Am avut o colega mai demult la serviciu care facea misto de mine ca "tu esti de ala cu sefeuri, care traieste pe alta planeta", dupa care am prins-o la coada la 2012, filmul lui Emmerich. Cand am intrebat-o ce cauta acolo a zis ca astea-s lucruri serioase, ca trebuie sa stie omu la ce sa se astepte cand vine sfarsitu lumii. Un film educativ, probabil, ca dupa aia am auzit-o vorbind ca a inceput sa investeasca intr-o cabana la Belish. Cateva luni mai tarziu am prins-o iar la coada la mall, de data asta la unul din filmele Saw. De data asta i-a fost mai greu sa gaseasca o explicatzie, dar pana la urma a raspuns tot ceva de genu ca "omu tre sa stie la ce sa se astepte cand moare".
Nu stiu ce anume a cauzat popularitatea dementa a seriei Saw la publicul mainstream (si a genului torture porn in general, dar Saw a fost coloana vertebrala a acestui trend; si cica revine curand cu al optulea episod). Din cate stiu, la nici unul din filmele seriei nu s-a pus in discutzie interzicerea in cinematografe, asa cum a fost cazul Nymphomaniac. Dupa cum bine observa Larry Flynnt, omul se simte mai vinovat pt sex decat pt violentza atroce.
Genul torture porn a scindat comunitatea horror intr-o masura oarecum similara cu cea prin care concertul Romeo Fantastick a scindat anu trecut lumea hipstereasca. Cand am fost la FrightFest, Kim Newman, unul din invitatzii de marca ai festivalului, a somat lumea sa iasa afara de la proiectzia oribilului film chilian Hidden in the Woods. Si s-a cam iesit, in timp ce regizorul statea pe scena si ranjea. Ma rog, il intzeleg si pe el, daca te-ai dus la un festival horror, inghitzi ce tzi se pune pe limba, nu te dai virgina.
Sigur, nimic nu e alb si negru, torture pornu a deschis si el unele oportunitatzi estetice care n-ar fi putut sa apara din alte directzii. Preferatele mele sunt deconstructzia genului facuta de Hanneke in cele doua Funny Games, incarcatura balcanist-politica a lui A Serbian Film, umorul neintzeles si neapreciat din Human Centipede, estetica viscerala din Martyrs, unele glume nesarate din filmele lui Eli Roth. Dar titlurile astea au valori meta care lipsesc cu desavarsire din seria Saw care sub pretextul unui thriller politzist a la Seven nu face decat sa inventarieze o gama diversificata de metode de tortura si ucidere din culpa.
La vremea lor am vazut doar primele doua filme ale seriei. Dupa ce mi-a dat gagica papucii am avut insa o criza de ipohondrie si am decis sa fac un maraton cu toata seria. Sa nu mor curios. A fost exact asa cum ma asteptam. Pe langa ele m-am uitat si la cateva din celelalte filme horror ale scenaristilor seriei (pe regizori ii stiam): The Collector si The Collection. Cate ceva despre fiecare in cele ce urmeaza:
E foarte important sa le vezi asa ca mine, unu dupa altu, altfel nu pricepi mai nimic din putzinul care e de priceput. Evenimentele curg direct dintr-un film in altu, practic toate cele 7 filme se intampla intr-un interval de cateva zile, iar legaturile dintre ele sunt fortzate la extrem ca sa perpetueze seria. Gestul banal al unui personaj de a pune o bucata de hartie pe o masa e interpretat in filmu urmator ca un mesaj secret transmis altui personaj care nici nu exista pana atunci, dar e improvizat pentru convenientza. Daca nu itzi amintesti ca a fost in filmu trecut un tip care a pus o bucata de hartie pe o masa, nu mai pricepi nimic din motivatziile personajelor.
Saw I-VII
E foarte important sa le vezi asa ca mine, unu dupa altu, altfel nu pricepi mai nimic din putzinul care e de priceput. Evenimentele curg direct dintr-un film in altu, practic toate cele 7 filme se intampla intr-un interval de cateva zile, iar legaturile dintre ele sunt fortzate la extrem ca sa perpetueze seria. Gestul banal al unui personaj de a pune o bucata de hartie pe o masa e interpretat in filmu urmator ca un mesaj secret transmis altui personaj care nici nu exista pana atunci, dar e improvizat pentru convenientza. Daca nu itzi amintesti ca a fost in filmu trecut un tip care a pus o bucata de hartie pe o masa, nu mai pricepi nimic din motivatziile personajelor.
Primul film e, clar, singurul care conteaza. Cu putzina indulgentza as mai recomanda partea a 4-a pentru efecte speciale si partea a 6-a ca fiind singura care are ceva de spus, in sensu de comentariu social.
