TIFF 2012 - part 1

Nu credeam sa traiesc atata, cat sa prind a 11-a editzie a TIFFului si sa apuc sa vad o gramada de cinefili care la prima editzie nu aveau varsta legala sa vizioneze filmele din program. Alta treaba dubioasa e ca la prima editzie am impartasit cu amicii intimi o profetzie ca, daca festivalul asta rezista 10 ani, pana atunci toata lumea din Cluj va fi gay. Poate n-am fos prea precis cu termenul, dar primele semne ale implinirii profetziei se arata deja si in curand nu vor mai exista oameni straight in urbe. L-am identificat si pe Pacientul Zero, de la care a plecat virusul, un tip la vreo 40 de ani care pe la finele anilor 90 s-a intors din Olanda cu o idee originala pe care a impartasit-o, la inceput doar cu prietenii apropiatzi, apoi prin undergroundul clujean, iar de cand TIFFul are functie de catalizator, cam peste tot. I-am simtzit privirea arzatoare pe spinare cand am fost la discoteca intr-una din serile TIFFului. Umbla vorba ca a capatat asa putere incat daca stai pe o raza de catziva metri in apropierea lui incepe sa te ia cu ametzeli si cu incertitudini privind propria orientare sexuala. Cica tzi se inmoaie picioarele ca si cum ai avea un kil de kriptonita atarnata de gat.

Mai demult ii marturiseam unui amic ca tre sa plec din tzara pt ca simt o cumplita presiune sociala sa devin gay. "Nu exista asa ceva", mi-a replicat amicul, "tocmai tu, care faceai misto de poofteri inca cand au aparut pentru prima data prin Cluj?" "N-are a face, i-am zis, doar stii si pe Sf. Pavel cum l-au crestinat si ce opinii avea inainte". Ma gandeam sa-mi fac un tricou cu It's OK to be straight! dar nu stiu cat m-ar proteja.

Vizita mea la Cluj a fost scurta si intensa ca o ejaculare de clasa a 8-a. Am reusit sa adun cam 10 ore de somn in 4 noptzi si sa vizitez cam jumatate din oamenii pe care vroiam sa-i vad. N-am vrut nici sa ignor TIFFul, care e pt mine cel mai important eveniment religios (mai important decat Craciunul si Pastele). Pe vremuri incepea cu femeile noastre facand pasca, cozonaci si pinguini din masline in timp ce masculii parazitzi stateam in jurul unei mese la bifat filme si citit reviewuri, dupa care mergeam la colindat din cinema in cinema. Acum a fost o experientza ceva mai neplanificata, dar improvizatzia n-a fost chiar un dezastru.

M-am suit in avion cam la ora la care murea Ray Bradbury. Am simtzit o pala de vant peste obraz in clipa in care a dat coltzu, dar in clipa aia nu intzelesesem ce se intampla. Abia cand am ajuns acasa am aflat si vestea propriu-zisa, mi-a zis-o un taximetrist. Mai tzinetzi minte trauma pe care am trait-o legat de taximetrie la Bucuresti acu 2 saptamani? M-a adus in asa hal incat am inceput sa ma uit la taximetristi ca la maidanezi...trec pe trotuaru alalalt daca ii vad parcatzi, de teama sa nu ma muste, ori sa ma traga cu fortza la ei in masina si sa imi ceara apoi tarif de intrat in masina. In schimb la Cluj taximetristu asta de mi-a zis de Ray Bradbury mi-a inapoiat 5 lei din cauza ca o luase pe o strada mai ocolita, pt ca drumu principal fusese blocat de un eveniment al TIFFului. Am crezut ca-s la camera ascunsa cand mi-a dat banii inapoi. In zilele urmatoare, in orice taxi m-am suit, soferu stia toate meeting pointurile, toate evenimentele TIFFului, unde bea Kirilov la noapte si cu cine.

