Episodul 4 din ciclul filmelor culese din recomandarile festivalului londonez FrightFest, cel mai bun festival de film horror de care am auzit pana acum. Episodul precedent il gasiti aici.
Rare Exports
Pentru mine Mos Craciun a fost dintotdeauna o experientza sinistra. Vecinii faceau misto de mine imbracandu-se oribil si venind cu hahaituri pe la poarta casei sa ma bage in sperietzi din care nu mi-am revenit nici in ziua de azi. Coca Cola au luat un monstru si l-au transformat intr-un personaj iubit de copii, cam cum a facut si Biserica cu ingerii, care tot monstri erau la origini.
Rare Exports face dreptate in aceasta privintza. In plus e finlandez, deci credibil. Daca nici astia nu stiu ce si cum cu Mos Craciun, atunci cine? Nu-s decis daca filmul e un family movie R-rated sau un film horror pt copii.
In capodopera horror The Thing (versiunea Carpenter), niste exploratori americani gaseau un extraterestru intr-un bloc de gheatza. Dupa ce se dezghetza, dadea iama intre ei si ii macelarea. Cam asa incepe si filmul asta, dar in loc de extraterestru, exploratorii gasesc mormantul lui Mos Craciun in care acesta era criogenizat si astepta sa se dezlantzuie asupra lumii. In timpul asta, prin satul invecinat incep sa apara cadavre de reni. Se banuieste ca sunt lupii, asa ca un satean monteaza o capcana de lupi in care se prinde un mosh gol pushca si cam sinistru. Copiii din zona incep sa investigheze situatzia.
Cine a fost incantat de horrorul norvegian Trollhunter va gasi si aici acelasi gen de comedie horror sobra, care se ia in serios si impune respect prin stil si referintele la horroruri clasice, dar in acelasi timp abordeaza un subiect aberant, preluat din industria family movies cu care sunt sufocate televizoarele in preajma sarbatorilor. Filmul nu e sangeros, dar are un suspans tenebros si niste Mos Craciuni in putzele goale. Recomandat.
Shadow
Ganditi-va ca Stefan Banica Jr. s-ar apuca de facut filme horror, dar nu orice horror, ci giallo amestecat cu torture porn. Cam asta s-a intamplat in Italia recent, cand vocalu trupei Tiramoncino (un fel de Voltaj de-al lor) a lansat Shadow, un giallo tribute superprofi, din pacate cu un scenariu cam cheesy (care nu ii umbreste totusi calitatzile). Principala sa calitate e ca filmul e italian. De fapt e vorbit in engleza, dar cred ca are un singur actor american. E cam ca Strigoiu ala romanesco-englezesc de acu 2 ani, deci engleza actorilor e un pic stricata, dar nu deranjeaza.
De fapt chiar ii da un farmec aparte. Regizorul Zampaglione si-a propus prin asta sa reflecte o moda clasica in filmul pulp italian - atat westernurile spaghetti cat si filmele cu zombie ale lui Lucio Fulci erau marketate in anii 70 spre publicul american si erau facute in maniera asta. Inclusiv benzi desenate precum Dylan Dog (vezi recenzia) foloseau personaje americane, adesea intr-un setting american. Un mare beneficiu al filmului e si faptul ca regizorul se ocupa si de soundtrack, si se ocupa bine - o fi el mai cocalar, dar muzica are un rol esentzial in filmul asta si se imbuca foarte bine cu regia si montajul excelente ce par iesite de pe mana unui profesionist versat. E o surpriza deosebita si o miscare de cariera riscanta pentru un idol pop.
Eroul filmului e un turist american venit in Italia sa se dea cu mountain bikeu pe niste coclauri de pe langa Alpi. Pe coclaurile cu pricina se mozoleste cu o bikeritza frantzuzoaica venita pe-acolo in acelasi scop, pana cand sunt interceptatzi de 2 braconieri cam magari care ii tot fugaresc si terorizeaza. Pana la urma totzi 4 incap pe mainile unui canibal local supravietzuitor de la Auschwitz al carui principal hobby e sa linga pe spate o broasca si sa se intoxice cu otrava halucinogena care ii supureaza de pe spate. De aici filmu devine foarte horror, dar nu foarte sangeros, ci stilat si expresiv, cu momente reusite de giallo italian clasic. Regizorul foloseste multzi actori europeni cunoscutzi prin mediile horror (gagica e din Frontieres, canibalu e din Passion of Christ). Recomandat
Thriller destept dar cam timid stilistic. O tipa divortzata se muta intr-un apartament nou, unde tot primeste telefoane din trecut, de la o femeie care a trait in acelasi apartament cu 40 de ani inainte si care se spanzurase. Vorbesc ele ce vorbesc si pana la urma tipa din prezent o convinge pe cea din trecut sa nu se sinucida, ceea ce insa cam schimba cursul istoriei si are repercusiuni nasoale asupra lumii din prezent, inclusiv asupra eroinei. Intre cele doua se isca un conflict misto, cea din trecut amenintzand ca va da curs unor evenimente care pot sa duca la disparitzia lucrurilor dragi eroinei care se simte neputincioasa, captiva intr-un prezent aflat la cheremul trecutului.