Primul film are meritul de a-l fi adus in atentzie pe debutantul James Wan, care intre timp a devenit un nume important in cinemaul horror. N-are omul imaginatzie, dar e bun tehnician si in mod clar interesat in a lasa o amprenta in istoria genului, facand filme destul de diverse - Insidious, Death Sentence, The Conjuring. Cu Saw a incercat mai degraba un film de tip whodunit, partea de torture porn dezvoltandu-se mai abitir in restul seriei, la care Wan s-a multzumit cu postura de producator, folosind seria pe post de cash-cow pentru celelalte proiectele ale sale.
La data respectiva mi s-a parut ca filmu arata mai mult ca un joc video cu ghicitori decat un film horror. Pt cine nu l-a vazut, e cu doi gagii care se trezesc intr-o baie legatzi cu lantzuri si au la dispozitzie un fierastrau sa-si taie o laba ca sa poata scapa si un pistol sa se omoare unul pe altul, caci numai unu are voie sa scape. Pana la urma concluzioneaza ei ca sunt victimele shiretlicurilor sangeroase ale unui inginer bolnav de cancer care se joaca cu pofta de viatza a oamenilor, construind capcane ingineresti din care nu pot scapa decat facand kestii oribile.
Urmatoarele 3 filme au fost preluate de Darren Lynn Bousman, care conteaza si el umpic prin aceea ca a facut musicalul horror Repo! si remakeul Mother's Day, plus niste mizerii. Toate cele 3 filme Saw facute de el urmeaza acelasi calapod, cu grupuri de indivizi care se trezesc intr-o capcana din care tre sa scape facand chestii oribile, ori colegilor, ori lor inshile. Problema e ca omu care intinde capcanele era muribund si neputincios inca din primul film, iar in Saw 3 moare cu totul. Pretextul cu care se prelungeste seria e ca acesta ar avea diversi acolitzi care ii duc metodele mai departe. Problema e ca a) acolitzii respectivi nu stau prea grozav cu motivatziile, care sunt cusute cu atza alba prin flashbackuri cu extensii improvizate la scene din filmele precedente; b) nu totzi sunt absolventzi de politehnica, iar unele din capcani devin atat de sofisticate incat necesita echipe de multzi oameni ca sa fie puse la cale (stiu, e penibil sa te plangi cand un horror nu e realist, dar Saw facea o virtute din a fi ingineresc si devine cam penibil cand da dovada de exces de zel). In partzile 2 si 3 un personaj de figuratzie din prima parte (o gagica care habarn-are ce e ala un poloboc) ia locul cremenalului si construieste capcani de politehnist evil pentru diversi oameni, am si uitat din ce motive, ca motivele intotdeauna sunt explicate foarte in fuga, intre doua horcaituri ale cate unei victime.
In partzile 4-7, alt personaj de figuratzie face exact la fel, doar ca asta e chiar unul din politzistii care investigheaza cazul, iar conversia lui la cremenalitate e la fel de convingatoare ca si cum Marin Preda l-ar fi transformat pe Moromete in vampir ca sa mai aiba intriga pentru inca un volum. Din nou, se pare ca odata cu descoperirea raului interior, militzianu dobandeste brusc si cunostintze avansate de inginerie civila.
Pentru partzile 5-7 nici nu s-au mai chinuit sa angajeze regizori, acestea sunt facute de editorii si asistentzii de regie ai primelor filme. Singura parte care are cat de cat subtext e Saw 6, in care se merge pe un comentariu social la adresa reformei sanatatzii in SUA. Victima e sheful unei firme de asigurari care tzepuieshte americani ca sa nu le dea inapoi banii pe asigurarea de sanatate, iar filmul e o odisee a acestuia printre capcani si flashbackuri care reflecta intr-un fel ideea de tzeapa din spatele sistemului asigurarilor de sanatate.
Saw 7 are la randul sau unele merite, desi nu merita sa te chinui sa ajungi la ele, mai bine cititzi spoileru pe care il dau eu aici. Primul merit e ca una din victimele torturate si omorate brutal e vocalul de la Linkin Park, ceea ce mi-a produs o placere aparte. Al doilea e ca inchide povestea intr-un mod destul de surprinzator, cu victima din primul film (medicul care isi taia picioru cu firizu) revenind in chip de discipol al cremenalului, sa il pedepseasca pentru proasta purtare pe personajul principal din Saw 4-6 (care la randul lui a provocat moartea protagonistei din Saw 2-3).
Tre sa apara la vara si partea a 8-a, creca o sa ma uit si la ala din datorie jurnalistica, dar n-as recomanda filmele astea nici fanilor horror, nici altminteri, iar de oamenii care vi le recomanda cu caldura sa va tzinetzi departe.
