Brambura 2016: Culturi alternative prin Cluj

Avem in continuare la Cluj doua forme de mainstream care domina viatza tinereasca de club/concert si asa-numita cultura pop locala.

O categorie este cea standard balcanica, pe cale de disparitzie in restul Europei (cu exceptzia diasporelor sarbeshti/ruseshti), insa care va mai dainui pe aici fiind intens propovaduita de televiziunile romaneshti - e vorba de categoria cocalarului ferchezuit cu camasha cambrata, pantofi putzulitzi, ceas la mana si alte semne ce alcatuiesc imaginea "succesului". Omul se prezinta la toate concertele mari, ale unor artisti de care poate a auzit pe cand era la liceu (Modern Talking, Zucchero) dar si ale unor artisti de care n-a auzit dar au afishele alea mari care se intind pe cate o fatzada de cladire (Nigel Kennedy, J. M. Jarre), comunicand prin dimensiuni aceeashi notziune de succes si popularitate cu care e sincronizat si creierul cocalarului. Locatzia e esentziala - cocalarul inca tzine minte invatzatura mamei de acu 20 de ani ca in Music Pub si Insomnia se aduna doar drogatzii si prin urmare nu vrea sa fie zarit in astfel de locuri. Prefera locurile unde se plateste taxa la intrare (alt semn de succes) iar in conversatzie manelele sunt un subiect tabu, omul intzelegand la timp semnalul societatzii ca tre sa se dezica de unele din chestiile dupa care se dadea vand in adolescentza. Eventual, il mai prinzi la un Retro Party sau Kitch Party, egide sub care isi poate permite sa se bucure in public de muzicile care ii placeau cu adevarat, insa sub deghizajul ironiei meta consacrata de hipsteri in vremurile mai recente. Il potzi distinge pe cocalar prin faptul ca stie toate versurile pieselor (nu doar refrenul, ca hipsterii) si ca la o minima discutzie e complet incapabil de ironie, nu intzelege sensurile figurate ale cuvintelor insa zambeshte la aproape tot ce-i spui, just to be on the safe side.

A doua categorie e cea a hipsterilor care inca isi inchipuie ca sunt o cultura marginala si nu una dominanta, ca trupele pe care le frecventeaza nu sunt la subdivizii ale caselor de discuri mainstream, ci proiecte indie ale unor tineri liberi si frumosi care au ceva de spus impotriva modului clasic de a face lucrurile. Sigur ca au, si sigur ca traim un alt mod de a face lucrurile, doar ca nu e nimic indie in modul asta, ci o schimbare de strategie a acelorashi case de discuri si a aceluiashi sistem impotriva carora tinerii pretind ca se revolta. Au trecut vremurile studentzimii folkiste (echivalentul hipsterilor acu 20 de ani), acum toata lumea e pe laptopuri, DJisme si ceva live mixing. Au aparut si la Cluj discotecile nemtzesti pe care le deplangeam acu catziva ani, cu piese electro-something de 3-4 ore, cu publicul aliniat cu fatza spre DJ, zbantzuindu-se o noapte intreaga pe cocaina sau pe ceva echivalent romanesc lungit cu prenandez ramas de la Waha. DJ-ii de acu 5 ani, care pur si simplu puneau la lume niste piese care le placeau si lor, sunt tot mai marginalizatzi.

Exista o oarecare suprapunere intre cele doua comunitatzi - in special la Kitsch Party-urile ironice de care pomeneam mai sus, ori cand tre sa cumpere iarba de la acelashi dealer.

Lucrurile astea nu se vor schimba degraba, caci tzin de zeitgeist si de pulsul vremii. Ca sa fac o analogie politica, cei despre care am pomenit pana aici ar fi echivalentul cultural al PSDistilor si PNListilor, in timp ce categoriile la care ma voi referi in continuare probabil nu vor fi reprezentate de nimeni in Parlament, insa din fericire au inceput sa existe si la Cluj. Mai exact, avem in sfarsit nishe autentice la Cluj, si o sa profit de ocazie sa pomenesc cateva din concertele care au avut loc in ultima vreme in respectivele nishe.

In primul rand, zilele trecute a avut loc concertul Food - o initziativa a grupului Jazz Factory de a organiza un concert post-jazz de rit norvegian, din cel despre care tot scriu de catziva ani prin Dilema dar pana de curand credeam ca nici macar jazzerii nu-l asculta la Cluj - cel putzin nu in vazul lumii (despre diverse cluburi se mai shushoteshte la coltzuri), daca ar fi sa ma iau dupa ce se pune in cele cateva localuri care pretind sa sustzina o astfel de comunitate, ori dupa festivalul de bere numit Jazz in the Park (aici unii ma vor certa ca a fost si muzica buna - ce-i drept am fost la o singura editzie care mi s-a parut oribila). JazzFactory mai adusesera nu demult pe Lucian Ban si Mat Mineri dar ei sunt cumva de-ai locului (vezi o recenzie a colaborarii lor transilvanene aici), in timp ce Food au venit sa desfunde in sfarshit niste drumuri. Au mai fost in trecut unele evenimente de genul asta la Cluj, insa ca anexe la alte chestii (Molvaer la TIFF, spre exemplu).

