Joseph Pulver Sr. (ed.) - Grimscribe's Puppets

Pedigree:
- Premiul Shirley Jackson, nominalizare Bram Stoker (pentru antologie)
- nominalizare Shirley Jackson (pentru povestirea Furnace, de Livia Llewelyn)

Cu exceptzia catorva antologii de la Nemira ignorate de marele public, cititorul de horror de la noi e in urma cu 2-3 generatzii fatza de realitatea din teren. Numele care conteaza inca la noi sunt tot Stephen King, Dean Koontz, Anne Rice, autori lansatzi in anii 70 si popularizatzi la noi cu decalaj de vreo 20 de ani. Ori autori chiar mai vechi de atat (vezi goticismul promovat de Craznic, ori scoaterea de la naftalina a lui Lovecraft). Intre timp literatura horror a mai trecut prin cel putzin trei valuri – generatzia optzecista (Ligotti, Lansdale, Newman), cea nouazecista (Kiernan, Evenson, Ford) si valul post-2000, reprezentat in mare masura de contributorii acestei antologii.

Aceasta e pricina pentru care cei care se uita in cuprinsul volumului de fatza risca sa nu recunoasca nici un autor. Nu e asta problema, fiind vorba de autori din chiar ultimul val (majoritatea cu doar 1-2 volume in portofoliu). E insa o problema faptul ca la noi s-a auzit doar vag de Thomas Ligotti, in conditziile in care la ei i se organizeaza deja astfel de antologii-omagiu. Recent numele sau a fost putzin scos la lumina in contextul unor acuzatii de plagiat la adresa serialului True Detective, unde personajul lui McConaughey citeaza sau parafrazeaza copios din Ligotti, cu precadere din volumul eseistic The Conspiracy Against the Human Race.

Cine a vazut serialul poate intui ca Ligotti e un exponent al nihilismului post-Nietzsche (Cioran, Bernhard etc.), pe care il altoieste cu nimicnicia cosmica din literatura lui Lovecraft. Daca la Lovecraft fatzeta filosofica era auxiliara literaturii (reflectata cel mult in atitudinea ori soarta unor personaje), Ligotti este si un activ eseist si un soi de mentor al unei comunitatzi on-line adunate in jurul forumului ligotti.net. Desi n-a murit inca, lumea a inceput deja sa scrie doctorate despre el, i-a aparut recent un volum de interviuri, fiind treptat promovat de presa de la statutul de scriitor horror la cel de ganditor horror, pe masura ce proza lui a inceput sa se distorsioneze in eseistica autobiografica mixata cu ocazionale elemente narative (spre batranetze Ligotti a inceput sa renuntze la a mai construi personaje, preferand un stil meta, in care fitziunea horror se impleteste cu cugetari eseistice ori relatari autobiografice, vezi recentul mini-volum The Spectral Link de care discutam aldata).

Notorietatea ii este completata de o trecatoare cariera muzicala in cadrul grupului de folk mistic Current 93, si de obscurantismul sau personal – nu prea sunt disponibile fotografii si inregistrari cu el, iar de vreo 10 ani a disparut cu totul din vizorul public, pana in 2014 cand a revenit cu pomenitul The Spectral Link.

Temele predilecte ale lui Ligotti sunt horrorul corporatist (un soi de fantasy kafkian upgradat la mediul corporatist modern), dezintegrarea identitatzii sub influentza drogurilor (sau a unor fortze oculte), dezempatizarea si patologia luciditatzii, emotziile tratate ca boala psihica, plus o varianta extremista a cosmicismului nihilist al lui Lovecraft. Specialitatea autorului e un fel de contrast construit din evenimente banale prezentate drept extraordinar de traumatizante. Ideea fundamentala e ca evenimente acceptate drept tolerabile in viatza de zi cu zi sunt in realitate intolerabile, dar suntem prea spalatzi pe creier sa realizam asta, iar moartea e cea mai de pretz recompensa la care putem nadajdui la capatul contractului de munca pe viatza la care suntem condamnatzi. Eventual moartea poate fi precedata de ritul eutanasiant al pensionarii, desi in vremurile neoliberale recente si acesta tinde sa devina o cheltuiala inacceptabila pentru Sistem.

