Doua evenimente horror: Slash fest preview si Peliculas para no dormir

Frecventez de ceva vreme festivalul horror Slash film fest, organizat de niste hipsteri ambitziosi intr-un cinema vechi. De-a lungul timpului festivalul a devenit foarte frecventabil si frecventat datorita selectziei foarte imprevizibile - un mix de trash cinema, ceva sleaze stuff si horror underground de calitate, dar si datorita invitatzilor si evenimentelor auxiliare (partyuri tematice, zombie walk). Despre precedentele doua editzii am scris aici si aici.

Anul asta festivalul serbeaza aniversarea de nu stiu cate mii de ani de la lansare, asa ca de 1 Mai s-a organizat un fel de teaser al editziei care va fi in acest Septembrie. Teaserul a constat in 3 seri * 3 filme (in mod normal festivalul dureaza 10 seri * 3-4 filme)  si in prezentza lui Dario Argento ca invitat in carne si oase, prezentandu-si filmul Dracula 3D. N-am avut chef de Argento si de filmul lui, ca il prinsesem deja la FrightFest in Londra cu aceeasi chestie, dar am reusit sa prind bilete la cateva din filmele prezentate in cadrul acestei mini-editzii, si anume:

Witching and Bitching

Noul film al lui Alex de la Iglesia e atat de outrageously sexist si scandalos incat nu m-ar mira sa fie interzis pe ici pe colo. Carolina Bang din recentele filme ale lui Iglesia apare si aici, tulburatoare de sexy in rolul unei sataniste care se hraneste cu barbatzi (la propriu), membra a unui grup feminist-ocult din Zuggaramurdi (localitate din Tzara Bascilor, celebra pentru abuzurile Inchizitziei la adresa femeilor).

Povestea e despre un talhar mascat in Jesus si amicii misogini ai acestuia, incercand sa fuga in Frantza cu o lada de inele furate de la o casa de amanet. Incercand ei sa treaca granitza pe la Zuggaramurdi, sunt capturatzi de o secta de femei canibale care au nevoie de un Mesia sa revigoreze traditzia oculta a vrajitoarelor starpite de Inchizitzie. Tonul comedic, cu multe gaguri, e destul de aproape de Lesbian Vampire Killers, dar filmul e mult mai spectaculos si incarcat de subtext social.

Iglesia construieste un spectacol gender-horror pe referintze istorice, folosind inclusiv locatzia istorica - pesterile de la Zuggaramurdi in care se practicau ritualuri pagane. Unii o sa faca si niste paralele cu un horror cult al anilor 70, The Wicker Man, dar asocierea e mai degraba indirecta - ultima data cand am fost in Tzara Bascilor un localnic mi-a explicat ca (conform unor speculatzii) bascii (care n-au nici o legatura etnica cu restul populatziei spaniole) ar fi urmasii unor navigatori celtzi coboratzi dinspre Marea Britanie, care au adus cu ei genul de ritualuri pagane feministe ce stau si la baza povestii din Wicker Man.

In fine, fanii lui Balada Triste de Trompeta (deci si ai Carolinei Bang) vor fi in extaz. Musai de vazut.

The Sacrament

Dupa al doilea razboi mondial, am impresia ca s-au incercat diverse experimente sociale care sa stabileasca potentzialul de succes al societatzilor individualiste fatza de cele egalitariste. Impartzirea Berlinului in doua jumatatzi, impartzirea Coreei in Nord si Sud, comunismul de tip kibbutz in sanul Israelului ultra-capitalist sunt cateva astfel de exemple.

In anii 70, in plina epoca hippie (cu sensibilitatzi commie) si in urma unor abuzuri capitaliste vecine cu fascismul prin spatziul american, un anume Jim Jones a cumparat o palma de pamant in Guyana si a infiintzat satul Jonestown in care a recrutat o comunitate de drogatzi, hipiotzi, homeleshi etc. sa puna la cale o mini-societate cladita pe "socialism apostolic", beneficiind de sprijin URSS (pe partea de doctrina comunista), dar, surprinzator, si de sprijin american pe partea de brain-washing religios.

In cele din urma balantza a inclinat in favoarea comunismului, in momentul in care un senator american venit in inspectzie a fost impuscat de membrii sectei. Realizand insa ca URSSul e cam departe, iar CIA-ul era pregatit sa starpeasca comunitatea cu napalm, liderul sectei a tzinut un discurs apoteotic (disponibil pe wikipedia) prin care si-a convins totzi enoriasii sa se sinucida, de unde a rezultat cel mai mare suicid colectiv din istoria moderna (cam 1000 de oameni).

