Brambura 2016: Festivalul de film Luna Plina

Am fost vara asta si la a cincea editie a Festivalului de film horror Luna Plina din sinistrul si primitorul sat Biertan. Cred ca cu participarea asta pot spune ca am fost la mai multe editzii decat oricare dintre organizatori. Prevestisem desfiintzarea festivalului cand scriam despre editzia de avarie de anul trecut dar iata ca, cumva, a mai mers si anul asta, ba chiar a prins culoare in obraji. In trecut s-a tot suprapus cu alte evenimente, ba cu Artmania, ba cu Rockstadt, ba cu Anonimul, acum insa s-a suprapus doar cu Festivalul Dilema Veche, asa ca a venit mai multa lume decat alte datzi. Nu s-a mai suprapus nici cu Sfanta Marie Mare si nici cu taberele de hipsteri activisti, asa ca totul s-a desfasurat fara incidente, sub protectzia jandarmilor locali care erau cat pe-aci sa opreasca dansul traditzional din timpul proiectziei The Rocky Horror Picture Show, de teama ca vrea careva sa se detoneze. Primarul parca a fost mai putzin calduros la speechul de deschidere, sper ca n-are probleme cu DNAul (creca a fost recent reales).

Au fost vizibil mai multe corturi in camping, insa la petreceri nu s-a prea inghesuit lumea - noaptea a fost frig ca naiba si unii au preferat sa stea in sacu de dormit rugandu-se pentru supravietzuire. Nici la filme n-am prea vazut inghesuiala - joi a fost pustiu, desi s-a dat cel mai bun film din program, in schimb in weekend la filmele proaste s-a mai adunat lume. Unii zic ca ar fi fost editzia cea mai de succes de pana acum, sper ca asta sa fie un imbold pentru pastrarea vie a traditziei.

Din pacate programul de filme a prezentat cea mai slaba selectzie dintre toate editziile, daca excludem titlurile care se dadusera deja la TIFF. A fost un singur film cu adevarat mishto, si ala nu prea avea ce cauta in programul unui festival de gen. A revenit in schimb competitzia de scurt-metraje cu o selectzie simpatica si am avut parte de doua contributzii romanesti interesant de analizat - o contributzie din postura de actritza (Cleopatra Stratan in filmul danez Shelley) si o productzie romaneasca indie 100% destul de atroce dar inimoasa (Vizitatorul).

N-o sa scriu aici despre toate filmele din program: despre unul dintre ele, indianul Ludo, am scris in darea de seama de la TIFF; la proiectzia de film mut (Genuine) cu acompaniament live (trupa Foley'Ala) n-am mai ajuns; iar despre filmele vechi din program nu prea scriu de obicei (Rocky Horror Picture Show e proiectat in fiecare an inaintea petrecerii de inchidere; celalalt a fost Labyrinth, un fantasy din anii 80 al creatorului papushilor Muppets, cu David Bowie).

Filmele musai

My Big Night

(regizat de Alex de la Iglesia, autorul celor mai cool comedii aparute in ultimii 20 de ani)

Se zice ca spaniolii sunt cei care au inventat televiziunea pentru cocalari, modelul de entertainment bazat pe barfa si dezmatz la care aspira televiziunile romanesti in incercarea asidua de a tampi definitiv un popor tot mai vulnerabil intelectual. Putzina lume stie insa ca spaniolii au asimilat genu asta de divertisment tot de la noi, pe vremea cand barladeanul Valeriu Lazarov fugea in anii 70 din Romania si reinventa notziunea de divertisment in televiziunile spaniole. Deci cumva suntem indreptatzitzi sa ne luam prostia inapoi, ca era a noastra din capul locului.

Acest film e cea mai recenta isprava a unuia din regizorii mei preferatzi, Alex de la Iglesia, si e un fel de omagiu adus prostului gust televizat si traditziei latine in acest sens (italienii sunt si ei tot pe-acolo; la noi se mai corceshte cu stilul balcanic, pierzand din sex-appeal si capatand o monstruozitate violenta aparte).

My Big Night e povestea filmarii unui show de Revelion cu o luna mai devreme, cu figurantzi angajatzi sa pretinda ca serbeaza Anul Nou, cu mancare de plastic pe mese, cu superstaruri playback si spanioloaice focoase a caror menire in viatza e sa dea din cur la televizor - toate acestea intr-un studio asediat de protestatari lovitzi de criza economica, care au avut brusc revelatzia ca televizorul nu mai tzine de foame (nici macar emisiunile cu bucatari cool).