The Collector e destul de aproape ca calitate de primul Saw. Un cocalar decide sa dea spargere la o familie de bogatashi dar cand se strecoara in casa ii gaseste pe locatari schingiuitzi, atarnatzi, torturatzi, iar casa plina ochi de capcani (care atzi facut politehnica, sa-mi zicetzi si mie care e obsesia inginerilor pentru capcani). Filmul are suspans datorita jocului de-a shoarecele si pisica intre hotzul care incearca sa salveze ce se mai poate din vietzilor locatarilor si inginerul malefic care a intzesat casa de capcani si ii place sa tortureze oameni. Spre deosebire de Saw, aici raufacatorului nu i se da shansa sa vorbeasca si sa deconspire cat de prost actor este. Amenintzarea este anonima, intunecata si pretty vicious, iar joaca de-a shoarecele si pisica prin beciuri, balcoane si WCuri aproape te face sa uitzi ca, ultimately, e doar inca un torture movie derivat din seria Saw.
The Collection e o continuare directa acestuia, insa ceva mai prost din pricina bugetului superior, ca le-a dat idei sa bage atat de multe chestii incat nu mai e loc pentru filmul propriu-zis. De data asta actziunea se muta in casa raufacatorului, unde hotzul din prima parte se strecoara sa salveze o hipsteritza inchisa intr-un ladoi. Ajungand el acolo remarca ca casoiul respectiv e un muzeu de corpuri umane mutilate si ca raufacatorul e un muzeograf pasionat de a colectziona bucatzi de oameni. Problema e ca si casoiul asta e plin de capcani (wtf!) si acelasi joc de-a soarecele si pisica din prima parte se repeta aici, intr-un decor mai larg si cu interventzia mai multor personaje - eroul e ajutat de ceva trupe de interventzie speciala, raufacatorul e ajutat de o armata de oameni torturatzi care au innebunit si sunt folositzi ca si caini de paza. Suspansul claustrofob din prima parte dispare, premisele devin ridicole, explicatziile la fel, iar actorii nu-s nici ei cu toate acasa. Singura calitate a filmului e ca arata si suna bine, chiar peste ce a oferit seria Saw.
In fine, nu stiu de ce am scris articolu asta. Ideea e sa nu va uitatzi la filme din astea, dar daca e musai sa va uitatzi, primul Saw si The Collector sunt suficiente.
Primul film are meritul de a-l fi adus in atentzie pe debutantul James Wan, care intre timp a devenit un nume important in cinemaul horror. N-are omul imaginatzie, dar e bun tehnician si in mod clar interesat in a lasa o amprenta in istoria genului, facand filme destul de diverse - Insidious, Death Sentence, The Conjuring. Cu Saw a incercat mai degraba un film de tip whodunit, partea de torture porn dezvoltandu-se mai abitir in restul seriei, la care Wan s-a multzumit cu postura de producator, folosind seria pe post de cash-cow pentru celelalte proiectele ale sale.
La data respectiva mi s-a parut ca filmu arata mai mult ca un joc video cu ghicitori decat un film horror. Pt cine nu l-a vazut, e cu doi gagii care se trezesc intr-o baie legatzi cu lantzuri si au la dispozitzie un fierastrau sa-si taie o laba ca sa poata scapa si un pistol sa se omoare unul pe altul, caci numai unu are voie sa scape. Pana la urma concluzioneaza ei ca sunt victimele shiretlicurilor sangeroase ale unui inginer bolnav de cancer care se joaca cu pofta de viatza a oamenilor, construind capcane ingineresti din care nu pot scapa decat facand kestii oribile.
Urmatoarele 3 filme au fost preluate de Darren Lynn Bousman, care conteaza si el umpic prin aceea ca a facut musicalul horror Repo! si remakeul Mother's Day, plus niste mizerii. Toate cele 3 filme Saw facute de el urmeaza acelasi calapod, cu grupuri de indivizi care se trezesc intr-o capcana din care tre sa scape facand chestii oribile, ori colegilor, ori lor inshile. Problema e ca omu care intinde capcanele era muribund si neputincios inca din primul film, iar in Saw 3 moare cu totul. Pretextul cu care se prelungeste seria e ca acesta ar avea diversi acolitzi care ii duc metodele mai departe. Problema e ca a) acolitzii respectivi nu stau prea grozav cu motivatziile, care sunt cusute cu atza alba prin flashbackuri cu extensii improvizate la scene din filmele precedente; b) nu totzi sunt absolventzi de politehnica, iar unele din capcani devin atat de sofisticate incat necesita echipe de multzi oameni ca sa fie puse la cale (stiu, e penibil sa te plangi cand un horror nu e realist, dar Saw facea o virtute din a fi ingineresc si devine cam penibil cand da dovada de exces de zel). In partzile 2 si 3 un personaj de figuratzie din prima parte (o gagica care habarn-are ce e ala un poloboc) ia locul cremenalului si construieste capcani de politehnist evil pentru diversi oameni, am si uitat din ce motive, ca motivele intotdeauna sunt explicate foarte in fuga, intre doua horcaituri ale cate unei victime.