Povestea respectiva a fost transpusa in acest film cu unele modificari - povestea e adusa in zilele noastre si este dezvaluita ca un found footage ramas de la o echipa de investigatzie de la VICE :).

Filmul e realizat de membri ai noului val mumblegore de care am tot vorbit aici, cei care au scos si antologiile horror VHS si numeroase titluri de marca in horrorul recent. Regizor este Ti West (House of the Devil) iar printre actori se numara AJ Bowen (You're Next, House of the Devil) si Joe Swanberg (A Horrible Way to Die). Filmul e cam slow si simplu, incercand sa reflecte fidel si realist cazul original, dar cred ca face o treaba excelenta in a scoate la iveala o dimensiune dubioasa a psihologiei omului modern si un pattern de inginerie sociala care se practica cu tenacitate de cand Orwell a trasat in literatura principiile sale de baza. Musai de vazut.

 The Strange Color of Your Body's Tears

Poate unii isi mai amintesc de Amer, a fost prezentat si la TIFF. Filmul a lansat cuplul belgian Cantet-Forzani care par sa se specializeze pe revigorarea filmului giallo italian din anii 70 (specie de horror inventat de italieni cu innuendo sexual, soundtrack strident, prim-planuri cu ochi, buze, sfarcuri si unghii zgariate de obiecte ascutzite). Revigorarea practicata de belgienii astia nu e tocmai straightforward, ei apeleaza doar la estetica giallo, dar nu prea au povesti in filmele lor, asa ca filmele arata ca niste videoclipuri horror de 2 ore, ceea ce cam pune la incercarea rabdarea spectatorului (eu am adormit la ambele lor filme).

Filmul asta e totusi un progres fatza de Amer - exista pana la un punct un schelet de scenariu: un gagiu se intoarce acasa, isi gaseste nevasta disparuta si incepe sa investigheze vecinii de apartament incercand sa afle ce s-a intamplat. Vecinii sunt oameni destul de creepy care pomenesc despre oameni care traiesc in peretzii cladirii si rapesc oameni, avem si o misterioasa + sexuala femeie in roshu, un politzist bantuit de spectrul acesteia si alte ingrediente giallo standard, mixate in sexoshenie french.

Pana la urma filmul degenereaza tot intr-un haos narativ abstract, dar e mai urmaribil si mai bine inchegat decat Amer. Comparatzia cea mai potrivita ar fi cu Inland Empire al lui Lynch - aceeasi imbinare de scene de suspans care se dezintegreaza tocmai cand par sa se lege. Dar e mai scurt si mult mai watchable decat filmul lui Lynch, iar odata ce ai te-ai acomodat cu manifestul estetic al regizorilor, ai o multzime de repere pe care sa te concentrezi pentru a aprecia filmul pentru ceea ce vrea sa ofere. Contra plictiselii.

You and the Night

Un threesome format dintr-o gagica isterica, un zombie frumos si un transsexual (fara barba!) organizeaza o orgie la care mai sunt invitatzi o prostituata, o baba, un minor si... Eric Cantona. Da, fotbalistu de la Manchester United care s-a apucat de actorie artsy fartsy dupa ce s-a lasat de fotbal. Aici el joaca rolul unui poet poreclit The Stud, purtator al unui organ sexual elefantin caruia i s-a si dus vestea.

Filmul e o piesa de teatru in care fiecare invitat la orgie are ocazia unui monolog becketian sau a unui flashback teatral in care-si povesteste impresiile despre viatza. Desi incepe foarte funny, ducand cu gandul la filmele decadente ale lui Xavier Dolan (unul din actori e chiar adus de acolo), din momentul in care personajele incep sa bage droguri filmul se dezintegreaza in crize emotzionale si istericale frantzuzesti. In afara de momentu in care Cantona ne arata putza nu prea sunt momente sexuale explicite, mai mult discutzii si filozofie cu pretentzii de tragedie greaca.

E genul de drama pe care ar scrie-o un frecventator plictisit de orgii pansexuale dupa o supradoza de MDMA. De ocolit.

