Filmele vorbite pe la spate: Mai/Iunie 2014

Filmele musai

Metalhead

O fetitza din Islanda traieste la tzara si are grija de vacile parintzilor, dar devine obsedata de black metal dupa ce fratele ei pica din tractor si moare. Parintzii sunt si ei cam distrusi de eveniment, asa ca nu pot sa o ajute prea mult, iar fetitza creste mare, nihilista, incepe sa dea foc la biserici, sa elibereze vacile parintzilor din grajd, sa asculte Immortal la maxim, plus alte nazbatii cu care metalistii carora le place sa-si enerveze parintzii ar trebui sa fie familiarizatzi.

Intr-o buna zi fata se indragosteste de preotu din sat si de aici trebile devin mai interesante. Pe ansamblu e un feel-good movie despre black metal, daca va putetzi inchipui asa ceva. E pana la un punct si un family movie, ar merge dat la televizor de Craciun, daca scotzi 2-3 scene din el. Oricum, e un film esentzial pentru comunitatea metal. Iar gagica e supermisto, daca ar fi existat si la noi din astea poate as fi fost si azi blacker. Cica sexu cu o tipa care are corpse paint pe fatza e o experientza psihedelica.

Hysteria

Poveste steampunk despre inventarea vibratorului, cu Jonathan Pryce din Brazil si Maggie Gyllenhaal in rolul unei feministe isterice.

Se pare ca acu 100 de ani or so, isteria era un diagnostic comun pus femeilor ca sa li se inchida gura cand manifestau tendintze feministe, pretentzii casnice sau descarcari emotzionale deranjante. Boala se trata chirurgical, prin extirparea uterului, ceea ce le cumintzea pe viatza, iar barbatzii aveau la dispozitzie aceasta arma "shtiintizifica" pentru a le tzine sub papuc. Makes you wonder cate din argumentele care astazi ni se baga sub nas drept "shtiintzifice", o sa fie caracterizate peste 100 de ani drept barbarii de o teapa similara.

Eroul povestii e un medic care nu e de acord cu histerectomia si propovaduieste o alternativa homeopata de tratare a isteriei, shi anume masturbarea pacientelor cu ulei de catina sau ceva de genu. Biznisul pare foarte lucrativ pana cand sarmanului om i se sminteste mana din incheietura si nu mai reuseste sa-si duca pacientele la "paroxism". Noroc cu un coleg cu aplecari mai inginereshti, care ii construieste un vibrator steampunk ce il ajuta sa aplice tratamentul fara sa dea in sindrom de tunel carpian.

Filmul nu e neaparat o capodopera si prea des are tendintze de sitcom, dar e despre o chestie foarte importanta care ne priveste pe totzi si din care trebuie sa tragem multe invatzaminte.

Filmele contra plictiselii

 Edge of Tomorrow

Cand ma gandesc la Tom Cruise nu reusesc sa il vad drept action hero, dar daca ma uit in CVul lui din ultimii 10-15 ani, creca Stallone tre sa se gandeasca serios la a-l recruta pentru Expandables 4. Tom Cruise acopera si partea de blockbustere SF (Minority Report, War of the Worlds, Oblivion), si action movies clasice (seria Mission Impossible), iar la momentu actual are un portofoliu comparabil cu al lui Arnold. Nu cred totusi ca va putea fi convins sa stea intr-o scara a magarului cu Lundgren si cu Arnold pe afisul Expandables. In alta ordine de idei, Emily Blunt, obisnuita sa apara in rol de domnitza frageda, face aici un rol against type (full metal bitch) care ii vine foarte bine, mai ales cand face flotari.

Filmul ecranizeaza un roman SF japonez de succes, care poate fi acuzat pana la un punct ca recicleaza idei din romanele Starship Troopers si Replay. Tom Cruise joaca o cătană blestemata sa retraiasca la nesfarsit aceeasi zi, care se intampla sa fie o zi nasoala, a debarcarii armatei pe tzarmul Normandiei cotropit de niste extraterestri tentaculosi. De cate ori moare, se trezeste din nou la inceputul zilei, cu toate informatiile din ziua precedenta, asa ca viatza lui devine un fel de joc de Flappy Bird in care tot repeta acelasi nivel, devine tot mai bun, dar avanseaza enervant de incet, caci dificultatea e setata pe maxim.

Senzatzia asta de joc video la care personaju se chinuie sa avanseze aduce filmul aproape de Ender's Game si il diferentziaza destul de bine fatza de celelalte filme de la care a fost acuzat ca fura (Groundhog Day). Regulile jocului se schimba in timp pe baza noilor informatzii dobandite, de unde avem niste twisturi care improspateaza povestea pusa pe repeat. E si putzina romantza, dar foarte putzina caci genul asta de SF japonez e profund asexuat (daca facem abstractzie de o posibila interpretare tentacle porn).

Miss Violence

Prefer de 100 de ori noul val de cinema grecesc celui romanesc, insa in ambele cazuri e putzin cam ostentativa impresia de retzeta. Ca Attenberg a imprumutat excesiv de la Dogtooth a fost cumva de intzeles – regizorul unuia a fost actor in celalalt, producatoarea unuia a fost regizoarea celuilalt, a fost un fel de afacere de familie. In Miss Violence insa nu mai avem relatzii directe, e doar un film care merge pe retzeta. A avut ceva succes, deci retzeta inca tzine, mai ales ca astia n-au facut totusi la fel de multe filme ca romanii pe retzeta lor. Cine n-a vazut Dogtooth probabil va fi mai impresionat decat am fost eu de Miss Violence. Cine l-a vazut o sa aiba cateva deja vu-uri.

