Top muzical 2013 / semestrul 1: inca 10 albume notabile

Avem aici traditzionalele "inca 10 albume notabile", pe langa cele din topul de juma de an, prezentat in articolul precedent.

Dead Sara - Dead Sara

Cu albumu asta se da startului unui nou gen muzical, asa-numitul lesbian metal (pana ii gaseste presa o denumire mai decenta). Feminism nervos, piese catchy, tzipete si istericale, tot ce itzi potzi visa de la sexul frumos desfasurat pe coordonate rock. Si o binevenita diversiune dupa 15 ani in care femeile rock s-au complacut in roluri de zane (Evanescence, Nightwish, Within Temptation samd), plus cateva punkeritze urate pe ici pe colo (Guano Apes).

A fost debutul anului 2012 in rockul mainstream, asteptam confirmarea cu un nou album. Au intrat in gratziile lui Courtney Love care sper ca le va da impulsul necesar pentru o cariera consistenta. Sau ii va baga in groapa, dar io sper ca nu.

Imi place tipa de la voce de mor.

 

Clutch - Earth Rocker

Asta e trupa trecuta in dictzionarele limbii engleze in dreptul cuvantului groovy. Ce vremuri dubioase am petrecut pe muzica tractoristilor astia, acu vreo 10 ani! Mai bine sa nu ne amintim. Si ei, si io, ne-am cam ramolit, dar iata ca the gods of groove s-au intors totusi cu un album mai snappy decat recentele lor eforturi (adica cu sound-ul de pe albumul lor de capatai, Blast Tyrant) si cu niste versuri geniale, cum ar fi cele ale piesei de jos. 

And when you take a good look around, they stole your rock'n'roll!!!

Snog - Babes in Consumerland

Cu un clip nostalgic despre Hitler compilat din videoteca personala a Evei Braun, marxist-leninistul David Thrussell se intoarce cu inca o oda negativa la adresa capitalismului. Poate mai putzin catchy decat albumele precedente, dar si mai extremist in mesaj (are o piesa despre managementul resurselor umane intitulata Have you sucked some cock today?).

Continua trendul albumelor sale recente, de a integra bucatzele de alternative rock mieunat (gen Placebo), ceea ce mai trage albumul in jos, dar raman suficiente satisfactzii de consumat pt fanii electro.

The Quill - Tiger Blood

Trupa hard rock a fostului bassist Spiritual Beggars deviaza clar spre Queens of the Stone Age sperand sa prinda si ei ceva firimituri de la succesul recent al susnumitzilor. Pana la urma e o optziune buna, caci le-a adus o gramada de idei noi in ceea ce pana acum fusese un hard rock destul de generic, chiar daca scandinav. Ii ascult de vreo 10 ani dar asta e de departe albumul lor cel mai bun.

  Spock's Beard - Brief Nocturnes and Dreamless Sleep

Uitasem ca penticostalii astia mai exista, desi n-au absentat niciodata cu adevarat din industrie. De vina e frecventza cu care isi schimba vocalul, acum cred ca-s la al 4-lea. Asta nou e adus de la trupa de prog rock banal Enchant, insa in contextul Spock's Beard e mult mai bine valorificat.

Ca de obicei, avem un prog rock batranesc in genul lui Genesis, cu cateva hituri mai popish pretty cool (vezi si clipul) si o gramada de piese interminabile in buna traditzie a genului, cu clape virtuoase dar cam cheesy pe alocuri.

Ray Wylie Hubbard - The Grifter's Hymnal

Batranul Hubbard canta pe noul sau album despre cum s-a chinuit 40 de ani sa se faca auzit si tot n-au auzit nimeni de el in afara Texasului, si despre cum l-a facut om pe fiu-sau (ala de la chitara din dreapta). Pt. showul lui Letterman (vezi clipul) si-a luat o shapca de hipster, doar-doar o sa fie bagat in seama. Cam asa si cu mine, o sa tzin blogu asta 40 de ani si tot atatzia cititori o sa am ca si azi. Unde nu e stofa de succes, nici Dumnezeu nu cere.

Oricum avem aici versuri destepte, o chitara misto si inca un album memorabil selectat din topurile country/americana ale lui Calin Dumitru. Piesa de mai jos e de departe favorita mea, datorita caracterului epic si autobiografic.

 

Polkadot Cadaver - Last Call in Jonestown

Alegere dificila pentru pozitia asta intre doua albume ce poarta eticheta pattonesque: unul pe care Patton chiar canta (Tomahawk) si astia care il cam imita pe Patton, si la randul lor au fost imitatzi de System of a Down. Nu chiar in formula asta, pe atunci se numeau Dog Fashion Disco, insa Polkadot sunt cam aceiasi indivizi sub alt nume, si canta acelasi gen de post-patton-rock. Pe una din piese il au invitat si pe vocalu de la Clutch, si creca asta m-a determinat sa ii recomand pe ei in detrimentul lui Tomahawk.

 

Witchcraft - Legend

Si daca, asemeni mie, nu va putetzi satura de hippie rockul celor de la Graveyard sau Kadavar, iaca avetzi si o a treia varianta: suedezii Witchcraft care de fapt sunt mai vechi decat celelalte doua trupe la un loc, doar ca pana recent s-au tot chinuit sa-i imite pe Black Sabbath si s-au multzumit cu statutul de vedete underground.

Acum ca Black Sabbath s-au intors, n-au mai vazut nici ei sensul de a se complace in postura de epigoni si au scos cu albumul Legend un material mult mai rafinat, cu cateva hituri beton si cateva balade care au shanse sa-i scoata din mocirla doom si sa-i deschida spre un public mai larg.

 Rob Zombie - Venomous Rat Regeneration Vendor

Rob Zombie a reusita sa ramana un badass de-a lungul a 3 decade si 3 generatzii de ascultatori. Pe totzi ailaltzi din tagma asta se cunosc demult semnele ramolelii. Pana si flama lui Marilyn Manson, care i-a fost epigon, a palit mult mai repede, desi s-a aprins mult mai tarziu. La concertul in care i-am vazut asta iarna, Manson a fost in deschiderea lui Zombie si a fost de departe depasit de situatzie.

P.S. Avem si un film nou de la Rob Zombie, Lords of Salem, cu lesbiene arse pe rug.

Jex Thoth - Blood Moon Rise

Pentru ultima pozitie din topului semestrului asta am dus inca o batalie interioara serioasa, intre doua albume din zona oculta cu voce feminina - americanii Jex Thoth si olandezii Devil's Blood. Cei din urma aveau avantajele ca a) s-au desfiintzat si alt album nu mai pupam de la ei, si ca b) au scos unul din cele mai psihedelice albume ever, dar dezavantajul c) ca nu ma mai tzin nervii la piese de 20 minute.

Pana la urma am ramas la Jex Thoth pentru ca piesele-s mai catchy si pentru ca am avut ocazia sa beau o bere cu Jex cand a fost la Viena in urma cu un an si tre sa ma laud cu asta inainte sa devina o vedeta rock, acum cand competitorii de pe acelasi segment muzical incep sa se dea la o parte si albumu asta pare sa fi intrat destul de serios in atentzia presei.

Ma intreb cand o sa ajunga trupa asta la Artmania, festival care pare sa se fi specializat pe femme-rockul cu pretentzii simfonice (iar Lacrimosa? iar Within Temptation? iar Haggard?).