Baby Leg
de Brian Evenson
Baby Leg e o nuvela de 100 de pagini aerisite, publicata intr-un volum hardcover deluxe al carui design nu suporta comparatzie cu nimic din ce am vazut pana acum. Dincolo de ilustratziile complet fukked up legate oarecum de contzinutul povestii, e vorba de manjiturile alea care se pot vedea intinse pe copertzile din imagine. Nu le-am facut eu cu dulceatza, sunt urmele degetelor patate cu sange ale autorului. Probabil cu ketchup, ma rog, important e efectul. Chiar si pe prima pagina, acolo unde se trece de obicei autograful autorului pe editziile limitate, apare amprenta rosie a degetului mare al lui Brian Evenson. Fiecare exemplar a fost manjit altfel, deci fiecare e unic. Am auzit deja de colectzionari care si-au propus sa le vaneze pe toate. Viatza mea e in pericol, caci am pus si eu mana pe un exemplar.
Baby Leg are cel mai unreliable narrator pe care l-am citit vreodata. Nu are identitate, nu are memorie, nu e capabil sa faca diferentza intre realitate si halucinatzie si in general nu intzelege nimic din ce i se intampla. Si nici nu il ajuta cu nimic pe cititor, adica are el probleme si prioritatzi mai mari decat sa incerce sa isi explice ce se intampla. Asta face cartea semi-incomprehensibila, dar exista suficiente tips'n'hints presarate in unele fraze incat, la o lectura FOARTE atenta (de obicei a doua), sa capetzi macar senzatzia ca ai intzeles ce se intampla. Pana la urma, pentru a-tzi simplifica experientza traumatizanta a lecturii, esti tentat sa te refugiezi in explicatziile consacrate ale realitatzilor virtuale, gen Inception, Matrix, opera lui Philip Dick.
Necazu e ca proza lui Evenson nu te prea lasa sa scapi cu solutzii atat de la indemana. Baby Leg e mai aproape de Mullholand Drive sau Spider decat de Ubik sau Inception. E un delir psihedelic prin excelentza, oniric in sensul cel mai puternic al cuvantului, dar nu unul bazat pe deschiderea portzilor perceptziei (in sensul lui Huxley) ci fix invers, un delirium tremens schizoid care prinde mintea eroului intr-un corset, un fel de "iron maiden" psihic in care fragmente de memorie torturata se amesteca cu fragmente de halucinatzie si cu fragmente de realitate imediata. Sunt foarte dificil de separat cele 3 paliere caci nici macar personajul nu e in stare sa o faca. A explica mai pe indelete ce inseamna asta ar insemna sa dau spoilere. Pe care probabil ar trebui sa le dau, caci avand in vedere tirajul volumului si anticelebritatea autorului, s-ar putea sa raman singurul cititor al lui Baby Leg din Romania. Sper totusi ca nu, tre sa o mai imprumut sa vad ce pricep altzii, ca sa nu vorbesc singur.
Asa, ca o tentativa de rezumat, e vorba de un pacient (nu e clar de ce sufera) cu o mana amputata (nu e clar de ce), care evadeaza de sub supravegherea unor medici (cu motivatzii neclare) si alearga prin paduri, bantuit fiind (sau insotzit, nu e clar) de o femeie care are un picior de copil (=atrofiat). Mai sunt unii care il alearga prin padure si il tot aduc inapoi la spital, de unde el evadeaza iar si iar, ca in Ziua Cartitzei, intr-o stradanie sisifica de a-si dobandi o libertate de care nu e foarte sigur ca are nevoie.
