Filmele vorbite pe la spate: Mai/Iunie 2013

Filmele musai

 

Evil Dead

As far as Hollywood horror goes, it cannot get gorier than this.

Sam Raimi a fost ocupat să se umple din nou de bani, facand Vrajitorul din Oz pentru studiourile Disney. Insa in paralel, a sesizat ca e momentul oportun pentru un revival al genului "hysterical horror" (a nu se confunda cu "torture porn"), pe care aproape ca l-a inventat (cu cateva idei luate de la italieni) acu mai bine de 30 de ani, prin originalul Evil Dead.

A mai incercat el acest revival acu cativa ani, cu Târâtura din Iad (sau cum naiba l-au tradus românii) insa, din motive care imi scapa, auteurul a mers atunci pe un inexplicabil rating PG 13 (=no blood, no sex) care i-a cam daunat. In plus, lumea era inca in the mood pt. horrorul emo, nu era inca satula de si found footage cu pretentzii de filme realiste si japonezarii (ma rog, tot Raimi e de vina si pt moda aia, ca el i-a adus pe japonezi la Hollywood, producand seria Grudge).

Remakeul Evil Dead e, clar, cel mai sangeros produs iesit cu stampila Hollywoodului pe el. Ca sa se asigure ca businessul cu studiourile Disney nu ii este afectat, Sam Raimi a angajat un debutant din Uruguay sa do the dirty job. Asa ca avem un exces de zel tipic pt. un debutant care nu stie ce e bine pentru el, dar nici n-are multe de pierdut. Think horrorul frantzuzesc, gen Frontiere(s) sau Alexandre Aja. Minus umor. Desi as fi tentat sa spun ca e ceva umor, insa nu stiu catzi ar intzelege ce incerc sa zic aici. Cu sigurantza actorii nu l-au intzeles, din partea lor a fost mai mult involuntar.

Evident, sunt si o serie de easter eggs ca la orice remake care se respecta - Bruce Campbell apare undeva dupa creditele finale, iar in film e folosita la un momendat masina personala a lui Sam Raimi care a fost folosita in anii 80, in filmul original. Pe parcursul filmului mai avem si alte elemente cheie ale filmului original (devenite intre timp simboluri pop) - drujba si banda scotch cu care eroul lipeste orice si panseaza orice rana sunt favoritele mele. Avem si un twist de final interesant, care improspateaza povestea si o face sa nu fie tocmai un remake, dar nu vreau sa dau spoilere.

 

Man of Steel

Reusita relansare a lui Superman, acest Isus Christos al culturii pop (unii ar putea observa ca si Isus originalul, tot un produs pop e). Cred ca meritele se datoreaza regizorului Zack Snyder, principalul inovator al momentului in industria ecranizarilor dupa benzi desenate (300, Watchmen). Faptul ca Christopher Nolan e producator aici, sugereaza niste planuri de convergentza intre lumile lui Batman si Superman intr-un film comun, similar cu ce au facut Marvel cu The Avengers.

In banda desenata, cei doi supereroi coexista in aceeasi lume - Batman e omul prometeic care incearca sa devina zeu prin putere politica si tehnologie. Superman e semizeul, Isus coborat intre oameni. La un momendat drumul in sus al lui Batman se intalneste cu drumul in jos al lui Superman si cei doi intra in conflict direct in The Dark Knight Rises, banda desenata a lui Frank Miller care a revolutzionat genul in anii 80. Ma astept ca Nolan sa aiba ganduri legate de o ecranizare directa a lucrarii respective, candva in viitorul apropiat.

Inamicul lui Superman aici e generalul Zod (Michael Shannon, excelenta alegere) si ofitzerii sai (printre care si superba nemtzoaica Antje Traue din Pandorum). Danshii vin pe Pamant cu gandul sa il transforme intr-o planeta similara Kryptonului, casa de bashtina a lui Superman, care a explodat cand era el mic din cauza proastei exploatari a gazelor de shist. Sfantul Duh, jucat de Russell Crowe mai apare sa-l sfatuiasca. Diane Lane si Kevin Costner sunt alegeri potrivite pentru Iosif si Maria, parintzii pamanteni ai lui Superman. Armata americana joaca rolul fariseilor care vor sa-l dea pe Isus romanilor, iar Isus se sacrifica de dragul acestora. Amy Adams e Maria Magdalena, ziarista la Daily Planet, obsedata de a dezvalui identitatea lui Superman, jucat de Henry Cavill din Whatever Works, un HHH perfect (hung handsome hunk). Mai sunt tot felu de cameouri si la un momendat am avut impresia ca actorul principal e modificat pe calculator sa semene cu Christopher Reeve (primul Superman).

La nivelul la care au ajuns azi efectele speciale, in special in mana unor regizori ca Nolan si Snyder, o ecranizare Batman vs. Superman va avea un succes comparabil cu Avatar. De fapt in filmu asta am sesizat o gramada din trucurile inventate de Avatar. Totusi, acolo unde ecranizarile Marvel par a fi aceeasi supa reincalzita, aici se creeaza cu succes senzatzia unei batalii intre zei, poate un pic cam lunga (la un momendat am avut impresia ca ma uit la Transformers).

 

Compliance

Un film despre oameni prosti, bazat pe fapte adevarate inspaimantatoare. La un fast-food, patroana primeste un telefon de la politzie, somand-o sa cheme in birou pe una din angajate sub acuzarea ca ar fi furat ceva din poseta unui client. Politzistu vrea sa rezolve treaba simplu, prin telefon, si o roaga pe patroana sa o perchezitioneze pe angajata, apoi sa o dezbrace si sa-i duca hainele la dracu in praznic si in final sa-i puna pe altzi angajatzi sa ii faca cavity search. In timpu asta angajata se revolta, dar numai umpic, ca de la o vreme devine destul de obedienta din motive care ne scapa, dar sunt sugerate destul de tacit. Pana la urma isi petrece toata ziua in debara, dezbracata si pipaita de totzi colegii si nu numai.

