TIFF 2013: partea a doua

Iaca si filmele pe care am apucat sa le vad din selectzia TIFF, destul de misto majoritatea. Fac un efort deosebit sa selectez doar 4 titluri ca fiind musai de vazut, dar in realitate, cu exceptzia ultimelor 2 titluri din lista, am gasit numeroase satisfactzii in toate filmele astea. Cumva am reusit sa nu vad niciun film romanesc de data asta, in general pt. ca nu m-am putut scula sa le vad, mai putzin la Rocker, la care puteam sa ajung dar am fost avertizat in ultima clipa sa nu intru ca de fapt e despre hipsteri si regizoru nu face diferentza.

Filmele musai:

Paradise:Love (aka Paradies: Liebe)

Regizorul austriac Ulrich Seidl a fost primul meu contact cu TIFFul. Primul film pe care l-am vazut la prima editzie TIFF a fost Dog Days (Hundstage). Mi s-a parut atunci oribil. Eram un suflet sensibil, cu nazuintze, cu sperantze ca pot aduce un plus de valoare umanitatzii, cu ambitzii si initziative. Filmul era despre vienezi scarbosi care se dedau la tot felu de abuzuri (la un momendat ii bagau unuia o lumanare aprinsa in fund si il puneau sa cante imnul natzional al Austriei). Atunci, in anul de gratzie 2001, nu eram capabil sa intzeleg asa ceva. Intre timp au trecut prin mine Basescu si Ponta, CTP si Mircea Badea, SFul romanesc si hipsterii, gagicile si bancherii, Merkel si moneda euro. Doishpe ani mai tarziu, noul film al lui Seidl, Paradise:Love, mi se pare genial. Ce spune asta despre mine, nu stiu, dar hai sa discutam despre film mai bine. E prima parte din trilogia Paradise, care a fost transmisa integral la TIFF, dar eu am apucat doar aceasta prima parte, ca a trebuit sa merg la o gagica la cursul festiv.

Creca un factor important in aprecierea filmului e faptul ca traiesc de ceva vreme intre nemtzi si austrieci, iar filmele lui Seidl sunt cea mai autentica reprezentare a caracterului acestora intr-o prezentare publica. O vreme m-am tot gandit ca mi se pare mie, ca am perceptzia deformata de statutul de imigrant, dar filmele lui Seidl mi-au confirmat observatziile.  Oamenii astia muncesc de le sar capacele - adesea prost, dar mult, fiind mai obsedatzi de a parea harnici si disciplinatzi decat de a crea vreo valoare. Stiu pe unu care organizeaza shedintze despre cum sa organizezi shedintze, am un coleg care are intr-un fisier Excel lista fisierelor Excel in care isi tzine listele de sarcini saptamanale si fiecare raport de lucru are 3 variante - unul pe care sa-l intzelegi tu, unul pe care sa-l intzeleaga shefu tau si unu de rezerva in caz ca vine vreun control, desi informatzia din ele e exact aceeasi.

Cand nu muncesc, astia se uita la televizor, iar cand se simt singuri merg la speed dating, sa isi rezolve nevoile de baza rapid si fara complicatzii, ca n-au timp de investit in relatzii interumane. Cand vine concediul, se combina cu niste prieteni (familii n-au, sau daca au sunt destramate si imprastiate) si trag cate o calatorie exotica pe banii multzi pe care i-au agonisit cu multa zgarcenie. Se duc in calatorie, trag niste poze, fac ceva traznai pe-acolo sa simta ca traiesc, apoi back to square one. Si cam asta le e viatza, de la inaltzimea careia se uita cu dispretz la orice popor care nu e aliniat la procedura. O conditzie mai aparte o au femeile, care au fost multa vreme discriminate si au dobandit un nivel de acreala mai inalt decat barbatzii (ei nu mai vor sa aiba familii si copii, ele parca ar mai vrea si asta le intristeaza suplimentar).

Povestea din film exact despre asta e. O vieneza single mother cam trecuta isi ia un concediu bine-meritat si se duce in Kenya, destinatzie de turism sexual pt. nemtzoaice, datorita baietzilor negri care au de vanzare dragoste si scoici, si nu se uita daca te-ai ingrasat, ca doar depinde de asta pita de pe masa lor. Si uneori pita familiei lor, caci majoritatea isi intretzin familiile umbland in maini si oferind servicii sexuale nemtzoaicelor care se plimba plictisite pe plaja. Avem de a face, asadar, cu o versiune deluxe si exotica a practicii speed-datingului vienez (cel mai practicat sport, dupa ski, prin partzile astea). Scena cu 4 nemtzoaice legandu-i o funditza pe putza unui kenyan platit sa danseze pentru ele mi-a cutremurat de tot opinia despre umanitate.