Cand am ajuns acasa m-a bushit plansu cand m-a intampinat catzelu si de la mireasma cartzilor din biblioteca. Am gasit pe rafturi autografele primite in absentza mea, prin laudabilele eforturi ale lui gagica-mea, de la Mike Mignola, Daniel Clowes, Vexxatu de la Norzeatic si gagica lui, Maria Balabas de la Avant'n'gard, doua din trupele cele mai interesante aparute pe plaiurile noastre si pe care am avut bucuria sa le pot recenza in Dilema. Va datzi seama ca am stat si le-am pipait si lins cateva ceasuri pana mi s-a luat markeru pe limba. Am vrut sa le iau cu mine, da cui sa te lauzi cu ele pe aici, unde si autografele se dau cu semnatura electronica?

Ma rog, despre altceva trebuia sa fie articolu asta, adica despre filmele pe care le-am vazut la TIFF.

Atractzia populista a festivalului de anul asta a fost Iron Sky, film finlandez cu un plot ravashitor: fatza intunecata a Lunii e ocupata de o colonie nazista secreta condusa de Udo Kier, ultimele ramashitze ale rasei ariene, planificand sa se intoarca pe Pamant cu un crucishator spatzial ca alea din Battlestar Galactica, sa faca praf si pulbere America. Filmul incepe cand nazistii il captureaza pe primul cosmonaut negru trimis pe Luna de primul presedinte-femeie al SUA, ca tactica electorala pentru cel de-al doilea mandat. Negrul este torturat de nazisti si supus unui experiment de innalbire, apoi trimis inapoi pe Pamant intr-o misiune de spionaj, sa faca rost de un Ipad necesar functzionarii crucisatorului galactic. Filmul e un pic prea funny si neserios pentru propriul bine dar are efecte speciale cool. Tema se cerea tratata mai cu sobrietate, insa probabil de teama sa nu ishte controverse nasoale, regizorul a ales un ton de parodie similar celui din Mars Attacks al lui Tim Burton. Poate ca stia el ce stia, caci cand l-am povestit celor de aici, la intoarcerea din tzara, nu numai ca nu a zambit nimeni (m-am obisnuit cu lipsa congenitala a simtzului umorului), dar unu a sugerat ca ar putea anuntza autoritatzile. Probabil in tzarile germane filmul va fi interzis din pricina ca afisarea svasticii (indiferent de motiv si de simbolistica!) e fapta penala pe-aici, treaba pe care n-o sa o intzeleg niciodata: Adica tot voi facetzi pe sensibilii, mai gingashilor?



Ma rog, revenind la film, succesul fulminant al acestuia a fost urmat de concertul celor care i-au facut coloana sonora, slovenii Laibach care au dat cel mai misto concert playback pe care l-am vazut, desi tot nu intzeleg de ce a trebuit sa fie playback (vocea). La concert l-am vazt si pe Joachim Luetke, un designer elvetzian influentzat de HR Giger, care a pus la punct imaginea recenta a unor trupe ca Dimmu Borgir (ciucurii aia) sau Marilyn Manson si a venit la TIFF in calitate de membru al juriului. Amicu Satana v-ar putea spune mai multe despre el daca ar stii sa-si faca blog, ca s-a dus a doua zi sa-i vada expozitzia si sa-i ia autograf pe CDurile la care avea copertzi facute de Luetke. Profit de faptul ca nu-mi citeste blogu sa mai spun o data ca e un metalist groupie.

De obicei la fiecare TIFF ma duc si la cate un film romanesc. De data asta am ales insa extrem de nasol: Killing Time al lui Florin Piersic Jr. Despre Florin Piersic Jr. mereu am avut un impresia ca e un rockstar care sta in cumpana daca sa se sinucida, dar n-o poate face din cauza ca n-a apucat inca sa scoata niciun album si n-are ce lasa in urma. Cam asa s-a prezentat si la deschiderea noului sau film, Killing Time. La inceput n-a vrut sa vorbeasca nimic, la sfarsit a zis ca n-are chef de intrebari, noroc ca s-a sculat tat-su din sala si s-a dus sa-i ia microfonu, sa salveze momentu.