In partzile 4-7, alt personaj de figuratzie face exact la fel, doar ca asta e chiar unul din politzistii care investigheaza cazul, iar conversia lui la cremenalitate e la fel de convingatoare ca si cum Marin Preda l-ar fi transformat pe Moromete in vampir ca sa mai aiba intriga pentru inca un volum. Din nou, se pare ca odata cu descoperirea raului interior, militzianu dobandeste brusc si cunostintze avansate de inginerie civila.
Pentru partzile 5-7 nici nu s-au mai chinuit sa angajeze regizori, acestea sunt facute de editorii si asistentzii de regie ai primelor filme. Singura parte care are cat de cat subtext e Saw 6, in care se merge pe un comentariu social la adresa reformei sanatatzii in SUA. Victima e sheful unei firme de asigurari care tzepuieshte americani ca sa nu le dea inapoi banii pe asigurarea de sanatate, iar filmul e o odisee a acestuia printre capcani si flashbackuri care reflecta intr-un fel ideea de tzeapa din spatele sistemului asigurarilor de sanatate.
Saw 7 are la randul sau unele merite, desi nu merita sa te chinui sa ajungi la ele, mai bine cititzi spoileru pe care il dau eu aici. Primul merit e ca una din victimele torturate si omorate brutal e vocalul de la Linkin Park, ceea ce mi-a produs o placere aparte. Al doilea e ca inchide povestea intr-un mod destul de surprinzator, cu victima din primul film (medicul care isi taia picioru cu firizu) revenind in chip de discipol al cremenalului, sa il pedepseasca pentru proasta purtare pe personajul principal din Saw 4-6 (care la randul lui a provocat moartea protagonistei din Saw 2-3).
Tre sa apara la vara si partea a 8-a, creca o sa ma uit si la ala din datorie jurnalistica, dar n-as recomanda filmele astea nici fanilor horror, nici altminteri, iar de oamenii care vi le recomanda cu caldura sa va tzinetzi departe.
The Collector/The Collection
Astea-s doua filme facute de Marcus Dunstan si Patrick Melton, scenaristii filmelor Saw 4-7, care contzin chestii pe care n-au apucat sa le puna in Saw. M-as risca sa zic ca merita mai mult decat seria Saw, macar pt ca pe anumite bucatzi lasa impresia ca cineva a stat la o masa si a scris un scenariu.The Collector e destul de aproape ca calitate de primul Saw. Un cocalar decide sa dea spargere la o familie de bogatashi dar cand se strecoara in casa ii gaseste pe locatari schingiuitzi, atarnatzi, torturatzi, iar casa plina ochi de capcani (care atzi facut politehnica, sa-mi zicetzi si mie care e obsesia inginerilor pentru capcani). Filmul are suspans datorita jocului de-a shoarecele si pisica intre hotzul care incearca sa salveze ce se mai poate din vietzilor locatarilor si inginerul malefic care a intzesat casa de capcani si ii place sa tortureze oameni. Spre deosebire de Saw, aici raufacatorului nu i se da shansa sa vorbeasca si sa deconspire cat de prost actor este. Amenintzarea este anonima, intunecata si pretty vicious, iar joaca de-a shoarecele si pisica prin beciuri, balcoane si WCuri aproape te face sa uitzi ca, ultimately, e doar inca un torture movie derivat din seria Saw.
The Collection e o continuare directa acestuia, insa ceva mai prost din pricina bugetului superior, ca le-a dat idei sa bage atat de multe chestii incat nu mai e loc pentru filmul propriu-zis. De data asta actziunea se muta in casa raufacatorului, unde hotzul din prima parte se strecoara sa salveze o hipsteritza inchisa intr-un ladoi. Ajungand el acolo remarca ca casoiul respectiv e un muzeu de corpuri umane mutilate si ca raufacatorul e un muzeograf pasionat de a colectziona bucatzi de oameni. Problema e ca si casoiul asta e plin de capcani (wtf!) si acelasi joc de-a soarecele si pisica din prima parte se repeta aici, intr-un decor mai larg si cu interventzia mai multor personaje - eroul e ajutat de ceva trupe de interventzie speciala, raufacatorul e ajutat de o armata de oameni torturatzi care au innebunit si sunt folositzi ca si caini de paza. Suspansul claustrofob din prima parte dispare, premisele devin ridicole, explicatziile la fel, iar actorii nu-s nici ei cu toate acasa. Singura calitate a filmului e ca arata si suna bine, chiar peste ce a oferit seria Saw.
In fine, nu stiu de ce am scris articolu asta. Ideea e sa nu va uitatzi la filme din astea, dar daca e musai sa va uitatzi, primul Saw si The Collector sunt suficiente.
No comments:
Post a Comment