Food s-au prezentat in formatul lor nucleu, de duet saxofon+tobe, plus proiectzii video psihedelice realizate de Dave McKean - autor faimos de benzi desenate despre care am tot scris aici (Celluloid, Arkham Asylum, copertzile Sandman), care se intampla sa fie si un semi-cunoscut pianist jazz si co-patron al casei de discuri coordonata de saxofonistul de la Food. Concertul a fost nitzel cam minimalist pentru gustul meu, trupa obishnuindu-ne cu albume ce angajeaza numeroshi invitatzi in combinatzii imprevizibile de ingrediente, insa evenimentul ramane un gateway drug pentru diverse nazdravanii care se intampla ACUM in muzica de avangarda europeana, in special in cea scandinava (vezi si o recenzie a noului album Food aici). Evenimentul a fost un gest de pionierat intr-o maniera similara evenimentelor initziate de Twin Arts la Bucuresti in urma cu catziva ani - concerte de muzica avangardista de actualitate ce vin sa inlocuiasca provincialele comemorari cu coveruri jazz ("standarde") ori pe hipsterii care au intzeles ca da bine daca adauga particula "jazz" la orice (am fost partash la partyuri "electro-jazz", "dubstep-jazz" la care imi venea sa le sparg in cap vinilurile si sa instig la violentza fizica).

Si daca tot ziceam de concertul Food ca gateway drug, pe la inceputul lui noiembrie vine la Cluj urmatoarea doza, sub forma concertului Tonbruket, un grup suedez ceva mai aproape de rock (mai ales post-rock) al bassistului defunctzilor Esbjorn Svensson Trio. Celor carora le-a placut la Food o sa le placa si la Tonbruket, iar cei care n-au gustat improvizatziile celor de la Food se vor bucura sa gaseasca la Tonbruket un sound ceva mai catchy, mai fredonabil, mai melodios, asa ca evenimentul vine la marele fix sa completeze imaginea asupra nishei post-jazz prea mult ignorata pe aici (o sa fie zilele astea si o recenzie despre ei in Dilema Veche, inca nu s-a postat cand scriu aceste randuri).

Si tot prin noiembrie vor mai fi tot la Cluj americanii Robert Glasper Experiment - un pianist care mixeaza jazzul cu discoteca neagra si muzica RnB. O recenzie am publicat aici - cam seaca, caci nu ma omor dupa soiul asta de muzica si prefer sa scriu recenziile ca pe cronici, nu ca pe advertoriale; totusi, concertul RGE e si el un eveniment MARE pentru Cluj, contribuind la o toamna neo-jazz care mai spala amintirea concertelor sinistre cu care Clujul a serbat pe parcursul anului trecut statutul de Capitala Europeana a Tineretului.

**************************************************

Destul despre jazz deocamdata - se cuvine sa salut si eforturile ce tzin de undergroundul rock - in general concerte tzinute in Shelter sau Flying Circus cu trupe venite de peste mari si tzari, aduse chiar cu risc de rateuri financiare de catziva pasionatzi - Bloodlust Booking si Live Nation Promotions par a fi cei mai activi si dispushi sa-si rupa paine de la gura punand, la trupe venite de departe, pretzuri derizorii - uneori pretzurile sunt mai mici decat intrarea la partyurile saptamanale de duzina ale publicului de care vorbeam la inceputul articolului.

Concertul toamnei a fost al americanilor Valley of the Sun (ceva intre Soundgarden si Dozer) cu francezii Dot Legacy in deschidere (un fel de Wolfmother la inceput de drum). Foarte diferite trupele, foarte energice, foarte distractive, foarte profi (stiu trupe romanesti care la un public atat de redus precum a fost acolo se opresc dupa cateva piese considerand ca nu merita efortul). Tot in perioada asta ne-au mai revizitat polonezii post-rock Tides from Nebula si americanii Karma to Burn, care acu vin la Cluj la fel de des precum veneau candva timishorenii Egocentrics si adresandu-se cam aceleiasi comunitatzi (timishorenii unde-or fi disparut?). Concertul primaverii a fost al finlandezilor Hexvessel (pe care sper ca i-atzi auzit si in topul albumelor la jumatatea anului), iar dintre cele romanesti proiectul lui Marius Costache Environments impreuna cu francezul Treha Sektori - ambele concerte multi-media cu sofisticate proiectzii video sincronizate cu ingineria sonora exploratorie cu care ne-au obisnuit proiectele lui Costache.

Totusi sper ca concertul anului sa fie inca in viitor - Russian Circles cu Helen Money prin noiembrie.

Necazu e ca daca acu 20 de ani ne calcam in picioare sa vedem Sarmalele Reci sau Talitha Qumi la cate un bal al bobocilor de la Arhitectura, acu abia reusesti sa scotzi omul din casa sa dea bani de doua beri pe o trupa (nicidecum irelevanta) venita de te miri unde, sa cante cu drag intr-un oras de provincie al unei tzari de care probabil aude numai kkturi.

Ar trebui pomenite si cele trei baruri care sustzin scena rock si metal - cel mai fancy e Hash Bar (pentru publicul rockului mai de avangarda, gen Dark Bombastic Evening, inca rarefiat la Cluj), cel mai ieftin e Mike's Pub pentru rockerii de moda veche amatori de jam sessionuri si quizzuri, iar cel mai vechi ramane Hard Club - inca organizeaza concerte cu trupe locale care tot incearca marea cu degetul, testand totusi idei care acu 20 de ani erau incomprehensibile pentru metalistul clujean. Din pacate multe din trupele astea se desfiintzeaza la fel de repede cum se infiintzeaza - in special acolo unde sunt gagici in trupa, mereu se lasa cu cate o zazanie sau dezertare emotzionala.

In fine, asa cum o societate e atat de sanatoasa pe cat ii este de sanatoasa clasa de mijloc, sanatatea scenei muzicale din Cluj e data nu de blockbustere ca Untold, ci de scena alternativa si concerte precum cele enumerate aici.