TIFF 2013

Winston Churchill, 1940: 
We shall go on to the end. We shall fight in France, we shall fight on the seas and oceans, we shall fight with growing confidence and growing strength in the air, we shall defend our island, whatever the cost may be. We shall fight on the beaches, we shall fight on the landing grounds, we shall fight in the fields and in the streets, we shall fight in the hills; we shall never surrender.

 

Michael Swift, 1984:

We shall sodomize your sons, emblems of your feeble masculinity, of your shallow dreams and vulgar lies. We shall seduce them in your schools, in your dormitories, in your gymnasiums, in your locker rooms, in your sports arenas, in your seminaries, in your youth groups, in your movie theater bathrooms, in your army bunkhouses, in your truck stops, in your all-male clubs, in your houses of Congress, wherever men are with men together. Your sons shall become our minions and do our bidding.
 

NapocaNews, intr-un articol al carui titlu promitea ca va fi despre TIFF 2013:

Au reuşit, oare, homosexualii, într-un timp atât de scurt, să ia cu asalt şcolile noastre? Bibliotecile noastre? Sălile de teatru? Muzeele? Ce mai urmează? Urmează familia. Urmează copiii. Ai noştri, ai creştinilor. Vă întreb, stimaţi părinţi, credeţi că dânşii se vor mulţumi cu marşuri, conferinţe şi proiecţii de filme? Credeţi că le e de-ajuns că au pângărit imaginea ţăranului roman, şi, deci, a fiinţei noastre naţionale? Nici vorbă! Curând, vor cere legalizarea căsătoriilor şi a adopţiilor de copii!

Aha, au aflat niste vigilante de la NapocaNews ca in orasul lor e un festival de film. Au reusit sa-l ignore cu succes 11 ani dar, iata, in al 12-lea ceas s-a suit festivalul peste ei, cand n-au mai gasit loc de parcare in centru. Cunosc si eu surprinzator de multi clujeni care n-au auzit pana anul asta de TIFF. Si mult mai multi care au auzit dar n-au catadicsit sa intre macar o data la unul din evenimentele festivalului. Din punctul asta de vedere, carcotasii au dreptate - TIFF e festivalul studentilor si turistilor. Pentru clujeni e suficient un mall, Cojocna, stranduri, cate un festival al berii si nostalgia domniei lui Funar Bunul Gospodar. E in mod deosebit amuzant articolul asta care explica cum clujenii onorabili prefera sa se umple de energii pozitive facand mici in weekend, in loc sa participe la ultimele zile ale acestui festival pidosnic.

Daca pana acum culturile alternative au fost tolerate la Cluj pt. ca lumea era oarba, avem iata primele semne de razboi intre ortodoxul onorabil, purtator de cravata, poate chiar harnic, dar analfabet cultural, si cultura progresista care, uneori cam obraznica, il poate induce in eroare si oroare. Nu e o tragedie, e un pas firesc in maturizarea cetatzeneasca, care la noi apare cu decalajul standard de 30 de ani. O sa urmeze umpic de febra, niste dureri de cap, niste aspirina si totul va fi ok atata vreme cat fiecare isi vede de misiunea lui in viatza.

Ca sa fiu cinstit, pe la primele 2-3, poate chiar 4 editzii ale TIFFului am fost si eu deranjat de probabilitatea de aprox. 3 / 5 de a nimeri din intamplare la un film in care principalul punct de atractzie erau scenele de sex explicit si/sau gay. Mesajul era destul de agresiv si ostentativ, cam cum faceam eu cand ma chemau prietenii sa pun muzica la un chef si eu le puneam numai metal ca sa enerveze lumea si sa ma distrez pe seama asta. Sunt convins ca undeva la originile TIFFului cineva a procedat la fel.