Un scenariu ingenios care insa e umbrit de actorii neconvingatori (vampiru Bill din True Blood), regia si montajul fusarite (scene destul de prost taiate), culori seci si alte ingrediente normale pentru ca e un regizor debutant. Pacat, ar fi putut iesi un thriller de nota 10. Rezonabil.
Cunoscut si drept Le Caoutchouc, e o comedie horror de arta dadaista frantzuzesc, vorbit in engleza si inspirat de Eugene Ionesco, cum numai francezii puteau sa faca. Uite ca daca nu l-am fi fugarit si pe Ionesco din Romania, ar fi putut fi film romanesc. Asta e, cui nu-i place la noi, e liber sa plece.
Tin sa va avertizez ca n-ati prea mai vazut asa ceva. Poate doar la David Lynch, desi aici tonul e mai light iar pseudosuspansul nu prea exista. Ionesco insa e prezent pe ici pe colo, de exemplu chiar prima scena a filmului e cu unu care merge cu masina printr-un desert plin de scaune si le rastoarna unu cate unu.
In mare e povestea unui cauciuc care statea asa intr-o rână, pana intr-o zi cand s-a decis sa se ridice si sa se rostogoleasca de ici colo. De la o vreme insa incepe sa prinda gustul distrugerii, strivind niste cutii de conserva, apoi pe al crimei, dupa ce tot calca niste ganganii de care da pe strada. Intr-o buna zi insa se intalneste cu un iepure care nu vrea sa se dea din calea lui si e cam mare ca sa fie calcat. Nervos la culme, cauciucul se concentreaza si descopera ca are puteri telekinetice, facandu-l pe iepure sa explodeze. Cu puterea nou descoperita, se duce intr-un sat cu oameni si se indragosteste de o tipa pe care o tot alearga pe autostrada, pana se sesizeaza politia si incepe vanatoarea cauciucului psihopat. Cel mai misto lucru la filmu asta e ca nu e desen animat, cum ar putea sugera ce am povestit aici. Cauciucul face un rol de oscar, din pacate filmul e fragmentat cu cateva monologuri dadaiste din partea unor personaje care-s cam in plus in film. Ma rog, uneori sunt funny, dar reusesc sa strice aura de horror pe care alteori filmul reuseste sa o emane.
Oricum, un film foarte original si distractiv. Recomandat.
Probabil Human Centipede va ramane cea mai marcanta inovatie a horrorului din ultimii 10 ani. Adica o figura cult, asa cum au fost la vremea lor Nosferatu, zombie, Psycho etc., cu care se fac figurine, tricouri, remixari si filme tribut, vizionari de pelicule restaurate etc. South Park i-au dedicat deja un episod si s-a facut deja un film porno inspirat din el, The Human Sexipede.
Despre prima parte am facut o cronica mai pe larga in presa oficiala, adica aici. Acum, in retrospectiva, il gasesc chiar mai bun decat atunci cand l-am vazut. It grows on you.
Regizorul, scenaristul si producatorul, adica olandezul Tom Six si nevasta-sa unguroanca Ilona, s-au tinut de promisiune si au venit cu The Human Centipede 2, si au mai promis o a treia parte care sa intregeasca o trilogie. In caz ca nu stiti, e filmu ala in care un medic nazist psihopat vrea sa coase laolalta mai multzi oameni, astfel incat sa obtina cun centiped cu un singur tub digestiv, trecand prin toti oamenii. A reusit sa fie in acelasi timp un revival al unui gen cam uitat de lume, the medical horror (Reanimator, The Dentist, Hannibal) si o parodie la genul torture movie popularizat de Hollywood in ultimii ani spre cei carora cica nu le place horrorul decat daca e realist.