Asa apare terorismul, in caz ca nu stiatzi, de la oameni care se uita la filme din astea si sunt lovitzi de cate o epifanie. Mai uitatzi-va o data la poza de deasupra, si o sa intzelegetzi tot filmu dintr-o privire.

Snow White (aka Blancanieves)

La polul opus filmului lui Seidl este acest basm modern spaniol, latin prin excelentza, plin de viatza, cu femei frumoase, crima, tradare, pasiuni letale, dar si dragalashenie sa te bine-dispuna pe o saptamana intreaga (sau, daca esti o acritura asa ca mine, macar pentru o zi si tot e ceva).

Povestea e despre fiica unui toreador, alungata de acasa de mama vitrega, dupa ce toreadorul e mototolit rau de un taur si ramane paralizat pe viatza. Fetitza e maltratata sistematic, dar isi gaseste consolare in prietenia cu un cocoshel, pana intr-o zi cand surprinde aventurile sado-maso ale mamei vitrege cu shoferul familiei, iar asta declanseaza o vendetta ce sfarseste cu taierea cocoshelului si alungarea fetei de acasa.  Fata e adapostita de un grup de pitici toreadori si devine unul din punctele de atractzie ale show-ului piticilor. Mama vitrega ii da de urma si ticluieste diverse planuri sa opreasca ascensiunea carierei de toreador a focoasei tinere care a mostenit spiritul sportiv al tatalui sau.

Filmul e mut si alb-negru, deci aparut in umbra succesului unor titluri recente ca The Artist si La Antena. Regizorul s-a plans umpic de asta, ca el s-a apucat acu 8 ani de film, dar progresul lent al productziei il face acuma sa para un epigon al oscarizatului The Artist.

Pieta

Un favorit al TIFFului si unul din cei mai populari regizori ai scolii sadismului coreean, Kim Ki-Duk se aliniaza la traditzia revenge-movie a tzarii din care vine si face o versiune proprie la Oldboy.

Eroul filmului e un recuperator care isi obliga debitorii sa isi faca asigurari de sanatate si ii mutileaza ca sa recupereze datoriile de la ei. Desi pare un dur, eroul are o viatza mizerabila, traieste singur cu un peshte (Ki-Duk e obsedat de elemente piscicole cuplate cu simboluri crestine) pana intr-o zi cand apare in schema ma-sa, care l-a abandonat cand era mic. El nu prea crede ca e ma-sa si ba nu o baga in seama, ba o agreseaza (inclusiv sexualo-incestuos, ceea ce a iscat scandal la Cannes), sperand ca va scapa de ea, dar ea nu se mai da dusa, ii tot spala buda, vasele, ii gateste, are grija de el. Pana la urma eroul se obisnuieste cu ea si cei doi incep sa se umanizeze. Apoi totul se strica, cand fostele victime ale eroului incep sa-l caute ca sa se razbune si eroul nu mai tre sa aiba grija doar de el, ci si de ma-sa. Ma rog, nu e chiar asa, da nu vreau sa dau spoilere.

Filmul e mai alert decat Chimchiducu obisnuit, unii ar spune mai comercial (adica are potentzial de remake la Hollywood) dar intr-un fel asta e bine, ca e mai putzin contemplativ (decat Insula, sa zicem) si are un suspans bine planificat in scenariu. Singura problema e aceeasi dintotdeauna, ca unii actori coreeni dau impresia ca se hlizesc atunci cand apar in scene tragice, dar nu se intampla decat in vreo 2 scene, in rest filmul isi mentzine bine balansul intre sadism si artisticăraie.

Foxfire

Ecranizare a romanului devenit un fel de biblie secreta a lesbienelor, scris de Joyce Carol Oates, ecranizat si in anii 90, cu o tanara Angelina Jolie in rolul principal.

Intr-un liceu american postbelic, o adolescenta buimaca gaseste inspiratzie in discursurile unui homeless bolshevic ramas pe drumuri din pricina simpatiilor comuniste (in plina perioada mccarthysta). Fetitza pricepe din delirurile cershetorului ca capitalismul e sursa tuturor relelelor de pe pamant, iar barbatzii sunt sursa tuturor razboaielor, asa ca isi dedica in mod obsesiv restul vietzii inspre indreptarea acestor doua neajunsuri.