Lucrurile s-au mai schimbat insa. Probabil i-a speriat pe aia de la NapocaNews faptul ca deschiderea de anul asta s-a facut cu filmul lui Almodovar, dar astazi TIFFul are de toate pentru totzi - titluri high profile de la Oscaruri, documentare beton, golden classics, artsy fartsy, filme vechi, filme noi, filme lirice, filme cu batai, filme romanesti, filme unguresti etc. Nu cred ca mai este vreo categorie de spectator care sa duca lipsa de optziuni. Continua sa fie prezente filmele provocatoare pe teme LGBT dar nu intr-atat incat festivalul sa poata fi considerat un canal de promovare a acestei nishe, asa cum acuza presa clujeana fundamentalist-ortodoxa si frustrata ca n-a primit acreditare.

Ma rog, pana la urma a mai trecut un TIFF prin noi.

Prin mine mai putzin, abia am prins un weekend si in ala mai mult am frecventat petrecerile decat filmele, ocazie sa imi etalez noua colectzie de palarii si chipiuri. De fapt jumatate din filmele pe care le voi povesti aici le-am vazut de pe DVD, inainte sau dupa festival, in masura in care erau disponibile.

Asadar am mers mai mult sa bifez evenimentul, sa nu se ingrijoreze lumea ca lipsesc, in lumina faptului ca am fost prezent la TIFF de la prima editzie, cand evenimentul era mai discret, izolat in 3-4 locatzii si mergeam singur la filme, ca lu gagica-mea (de atunci) i se parea o prostie. La prima editzie a TIFFului n-am prins nici un film cu mai mult de 5 spectatori in sala. Astazi TIFFul e un fel de Craciun in punte cu Anul Nou, pe parcursul caruia tot orasul isi schimba ritmul de viatza, iar la final itzi vine sa plangi ca s-a terminat, te simtzi ca a doua zi dupa Revelion. Creca in fiecare zi a fost si cate un concert - de la Tiger Lilies la Marina Voica, trecand prin Luiza Zan, Robin si Tzepuitorii, traditzionalele fanfare tziganesti. Slava Domnului, anul asta n-am avut parte de petrecerea Diesel cu intelectuali imbracatzi in tzigani in semn de solidaritate cu categoriile defavorizate (plus o carutza cu cal balegandu-se in fatza localului, cu care isi facea lumea poze, tot in semn de solidaritate - zau, s-a intamplat acu vreo 4 ani).

Am fost la un party HBO unde mi-am frecat coatele cu Puiu, cu Netzer, cu Caranfil si totzi regizorii care conteaza de la noi, cu amicii de la Dilema, Dăcât o Revista, Esquire, cu organizatorii festivalului Luna Plina (care cica va fi mai lung si mai divers anul asta, depasind statutul de editzie pilot), cu Tudor Chirila satul de patul lui de-acasa si cu niste scenaristi care ma ajuta la un mic scenariu bazat pe una din prozele mele horror. Mi-as fi frecat coatele si de Monica Barladeanu daca nu mi s-ar inmuia picioarele de cate ori ma apropiu de ea. M-am certat cateva ceasuri cu Maria Balabas de la Avant'n'Gard pe teme etice si filozofice, motivat si de ajutorul pe care l-a dat (impreuna cu Norzeatic) la proiectele de atitudine ale colegilor de la Slicker (o serie de concerte organizate in Manastur, "cand eu spun Mănă-, voi spuneti -ștur!"). Am dat o fuga si pe la partyul tematic Disco Porno unde nu mai e tzinuta obligatorie, asa ca am putut intra cu colegii din presa fara sa ne periclitam carierele politice, dar era cam la spartul chefului. M-am amuzat totusi de cocalarii care amushinau pe afara in baza zvonului ca sunt gagici dezbracate inauntru si au palit la obraz cand au iesit la tzigara 5 handralai gay (semi)imbracatzi in pompieri, instalatori ori latex.