Reactia la aceasta a doua parte este in generala negativa. Si la prima a fost, dar criticii adevarati au recunoscut arta postmoderna din el, precum si hazul absurdo-grotesc prin care regizorul Tom Six practic si-a sapat singur o nisa proprie in horrorul modern. Cum ziceam, e o treaba care se intampla o data la zece ani.
Si reactia mea a fost amestecata. Ceea ce face bine filmul e ca e foarte diferit de primul si chiar mai postmodern. Eroul e un obez mut care se uita obsesiv la primul film si isi propune sa reproduca lucrurile pe care le vede acolo, desi sta destul de prost cu abilitatile chirurgicale. Alta promisiune de care se tine regizorul e de a gasi cele mai marcante moace de psihopati care au existat in istoria cinematografiei. Cu astea doua filme, a reusit sa creeze doua figuri pe care nu le poti uita, comparabile cu moacele lui Shreck, Lugosi sau Karloff. Contribuie la impact si faptul ca in aceasta parte autorul abordeaza un stil cinema verite amestecat cu un pic de giallo italian si cu Eraserheadul lui Lynch. Adica filmul e alb-negru, aproape mut, lipsit de scenariu. Daca era facut de Lars von Trier ar fi fost nominalizat la Cannes. Ma rog, inainte sa zica poanta aia cu Hitler.
Ceea ce nu e tocmai OK e ca filmul face tocmai lucrurile pe care primul le-a evitat cu succes si cu mare arta. Aici horrorul e explicit, gratuit si sangeros (ma rog, faptul ca e alb negru mai estompeaza), in timp ce primul era cool tocmai prin calitatea sugestiei si evitarea scenelor explicite. Prea mult din film se aloca scenelor violente, si inca si mai mult s-ar fi alocat daca vedeam versiunea necenzurata care cica are vreo 3 minute de parti si mai explicite carora li s-a datorat interzicerea filmului in majoritatea tzarilor civilizate. Cica au dat drumul versiunii uncut in preajma Craciunului dar n-am apucat sa o vad. Oricum, cum ziceam, asta e pacatul principal al filmului, ca a cedat presiunii fanilor (chiar regizorul o recunoaste) de a face filmul mai explicit, pierzand astfel din caracterul parodic care m-a fermecat in prima parte. Recomandat.
The Caller
Thriller destept dar cam timid stilistic. O tipa divortzata se muta intr-un apartament nou, unde tot primeste telefoane din trecut, de la o femeie care a trait in acelasi apartament cu 40 de ani inainte si care se spanzurase. Vorbesc ele ce vorbesc si pana la urma tipa din prezent o convinge pe cea din trecut sa nu se sinucida, ceea ce insa cam schimba cursul istoriei si are repercusiuni nasoale asupra lumii din prezent, inclusiv asupra eroinei. Intre cele doua se isca un conflict misto, cea din trecut amenintzand ca va da curs unor evenimente care pot sa duca la disparitzia lucrurilor dragi eroinei care se simte neputincioasa, captiva intr-un prezent aflat la cheremul trecutului.
Un scenariu ingenios care insa e umbrit de actorii neconvingatori (vampiru Bill din True Blood), regia si montajul fusarite (scene destul de prost taiate), culori seci si alte ingrediente normale pentru ca e un regizor debutant. Pacat, ar fi putut iesi un thriller de nota 10. Rezonabil.
Rubber
Cunoscut si drept Le Caoutchouc, e o comedie horror de arta dadaista frantzuzesc, vorbit in engleza si inspirat de Eugene Ionesco, cum numai francezii puteau sa faca. Uite ca daca nu l-am fi fugarit si pe Ionesco din Romania, ar fi putut fi film romanesc. Asta e, cui nu-i place la noi, e liber sa plece.
Tin sa va avertizez ca n-ati prea mai vazut asa ceva. Poate doar la David Lynch, desi aici tonul e mai light iar pseudosuspansul nu prea exista. Ionesco insa e prezent pe ici pe colo, de exemplu chiar prima scena a filmului e cu unu care merge cu masina printr-un desert plin de scaune si le rastoarna unu cate unu.