E un film despre cum am fost spalatzi pe creier sa punem botu in fatza autoritatzii si despre neuroprogramarea care ne-a adus la stadiul asta. Recunosc ca si mie mi se mai intampla, desi nu chiar ca in filmu asta. Suntem pe drumul cel bun, cu alte cuvinte.

Va sfatuiesc sa cititzi pe Wikipedia mai multe despre incident si despre ale chestii inrudite cu acesta, nu dau aici mai multe detalii sa nu fie spoiler. Filmu e aranjat simplutz, ca o piesa de teatru care se petrece aproape tot intr-o debara, unde personajele vorbesc pe rand cu politzistu la telefon. Deci nu sunt cine stie ce valori cinematografice, dar scenariul e bine scris si convingator in avertismentul pe care n-il transmite.

Filmele contra plictiselii

 

 Parker

De-a lungul istoriei, rolul gangsterului Parker a mai fost jucat de  Mel Gibson (in Payback), Lee Marvin (in Point Blank), Robert Duvall (in The Outfit), Michael Caine, Robert Redford, Chow Yun Fat, Michel Constantin, o femeie (intr-o ecranizare facuta in anii 60 de Godard) si un negru (Jim Brown). Acum a venit randul lui Statham.

In caz ca nu stiatzi, Parker e un personaj cult al literaturii politziste din anii 60-70, creat de recent raposatul Donald Westlake (aka Richard Stark) intr-o serie lunga de romane gritty, violente si sexy, considerate pentru anii 60 la fel de impact cum au fost ale lui Chandler/Dashiel Hammett in epoca de dinainte, sau ale lui James Ellroy in epoca mai recenta. Mai multe detalii am dat intr-un articol recent despre adaptarile BD dupa Parker.

Din pacate, eterogenitatea ecranizarilor si a actorilor care l-au incarnat (negru, femeie, chinez, francez + Mel Gibson) i-au afectat mult identitatea de personaj in istoria cinema-ului, desi a fost mereu prezent (incepand din 60 se tot ecranizeaza 1-2 filme cu Parker in fiecare decada, dupa cum indica lista pe care am facut-o mai sus). Cam toate filmele cu el (si mai ales romanele) sunt revenge stories brutale cu momente de noir clasic, dame fatale si dialoguri cool.

Cu exceptzia acestui film, care e adus cu fortza in zilele noastre => personajele au Iphoneuri, Google samd, iar dama fatala e Jennifer Lopez. Desi personajul ei respecta cat de cat traditzia eroinelor lui Parker (=panarame cu suflet bun dar si slabiciuni), spiritul prozei lui Westlake se cam dilueaza in gura ei. Jason Statham e mai potrivit rolului, pentru care pare sa se fi antrenat in ultimii 15 ani de cariera. Apare si Nick Nolte, la fel de potrivit in rolul socrului lui Parker, care ii face rost de un job de spargere la o banca ce sfarseste cu o tzeapa, iar restul filmului eroul incearca sa se razbune pe cei care i-au tras tzeapa.

Mutarea actziunii in zilele noastre dauneaza mult spiritului prafuit al materialului original - totul e prea stealthy si cool, caftelile sunt relativ putzine (dar sangeroase), sexul mai deloc si in general totul e cosmetizat sa arate ca un inca un film din lungul shirag de filme cu oameni batutzi de Jason Statham. Regizor e Taylor Hackford (Avocatu Diavolului), inca un motiv pt. care ma asteptam la mai mult.

Star Trek: Into Darkness

Asta e partea a doua din seria Star Trek reinventata de J.J.Abrams (Lost, Fringe), evreul care vrea sa calce pe urmele lui Spielberg/Lucas si sa puna mana pe monopolul SFului hollywoodian de inspiratzie clasicista. Ii lipseste prospetzimea primului film si se bazeaza umpic cam mult pe referintze la filmele vechi din serie, iar daca de referintze nu-tzi pasa, ramai cu un film cu alergaturi si impuscaturi si sarituri, un fel de platform game 3D.

Am crezut ca e un prequel la Wrath of Khan de acu 30 de ani (cel mai de succes film de cinema din seria Star Trek) insa tehnic vorbind nu cred ca e. Daca nu ma inseala memoria legata de filmul precedent, noua serie Star Trek s-a scindat intr-un univers paralel fatza de istoria Star Trek clasica, permitzand scenaristilor sa dezvolte o linie temporala alternativa care nu e musai neaparat sa se mai potriveasca cu povestile vechi, dar are numeroase comonalitatzi. Asadar e mai degraba un remake al lui Wrath of Khan, reflectat intr-un univers paralel si cu numeroase deviatzii. Ma tem ca asta va ramane strategie lui Abrams, de a incerca sa faca propria versiune a fiecarui film din seria veche.

Desigur, e un truc deja murdar, de care Abrams s-a folosit si in serialele Lost si Fringe, iar daca acolo parca avea ceva sens in economia generala a povestii, aici e doar un pretext care sa-i permita sa faca ce vrea cu noua serie Star Trek. Probabil efortul de a pastra consistentza referintzelor era prea mare. Pe de alta parte, nu vrea nici sa piarda conexiunea cu generatzia veche. Leonard Nimoy apare din nou, sa dea sfaturi din viitor tanarului Spock (Zachary Quinto) iar tipologia personajelor clasice este excelent surprinsa de noii actori (Chris Pine ca si Kirk, respectiv Simon Pegg ca si Scotty sunt cei mai misto).