Filmul lui a fost bun atata vreme cat l-a imitat cu nerusinare pe Tarantino (Reservoir Dogs si inceputul de la Pulp Fiction). Piersic Jr. impersoneaza un fel de Travolta de Manashtur si e insotzit de un moldovean fara dintzi si cu mustatza de Dali (Gutau nu-stiu-cum il cheama pe actor) care are cateva monologuri geniale dar nu imi dau seama daca erau improvizate de el sau chiar fusesera scrise de Apricotul Jr. Inclin spre prima varianta, datorita naturaletzii accentului si idioamelor vasluiene, cu care sunt familiarizat de cand am capatat un fetish pentru moldovence. Deci faza e ca filmu asta nu e film, ci un talk show in care cei 2 eroi, asasini platitzi, discuta tampenii in timp ce asteapta sa-i faca felu unui medic rezident care l-a scapat de la moarte pe un inamic de-al lor. Cum ziceam, prima parte a filmului e funny datorita monoloagelor moldoveanului, dar a doua incepe sa supureze filozofelile sinistre ale Apricotului Jr., cu care ne-a obisnuit si prin opera sa literara, sau alte ocazii cu care s-a mai exprimat verbal de-a lungul vremii. Cel mai tare insa m-a enervat traducerea in engleza a subtitrarilor: "moldovean imputzit" s-a tradus prin "fuckin hillbilly", iar cand personajul s-a aparat cu "nu-s moldovean, sunt bucovinean", s-a tradus "I'm not from the hills, I'm from the city".

De la filmul Apricotului am mers atza la Bulgakov sa halesc niste gulyas alaturi de poetzii horthysti ai Clujului si sa ma uit la un flashmob cu csardas organizat de Eckstein Kovacs, ocazie cu care mi-am amintit ca erau alegeri dar, spre deosebire de Bucuresti, n-am vazut urma de agresiune electorala, cu exceptzia flashmobului respectiv care era de fapt simpatic.

Apoi am dat fuga la nou-renovatul cinema Marasti sa vad Masks, un giallo nemtzesc super profi si respectand cu fidelitate extrema regulile genului. In multe privintze se aseamana cu Amer de acu 2 ani, doar ca asta mai are si un scenariu. In si mai multe privintze seamana cu Suspiria, filmul definitor al genului creat de Dario Argento, pe care din pacate il imita cam cu nerusinare: o actritza ratata primeste un pont pentru a se alatura unui curs de teatru experimental. Acolo actorii sunt supusi unei metode de reeducare care sa-i faca mai autentici pe scena, metoda ce implica tortura fizica si psihologica, iar de la o vreme crime odioase cu lucruri ascutzite (care dealtfel e retzeta definitorie a genului giallo, alaturi de muzica stridenta si gross-planurile cu ochi, urechi si buze).

Seara am petrecut-o la ceea ce localnicii numesc disco porno, un fel de party tematic ca astea de pe aici cu vampiri si zombie, doar ca la Cluj tema populara care anima tineretul e sexul. Intr-o hruba sinistra se aduna toata comunitatea gay a Clujului plus cam inca pe atatzia oameni ce se dau drept hetero doar pt ca li s-au intzepenit balamalele la usa dulapului cand incercau sa iasa din el. Muzica e disco de ala vechi de la Bee Gees incolo, nu incoace, poate cu ceva remixuri mai moderne. Faza e ca la intrare itzi trebuie dresscode, treaba pe care n-am stiut-o, asa ca n-am putut intra pana nu mi-am luat peste bustul gol o vestutza pe care scria cu sclipici Love si un papion vishiniu. Inauntru vai si-amar ce am vazut, nu suporta cuvintele sa va povestesc. Va zic doar ca l-am vazut inclusiv pe Alex Leo Serban distrandu-se de minune. Nu-mi mai amintesc nici cat am stat si nici cum ajuns acasa, dar mi-am urat zilele a doua zi cand a trebuit sa ma scol sa ma tarasc la niste scurt metraje.

