Seriale fresh: True Detective, Fargo - sezonul 1

Am devenit fan al acestui serial de la momentul in care Woody Harrelson, imbracat intr-un tricou Pink Floyd, descinde cu pistoalele asupra unui grup de satanisti din Louisiana.

Obisnuiam sa percep filmul de televiziune drept un frate mai mic, mai prost si mai sarantoc al filmului de cinema, dar in ultima vreme serialele de televiziune devin tot mai bune, iar filmele tot mai proaste. E vorba, evident, de zona mainstream (HBO/Showtime/etc. vs. Hollywood). In timp ce Hollywoodul e obsedat de a mulge bani din pretzul biletelor 3D, serialele TV s-au rafinat enorm in ultimii ani, cu actori si valori de productzie comparabile cu cele din zona cinemaului. Serialele cu sezoane scurte (8-12 episoade) si episoade lungi (50+ de minute) parca ies cel mai bine, si tot mai multe dintre ele se bazeaza pe material literar (Dexter, Game of Thrones, Walking Dead, True Blood). In plus, avem aceasta noua gaselnitza a serialelor-antologie (American Horror Story) care evita capcanele in care cad serialele lungite excesiv (Fringe, Supernatural, Lost).

True Detective nu are in spate o carte concreta, dar e scenarizat de un scriitor (Nic Pizzolatto) si musteste de referintze literare – personajele citeaza copios din Ligotti (pana la punctul la care s-au ridicat acuzatzii de plagiat), referintzele la The King in Yellow si An Inhabitant of Carcosa au un loc central in poveste, iar atmosfera usor metafizica cu tuse nihiliste e inspirata (explicit, cf. spuselor scenaristului) de horrorul weird modern care n-a prea iesit pana acum in vizorul marelui public (Barron, Lansdale etc.).

Cei doi protagonisti – Harrelson si McConaughey – fac roluri de Oscar. Ei joaca doi detectivi, primul un familist crestin dar adulterin, celalalt nihilist junkie cu sechele in urma unei misiuni undercover ce a implicat consum de droguri. Raufacatorul e un satanist care obisnuieste sa drogheze femei si copii si sa-i supuna unor ritualuri oculte. Povestea e despicata in doua linii narative – una alcatuita din flashbackuri de acu 15 ani in care detectivii sunt tineri ambitziosi care dau de urma nemernicului, cealalalta din prezent, in care amandoi sunt alcoolici fara neveste si realizeaza ca treaba de acu 15 ani nu a fost tocmai terminata.

Asa, la nivelul asta, povestea suna destul de banal, dar implicatziile ei sunt mult mai rafinate decat in alte filme de gen. In primul rand, adesea ai impresia ca supranaturalul se infiltreaza in poveste, cam ca in Twin Peaks. Apoi relatzia dintre droguri si ocultism e mult mai bine pusa in valoare decat in alte partzi – drogatzii par sa aiba acces la dimensiuni ale perceptziei care sunt straine omului sobru si muncitor, acesta fiind motivul pentru care sunt scoase in afara legii. Detectivul junkie jucat de McConaughey e cel care locuieste pe granitza dintre cele doua lumi, si cu greu reuseste sa ramana functzional conform criteriilor sociale comune. Filozofia sa de viatza e puternic marcata de lucrurile pe care le-a zarit cu coada ochiului pe partea cealalta, ceea ce explica oarecum de ce cei care au traversat cu totul in partea cealalalta apar drept extraterestri, iar faptele lor, oribile si inumane. E pana la urma vorba de conflictul dintre conformismul rasplatit cu beneficiile sistemului si aventura deviatzionismului total care inscrie individul pe o curba a descoperirilor ce fac viatza normala aproape imposibil de trait. Woody Harrelson e aici conformistul care deviaza ocazional iar micile lui deviatzii sunt pedepsite catastrofal, in timp ce McConaughey e deviatzionistul care e suficient de fricos sa ramana intr-un sistem in care nu crede. Raufacatorii din film sunt cei care au traversat cu totul intr-o lume incomprehensibila dar totusi reala, iar ocultismul si substantzele chimice par sa fie cheia unui drum fara intoarcere, revelator si dezumanizant in acelasi timp.

Dupa cum ne invatza Ligotti, drogurile pot duce la rafinarea conshtiintzei de sine, dar o conshtiintza de sine prea elevata duce la pierderea rostului existentzei.

P.S. Am uitat sa zic despre ce e serialul. Doi detectivi gasesc o gagica moarta cu coarne ce pare victima unui sacrificiu ritualic si pe masura ce investigheaza cazul zgandaresc coltzurile mucegaite ale umanitatzii. Sezonul doi insa va fi despre altceva, urmand retzeta American Horror Story.

In anii 90 fratzii Coen au facut un film de geniu despre oameni tampitzi care incearca sa faca rost de foloase necuvenite prin metode de genul celor pe care le folosesc politicienii romani – de la shpaga si invartit hartzoage, la shantaj si crima delegata. Filmu a luat si ceva Oscaruri, iar tampitzii erau jucatzi de Buscemi, Stormare, Macy. Frances McDormand era eroina, o politzista gravida dintr-un sat inzapezit din Minnesota.

La un momendat in film Buscemi ascunde o lada de bani in zapada, pe o campie, si dupa aia nu mai gaseste locul in care a ingropat-o. Serialul Fargo se petrece 20 de ani mai tarziu intr-un sat vecin, in care un imigrant gaseste in zapada lada de bani a lui Buscemi si devine un superbogatash practicant de trafic de influentza. Asta e cam singura legatura intre film si serial. Ma rog, ar mai fi si faptul ca fratzii Coen sunt producatori ai serialului, si ca povestea e incarcata de coenisme, adica e tot o poveste despre oameni cretini cu idei nastrushnice si ambitzii interlope, cam ca parlamentarii nostri. A da, si avem si aici in rolul principal o femeie politzist care se lupta cu sistemul cretin ca sa scoata dreptatea la lumina.

Desi n-as fi crezut, acest prim sezon s-a dovedit foarte misto, in primul rand datorita celor doi actori care fac totzi banii: Billy Bob Thornton care intrase in umbra si Martin Freeman (hobbitu) care e foarte pe val.

Martin Freeman joaca un rol similar cu al lui Macy din film – un birocrat marunt intr-un fash roshu care-si uraste nevasta pentru ca l-a inselat cand erau in liceu, o omoara si se chinuie tot serialu sa scape de degetu legii. Billy Bob joaca un personaj evil similar celui din No Country for Old Men, care rezolva trebi murdare si face din cand in cand filozofie existentzialist-nihilista. Drumurile celor doi se intretaie din intamplare, iar combinatzia dintre ei da nastere unui lantz de crime nasoale si in general absurde. Politzista satului are un shef aproape retardat si nu poate da urmare unei anchete normale, asa ca se combina cu un agent de circulatzie (fiul lui Tom Hanks, l-atzi vazut si in Dexter) sa dea de urma motivatziilor personajelor.

Avem un serial cu episoade lungi, actori de cinema si scenariu foarte rafinat. E aproape la fel de bun ca True Detective, dar mai putzin original, treaba care e intentzionata – povestea reflecta foarte fidel spiritul si stilul filmului fratzilor Coen, fara a-si propune sa-i faca un remake ori un spin-off adevarat. Cum ziceam, dpdv narativ singura legatura e un plot device minor al filmului.