*****************************************************************************

In cu totu alta ordine de idei, am reusit in sfarsit sa ma uit la seria de filme TV spaniole Peliculas para no dormir (aka Films to Keep You Awake):

Pana in anii 60 in Spania nu exista conceptul horror in film (la noi nu exista nici acuma). Astazi scoala spaniola de film horror e una din cele mai solide, iar festivaluri precum Sitges si San Sebastian sunt capitalele culturale ale filmului horror si fantastic in Europa.

Totul a inceput cu serialul Historias para no dormir introdus la televiziunea lor nationala in anii 60 de un anume Narciso Serrador, devenit intre timp vedeta natzionala datorita muncii sale de televiziune. Ceva mai tarziu, in anii 90, un alt moment de rascruce a fost infiintzarea primei companii specializate pe productzia de film fantastic spaniol, pusa la cale de un anume Julio Fernandez, cu sprijinul lui Brian Yuzna (venit cu ceva bani din SUA, dupa un modest succes cu filmele Reanimator si The Dentist).

La aniversarea de 40 a serialului, Julio Fernandez a adunat catziva din regizorii de marca iesitzi din scoala spaniola si pe Narciso Serrador insusi, pentru a alcatui un calup aniversar de 6 filme de televiziune, sugestiv intitulat Peliculas para no dormir. Modelul este cel de antologie, cu povesti fara legatura intre ele. Este formatul ideal pentru horror in televiziune, cu success demonstrat deja de istorie – Twilight Zone, Tales from the Crypt, The Hunger, Masters of Horror iar mai nou American Horror Story sunt titluri care au lasat urme adanci in cultura populara. Comparativ, seriale pe formatul clasic precum True Blood si Walking Dead tind sa devina mai devreme sau mai tarziu ori soap opera, ori parodii.

 

Ceva mai recent, Peliculas para no dormir au iesit pe DVD si fac o concurentza serioasa serialului american care a incercat ceva similar in aceeasi perioada, sh-anume Masters of Horror ingrijit de Mick Garris. Despre Masters of Horror am tot scris, a mers cale de 3 sezoane si s-a degradat accelerat, dar a dat si cateva bijuterii. Peliculas para no dormir e mult mai scurt si mai concentrat, si nu e format chiar din episoade, ci din filme scurte de 70-80 minute. De fapt e promovat ca antologie de filme de televiziune. Ca si Masters of Horror, fiecare "episod" e regizat de un maestru al genului, dar unul spaniol. Pe toate 6 le recomand calduros, sunt foarte diferite si ca idei si ca stil.

Spectre (aka Regreso a Moira)

Foarte maiastru facut acest film gotic cu cromatica inversata - totul e pe alb/galben si culori deschise, inclusiv pisica vrajitoarei din poveste. Regizor e Mateo Gil, scenaristul (aproape) tuturor filmelor lui Amenabar. La un anumit nivel al interpretarii, nu e nimic horror si fantastic in filmul asta, dar regizorul face o treaba excelenta din a dedubla interpretarile.

E povestea unui adolescent initziat sexual de o tziganca MILF experimentata care traieste la marginea unui sat, alungata fiind de celelalte femei sub acuza ca e vrajitoare si face farmece barbatzilor. Filmul face o treaba excelenta in a arata cum, multa vreme, puterea sexuala a fost pusa pe seama supranaturalului. Filmul e povestit in flashbackuri de tanarul de alta data, acum batran vaduv, bantuit inca de revelatziile sexuale si emotzionale pricinuite de relatzia din adolescentza, dar bantuit si de destinul tragic la tzigancii.

Cu greu poate fi catalogat drept film horror, e mai degraba ceva in zona fantasticului lui Eliade (La tziganci, Dra Cristina).

Baby's Room (aka La habitacion del nino)

Baby’s Room e contributzia lui Alex de la Iglesia, regizorul meu preferat din cinemaul spaniol modern. In stilul sau tipic, e filmat ca o comedie, cu actori care se poarta ca si cum ar fi intr-o comedie, insa povestea si finalul sunt destul de creepy (practic e retzeta standard de umor negru a lui Iglesia, dar inclinata mai mult decat de obicei spre partea creepy si mai putzin pe gaguri).

Filmul are la baza ideea din Paranormal Activity, dar e net superior, e mai proletar si cu personaje simpatice, de care-tzi pasa – un cuplu cumpara un fel de webcam sa isi supravegheze bebelushul in timp ce doarme si observa ca webcamul surprinde diversi indivizi care trec prin camera copilului. Tatal e jurnalist la un tabloid de kkt care mai publica hororscoape si abureli paranormale. Omul care se ocupa de rubrica paranormala are unele idei despre posibilele cauze ale problemei, care se leaga prin niste speculatzii foarte haioase de tema pisicii lui Schrodinger.