Apropo de asta, s-a incetatzenit ideea ca la TIFF scurt metrajele sunt excelente si, desi pana acu le-am cam evitat, am decis ca de acum vor deveni un target important. Ele vin in doua seturi, scurtmetraje romanesti si scurtmetraje horror, fiecare din astea impartzite in 2-3 calupuri de 2 ore. Faza nasoala e ca pe astea nu ai cum sa le prinzi pe DVDuri, nici legal, nici ilegal, pare ca nimeni nu vrea sa le distribuie asa ca TIFFul e cam singura ocazie sa le vezi.

Am vazut doua calupuri din cele horror si, desi au fost in general bune, am iesit de la ele cu un gust acru in gura. Sa va explic: cat nu e festival, n-ai prinde un hipster la un film horror nici sa-l tai, nu mai vorbesc de o seara romantica cu o hipsteritza care itzi da instant papucii daca pomenesti genul respectiv. N-am avut niciodata succes la gagici cu hobbyul asta, a trebuit mereu sa ma ascund ca un gay reprimat, pana in cate o seara cand beam o bere prea mult si imi dadeam arama pe fatza.

In schimb daca e festival, pe langa ca se inghesuie hipsteritzele ca la paine cu cartela, mai si incep sa puna intrebari regizorilor care mai vin la sesiunile Q&A. De exemplu pe seama unui filmuletz gen Texas Chainsaw Massacre (frantzuzesc, ce-i drept) in care o familie dubioasa sta la o masa si isi mananca ochii, limba etc., o tanara intelectuala din sala a inceput sa-l intrebe pe regizor daca s-a inspirat din Alice in Tzara Minunilor sau daca e un film despre lipsa de comunicare. Si cand  eu acu catziva ani ziceam ca Texas Chainsaw Massacre e despre dreptul la proprietate, atzi zis ca-s dus cu pluta, ai?

Am mai vazut un calup si din cele romanesti, dar nu tziu minte nici titlurile nici regizorii (decat pe Sitaru si Potcoava) si oricum n-avetzi unde sa le mai vedetzi. Uneori mai apar pe DVDuri la cate o revista de film din Romania, daca vedetzi DVDuri cu scurt metraje romanesti atasate la reviste luatzi-le neaparat. Ceea ce nu poate face cinemaul romanesc in lung metraje (inclusiv ca si calitatzi tehnice) reuseste in scurt metraje.

Asa, ce-am mai facut? Da, sambata am tras un chef de la ora 3 PM pana la ora 6 AM de la care nu imi mai amintesc decat ca s-au cantat imnuri hortiste (dintr-o carte de Nyro Jozsef pe care o tzine mama ascunsa de autoritatzi), cantece patriotice daco-getice pe versuri de Napoleon Savescu (eram si unguri si romani acolo, am vrut sa se simta toata lumea bine), hip-hop din cartierul Oprisheani din Turda, evergreenuri DJ Boros si Semnal M, iar spre final niste Type O Negative de sufletu mortzilor, in timp ce unii dintre noi se aruncau din copaci sau jucau judo langa gratarul cu mici. Daca ar fi fost cineva partash la ce s-a intamplat la cheful ala ne manca ori puscaria, ori casa de nebuni. A fost martora si adinab, care m-a catalogat drept hidos la trup si la suflet fara sa-mi acorde circumstantze atenuante. Pe motivul asta am si ratat sa revad Odiseea Spatziala - a fost retrospectiva Kubrick la TIFF. Oricum nu ma mai uit la filmu ala pana nu legalizeaza Ponta LSD-ul.