lor si nimeni nu comenteaza. O alta chestie relevanta acestui film e ca austriecii au inventat Jagermeisterul, deci "meseria" vânătorii are o valoare aparte ce vine cu justificari istorice, mitologice si chiar teologice. Doar ca, satui de vanat cerbi si caprioare pe la ei, astazi pasionatzii de vanatoare au posibilitatea sa macelareasca girafe, zebre, antilope si profita fara nicio remushkare de aceasta posibilitate (au lucrat destul la viatza lor si merita si ei o relaxare - justificare ce dovedeste inca o data ca munca dezumanizeaza).

Filmul e o colectzie de interviuri (unele simulate, unele reale) cu diversi idiotzi care isi justifica hobby-ul vanatorii de animale exotice, mixate cu scene reale de jupuire si macelarire a unor girafe ori zebre. Filmul are acel caracter de tragi-comedie seaca al tuturor filmelor lui Seidl insa gasesc ca fatza de filmele sale precedente impactul e ceva mai mic pentru noi, un public deloc familiarizat cu fenomenul analizat de film. Nici tema environmentalista nu e la fel de cool cum erau analizele psiho-sociale din celelalte filme ale sale, asa ca asta e primul film al lui Seidl pe care nu-l recomand ca fiind musai de vazut. Dar cine ii urmareste filmele tre sa-l adauge si pe asta la colectzie.

*******************************************************

Animals

(regizat de Greg Zglinski, Lynch wannabe)

Au fost la TIFFul asta o gramada de filme legate cumva de recenta relansare Twin Peaks. In unele cazuri legatura nu e evidenta, cum e cazul acestui film polono-austriac care il imita pe David Lynch cum si cat poate. Sufera de multe limitari si scurtaturi dar a iesit ceva decent, cam ce ar face Lynch daca s-ar muta pentru un an in Alpi si ar trebui sa faca acolo un film fara buget si doar cu actori pe care-i gaseste prin imprejurimi. Sursa inspiratziei pare sa fie Lost Highway, asa ca filmul asta ar trebui sa se numeasca Shoseaua cu Hartoape.

Avem un cuplu care se duce la munte in vacantza si pe drum calca o oaie. Shoferul e obligat sa plateasca oaia, insa cu ocazia asta o ia cu el sa o gateasca la cabana, demonstrandu-si astfel priceperea culinara si sperand sa recucereasca inima sotziei care se uita urat la el de cand l-a prins cu alta. Acolo la cabana se intampla tot felu de chestii, amneze si anamneze lynchiene, flashbackuri din care aflam ca cuplul cu pricina se afla intr-o criza amoroasa cu gelozii tzinute sub presh. In paralel se intampla lucruri nasoale si la apartamentul de la Viena unde cei doi au lasat o gagica sa aiba grija de pisici, gagica respectiva fiind banuita a fi amanta sotzului si cauza tulburarilor sotziei care vede amenintzari amoroase la tot pasul, inclusiv in oaia calcata cu mashina.

Se zice ca scenariul filmului a fost scris de un austriac care s-a sinucis dupa ce l-a scris, lasandu-l cu limba de moarte polonezului Zglinski, candva elev al lui Kieslowski. Personajele sunt umpic cam seci, nu reusesc sa atraga nici simpatii si nici antipatii, dar asa sunt austriecii, nu e vreo lipsa a actorilor ori scenariului.

*******************************************************

Like Crazy* (aka La Pazza Gioia)

(regizat de Paolo Virzi, italian destul de faimos)

La polul apus austriecilor sunt italienii cei exuberantzi - motiv pentru care cele doua popoare nu se prea suporta.

Varianta italiana la Thelma si Louise e o tragi-comedie despre doua femei nebune evadate de la o clinica pentru femei nebune. Filmul pare o versiune feminista la Zbor deasupra unui cuib de cuci, cu accentul pus pe probleme femeiesti - fluctuatzii hormonale, tragedii sentimentale, regrete, mitomanie, isterie si ceva shopping.

Cele doua actritze sunt destul de cool - una e sora Carlei Bruni (fosta prima doamna a Frantzei), a doua e nevasta regizorului. Caracterele lor sunt drastic opuse - una e o bogatanca bipolara mitomana pasionata de astrologie, cealalta e deprimata patologic in urma unei cariere ratate de stripperitza (si in urma abandonarii unui copil nedorit pe care apucase sa-l faca cu peshtele ei).

Cea mai isterica dintre ele se hotaraste sa o ajute pe cea disperata sa isi regaseasca copilul, insa pe drum mai au niste shopping de facut, niste barfe etc. Ea insashi trebuie sa-si viziteze sotzul care a bagat-o la balamuc ca sa-si poata vedea mai departe de o viatza indestulata, iar pe alocuri distinctzia dintre mitomanie si realitate e cam cetzoasa.

Un film entertaining, cu doze echilibrate de melodrama si comedie isterica, recomandat celor care apreciaza italienii galagiosi.

*exista si un film american recent cu acelasi titlu