Pe la inceputul filmului, eroina si amicele ei organizeaza un grup de rezistentza a fetelor impotriva baietzilor abuzivi din scoala, care evolueaza apoi intr-o benigna societate secreta de liceene, apoi intr-o gasca adolescentina practicanta de diverse farse, apoi le vine ideea sa inchirieze o casa parasita si sa puna pe picioare un grup anarhic feminist, transformat mai apoi in celula terorista care declara razboi barbatzilor ce afiseaza semne de putere sau succes capitalist. Practic e un fel de Fight Club - versiunea pentru lesbiene, cu un ton ceva mai tragic si mai realist, cu o eroina centrala exceptzionala (lidera miscarii, a doua din dreapta in poza de mai sus, jucata de Angelina Jolie in filmul original, dar cica aceasta versiune canadiana e net superioara si mai fidela cartzii). Ar fi un film superb daca unele din actritzele fetitze nu ar fi cam stangace si daca nu ar dura aproape 3 ore.

Filmele contra plictiselii

Kon Tiki

Un film despre vremurile in care supereroii umblau inca printre noi, si nu doar prin paginile benzilor desenate. E vorba aici de Thor, un explorator norvegian cu nume de zeu, care si-a pus in cap sa demonstreze ca Polinezia a fost populata de peruani si nu de australieni, asa cum se banuia pe atunci. In viziunea sa, stramoshii nostri nu percepeau oceanele si marile ca pe niste piedici in calea transportului, ci ca pe niste mijloace de transport.

Pentru asta a trebuit sa demonstreze ca un peruan de acu 1600 de ani putea traversa Pacificul doar intr-o pluta de lemn. Si a facut-o. Nu doar ca a facut-o, dar dupa ce s-a intors, a si luat un Oscar pentru documentarul rezultat din filmarile facute pe drum. Iar acum norvegienii l-au aniversat cu o versiune artistica-romantzata a documentarului, nominalizata anul asta la Oscar pentru film strain. Regizorul acestei versiuni a intrat deja in atentzia americanilor si a primit sarcina de a regiza Piratzii din Caraibe 5 (cineva de la Hollywood s-o fi gandit ca e tot cu corabii).

Cand eram mic citeam povesti adevarate despre eroi din astia (aia care au mers pe Luna, sau aia care au mers la Poli). Cand am crescut mare am tot sperat ca o sa prind si eu unul, sa-i fiu contemporan, sa povestesc la nepotzi. Deocamdata nimic, traiesc o epoca a managementului riscului (zadarnic, ca cele mai previzibile kkturi tot se intampla) si a marketingului politizat patologic. Cine stie, poate peste 10 ani, cand se pleaca pe Marte, o sa se mai schimbe ceva. Sunt sigur ca calatoria pe Marte va fi mai comoda decat a fost a lui Thor Heyerdahl.

Partea cea mai misto e ca Thor nu s-a lecuit dupa succesul aventurii sale. Catziva ani mai tarziu a inceput expeditzia Ra, cu care a reusit sa traverseze Atlanticul din Maroc pana in Caraibe, cu o barca facuta din papirus. Iar pe urma a mai incercat o chestie similara cu Oceanul Indian, dar si-a bagat picioarele pe la jumatate si si-a dat foc singur barcii, cand i s-a cerut taxa de protectzie sa treaca pe langa Somalia aflata in plin razboi.

A Hijacking (aka Kapringen)

Se pare ca problemele care au blocat calatoria lui Thor in Oceanul Indian sunt la fel de actuale si azi.

V-ati uitat vreodata cum arata harta Somaliei? Iti lasa impresia ca e un popor care a tot fost impins spre marginea Africii, pana s-a terminat Africa si a inceput apa, si dupa aia au fost impinsi in apa, cu exceptzia catorva care au reusit sa puna o granitza in preajma plajei, unde au fost lasatzi in pace sa flamanzeasca. Asa imi inchipui ca a aparut pirateria somaleza, una din cele mai staruitoare forme de piraterie maritima din ultimul secol.