Am fost si la lansarea revistei All Hollow, a carei existentza nu o pot intzelege - pe hartie arata ca o revista foto sau de moda, pe net arata a blog de hipsteri scris intr-o engleza dubioasa. Au si ceva recenzii la filme horror, ceea ce imi confirma banuiala intunecata pe care o profetzeam acu doi ani despre ridicarea in mondenitate a acestui gen ignorat cu succes zeci de ani, de catre hipsteri care acum ciugulesc cadavrele celor care au murit in mizerie sa puna bazele acestei culturi. It's not a rape movie, it's a metaphor about love and friendship, e genul de consideratzie pe care o auzi acum cand iesi de la proiectziile horror ale TIFFului. Interesant e ca acest caracter necrofag se manifesta si pe alte planuri, de exemplu in ce priveste manelele - Paul Breazu mi-a confirmat mutatziile genetice pe care le observam in articolul pe care l-am dedicat mai demult hipsterismului: cica la Bucuresti cocalarii ies afara daca pui manele intr-un local, educatzi fiind de gandirea colectiva ca genul e sub demnitatea lor, in schimb se umple locul de hipsteri care descopera veleitatzi nebanuite in orice.

Tot in aceasta tendintza necrofaga s-a inscris si mult asteptatul revival (mai mult resuscitare) Marina Voica, extrem de apreciat de tineretul hipsteresc romanesc si de liber-schimbistii de la Comunitatea Reforma. Daca a filmat careva concertul, probabil va putea fi folosit la Biertan in competitzia de scurt metraje horror. Pe la jumatatea concertului artista s-a inecat de la tzigara aprinsa de o amica din primul rand si a solicitat linsharea vinovatei. M-am tulburat putzin vazand tineri liceeni imbracatzi la sacou, plangand de bucurie in public la piesa cu "Afara ploo ploo si-i trecut de ora noo". O parte dintre ei probabil venisera de la concertul UB40, de la stadion.

Ca sa nu lungesc mult articolul asta, o sa pomenesc acum doar seriile de scurt metraje.

Am fost calupul traditzional al scurt metrajelor horror Shadows Shorts, probabil cea mai slaba selectzie din istoria recenta a festivalului. Am fost profund dezamagit de contributziile romanesti. Una care incepea promitzator, cu Luminitza Gheorghiu vomand o pasarica (vezi poza de mai sus) s-a dovedit a fi o reclama la L'Oreal sau la revista All Hollow sau la amandoua. A doua contributzie romaneasca a fost o mizerie cu un tip gras care mananca in timp ce 3 tipi cu masti Anonymous se uita la el cum mananca. Cand regizorul a iesit in fatza la QA, primul lucru pe care l-a zis e ca el nu prea are nimic de zis. Atunci de ce-ai mai facut filmu?

Nici contributziile straine n-au fost grozave. Unii au fost incantatzi de cel spaniol, in care Jesus si Lazar se bat cu o armata de zombie dar zau, nu mai pot rade la din astea, mai ales cand arata ca niste desene animate. Cand am scris eu o povestire pe tema asta acu 20 de ani toata lumea a zis ca-s retardat, iar acu a devenit o chestie hip. Cele mai faine n-au avut nimic horror in ele - o adaptare dupa banda desenata a lui Thomas Ott si una cu un soldat care face poze la scene de moarte pt. colectzia personala a Mortzii. A mai fost unul care arata cool, produs de Guillermo del Torro, cu o fetitza fugarita de tot felu de efecte speciale. In rest nici macar nu mi le amintesc. Dar imi amintesc cum m-am enervat iarasi cand au ridicat hipsterii mana sa discute despre ce a vrut sa spuna auteurul.

Mai nasol e ca probabil le vom vedea si la Biertan in August.

