Roadburn 2013: Part 2

Nu cred ca e o coincidentza faptul ca aceeasi tzara (Olanda) gazduieste festivalul Roadburn, organizeaza prima plecare pe Marte si are una din populatziile cele mai fericite de pe planeta (conform World Happiness Report).

Pt. cei care nu au fost pe faza cand am facut anuntzul pe Facebook, s-a lansat oficial selectzia celor ce vor pleca pe Marte, cu o taxa de inscriere de 34 de dolari (o excelenta idee daca vretzi sa facetzi un cadou persoanei iubite). Dintre astia vor fi alesi 8, in urma unui training de 10 ani finantzat de corporatziile media printr-un reality show. Problema  pe care n-am prevazut-o cand mi-am exprimat entuziasmul legat de aceasta oportunitate, este numarul mic de femei inscrise, si acelea umpic dubioase, daca stai sa le ascultzi declaratziile de intentzie. Nici barbatzii de pe lista nu sunt tocmai cu toate acasa, dar macar ai din ce alege. Totusi, spectrul unei comunitatzi de martzieni gay mi se pare unul tulburator si un pas in spate pentru omenire. In fine, cei care au citit ceva SF la viatza lor probabil mai au dat pe ici pe colo de aceasta predictzie. Coloniile intotdeauna au fost puse pe picioare de puscariasi sau oameni disperatzi, iar femeile au gasit adesea ceva mai bun de facut decat sa se suie cu ei pe vapoare in cautarea cailor verzi de pe peretzi.

Recomand totusi calduros sa parcurgetzi declaratziile de intentzie (video) ale celor inscrisi pe site - avem deja pe lista:

•  primul român (chelner fugit in Italia, pe care amicii il considera "a crazy romanian boy"),
• primul moldovean (fugit in Honolulu deocamdata, unde si-o fi dat seama ca Pamantu e rotund si risca se apropie de casa daca mai merge oleaca, dar iata ca Marte ii ofera o shansa noua),
• primul cocalar, tot roman, evident (creca e mai ok totusi o colonie gay decat una de cocalari)
• primul transsexual (obviously, mersul pe Marte e singurul lucru care i se mai pare ca merita incercat)
• un alt roman, pensionar de data asta, care seamana suspect de tare cu Lorin Fortuna
• un satanist care vrea sa duca cuvantu dOMNULUI si pe alte planete
• un tip care e convins ca e de pe Marte si vrea sa se intoarca acasa;
•  si un numar suspect de mare de lesbiene pe care va las placerea sa le descoperitzi singuri (majoritatea bulgaroaice, lituanience, belarusoaice si rusoaice care probabil vor sa scape de soarta celor de la Pussy Riot).

Inchid aceasta paranteza si revin la Roadburn. De fapt am deschis-o pt ca mi-am amintit ca am stat la o tzigare acolo cu catziva tipi din Twente, una din universitatzile care gazduieste programul Mars One. Unu mi-a zis ca aia din Twente sunt pentru olandezi cam ca basarabenii pentru romani, si ca nimeni nu se mira ca de-acolo porneste prima calatorie pe Marte. Tipu era destul de sigur ca prima planta care se va rasadi pe solul martzian o sa fie marijuana. E o planta, puternica, adaptabila.

 
Asa, unde ramasesem cu concertele de la Roadburn? Am scris data trecuta cateva impresii generale si despre highlightsurile personale. In continuare, despre concertele ok si naspa:

Concertele ok

Spiritual Beggars e trupa cu care am deprins gustul pentru stoner rock, deci una din cele mai dragi mie, de care ma leaga numeroase nostalgii, lacrimi si bucurii. M-a dezamagit in ultimii ani prin inlocuirea unui vocal misto (cel de la Grand Magus) cu un grec care suna ca Minculescu de la Iris. Din motivul asta nici nu le-am mai ascultat noul album, insa in concert vocalul asta nou a sunat competent si cu pofta, nu ca pe disc unde se simte ca e platit cu ora si parca nici nu e mixat cum trebuie. M-a convins totusi sa dau o shansa si noului lor album, si ma bucur ca e clar mai bun decat precedentul, iar vocalul depune eforturi mari sa isi creeze propria personalitate. Mai are de lucrat, dar progresul e vizibil.

Royal Thunder sunt o trupa supernoua cu o gagica misto la voce, pe care am descoperit-o in timp ce imi faceam topurile pe 2012 acu cateva luni si am scris cu ocazia aia mai multe despre ei. Suna ca o trupa metal cu Janis Joplin la voce si promit ca in 5 ani o sa se auda de ei si pe la noi:

Sigh au smuls multe zambete prin ridicolul spectacolului lor, insa cine-i stia de dinainte stia la ce sa se astepte. Astia-s japonezii aia cu o gagica pe care toarna ceara fierbinte si sange de porc in timpul concertului, iar cand nu toarna, gagica mai canta la saxofon. Lumea in general a cam ras de ei si sala s-a golit incet incet pe parcursul concertului, dar mie mi s-au parut superdragutzi in penibilul pe care l-au prezentat. De fapt asta e conceptul lor cam dintotdeauna si pana la urma ramane una din trupele inovatoare ale metalului japonez. Faza cu japonezii e ca ei tot timpu sunt penibili cand copiaza mode europene sau americane, asa ca nu vad de ce Sigh ar fi judecatzi mai aspru.

Fiecare editzie Roadburn are o trupa-curator ce se ocupa de selectarea unei mari partzi din trupele invitate si de organizarea unor evenimente auxiliare. Electric Wizard s-au achitat cu succes de obligatzie (ei i-au adus pe Psychic TV de exemplu si au amenajat cinemaul horror erotic cu acompaniament live de care pomeneam in articolul precedent), dar muzica lor mi se pare in continuare pasabila. Doom corect si nimic mai mult, m-a lasat intotdeauna rece si oricat s-au chinuit, n-am simtzit nimic psihedelic in muzica lor (in ciuda faptului ca au un album intitulat Dopethrone). Au avut insa cele mai misto proiectzii video pe fundal, cu threesome-uri cu lesbiene vampiroaice.

Pallbearer, revelatzia doom metal a anului trecut, s-au prezentat supermisto, au avut chiar doua concerte, mai psihedelice decat ce se aude pe album si potentzate cu superbe lumini si proiectzii video. Cam toate topurile metal de anul trecut i-au prezentat ca revelatzia anului, ceea ce e poate cam mult, dar in orice caz raman o trupa de urmarit, care in concert bate destul de puternic spre post rock.

Evident ca a fost si o gramada de post rock si post metal (Roadburn fiind poate cele mai vechi eveniment dedicat acestor genuri). Eu unul sunt cam satul de chestiile astea si mai nou le putetzi asculta si prin Cluj, unde ne tot viziteaza trupe de gen, dar am participat totusi la showurile celor de la Cult of Luna si Les Discrets. Primii sunt niste suedezi destul de standard, cu vocea putzin mai racnita si momente mai dure. Les Discrets sunt varianta romantica a francezilor Alcest (adica aceeasi trupa in alta configuratzie si fara elemente black metal, doar post rock melancolic). Astia au fost suficient de emo incat sa convinga lumea sa se clatine si gagicile sa se inghesuie la autografe. In ambele concerte muzica a fost cam monotona dar luminile au contribuit semnificativ la o atmosfera de efect si pana la urma am iesit satisfacut de la ele.

Cult of Luna:

Les Discrets:

Concertele naspa

Godflesh, trupa legendara, dar cam ramasa in urma, cu doi chitaristi acompaniatzi de foarte mult playback servit pe post de industrial metal. Au cantat cap-coada albumul Pure, de capatai pentru originile post-metal, dar cam depasit de vremurile moderne. De fapt Godflesh e una din trupele alea foarte influente candva, care azi au ajuns irelevante din cauza perisabilitatzii tehnologice. Anul asta ar trebui sa revina cu un nou album dupa 12 ani de absentza, is tare curios daca se va simtzi vreun update tehnologic.

Gravetemple, un proiect nou al celor de la Sunn O))), inclusiv Attila Csihar (la sacou si cravata). Nu intzeleg de ce e un proiect nou, ca suna cam la fel, doar ca mult mai monoton. Deci nu e chiar la fel, acuma imi dau seama. 

Jess and the Ancient Ones sunt una din trupele de rock ocult cu voce feminina care au explodat in ultimii ani (alaturi de Devil's Blood, Jex Thoth etc.). Sunt ceva mai melodiosi dar si mai siroposi, cu unele momente ce tradeaza originea finlandeza si tentatzia de a imprumuta de la Nightwish. Albumul lor mi-a placut, insa in concert au parut foarte modesti si timizi, iar gagica cam nasoala.

A mai fost si un concert country in memoriam Townes Van Zandt, avandu-l pe vocalu de la Baroness in prim plan, dar coverurile ce ni s-au prezentat au sunat destul de simplutz si neconvingator (mai ales ca dupa albumul lui Von Till/Kelly/Wino cu coveruri Van Zandt s-a cam facut tot ce se putea face).

Cam asta a fost la Roadburn. Cum am decis sa-mi cumpar apartament, probabil e ultimul festival la care mai particip pana la urmatoarea reincarnare, ca n-o sa mai am bani nici de traversat strada. Sa mai trecetzi sa imi lasatzi o punga de mancare la usha, cu ce va ramane de la masa, ca e pacat sa aruncatzi. Si o bucata de pasca daca tot e Pastele, aviz ortodocsilor.

Xtos a-nviat.