Imi amintesc unul din primele revelioane de dupa revolutzie (ramas in istorie drept "Revelionul lui Everac"), in care toata noaptea s-a transmis doar filmarea unei chermeze cu angajatzii TVR si musafirii lor, si cu un Ion Dichiseanu (putzin ciumurluit) spunand bancuri porcoase. Eu, obishnuit din comunism cu ideea ca singura emisiune fun de la televizor era Revelionul, am izbucnit in plans cand am realizat ca mi-o luasera si pe aia, ca toata noaptea aveam sa ma holbez la boierii Bucurestiului cum infuleca.

Cam asta se intampla si aici, doar ca in loc de Dichiseanu il avem pe Raphael - superstar al shlagarului spaniol de acu jumatate de secol (a fost si la Cerbul de Aur!) - adus in emisiunea de Revelion sa mai inveseleasca poporul infometat. Regizorul s-a mai folosit de el si in alte filme, intr-un mod mai subtil (Balada Triste de Trompeta isi are titlul preluat de la o piesa a sa). In schimb aici Raphael are un rol central, parodiindu-se savuros pe sine, propria cariera, propriile idiosincrasii. Iglesia l-a scos de la naftalina cam cum au fost scosi si la noi in ultimii ani Marina Voica, Mirabela etc. Raphael se tzine totusi mai bine decat ai nostri, in ciuda faptului ca recent si-a inlocuit ficatul cu unul mai performant (in plus, nici n-a votat cu PSD-ul).

Marele necaz cu filmul asta e ca daca nu stii cine e Raphael risti sa treaca pe langa tine o gramada de poante. E un film facut pentru spanioli, despre mass-media lor si cultura lor pop. Chiar daca multe din filmele lui Iglesia au avut acest caracter natzional (Balada Triste de Trompeta ar putea trece chiar drept film istoric), acolo extrapolarea si intuitzia erau suficiente, aici insa trebuie sa citesti putzin pe wikipedia, sa ascultzi niste piese din repertoriul lui Raphael si sa mai fi vazut si alte filme ale lui Iglesia (regizorul a vrut ca acest film sa fie o celebrare si si-a adunat mai totzi actorii cu care a lucrat pana acum, in frunte cu frumoasa Carolina Bang).

P. S. Asta e filmul care n-avea ce cauta la Biertan. Totusi, regizorul are legaturi stranse cu cinema-ul horror asa ca filmele lui mai intra in astfel de festivaluri din inertzie.

P. S. 2. Cine isi mai aminteste comedia The Party cu Peter Sellers, unul din putzinele filme hazlii difuzate la noi in vremea comunismului, va recunoashte unele referintze la filmul cu pricina.

******************************************************************

Filmele contra plictiselii

Shelley

(regizat de Ali Abbasi, debutant)

Cleopatra Stratan (de dupa dealurile lui Mungiu) a prins un rol internatzional in acest thriller danez ambitzios, despre soarta oculta a romanilor in Uniunea Europeana. Mai deunazi citeam pe ceva site natzionalist-legionar (ma surprind citind tot mai multe din astea in ultima vreme) ca Romania a fost primita in Uniunea Europeana pentru ca europenii nu mai aveau chef sa-si spele buzile si sa dea de mancare la porci, si era nevoie de o noua clasa muncitoare docila care sa preia genu asta de joburi (pana la un punct cel putzin, cand englezilor li s-a facut dor de spalatul de WC-uri si si le-au luat inapoi).

Filmul Shelley confirma teoria respectiva - e despre o romanca angajata sluga la un cuplu danez mai freaky, care traieste izolat de lume si pe principii environmetaliste (fara electricitate, Internet etc., dar in comuniune cu natura si practicand felurite ezoterisme New Age, din astea care au inceput si la noi sa umple vacuumul spiritual al ateilor cu regrete). Romanca slugareshte pe-acolo o vreme si afla despre gazde ca nevasta nu poate avea copii, asa ca pentru un banutz in plus se ofera sa preia si jobul de a ramane gravida cu barbatul si a juca rolul de mama surogat. Zis si facut, o lasa ala gravida, insa sarcina nu evolueaza deloc normal - nu e clar daca din cauza ca romanca mai fumeaza pe ascuns crezand ca "merge shi-ashea", ori pt ca fătul danez nu suporta sa stea intr-un uter romanesc.