Filmul incepe cu o zi de nastere in familie, a unei fetitze. In timpul (sau dupa, nu mai stiu) cantecului de happy birthday fetitza se arunca de pe balcon. Familia se comporta normal, adica reactzioneaza firesc la tragedie, insa ceva ceva e putred si nimeni nu vrea sa discute anumite subiecte. Cineva de la protectzia copilului ia familia la bani maruntzi si unele chestii par cusute cu atza alba, cum ar fi ca sunt cam multe fete in familie si toate par facute la varste cam fragede, iar de tatzi nu se stie mare lucru. In familie e un singur barbat, un contabil barbos si mincinos care are multe chestii in comun cu acel pater familias din Dogtooth.

The Counselor

Counselor a fost corect comparat cu un audiobook de Cormac McCarthy cu visuals by Ridley Scott. In asta stau si calitatzile, dar si defectele filmului. In mod clar, McCarthy nu stie sa faca diferentza intre scenariu si literatura. Dialogurile lui sunt schimburi de monologuri. Povestea e incarcata cu detalii si indicii marunte, pe care le-am sesizat abia la o a doua vizionare a filmului. Prima impresie e de film dezmembrat, din care lipsesc micile sectziuni de „progres” care leaga scenele unui film intre ele. Probabil de asta are recenzii oribile, insa filmul e departe de a fi slab. E doar putzin prea complicat, undeva la nivelul unei alte epopei interlope facuta de Ridley Scott relativ recent, American Gangster.

In multe privintze filmu seamana cu o alta ecranizare dupa McCarthy, No Country for Old Men. Privintzele astea ar fi: Javier Bardem cu freza funny; tema generala a lacomiei pedepsite de cosmos cu un val de moarte instopabila; monologuri care speculeaza liric dar sec pe seama respectivei teme; final lipsit de rezolutzie si mantuire.

In alte privintze e si foarte diferit, treaba care se datoreaza in special lui Ridley Scott, care incarca filmul cu mult stil high-class. Filmul a fost promovat prin costumele asigurate de Armani si Versace, treaba care uneori e ostentativa dar, ma rog, se potriveste cat de cat cu tipologia personajelor: Fassbender e un avocat dornic sa investeasca in industria drogurilor ca sa-i cumpere diamante Penelopei Cruz, Bardem e un patron de cluburi de noapte cuplat cu pitzipoanca Cameron Diaz, Brad Pitt e un invartitor de bani. Totzi astia investesc intr-o vidanja care transporta droguri columbiene camuflate in kkt, insa transportu e interceptat si cartelul mexican considera ca vina apartzine investitorilor americani, iar de aici incepe un val de violentze nasoale punctate cu cugetari filozofice.

P.S. Filmul e vestit si pentru scena de sex dintre Cameron Diaz si parbrizul unei masini.

Godzilla

Nu stiu daca mai era nevoie si de filmu asta asa repede dupa Pacific Rim, dar oricum asta parca e ceva mai bun. Cel putzin arata ca un film si nu ca un exercitziu de animatzie 3D, iar regizorul Gareth Edwards aduce cateva idei stilistice din excelentul sau Monsters: cadre/unghiuri bine gandite estetic si potentzate de muzica excelenta (3Dul insa le dauneaza prin intunecime), un crescendo lent, un point-of-view de la nivelul omului marunt, care face ca monstri sa nu fie cu adevarat vizibili decat in scenele in care se uita lumea la televizor (cel putzin in primele 2/3 din film) si numeroase referintze la incidente nucleare (Fukushima, Hiroshima, testele din Nevada si Pacific etc.) care au fost de fapt cover-up pentru diverse tentative de a-l distruge pe Godzilla si altzi monstri ancestrali ieshitzi din fundurile pamantului.

Partea nasoala e proasta folosire a actorilor, care pare pana la un momendat pare o gluma: Juliette Binoche moare in 5 minute, gagiu din Breaking Bad (despre care toata lumea stia ca e actoru principal) moare in 20 de minute, iar restu actorilor sunt distribuitzi in roluri against type (protagonistu e de fapt gagiul din Kick-Ass, in rolul unui soldat din ala american si patriot).

300 : Rise of an Empire

Pentru fanii bataliilor homoerotice, avem aici more of the same din ce am avut si in primul film. Cica dupa succesul de acu catziva ani al primei ecranizari, Frank Miller a promis ca va scrie o continuare intitulata Xerxes. Filmu asta ar fi ecranizarea respectivei lucrari, desi respectiva lucrare n-a mai aparut niciodata ci a fost livrata direct ca scenariu de film.

Filmul se petrece inainte, in timpul si dupa evenimentele din filmul original, undeva in alta parte a Greciei, unde Temistocle incearca sa tzina piept flotei persiene condusa de Eva Green, un fel de bitch warrior care dupa ce face sex cu Temistocle (o pata de culoare pe impresia homo generala a filmului) jura sa-i distruga tzara si poporu. Paradoxal, caci filmu trebuia sa fie despre Xerxes, care apare sub acelasi chip de drag queen inchipuit de Frank Miller, dar cam tot atat cat a aparut si in primul film - doua racnete, doua vorbe, doua grimase.

Primul 300 mi-a placut pentru ca Zack Snyder era pe val, filmele CGI aveau inca o aura experimentala, iar prezentarea hiperbolica a lui Frank Miller era misto (si sfidatoare la adresa celor care puneau in discutzie acuratetzea istorica a hiperbolelor sale). Filmul asta insa e o inflare inutila a povestii si un innuendo gay greek-style lipsit de clismax, si chiar si de sex anal.