In mare e povestea unui cauciuc care statea asa intr-o rână, pana intr-o zi cand s-a decis sa se ridice si sa se rostogoleasca de ici colo. De la o vreme insa incepe sa prinda gustul distrugerii, strivind niste cutii de conserva, apoi pe al crimei, dupa ce tot calca niste ganganii de care da pe strada. Intr-o buna zi insa se intalneste cu un iepure care nu vrea sa se dea din calea lui si e cam mare ca sa fie calcat. Nervos la culme, cauciucul se concentreaza si descopera ca are puteri telekinetice, facandu-l pe iepure sa explodeze. Cu puterea nou descoperita, se duce intr-un sat cu oameni si se indragosteste de o tipa pe care o tot alearga pe autostrada, pana se sesizeaza politia si incepe vanatoarea cauciucului psihopat. Cel mai misto lucru la filmu asta e ca nu e desen animat, cum ar putea sugera ce am povestit aici. Cauciucul face un rol de oscar, din pacate filmul e fragmentat cu cateva monologuri dadaiste din partea unor personaje care-s cam in plus in film. Ma rog, uneori sunt funny, dar reusesc sa strice aura de horror pe care alteori filmul reuseste sa o emane.
Oricum, un film foarte original si distractiv. Recomandat.
The Human Centipede 2
Probabil Human Centipede va ramane cea mai marcanta inovatie a horrorului din ultimii 10 ani. Adica o figura cult, asa cum au fost la vremea lor Nosferatu, zombie, Psycho etc., cu care se fac figurine, tricouri, remixari si filme tribut, vizionari de pelicule restaurate etc. South Park i-au dedicat deja un episod si s-a facut deja un film porno inspirat din el, The Human Sexipede.
Despre prima parte am facut o cronica mai pe larga in presa oficiala, adica aici. Acum, in retrospectiva, il gasesc chiar mai bun decat atunci cand l-am vazut. It grows on you.
Regizorul, scenaristul si producatorul, adica olandezul Tom Six si nevasta-sa unguroanca Ilona, s-au tinut de promisiune si au venit cu The Human Centipede 2, si au mai promis o a treia parte care sa intregeasca o trilogie. In caz ca nu stiti, e filmu ala in care un medic nazist psihopat vrea sa coase laolalta mai multzi oameni, astfel incat sa obtina cun centiped cu un singur tub digestiv, trecand prin toti oamenii. A reusit sa fie in acelasi timp un revival al unui gen cam uitat de lume, the medical horror (Reanimator, The Dentist, Hannibal) si o parodie la genul torture movie popularizat de Hollywood in ultimii ani spre cei carora cica nu le place horrorul decat daca e realist.
Reactia la aceasta a doua parte este in generala negativa. Si la prima a fost, dar criticii adevarati au recunoscut arta postmoderna din el, precum si hazul absurdo-grotesc prin care regizorul Tom Six practic si-a sapat singur o nisa proprie in horrorul modern. Cum ziceam, e o treaba care se intampla o data la zece ani.
Si reactia mea a fost amestecata. Ceea ce face bine filmul e ca e foarte diferit de primul si chiar mai postmodern. Eroul e un obez mut care se uita obsesiv la primul film si isi propune sa reproduca lucrurile pe care le vede acolo, desi sta destul de prost cu abilitatile chirurgicale. Alta promisiune de care se tine regizorul e de a gasi cele mai marcante moace de psihopati care au existat in istoria cinematografiei. Cu astea doua filme, a reusit sa creeze doua figuri pe care nu le poti uita, comparabile cu moacele lui Shreck, Lugosi sau Karloff. Contribuie la impact si faptul ca in aceasta parte autorul abordeaza un stil cinema verite amestecat cu un pic de giallo italian si cu Eraserheadul lui Lynch. Adica filmul e alb-negru, aproape mut, lipsit de scenariu. Daca era facut de Lars von Trier ar fi fost nominalizat la Cannes. Ma rog, inainte sa zica poanta aia cu Hitler.
Ceea ce nu e tocmai OK e ca filmul face tocmai lucrurile pe care primul le-a evitat cu succes si cu mare arta. Aici horrorul e explicit, gratuit si sangeros (ma rog, faptul ca e alb negru mai estompeaza), in timp ce primul era cool tocmai prin calitatea sugestiei si evitarea scenelor explicite. Prea mult din film se aloca scenelor violente, si inca si mai mult s-ar fi alocat daca vedeam versiunea necenzurata care cica are vreo 3 minute de parti si mai explicite carora li s-a datorat interzicerea filmului in majoritatea tzarilor civilizate. Cica au dat drumul versiunii uncut in preajma Craciunului dar n-am apucat sa o vad. Oricum, cum ziceam, asta e pacatul principal al filmului, ca a cedat presiunii fanilor (chiar regizorul o recunoaste) de a face filmul mai explicit, pierzand astfel din caracterul parodic care m-a fermecat in prima parte. Recomandat.
1 comment:
Rare Exports it is then :)
Post a Comment