Pe Evenson l-am prezentat pe scurt in recenzia volumului sau de capatai, The Wavering Knife. Ca un scurt reminder, e un autor fost mormon si prof universitar, actualmente excomunicat, alungat de sotzie de-acasa si discreditat profesional de catre universitatea mormona la care a lucrat. Din fericire pt el toate astea s-au dovedit foarte benefice, ulterior a luat o gramada de premii literare (inclusiv mainstream), e colaborator la cateva din cele mai bine vazute jurnale literare academice din SUA si in prezent coordoneaza Catedra de Arte Literare de la Brown University.
de Brian Evenson
Baby Leg e o nuvela de 100 de pagini aerisite, publicata intr-un volum hardcover deluxe al carui design nu suporta comparatzie cu nimic din ce am vazut pana acum. Dincolo de ilustratziile complet fukked up legate oarecum de contzinutul povestii, e vorba de manjiturile alea care se pot vedea intinse pe copertzile din imagine. Nu le-am facut eu cu dulceatza, sunt urmele degetelor patate cu sange ale autorului. Probabil cu ketchup, ma rog, important e efectul. Chiar si pe prima pagina, acolo unde se trece de obicei autograful autorului pe editziile limitate, apare amprenta rosie a degetului mare al lui Brian Evenson. Fiecare exemplar a fost manjit altfel, deci fiecare e unic. Am auzit deja de colectzionari care si-au propus sa le vaneze pe toate. Viatza mea e in pericol, caci am pus si eu mana pe un exemplar.
Baby Leg are cel mai unreliable narrator pe care l-am citit vreodata. Nu are identitate, nu are memorie, nu e capabil sa faca diferentza intre realitate si halucinatzie si in general nu intzelege nimic din ce i se intampla. Si nici nu il ajuta cu nimic pe cititor, adica are el probleme si prioritatzi mai mari decat sa incerce sa isi explice ce se intampla. Asta face cartea semi-incomprehensibila, dar exista suficiente tips'n'hints presarate in unele fraze incat, la o lectura FOARTE atenta (de obicei a doua), sa capetzi macar senzatzia ca ai intzeles ce se intampla. Pana la urma, pentru a-tzi simplifica experientza traumatizanta a lecturii, esti tentat sa te refugiezi in explicatziile consacrate ale realitatzilor virtuale, gen Inception, Matrix, opera lui Philip Dick.
Necazu e ca proza lui Evenson nu te prea lasa sa scapi cu solutzii atat de la indemana. Baby Leg e mai aproape de Mullholand Drive sau Spider decat de Ubik sau Inception. E un delir psihedelic prin excelentza, oniric in sensul cel mai puternic al cuvantului, dar nu unul bazat pe deschiderea portzilor perceptziei (in sensul lui Huxley) ci fix invers, un delirium tremens schizoid care prinde mintea eroului intr-un corset, un fel de "iron maiden" psihic in care fragmente de memorie torturata se amesteca cu fragmente de halucinatzie si cu fragmente de realitate imediata. Sunt foarte dificil de separat cele 3 paliere caci nici macar personajul nu e in stare sa o faca. A explica mai pe indelete ce inseamna asta ar insemna sa dau spoilere. Pe care probabil ar trebui sa le dau, caci avand in vedere tirajul volumului si anticelebritatea autorului, s-ar putea sa raman singurul cititor al lui Baby Leg din Romania. Sper totusi ca nu, tre sa o mai imprumut sa vad ce pricep altzii, ca sa nu vorbesc singur.
Asa, ca o tentativa de rezumat, e vorba de un pacient (nu e clar de ce sufera) cu o mana amputata (nu e clar de ce), care evadeaza de sub supravegherea unor medici (cu motivatzii neclare) si alearga prin paduri, bantuit fiind (sau insotzit, nu e clar) de o femeie care are un picior de copil (=atrofiat). Mai sunt unii care il alearga prin padure si il tot aduc inapoi la spital, de unde el evadeaza iar si iar, ca in Ziua Cartitzei, intr-o stradanie sisifica de a-si dobandi o libertate de care nu e foarte sigur ca are nevoie.