Piratzii somalezi se considera graniceri care-si patruleaza apele teritoriale, doar ca n-au acte oficiale, iar notziunea lor de "ape teritoriale" e ceva mai larga decat in perceptzia generala. Unii ataca din ratziuni ecologice, satui de corporatziile si-au facut un prost obicei din a deversa toxine in apele alea, stiind ca Somalia nu are resursele militare si politice sa ia atitudine. Asa ca ceea ce pt. noi sunt piratzi, pentru ei sunt niste haiduci patriotzi. Oricine a trecut pe-acolo cu vaporu in ultimii 10 ani a riscat sa fie rapit de acesti patriotzi.

Am tot auzit stiri in ultimii ani pe tema asta. Iaca cineva a facut si un film. E danezul Tobias Lindholm, frecvent colaborator al mentorului Dogma95 Thomas Vinterberg, dar in calitate de scenarist. Hijacking e debutul sau ca regizor.

Cea mai mare parte a filmului se petrece intr-o sala de shedintze, unde patronii unei companii daneze negociaza prin telefon cu somalezii care au ocupat o ambarcatziune de-a companiei. Din cauza ca patronii companiei sunt capitalisti zgarciti, negocierile dureaza vreo 4 luni, in care ostaticii si familiile lor se dau de ceasu mortzii, pana cand se atinge punctul optim de negociere. N-am intzeles foarte bine de ce companiile nu sar imediat sa dea banu sau sa alerteze autoritatzile in astfel de situatzii. Vladimir Putin ar fi procedat altfel.

Sunt curios cum reusesc corporatziile sa mentzina familiile victimelor sub control, in conditziile in care nu vorbim nici macar de o negociere de ostatici, ci de catzi bani face vaporu ala, si daca se merita sa fie lasat piratzilor sau ba, restul fiind o problema acoperita de asigurari. Unele decizii din film mi s-au parut cel putzin dubioase sub aspect etic. Poate ca asta a fost si intentzia regizorului, de a pune pe aceeasi masa fatzeta de business si fatzeta morala a problemei, dar o face intr-un mod destul de subtil. De fapt in subtilitatea asta stau calitatzile filmului - ceea ce ar fi oferit material pt scene de actziune si tragedii galagioase, se consuma cu mult calm, prin conversatzii la telefon si scene cu ostaticii care stau si asteapta 4 luni, intrand intr-un fel de sindrom Stockholm cu somalezii, care flamanzesc alaturi de ei, numai ca, vezi bine, somalezii sunt obisnuitzi sa flamanzeasca. Faptul ca dialogurile somalezilor nu sunt subtitrate contribuie benefic la senzatzia de panica latenta a ostaticilor, dar conflictul nu explodeaza niciodata in scene de actziune spectaculoasa.

Pana la urma e un fel de Dog Day Afternoon minimalist si fara Al Pacino.

Like Someone in Love

Abbas Kiarostami e un fel de legenda a cinemaului iranian si mai nou a inceput sa faca filme internatzionale romantice cu iz de piese de teatru, in genu trilogiei lu Linklater (Before Sunset/Sunrise/Midnight), doar ca aicia-s umpic mai multe personaje si se intampla umpic mai mult decat palavrageala, dar nu mult. Acu vreo 2 TIFFuri Kiarostami a avut un film facut in Frantza, cu Juliette Binoche. Acum a facut unul in Japonia.

O studenta care-si plateste facultatea din prostitutzie e repartizata de peshtele ei sa tzina de urat unui prof universitar, pensionat de la aceeasi facultate. Proful e un batranel simpatic care se poarta mai mult ca un bunic decat ca un client. Gagica mai are si un logodnic gelos care n-a aflat inca de faza cu prostitutzia, si la un momendat cei 3 se intalnesc din intamplare, iar batranul incearca sa se dea drept bunicul ei, insa unele detalii nu prea se potrivesc. E un film bonom cu tensiune romantica si niste dileme morale tavalite, dar nu mult, iar la final e un moment de criza gestionat cam prost de scenarist. E interesant filmat, cica Kiarostami are niste retzete proprii de a filma scene cu dialoguri prelungite, in care doar unul din interlocutori se vede, sau filmate prin parbrizele masinilor.

All that Matters is Past

Film norvegian frumos, cu paduri, iarba, samd, si superba Maria Bonnevie (Reconstruction) - goala pe alocuri, dar in niste ipostaze antierotice care itzi cam muta nasu. Desi a fost prezentat in cadrul sectziunii horror, filmu e un love story cu o unica scena violenta (si aia mai degraba lirica).