Filmul arata si se aude bine, dar e genul ala de film cu care te lamuresti din trailer si nu mai afli nimic in plus daca stai sa te uitzi la tot. Daca excluzi comentariul social pe marginea soartei romanilor in Uniunea Europeana, ramai doar cu o poveste reciclata de prin Rosemary's Baby și alte horroruri despre depresia natala. Totusi, comparat cu celelalte debuturi pe care le voi pomeni in acest articol, filmul asta e cu 10 clase peste.

P. S. Filmul asta a luat Premiul Publicului la Biertan. Ce-i drept, n-a fost din ce alege - la filmul lui Iglesia, prezentat in prima seara, n-ajunsese aproape nimeni.

*************************************************************

Filmele nasoale

The Visitor (aka Vizitatorul)

(regizat de Jamil Hendi, român dar vinitură)

Vai de mine cat m-am chinuit la filmul asta, un horror romanesc indie filmat intr-un apartament sinistru din Bucuresti, in care in mod normal creca se fac filme porno sau snuff. Am intzeles in sfarsit la ce se refera expresia "painful to watch" - e atunci cand te iau junghiuri de la cate o replica sau o grimasa a actorilor.

Cand am iesit de la film am recomandat amicilor sa-l evite cu orice pretz. Acum regret, caci nu mai am cu cine vorbi despre el, n-am cu cine sa fac mishto ori sa rememorez "faze", trebe sa car amintirea filmului in suflet toata viatza caci m-am incarcat cu el si n-am cui ma descarca. Ma tem ca nu va prinde distribuitor, iar cine nu l-a prins la festivaluri nu stiu daca il va mai vedea vreodata, asa ca filmul nu va avea parte nici macar de o celebritate anecdotica. Si pana la urma e pacat sa nu-l vezi, caci e o premiera importanta si o tentativa curajoasa de care ne vom aminti cu drag la batranetze, putzinii care l-am vazut. E un horror romanesc facut pe bani de nimic, o incercare de a sparge gheatza si a deconstipa cinema-ul romanesc cu privire la genul horror. In plus, exista horroruri clasice si celebre mult mai proaste decat asta (Friday 13, sa zicem), asa ca n-as vrea sa fac chiar o contrarecomandare care sa descurajeze regizorul in a merge mai departe. La cum e pozitzionat in istorie, ar merita si filmul asta un statut de clasic.

Un mare neajuns e scenariul plin de replici dubioase si lemnoase (intuiesc dupa nume ca regizorul/scenarist Jamil Hendi nu e 100% roman, si s-ar fi cuvenit macar din partea actorilor sa-i dea o mana de ajutor cu privire la topica propozitziilor, ca doar era la mijloc si onoarea lor). Lipsa de resurse financiare nu inseamna ca nu potzi sta sa cugetzi mai mult inainte de a incepe filmarile (macar pe scenariu), respectiv dupa filmari (pe post-productzie). Faiantza joaca un rol major, probabil tentativa regizorului de a inscrie filmul in Noul Val al cinema-ului romanesc de garsoniera (creca la capitolul asta si-a bifat obligatzia). Multe lucruri se petrec prin bucatarie si debara (inclusiv flashbackurile), iar actorii abia incap unii de altzii (sau de cameraman).

O alta hiba, de data asta una clasica in cinema-ul romanesc, e cu actorii care se cred la teatru desi se afla intr-un film. Sau aia care se cred intr-o piesa de Beckett si de fapt sunt intr-un film horror cu psihopatzi din Targovishte. Povestea e contorsionata din teama de a nu fi previzibila, incat o ia pe aratura destul de dizgratzios. Nu pot da detalii fara sa dau spoilere si sper in continuare ca va mai fi careva sa mearga sa vada filmul, sa nu raman cu spoilerele astea in mine toata viatza.

**************************************************************

 Presagio

(regizat de Matias Salinas, debutant si hipster pe deasupra)

Ma enerveaza foarte tare psihologia moderna, psihanaliza si fitzele virale pe care le-au creat in randul a divershi drama queens dispushi sa dea o gramada de bani ca sa fie bagatzi in seama de un ascultator profesionist. Pe vremea mea lumea mergea la duhovnic, era gratis si folosea la fel de mult, fara nicio pretentzie de baza de shtiintzifica. Important e ca omu ieshea impacat cu el, putea sa mearga la munca si sa fie productiv, era functzional dpdv social, ceea ce nu prea se poate spune despre astia care ies de pe mainile analistilor tranzactzionali, ale psihologiei cuantice (look it up!) si ale ZenFesturilor bagate pe gat de americani ca alternative mai cool la ortodoxia prafuita si rusofila care intr-o buna zi ar putea sa puna in pericol Deveselu.