Titlul volumului de fatza e dat de porecla consacrata a lui Ligotti – Grimscribe si unul din motivele recurente ale operei sale, cel al papusharului. Autorii fac o treaba excelenta in a-l referi pe Ligotti din multiple unghiuri – unii ii imita stilul scriiturii (atat cel pulp, din tineretze, cat si cel semi-eseistic/delirant de la batranetze), altzii brodeaza pe seama motivelor sale recurente (omul-molie, papusharul ocult, ororile vietzii corporatiste, implinirea vietzii prin auto-eutanasiere), altzii folosesc chiar persoana lui Ligotti ca element de intriga.

Miskatonic River Press e o editura tanara specializata pe publicarea de antologii legate indirect de mostenirea lui Lovecraft. Am dedicat deja un articol mai larg antologiei A Season in Carcosa, omagiu adus temelor lansate la finele secolului XIX de Robert Chambers si Ambrose Bierce (influentzele cele mai importante citate de Lovecraft). Grimscribe’s Puppets e o antologie dedicata lui Ligotti, prezentat drept cel mai important urmash ideologic al lui Lovecraft*. Ambele antologii au fost ingrijite de Joseph Pulver Sr., un scriitor american interesant, refugiat la Berlin in mediile gotice nemtzesti.

*Recent a aparut si a treia antologie din aceasta cvasi-serie, Deepest Darkest Eden, tribut adus lui C. A. Smith, unul din cei mai importantzi si influentzi colaboratori ai lui Lovecraft.

Ca de obicei trec in revista cuprinsul volumului Grimscribe's Puppets incepand cu preferatele mele:

Povestile tari (4-5 stele)

The Lord Came at Twilight, de Daniel Mills. In vremuri medievale, calugarii unei manastiri sunt frustratzi ca nobilimea investeste in constructzia unui amfiteatru in timp ce manastirea e in paragina. Un membru al corului dezerteaza pentru a urma o cariera de cantaretz, iar un coleg al sau incearca sa-l aduca inapoi sub poala lui Dumnezeu. Abia debutat cu propriul volum, autorul a fost pentru mine una din revelatziile ultimului an.

Into the Darkness Fearlessly, de John Langan. Excelent mix de umor si oroare pe seama nimicniciei conflictelor de interese din lumea literaturilor de nisha. Un scriitor horror e gasit mort si mutilat. Agentul sau literar investigheaza cazul sperand sa gaseasca unele manuscrise neterminate cu care sa mai mulga niste bani si descopera un conflict ocult ce implica femei fatale si premii literare acordate pe nedrept. Povestea seamana in unele aspecte cu un recent scandal de la noi pe seama premiilor Vladimir Colin, doar ca la noi inca n-a murit nimeni. John Langan e foarte bun, unul din liderii generatziei post-2000.

After the Final, de Richard Gavin. Un discipol al lui Ligotti porneste o campanie de starpire a umanitatzii. Excelent povestita la persoana intai prin prisma unui unreliable narrator delirant si efervescent. Autorul canadian e foarte prezent in antologiile ultimilor ani cu un horror oarecum politicos, povestea asta fiind cea mai dura si cea mai buna pe care am citit-o de la el.

The Man Who Escaped This Story, de Cody Goodfellow. Un pacient la psihiatrie se crede Dumnezeu din cauza ca visele i se materializeaza in evenimente reale, insa ulterior realizeaza ca se materializeaza doar in textul lui Goodfellow, nu si in realitatea din afara volumului de fatza. O poveste meta din partea unuia din cei mai imprevizibili autori ai noii generatzii (exponent al miscarii bizarro = mult meta, absurd si suprarealism lynchian).

Basement Angels, de Joel Lane. Un tip gay isi pierde treptat simtzul propriei identitatzi si incepe sa suspecteze ca e altcineva decat crede ca e. Autorul britanic de queer-horror a raposat la scurt timp dupa publicarea acestui volum; mereu l-am gasit prea depresiv si urban pentru gustul meu - personajele sale sunt preponderent gay si junkie, cu unele influentze Brett Easton Ellis, insa se potriveste la fix in contextul unui omagiu adus lui Ligotti.