Pe Evenson l-am prezentat pe scurt in recenzia volumului sau de capatai, The Wavering Knife. Ca un scurt reminder, e un autor fost mormon si prof universitar, actualmente excomunicat, alungat de sotzie de-acasa si discreditat profesional de catre universitatea mormona la care a lucrat. Din fericire pt el toate astea s-au dovedit foarte benefice, ulterior a luat o gramada de premii literare (inclusiv mainstream), e colaborator la cateva din cele mai bine vazute jurnale literare academice din SUA si in prezent coordoneaza Catedra de Arte Literare de la Brown University.
Din pacate prima parte din opera si-a publicat-o in edituri academice (care in mod normal editeaza cursurile studentzilor) cu vizibilitate scazuta si marketing de 2 lei. Asa se face ca in ciuda unei cariere de 15 ani n-a auzit mai nimeni de el, iar cele mai vandute cartzi ale sale sunt novelizari si spinoffuri dupa jocuri pe calculator (Alien, Halo si Dead Space). Probabil ca exista prejudecata privind un autor care isi pierde vremea scriind novelizari la jocuri video, ca nu poate fi mare lucru de capul lui. Nu vreau sa zic ca Evenson e exceptzia de la regula, ci ca pur si simplu regula nu sta in picioare. Exista FOARTE multzi autori de prim rang care si-au pierdut vremea cu prosteli din astea, fie pt bani, fie ca exercitzii narative. Deci e irelevant detaliul.
Brian Evenson e unul din autorii americani de avangarda ai ultimei decade si se va vorbi de el tot mai mult in anii ce vin. Probabil va fi incadrat alaturi Chabon, Palahniuk, Oates, Easton Ellis, in randul celor care calca in picioare limitele dintre genuri desi daca ar fi sa-l condamn la o catalogare, l-as baga la horror. Dar nu soiul generic de horror, ci o varietate (de fapt doua) relativ acceptate in mainstream (dovada stau si premiile mainstream ale autorului):
- horrorul psihedelic, care se trage dinspre Kafka, Burroughs, Philip Dick.
- naturalismul absurd, care e in acelasi timp realist si ireal, gen Chuck Palahniuk sau JG Ballard.
Uneori cele doua soiuri se amesteca si atunci ies chestii precum nuvela aici discutata, Baby Leg.
Anul trecut a fost deosebit de fructuos pt Evenson. Alaturi de nuvela deluxe aici prezentata, a mai produs romanul Last Days (finalist Shirley Jackson) si culegerea de povestiri Fugue State (finalista World Fantasy+Shirley Jackson) si i s-a reeditat volumul Contagion and Other Stories, ramas out of print de multzi ani. Sper ca Baby Leg sa fie intr-o buna zi culeasa si intr-un volum mai accesibil, caci e pacat sa ramana la statutul exclusivist al editziei prezente.
- plusuri: poveste bizara dar bine croita, ceva intre David Lynch si proza post-LSD a lui Dick; designul editziei foarte sinistru, cu urmele alea de sange manjite pe copertzi
- minusuri: e posibil sa nu fi intzeles nimic din ea
- recomandare: fanilor Lynch, Dick, Burroughs, Ballard, in general celor pt care psihedelic are conotatzii mai largi decat cele date de Pink Floyd
Anul trecut a fost deosebit de fructuos pt Evenson. Alaturi de nuvela deluxe aici prezentata, a mai produs romanul Last Days (finalist Shirley Jackson) si culegerea de povestiri Fugue State (finalista World Fantasy+Shirley Jackson) si i s-a reeditat volumul Contagion and Other Stories, ramas out of print de multzi ani. Sper ca Baby Leg sa fie intr-o buna zi culeasa si intr-un volum mai accesibil, caci e pacat sa ramana la statutul exclusivist al editziei prezente.
- plusuri: poveste bizara dar bine croita, ceva intre David Lynch si proza post-LSD a lui Dick; designul editziei foarte sinistru, cu urmele alea de sange manjite pe copertzi
- minusuri: e posibil sa nu fi intzeles nimic din ea
- recomandare: fanilor Lynch, Dick, Burroughs, Ballard, in general celor pt care psihedelic are conotatzii mai largi decat cele date de Pink Floyd
No comments:
Post a Comment