To Let (aka Para entrar a vivir)

To Let e contributzia lui Jaume Balaguero, favoritul meu din horrorul spaniol pur-sange (Rec, Sleep Tight, Fragile). E cel mai sangeros film al seriei, despre un cuplu sechestrat de o agenta imobiliara in timp ce viziteaza un apartament in scopul inchirierii. Gagica de la imobiliare se dovedeste a fi o psihopata care nu accepta refuzul si isi sechestreaza chiriasii in apartamente. Tot filmul astia se alearga prin garsoniere si pe burlanele blocului sperand sa scape – e destul de funny ca premiza, dar devine foarte sangeros pe masura ce povestea avanseaza. Ca in toate filmele lui Balaguero, avem o foarte simpatica spanioloaica in rolul principal.

Blame (aka La culpa)

O doctoritza ginecoloaga dezvolta pasiuni lesbiene pentru asistenta sa medicala, altfel o femeie catolica cuminte si stresata ca are un copil din flori, facut cu un derbedeu pe vremea cand nu era chiar asa de cuminte. Asistenta e tulburata de avansurile doctoritzei dar, trezindu-se in criza financiara, e nevoita sa se mute in casa acesteia, sa aiba grija de casa. Presiunile se intetzesc, femeia e descurajata de la a se mai combina cu barbatzi, de la a iesi in oras, chiar si de la vorbi cu vecinii, care mai stiu cate ceva despre soarta celorlalte asistente medicale care au trecut prin patul doctoritzei. Si mai umbla vorba ca casa e bantuita de avortonii evadatzi din clinica la care lucreaza eroinele.

Venerabilul Narciso Serrador (trecut de 80 de ani), creatorul serialului original din anii 60, contribuie cu acest film batranesc din toate punctele de vedere: pare ca a fost filmat in anii 80 (actiunea creca se petrece atunci si regizorul e atent la design – frizuri, haine, telefoane, decoruri) si musteste de propaganda anti-gay si anti-avort. Dar cel putin o face intr-un fel destul de ingenios (a se citi insidios).

Christmas Tale (aka Cuento de Navidad)

Paco Plaza (Rec, Romasanta) contribuie cu o poveste din soiul celor pe care le scria candva Stephen King, cu personaje copii a caror inocentza se dezintegreaza cand se confrunta cu chestii nasoale. Un grup de pushti gaseste intr-o groapa o femeie imbracata in Mos Craciun si o tot tzin acolo, o hranesc cu bomboane, arunca cu vreascuri in ea, o tortureaza in moduri inocente etc. Treaba care nu e chiar nasoala, caci unu din copii a aflat de la televizor ca femeia din groapa e o raufacatoare care a furat niste bani, ceea ce le da justificare copiilor sa isi exercite pornirile sadice si sa o pedepseasca exemplar in loc sa o predea autoritatzilor. Treaba se cam acreste dupa ce femeia reuseste sa scape din groapa.

Ca si alte episoade ale acestei serii, filmul impresioneaza prin designul de epoca recent trecuta (anii 80, fara telefoane mobile, cu copii imbracatzi in treninguri nasoale si vorbind toata ziua despre filme din anii 80).

A Real Friend (aka Adivina quien soy)

Un thriller slow-burning misto, despre o single mother a carei fetitza a fost nascuta in urma unui viol si, din motive neclare, nu a fost avortata. Mama incearca sa-si creasca fetitza normal si sa uite circumstantzele in care a facut-o. Fetitza habarn-are, maica-sa a inventat ceva poveste aiurea despre taica-su. Fetitza are niste prieteni imaginari – personaje de filme horror la care se uita cand nu o vede ma-sa (Leatherface, Nosferatu etc.). Problema e ca unu din prietenii astia nu e chiar imaginar, ci e chiar taica-su, caruia a inceput sa-i surada ideea de a incropi o familie cu fosta sa victima. Iar victima nu primeste vestea tocmai bine.

Filmul e facut de un anume Enrique Urbizu, destul de celebru in Spania ca regizor de thrillere si ecranizari de romane celebre spaniole (mai ales dupa Perez-Reverte). In afara Spaniei a contribuit cu scenariul ecranizarii facute de Polanski dupa Perez-Reverte, Ninth Gate.