Furnace, de Livia Llewellyn (finalista Shirley Jackson). Poveste incomprehensibila dar foarte frumos scrisa si expresiva, despre o fetitza care asista la dezintegrarea treptata a orasului natal, coroborata cu presiunile unei mame posesive. Pe autoare o stiam ca exponent al genului lesbian horror, cu povesti ce au in centru tinere ce isi descopera sexualitatea in contexte psihedelice/oculte. Povestea asta nu cred ca are nimic erotic, dar are un lirism dur cu tushe bacoviene.

The Holiness of Desolation, de Robert Price. Personajul unui vis cauta o cale de a ajunge in lumea care il viseaza si reuseste cu ajutorul unei cartzi de Ligotti. Deci e un omagiu pe fatza, care nu prea ar avea sens in afara acestui volum, dar e foarte frumos scrisa de un autor interesant din zona academica (Price e un teolog dubios, fost predicator baptist, actualmente „ateu crestin”, whatever that means).

The Prosthesis, de Jeffrey Thomas. Un muncitor la o fabrica de proteze pentru amputatzi fura piese de la serviciu in scopuri personale ce se leaga cu temele recurente ale lui Ligotti – horrorul corporatist si motivul papusharului. Autorul vine din zona hardcore body-horror (mutilari etc.) dar aici e surprinzator de fin si subtil.

Where We Will All Be, de Paul Tremblay. Interpretare a temei omului-molie din opera lui Ligotti. Omenirea innebuneste subit si intra intr-o frenezie suicidala colectiva ce reflecta comportamentul moliilor care se arunca in flacara lumanarii. De autor n-am mai auzit inainte.

Povestile asa si-asa (3 stele)

Oubliette, de Gemma Files. O gagica depresiva cu tendintze suicidale e supusa unui tratament psihiatric care o pune in contact cu membrii unei secte practicante a suicidului colectiv. Autoarea are contributzii bunicele la o gramada de antologii din ultimii ani, cu o usoara componenta de speculatzie shtiintzifica.

Pieces of Blackness, de Michael Kelly. Un barbat frustrat sexual e gelos pe faptul ca sotzia isi alapteaza fiul adoptat. Autor aproape debutant, promitzator.

The Blue Star, de Eddie Angerhuber. Un individ calatoreste ritualic o data pe an la o stea de neon albastru care ii suge vampiric pofta de viatza. Autoarea e o gotheritza nemtzoaica care l-a tradus pe Ligotti in germana. Probabil frecventeaza aceleasi cercuri berlineze oculte ca si antologatorul Joseph Pulver.

20 Simple Steps to Ventriloquism, de Jon Padgett. Un tutorial de ventrilocvism in 20 de pasi care incepe funny-instructiv si se termina dubios, cu sfaturi pentru ventriloci „avansatzi” care vor sa controleze lumea. Autorul nu e chiar profi, fiind patronul forumului ligotti.net, un fan club ce a devenit in ultimii ani o importanta comunitate on-line a amatorilor de literatura weird.

Eyes Exchange Bank, de Scott Nicolay. Un gagiu caruia i-a dat gagica papucii isi viziteaza un amic care a trecut prin aceeasi suferintza si se duc impreuna la mall sa manance o pizza, sperand sa o combine pe chelneritza. Autorul e considerat una din revelatziile anului 2014, insa cu bucata asta nu m-a prea convins, desi reflecta destul de bine viziunea ligottiana traumatizanta asupra cotidianului banal.

By Invisible Hands, de Simon Strantzas. Un papushar batran e solicitat sa construiasca niste papushi frankensteiniene din bucatzi umane. Atmosfera gotica excelenta, dar lungita excesiv. Un autor imprevizibil, de care n-am citit inca doua povestiri in acelasi stil, asa ca am dificultatzi in a-mi fixa o opinie despre el.

Diamond Dust, de Mike Griffin. Un omagiu adus horrorului corporatist al lui Ligotti, despre un barbat care suspecteaza o conspiratzie intre nevasta-sa si firma la care lucreaza. Autorul e un muzician care mai cocheteaza cu literatura.

The Company Town, de Nicole Cushing. Tot horror corporatist, despre o companie care ofera servicii de „sinucidere” la un pretz exorbitant, care-i obliga clientzii sa munceasca o viatza pentru a-si dobandi dreptul la moarte. Autoare la inceput de drum, bagata in seama pe la premiile din ultimii ani.