Sigur, duhovnicu te mai facea si de kkt, nu itzi spunea doar ce vroiai sa auzi, iar la sate poate itzi mai si dadea o scatoalca peste ceafa. S-au prins si psihologii de asta, asa ca au invatzat sa lase clientul sa vorbeasca de totzi banii pe care-i are, si sa-l incurajeze sa se infunde si mai tare in problemele pe care le are, ca sa mai vina. Mie unu mi-e totuna daca mi se zice Domnu sa ma aiba in paza sau Energiile fie cu mine, insa lumea pare tot mai vulnerabila in a pune botu la terminologie.

Presagio e o shedintza din asta de psiho-pupu si interpretari din burta a diverse simboluri, vise si evenimente, in care personajul principal face pe framantatu si complicatu iar psihologul il asculta. Tot filmul se petrece in cabinetul psihologului, iar clientul e un hipster-scriitor care se regaseste pe sine in urma unui accident auto in care si-a pierdut familia. Hipsterul isi povesteste visele, mai are unele flashbackuri si se supune unei shedintze de hipnoza, ceea ce ocazioneaza unele scene filmate si in aer liber, insa fara alte personaje in plus (decat un individ cu umbrela si fara chip care e mai mult o alegorie a angoaselor personajului decat un personaj propriu-zis). Pana la urma bate cam tare la ochi ca filmul e un proiect shcolaresc cu foarte mari ambitzii de a primi o nota mare la ceva examen, iar scenariul e un mumbo-jumbo cu umpic de poanta de final.

Filmul e argentinian insa personajul principal conduce o Dacie, ceea ce nu pot sa intzeleg, decat daca nu cumva a si fost filmat pe la noi.

************************************************** 

Sensoria

(regizat de Christian Hallman, debutant, danez)

O gagica divortzata se muta intr-un apartament nou, cugetand la viatza pe care o lasa in urma si la shansele minimale de a-si mai gasi un barbat mai de doamne-ajuta (pare trecuta de 40 de ani). Apartamentu insa e bantuit de o fetitza, o baba si niste vecini care-i creeaza probleme.

Am stat candva la o gagica intr-un apartament de ala cum facea Ceaushescu pentru cuplurile tinere, cu peretzii subtziri astfel incat turnatorul blocului sa poata extrage informatzii cu minim de efort la ceas tarziu de noapte. Turnatorul blocului (o baba) traia inca si se ocupa cu acelasi lucru, doar ca nu mai raporta la Securitate, ci folosea informatziile in diverse alte scopuri - unele nobile (sa afle cata lume sa treaca la cheltuieli de bloc), altele mai meschine (subiect de barfa cu turnatorii ramasi in viatza de la scarile vecine). De exemplu despre gagica asta la care mai stateam zicea ca e cam curva, ca tot auzea voci de barbatzi la ea - de fapt erau vocile din jocurile video pe care le juca, ori de pe Skype cand mai vorbea cu pretenii ori familia (cel putzin asa mi-a spus mie). A si trimis baba de cateva ori politzia peste ea (n-am intzeles cum ar fi putut politzia rezolva problema daca era curva). Pana la urma fata si-a luat catrafusele si s-a carat de-acolo.

Faza e alta insa - am dormit si eu de cateva ori acolo si intr-adevar blocurile alea erau facute intr-un mare fel. Noaptea puteai auzi sforaitul a cel putzin 2-3 vecini, nici macar de pe acelasi etaj. Celui de deasupra ii auzeam telefonul cand vibra, nu doar cand suna. Se auzea care cum se pisha, puteai afla cine are probleme cu prostata de la intreruperile de jet. Si totusi, paradoxal, televizoarele ori radiourile nu se auzeau, doar vocile locatarilor. Erau special facutzi peretzii sa vibreze doar la anumite frecventze.

Cam asa e si filmul asta, o alta mostra de cinema de garsoniera, cu mare parte din actziune petrecandu-se in baie, intre vana si WC-u, cu faiantza jucand un rol central. Noul Val Romanesc i-ar spune, daca ar fi romanesc. Nu e, deci n-are nici macar scuza asta. E danez, dar facut sa arate ca un film romanesc.

******************************************************

P. S. Anul acesta a revenit competitzia de scurt-metraje in programul festivalului si au fost semnificativ mai bune decat lung metrajele, insa de regula nu scriu despre ele pe blog, caci degeaba le recomand - nu prea ai unde le vedea, nu se gasesc nici macar pentru cumparat. Am gasit insa unul, chiar favoritul meu, pe youtube asa ca il includ aici inspre delectarea dvs.: