Frightfest 2012 - filmele

Shit, am uitat sa dau raportu cu filmele pe care le-am vazut la Fright Fest 2012, in Londra. De fapt am amanat momentu pt ca majoritatea au fost premiere mondiale sau europene, unele cu statut de screener uncut, urmand sa fie remontate pe baza feedbackului publicului. Acum insa au inceput unele sa apara pe ici pe colo, prin cinemauri, pe DVDuri.

Filme musai

V/H/S 

Horrorul de tip found footage (Blairwitch Project, Cloverfield, Rec, Last Exorcism) e un gen obosit, in care credeam ca s-a spus tot ce era de spus, mai ales dupa mizeria The Tunnel vazuta la Biertan. Iata insa ca V/H/S m-a luat cu totu pe sus si a improspatat genul cat n-a facut-o toata seria Paranormal Activity la un loc.

Nu e tocmai un film, e un colaj de scurt metraje ce au in comun faptul ca toate sunt found footage, casete video colectzionate de un pasionat de evenimente paranormale (deci un fel de poveste in rama, ca Hanul Ancutzei).

Pentru a depasi limitarile naturale ale genului, date de supozitzia ca un personaj filmeaza in timp ce mai si participa la evenimente, s-a apelat la o serie de trucuri mishto: in doua din filme camera video e integrata in ochelarii personajului dandu-i acestuia o libertate mai credibila, altul e filmat integral prin webcam si Skype, iar altul contzine un monstru care nu poate fi vazut decat prin camera video digitala, obligand personajele sa o foloseasca tot timpul.

Toate scurt metrajele sunt isprava unui grup de tineri regizori aflatzi pe val, din care ii stiam doar pe Ti West (superbul House of the Devil), plus un scotzian care facuse I Sell the Dead si unu care facuse The Signal, toate horroruri low budget excelente despre care am scris un ultimii 3 ani dar mi-e lene sa caut unde.

• Primul segment e despre un grup de studentzi care agatza o tipa la discoteca si o aduc inapoi la camin pt o tavaleala la comun. Gagica pare cam fripta la creier, baietzii cred ca e drogata, insa explicatzia e mai supranaturala de atata si se lasa cu consecintze brutale pentru aventuroshii sexuali. Tzin sa amintesc ca castrarea a fost unul din laitmotivele acestei editzii FrightFest. Al doilea a fost tehnologia Apple: Iphoneuri folosite ostentativ, imagini cu detectivi navigand pe Internet cu Safari sau downloadand chestii cu iTunes  etc. Ma gandesc ca au astia de la Apple un individ care numai cu asta se ocupa, sa lamureasca regizori sa bage gadgeturi Apple in recuzita filmelor horror. Astept replica horrorului coreean si a celor de la Samsung.
• Al doilea scurt metraj e jurnalul de calatorie al unui cuplu de turisti care filmeaza toata ziua peisaje. In timpul noptzii insa, cazatzi fiind la un motel, un strain le tot intra in camera si le face diverse mizerii (le taie elasticu de la chilotzi, le baga periutzele de dintzi in buda), filmandu-se in timp ce face asta.
• Al treilea e un slasher clasic cu un grup de tineri care merg la un lac si sunt casapitzi unu cate unu de fantoma unui criminal care poate fi vazuta doar prin camera de filmat.
• Al patrulea e cu un cuplu care discuta pe Skype. Tipa are impresia ca cineva umbla noaptea prin casa ei asa ca lasa Skypeul pornit, ca amicul ei sa o poata avertiza daca vede ceva dubios. E mult mai cool decat Paranormal Activity, poanta fiind de cu totul alta natura.
• Ultimul scurt metraj, si favoritul meu, e cel regizat de grupul de experimente multimedia Radio Silence. Membrii grupului joaca rolul unei gasti care se mascheaza de Halloween si nimeresc intr-o casa unde niste tzarani torturau o fata. Crezand ca toata tarasenia e un spectacol de Halloween, incearca si ei sa se alature distractziei insa lucrurile scapa de sub control. Ma rog, povestea nu e cine stie ce, insa regia si montajul audio-vizual sunt de mare efect, n-am simtzit demult o filmare atat de intensa ca isprava celor de la Radio Silence.

Faza e ca filmele astea found footage trebuie vazute la cinema sau in conditzii bine amenajate - ecran mare, volum dat tare, intuneric bezna, gagici care se sperie usor (idealmente, la cinema). Comunicarea film-spectator trebuie facilitata, altfel risti sa tzi se pare o agitatzie confuza cu multa galagie, mai ales ca toate scurt metrajele acestui film sunt la calitate VHS/webcam.

Berberian Sound Studio

Cel mai intelectual si psihedelic film al Frightfestului, venit de pe mana lui Peter Strickland, un regizor consacrat cu drama Katalin Varga (produsa de Tudor Giurgiu al nostru). Berberian e un metafilm cu influentze lynchiene (Mulholland Drive mai ales) despre cum se faceau filmele giallo la italieni in anii 70. Pt necunoscatori, giallo e un soi de horror inventat de italieni, ale carui particularitatzi sunt a) gagicile bunoace imbracate elegant si cu bijuterii, b) structura de detective story in cautarea dezvaluirii identitatzii unui serial killer dezaxat. Printre particularitatzile stilistice ale genului se numara c) muzica stridenta dar catchy (nu ma refer la zgomotul brusc tipic in horrorul modern, ci la muzica de-adevarat), d) filmarile in gross-plan (cu ochi, guri, urechi etc.) si e) crimele sangeroase infaptuite cu chestii ascutzite (foarfeci, ace de croshetat, lame de ras, sarma ghimpata). Adesea f) filmele erau vorbite intr-o engleza de balta sau dublate ca sa fie mai atragatoare pentru piatza americana. Filmul lui Strickland e un fel de omagiu si totodata satira la adresa felului in care s-au facut aceste filme si mai ales componenta lor cea mai importanta, coloanele sonore.

Eroul filmului, jucat de Toby Jones, e un specialist in efecte de sunet, angajat de un studio italian sa creeze coloana sonora pentru un film despre care regizorul sau zice ca e istoric, insa toate evidentzele arata ca ar fi un film horror. Sunetistul nu are habar despre ce e filmul, il intzelege doar prin cerintzele de sunet care ii sunt repartizate si pentru care incearca sa gaseasca cele mai convingatoare simulari. Foarte important e ca se lucreaza doar cu sunet analogic, e vorba de anii 70 cum spuneam: pentru racnete si gemete sunt angajate niste tipe care urla toata ziua intr-o cabina; pentru batai si crime sunt zdrobite niste lebenitze; pentru scalpuri smulse din cap sunt folosite legaturi de ridichi.

La un moment dat insa, eroul are dificultatzi majore cu a simula sunetul unui tzarush de metal infipt in vaginul unei vrajitoare si incet incet incep conflictele cu producatorii italieni. Acestia se dovedesc a fi niste bishnitzari macho care fac filmele astea doar pentru bani, sunt abuzivi, mincinosi si hartzuiesc sexual actritzele care se perinda prin studio. Bariera limbii e o alta problema, caci engleza italienilor e si stricata, si cu dublu intzeles, ceea ce face ca frustrarea eroului sa creasca pana cand incepe sa se simta de parca ar juca intr-un film italian prost dublat din anii 70. Il intzeleg, si eu trec prin aceleasi dificultatzi.

Sinister

Ethan Hawke joaca in acest horror american destul de old-school dar atent cladit, cu personaje si dialoguri excelente, mi-a amintit de vremurile in care Stephen King era in forma. Regizor e Scott Derrickson, un tip nasol (vezi The Day the Earth Stood Still). Sinister e primul sau film pe care il gasesc decent, dar toate calitatzile filmului stau in scenariu si dialoguri si in rolul lui Ethan Hawke. Acesta e un scriitor care gaseste niste role de film cu o serie de crime sinistre infaptuite asupra unor familii aparent neconectate intre ele.

In rest filmu e o investigatzie a acestui caz, cu suspans de calitate, coloana sonora potrivita si personaje secundare foarte misto (politzistul de la tzara care pare cretin dar nu e, nevasta satula de macinarile eroului, etc.). Din ce mi-a marturisit scenaristul la afterpartyul de dupa film, sunt pe aici si niste influentze de mitologie black metal, ceea ce explica si prezentza pe coloana sonora a muzicii unor trupe Ulver si Boris. Am uitat sa zic, scenaristul e un metalist texan indragostit de metalul european si mitologiile aferente, ceea ce imbogatzeste semnificativ motivele horror ale filmului. Iar la cinema filmul se prezinta cu sperieturi de calitate si tensiune, ceea ce e destul de rar in horroru american modern. De fapt nu tzin minte de cand n-am mai vazut un horror de nivelul asta venind de la Holywood.

Filme contra plictiselii

Grabbers

Grabbers e cel mai recent mare hit al cinemaului irlandez, care pana acu 10 ani nici nu prea exista. Catziva cospectatori de la FrightFest mi-au marturisit ca horrorul a pus cinemaul irlandez pe harta si ca acum consiliile lor culturale baga super bani in productziile de gen, ca sa salveze economia Irlandei. Poate prinde ideea si Ministru nostru al Culturii, daca mai avem asa ceva. Sau ICRul lui Marga?

Pentru un film indie, Grabbers are efecte speciale impresionante. Filmul e un fel de Tremors/Piranha violent dar cu un ton usor comic (in genul Shaun of the Dead). O oratanie gen caracatitza terorizeaza un sat irlandez si asediaza pub-ul satesc in care toata lumea e beata muci. Ocazie cu care localnicii realizeaza ca extraterestrul nu suporta alcoolul si incep sa opuna rezistentza folosindu-se de aceasta slabiciune a agresorului.

Probabil ar fi fost mult mai funny daca intzelegeam ceva din dialogul actorilor, insa la FrightFest filmele n-aveau subtitrare si a trebuit sa ma multzumesc cu ce am priceput din moldoveneasca lor irlandeza, cu pretentzii ca ar fi un soi de engleza.

Stitches

Alt horror irlandez comic, din partea lui Conor McMahon, autorul primului film zombie facut in Irlanda, Dead Meat (de fapt e si unul din filmele care mi-au redeschis apetitul pentru zombie, acu aproape 10 ani; era despre boala vacii nebune care crease multa isterie la vremea respectiva).

Stitches se axeaza totusi pe comic si splatterpunk parodic, in stilul filmelor de tineretze ale lui Peter Jackson, in care comedia e deloc subtila si horrorul deloc ingrozitor. E despre un clovn care moare accidental in timp ce facea un spectacol la ziua de nastere a unui copil. Se stie insa ca un clown care moare fara sa-si fi dus la capat numarul nu se poate odihni pe lumea cealalta si se intoarce din mortzi catziva ani mai tarziu, cand copiii sunt deja adolescentzi, sa se razbune pe ei. Ca sa scape de el, copiii tre sa gaseaca un ou in al carui galbenush sta sufletul clovnului si sa il sparga, ca acesta sa se poata duce pe lumea cealalta definitiv.

In rolul clovnului, Ross Noble, popular stand up comediant britanic.

 Tulpa

Filmul e despre o femeie independenta si puternica, care ziua e femeie de afaceri si noaptea e curva. Dupa cum i-am marturisit organizatorului festivalului, filmul arata ca si cum Berlusconi ar fi incercat sa faca un film horror. De la o vreme eroina remarca ca clientzii sai de la bordel incep sa fie casapitzi unul cate unul in moduri sangeroase. Il contacteaza pe unul din clientzii (incalcand astfel protocolul), pe un anume Shtefan Szabo (probabil roman) din dorintza de a-l preveni, insa pe de alta parte incepe sa suspecteze ca ar putea fi chiar el e cremenalu.

Tulpa a fost introdus de regizorul sau cu exclamatzia Giallo is back! (vezi ce ziceam mai sus despre genul giallo). E vorba de regizorul Federico Zampaglione care a venit la premiera mondiala cu nevasta-sa, cu Corrado Cattani din Caracatitza si cu uratul Nuot Quint (pe cale sa devina figura cult a horrorului italian). Totzi astia joaca in film si au venit la premiera de parca erau la Oscaruri - rochii de seara, bijuterii, manusi de piele, super costume. Li s-a cam taiat de Oscaruri dupa ce la jumatatea filmului sala a inceput sa rada la fiecare replica rostita in engleza stricata a actorilor. A doua zi regizoru si actorii au venit mai umili, in blugi, promitzand ca vor taia cam 20 de minute din film inainte de distribuirea sa oficiala.

Dincolo de hazul de necaz si impresia general proasta pe care a facut-o, Tulpa e totusi un film facut cu stil. Am tzinut sa-l vad caci debutul lui Zampaglione, Shadow, a fost interesant, si tot sub aspect stilistic. Conteaza foarte mult ca Zampaglione e la origini cantaretz (inainte sa se apuce de horror avea o trupa etno-pop in Italia) iar coloanele sonore in filmele lui sunt excelente. Nici regia nu e proasta, cu cateva scene de mare efect si suspans. Are insa mari probleme cu scenariile - sunt hilare dialogurile,  mai ales iesind din gurile unor actori italieni care se chinuie sa vorbeasca in engleza.

Maniac 2012

Hahaha, Frodo in rolul unui serial killer care scalpeaza pitzipoance mi-a amintit de vremurile in care l-am vazut pe Robert Powell, imediat dupa Isus din Nazareth, in rolul unui serial killer. Deci era o chestie musai de vazut, mai ales ca Maniac vine de pe filiera horrorului franco-canadian (Alexandre Aja ca producator, tipu care a facut P2 ca regizor) si e remakeul unui celebru slasher optzecist destul de mizerabil si violent.

Ceva e totusi dubios in filmu asta: e filmat integral first person, din perspectiva eroului, deci din Frodo se aude vocea si i se vad uneori ochii prin oglinzi. Ma tem ca n-a prea participat pe platourile de filmare, a facut filmul mai mult cu gandul decat cu fapta.

Fiind un remake, povestea e relativ cunoscuta: eroul e un tanar cu o copilarie maltratata care are un fetish pentru manechine, pe care le impodobeste cu scalpurile femeilor pe care le vaneaza la miez de noapte. Scenele de scalpare sunt destul de brutale si am intzeles ca vor fi cenzurate in cut-ul final al filmului. O contributzie majora la calitatea filmului o are coloana sonora excelenta si montajul destul de original. Chiar daca e filmat prin ochii psihopatului, nu seamana cu un found footage movie (Blairwitch Project) ci mai degraba cu un joc video de tip 1st person; dar nu e nici shooter, e cu cutzite si gagici fugarite. Si repet, ideea ca monstrul din film e Elijah Wood face totzi banii.

We are the night

Cititorii acestui blog au aflat deja ca pe la nemtzi vampirii sunt o chestie obisnuita: au balul lor, au discotecile lor, nu m-ar mira sa aiba si biserica. Sunt un fel de ghetto, cam ca si diaspora romaneasca. Era cazul sa incerce si nemtzii sa faca un film cu vampiri.

Filmu asta e poveste standard cu vampiroaice feministe, unele dintre ele pitzipoance, care are insa un farmec aparte din faptul ca e nemtzesc si se petrece in cluburi, locatzii si U-bahnuri care il vor incanta pe cititorul berlinez al acestui blog. Are ceva din spiritul lui Buffy dar e mai tragic si mai romantic, cu gagici neobisnuit de dragutze pt niste nemtzoaice.

Povestea e despre o punkeritza mushcata de o vampiroaica lesbiana. Punkeritza devine vampiritza si e nevoita sa se integreze in comunitatea vampirilor berlinezi care-s mari clubberi, baga toata noaptea ecstasy si danseaza pe muzica techno. Cu timpu ea afla ca totzi vampirii sunt de fapt femei, care i-au starpit pe vampirii barbatzi din ratziuni feministe. Politzia insa incepe sa le strice socotelile si in a doua jumatate au loc niste urmariri si cafteli standard cu un pic de tragedie vampireasca de gust.

The Possession

Horror PG 13 (adica familiy safe, fara sange si sex) pe care am vrut sa-l vad pt ca regizor e danezul Ole Bornedal (Nightwatch) si unul din actori e rap starul evreu Matisyahu (ala cu Jerusalem, if I forget you, let my right hand forget what it's supposed to do!).

Am mers totusi cu oarecare reticentza, caci filmele astea cu exorcisti si fetitze maltratate de un spirit malefic (bazate pe fapte adevarate) sunt toate cam la fel. In afara de Exorcistu original doar The Last Exorcism a mai avut un pic de prospetzime in el.

Din pacate reticentzele mele au fost in mod nefast confirmate: filmu e un plictis generic dupa retzeta standard a acestui tip de filme, poate cu cateva scene ceva mai bine ticluite decat in alte filme de gen. Cum in filmele PG 13 nu au voie sa arate sange si violentza, regizorii tre sa se chinuie sa sperie publicul cu alte gaselnitze si Ole Bornedal scoate din maneca cateva trucuri misto care salveaza filmu din mizerie totala. Iar prezentza rapperului sionist Matisyahu in rolul exorcistului a fost un prilej de bucurie pt cine il cunoaste. Ceilaltzi s-au aratat in general dezamagitzi de film. In rolu principal e Comediantu din Watchmen care vrea sa stie de ce a luat-o dracu pe fiica-sa.