No Signal, de Darrell Schweitzer. Protagonistul ligottian simte subit ca trebuie sa moara cand remarca lipsa semnalului de la telefon. Autorul e in mod normal excelent, a ingrijit unele editzii critice despre opera lui Ligotti, insa povestea asta a fost prea scurta ca sa ma satisfaca.

The Secrets of the Universe, de Michael Cisco. Asta nu e chiar poveste, ci un fel de colaj de dialoguri (fara personaje!) intercalate cu eseistica sau comentarii la persona intai. Pare ca dialogul are loc intre un om si un (Dumne)zeu care explica natura si rostul notziunii de sacrificiu. Am citit vreo 3 povesti ale tipului asta si n-am priceput nimic din niciuna. Lumea il considera un fel de Pynchon al horrorului, dar e mai rau de atata, e un abstractzionist extremist fara respect pentru cititor, insa interesant in doze mici.

Gailestis, de Allyson Bird. Un basm despre un gradinar care ia o boala nasoala de la plantele pe care le ingrijeste si sora sa care se prostitueaza sperand sa-l salveze. Autoare de fantasy boem, bagata in seama la premiile britanice de anul trecut.

Povestile slabe (1-2 stele)

The Human Moth, de Kaaron Warren. O fetitza-molie se naste intr-o familie benevolenta care incearca sa-i faca viatza usoara, in ciuda faptului ca societatea o cam respinge. Autoarea e o australiana bine cotata in ultimii ani, dar povestea ei e o palida imitatzie de Ligotti.

The Xenambulist, de Robin Spriggs. Imitatzie ligottiana pretentzioasa, cu un gagiu care iese noaptea din casa si sufera un delir mistic incarcat cu simboluri iudaice, care nu duce nicaieri. Autorul cica e poet si actor, ceea ce explica excesul liric-descriptiv si lipsa de evenimente a povestii. Nu ca am ceva impotriva acestui stil, dar il inghit doar in povestiri scurte, cu punch descriptiv, ori aici seamana cam tare cu postarea de blog a unui poet beat.

***********

Cu doar 2 povestiri slabe, 11 ok si 9 tari, cartea se inscrie in randul antologiilor tari, dovada sta si premiul Shirley Jackson primit recent. Este si o excelenta introducere in opera lui Ligotti, poate chiar mai potrivita decat unele din cartzile autorului, care uneori sunt excesiv focalizate pe cate o tema (si nu exista inca un best-of retrospectiv al acestuia).

Cartea are si o calitate importanta, de a avea sens si pentru cei nefamiliarizatzi cu referintzele pe care le face, ceea ce se intampla rar intr-o antologie-tribut (de exemplu A Season in Carcosa e aproape incomprehensibila fara o documentare prealabila cu privire la opera lui Robert Chambers).

La trasul liniei, am retzinut pentru investigatzii viitoare numele catorva dintre contributori: Daniel Mills, Scott Nicolay, Paul Tremblay si Michael Kelly, totzi debutantzi promitzatori (cu numele lui Mills remarcandu-se in mod deosebit). Am fost placut surprins de contributziile lui Richard Gavin si Robert Price, insa acestea nu sunt scrise in vocile proprii, ci imita indeaproape scriitura lui Ligotti. Am fost dezamagit de doi autori de la care aveam asteptari – Darrell Schweitzer si Kaaron Warren. Au confirmat asteptarile cateva nume pe care le regasesc recurent prin antologiile ultimilor ani, de fiecare data cu contributzii bune sau foarte bune: John Langan, Joel Lane, Cody Goodfellow, Gemma Files. Sunt inca nelamurit cu Livia Llewelynn, Simon Strantzas si Michael Cisco – autori care scriu frumos dar adesea incomprehensibil si eterogen. O sa-l evit pe Robin Spriggs, pe care il gasesc pentru a doua oara cu cea mai slaba/redundanta contributzie la un volum colectiv.

- plusuri: neobisnuit de putzine contributzii slabe pentru acest gen de antologie, multe contributzii excelente care nu sunt cu nimic mai prejos decat proza originala a lui Ligotti, un tribut solid adus unuia din cei mai cool scriitori pe care i-a dat nisha horror in secolul XX

- minusuri: unele erori de redactare, 2-3 povesti mai slabutze

- recomandare: lectura obligatorie

P.S. De obicei pun la sfarshit poza antologatorului, insa aici o sa pun una din putzinele fotografii ale lui Ligotti.