Povestea e despre un threesome alcatuit din pomenita Maria si doi fratzi gelosi unu pe altu. Cei trei au copilarit impreuna, si fratele mai mic a developat cu Maria o relatzie amoroasa de mici copii, in care din cand in cand isi mai baga coada si fratele mai mare, care e un pic incet la minte, dar cand il apuca pandaliile poate deveni violent. Filmu se petrece la maturitate, cand Maria se reintalneste dupa multzi ani cu iubitzicu ei si decid sa isi petreaca niste saptamani sabatice si erotice in padurea in care au copilarit. Asta le ocazioneaza numeroase flashbackuri din care reiese cum fratele mai mare a tot incercat sa se inflitreze in relatzia lor. Si incepe sa o faca si acum, cand e om batran si ar trebui sa aiba mai multa minte.

Mult lirism, un ton dark naturalist ce aminteste de Antichristul lui Von Trier pe alocuri si o aura aproape mistica - am impresia ca refera si ceva folclor scandinav, unde threesomeul are un rol important.

Escape (aka Flukt)

Tot din Norvegia, epopee viking metal cu vocalul de la Gorgoroth (al doilea din stanga pozei) in rolul unui arcas pagan la vanatoare de proto-crestini post-lepra. Nu e singur, ci face parte din grupul condus de blonda fioroasa din poster, suparata pe crestini ca au aruncat-o in apa cu un bolovan legat de ea, convinsi fiind ca e vrajitoare. Regizorul si blonda fioroasa au mai colaborat in trilogia horror Cold Prey (aka Fritt Vilt) prezentata la TIFF acu catziva ani.

Eroina filmului e o fetitza a carei familie crestina a fost starpita de gasca asta de care va zic, si e nevoita sa fuga de ei pe tot felu de coclauri norvegiene, ceea ce face ca filmul sa fie de fapt o alergatura prin paduri, un film de peisaje mishto si cu nitzica aventura, dar extrem de simplist si facut parca special pentru amatorii de black metal.

Taped

Thriller olandez, arata atat de american incat americanii au anuntzat deja un remake la Hollywood, in care nu vor trebui sa schimbe decat cateva replici.

Un cuplu de turisti se preumbla prin Argentina sa isi salveze relatzia dusa pe apa sambetei de niste infidelitatzi, si pe cand faceau ei poze au surprins un militzian localnic care omoara pe unu. Militzianu ii observa si fuge sa le confiste camera, treaba care dureaza cam trei sferturi din film. Eroii tot scapa ca prin urechile acului de o adevarata mafie politzieneasca, tonul general este panicard, de slasher movie, dar mentzinut in limite strict realiste. Nimic interesant in mod aparte, e doar un thriller nascut sa aiba remake american.

Prince Avalanche

Film ostentativ post-rock (=remake al unui film islandez + coloana sonora facuta de Explosions in the Sky + jumatate din film e cu un tip care se plimba prin padure). Ma asteptam la ceva cu totul diferit, avand in vedere ca vine de pe filiera Apatow - e facut de regizoru care a facut comedia tembela Pineapple Express si il are pe Paul Rudd in rolul principal. In concluzie, ma asteptam la o comedie spumoasa cu gaguri.

Cand colo avem un fel de Brokeback Mountain fara sex, despre doi obositzi care traiesc in salbaticie ca sa traga linii cu vopsea pe mijlocu shoselei care trece prin salbaticia aia. Cateodata unu dintre ei mai merge in oras dupa provizii, caz in care al doilea (Rudd) chiar nu mai face nimic, decat ca se hoalba la copaci, face zama de barabule si asculta post-rock. Cateodata cei doi mai povestesc chestii funny, cateodata se mai enerveaza unu pe altu, cateodata discuta despre masturbare sau chestii mai elevate, dar nu foarte, ca amandoi sunt cu intelectul cam la nivelul scolilor profesionale din anii 90 de la noi.

Paul Rudd e destul de bun in rolul asta de simple-minded aflat in comuniune cu natura, usor speriat de civilizatzia urbana. Peisajele cu post-rock pe soundtrack ocazioneaza si niste momente estetice pe care mizeaza regizorul la festivalurile indie. Spre dezamagirea publicului TIFF, cei doi fartatzi nu ajung sa si-o traga, ci se multzumesc cu un bromance platonic.

E cel mai gay film hetero pe care l-am vazut ever.