Cu totul altfel sta treaba insa cu The ABCs of Death, o colectzie de 26 scurt metraje horror care isi doreste sa fie un fel de alphabet soup al horrorului. 26 de regizori au primit cate o litera a alfabetului, au ales un cuvant care sa inceapa cu acea litera si au creat un concept short-horror pe seama cuvantului. Selectzia de nume e impresionanta, in primul rand pentru ca acopera aproape toate scolile horror moderne - spanioli, francezi, japonezi, britanici si americani, este chiar si ceva tailandez parca. Apoi, impresioneaza gama stilistica - avem desene animate si animatzii cu plastilina, avem efecte speciale cool, dar si horror home made, avem si horror isteric, dar si minimalist. Si, in sfarsit, impresioneaza lista de regizori alesi, macar prin nume, daca nu prin realizari (care-s un fel de mixed bag, caci majoritatea nu trec de 5 minute, dar oricum mai bune decat selectzia Shadows Shorts). My favourites ar fi asa:

• L is for Libido, al unui finlandez de care n-am auzit, e capodopera seriei, despre un prizonier obligat sa participe la concursuri de masturbare in care cine se termina ultimul e omorat;
• Xavier Gens (Frontieres) ofera X is for XXL, despre o tipa obeza care isi taie bucatzi din ea ca sa devina supla si fit;
• Bruno Forzani+Helene Cattet (Amer) ofera O is for Orgasm, un moment giallo senzual in vana Amerului cu care cuplul regizoral s-a consacrat acu catziva ani;
• Nacho Vigalondo (Cronoscrimenes) ofera A is for Apocalypse, cu o nevasta exasperata ca tre sa-si ingrijeasca sotzul bolnav, pe care il otraveste sistematic de 3 ani si nu mai moare.
• Srdjan Spasojevic (A Serbian Film) ofera R is for Removed, cu un  tip care evadeaza dintr-un spital in care i se tot iau bucatzi din corp;
• Ben Wheatley (Kill List) ofera U is for Unearthed, first person cu un vampir fugarit de niste oameni, banal dar misto filmat;
• Simon Rumley (Red, White and Blue) ofera clasicul sau comentariu social in P is for Pressure, in care o prostitutata incearca sa faca un ban in plus facand filme snuff cu animale;
• Ar mai fi, de la regizori mai anonimi, D is for Dogfight (o bataie slow motion intre un om si un caine superb filmata), V is for Vagitus (despre o societate futurista in care femeile sunt sterilizate ca sa se impedice cresterea populatziei), Q is for Quack (in care regizorul e enervat ca a primit litera Q si, in criza de idei, decide sa omoare o ratza)

Avem un mare numar de contributzii pe teme scato - o tipa face un cacutza care o bantuie si vrea sa intre inapoi, un copil nu poate renuntza la olitza deoarece se teme ca WCul pentru oameni mari e un monstru care vrea sa-l manance, o tipa se sufoca in partzuri (F is for Fart, obviously, contributzie japoneza a autorului de bizarro-grotesc Noboru Iguchi). De fapt japonezii contribuie numai cu mizerii din astea - mai e si regizorul lui Tokyo Gore Police care prezinta un fel de bataie intre lesbiene cu strap-on-uri care au baionete in varf. Sa-l mai aud pe careva ca horrorul japonez e mai intelectual decat cel american.



In sfarsit ultimul titlu care face subiectul acestei postari este Doomsday Book, un grupaj de trei mediu-metraje coreene despre sfarsitul lumii:

• Primul e cel mai slab, o apocalipsa zombie clasica care incepe de la un mar putrezit si reflecta proverbul marul putred le strica si pe celelalte. In rest e o bucata zombie banala si lipsita de orice identitate;
• Al doilea e cel mai misto, regizat de un alintat al TIFFului, Kim Jee-Won (autorul lui I Saw the Devil/Bittersweet Life si al recentului film de relansare a lui Arnold). Bucata sa e despre un robot care dobandeste iluminarea intr-un templu budist, in timp ce firma care l-a construit considera ca iluminarea sa spirituala e doar o defectziune;
• Al treilea e cat de cat haios, cu un meteorit in forma de bila de biliard care intra in coliziune cu Pamantul. O familie care supravietuieste intr-un buncar postapocaliptic afla de ce si de unde a venit bila de biliard cosmic.

Cam atat deocamdata, despre cele cateva lung metraje pe care le-am prins, in postarea viitoare.