Englezii n-au nevoie de Socaciu sa le apere identitatea natzionala

Doctor Who

sezonul 5

Cu mare neincredere si spaima in suflet am asteptat relansarea serialului Doctor Who, dupa pauza din 2009 si debarcarea intregii echipe de productzie, de la opinca la vladica, cu exceptzia scenaristului Steven Moffat care s-a consacrat ca cel mai bun scenarist al serialului (nu stiu cate premii Hugo) si a preluat scaunul de producator (pastrand si pozitia de scenarist pentru jumatate din sezon). In afara de Moffat, ABSOLUT toata lumea din serial a fost debarcata, inclusiv personajele secundare, regizorii si producatorii.

Spre deosebire de alte seriale, o resetare in halul asta nu e chiar o tragedie, datorita premiselor SF. Eroul principal, extraterestrul Time Lord de 900 de ani poreclit Dr. Who, a fost jucat pana acum de 11 actori (in peste 40 de ani de istorie a serialului), iar trecerea de la un actor la altul s-a facut sub pretextul ca, extraterestru fiind, de cate ori e pe cale sa moara se poate regenera sub alt chip (si alte haine, ocazie pt numeroase experimente si glume vestimentare). Din pacate transformarea din 2010 s-a dovedit una din cele mai nefaste din istoria serialului. Dupa plecarea lui David Tennant (probabil cel mai apreciat actor din lista celor 11), rolul a fost preluat de un anume Matt Smith (probabil cel mai urat din cei 11, si cel mai tanar). Contrastul a fost prea mare si din pricina asta unii fani au clacat.

Oricum, dupa vizionarea noului sezon am decis ca lucrurile nu sunt chiar atat de dramatice. Ma asteptam la ceva mult mai rau, cum ar fi ca eroul sa fie transformat intr-un fel de sex simbol metrosexual cu zambet superior si replici stupide, ma gandeam la rolul lui Joshua Jackson din Fringe. Ma temeam ca tonul serialului se va apropia mai mult de gravitatea gay din Torchwood sau Stargate.

Din fericire, desi natura nu l-a prea inzestrat, Matt Smith se straduie. Uneori se straduie sa-l imite pe David Tennant si cand nu-i iese se transforma in Jim Carrey si devine caraghios. Uneori nici scenariul nu-l ajuta. Din fericire pe masura ce sezonul a inaintat genul asta de derapaje au fost tot mai rare. Apoi, e foarte bine ca se straduie sa evite statutul de sex simbol si erou adolescentin, scop in care se imbraca foarte batraneshte (cam ca Sean Connery in Indiana Jones) si se comporta usor dement, alienat, diluandu-si cu succes imaginea tinereasca. Din pacate si de la regula asta sunt unele exceptzii, cum ar fi episodul in care alearga umed si dezbracat, proaspat iesit de la dus, sau ala in care partenera lui se da la el in cel mai explicit mod cu putintza (treburi care nu tzin minte sa se fi intamplat vreodata in istoria serialului). Suspectez ca sunt unii scenaristi care vor sa testeze cat de mult folos ar aduce transformarea eroului intr-un fel de Hugh Grant balbait.

In ce priveste gagica lui Doctor Who, treaba sta mai bine. Gagicile oricum s-au schimbat mai des decat eroul, din pricina ca isi dadeau papucii destul de frecvent, sau le chema familia, ori patria. Noua gagica, Amy, e o roshcovana dragutza cu ochi de catzel, dar cineva a decis sa o imbrace ca pe o pitzipoanca, ceea ce o face sa aiba cea mai scurta fusta din istoria serialului. Asta ii cam strica sharmul plus ca e si ea cam tinerica si neexperimentata ca actritza (de fapt e aproape debutanta). Din fericire nici nu i se dau sarcini prea dificile, uneori am impresia ca e lasata intentzionat in decor.

La efecte speciale nu s-au schimbat prea multe, sunt la fel de diverse si variabile calitativ ca intotdeauna, uneori foarte naspa, alteori ideale pt spiritul povestilor. Scenariile tot asa, foarte variabile, cu un start destul de nasol (din primele 2 episoade n-am intzeles aproape nimic) dar se mai indreapta din mers asa ca pe ansamblu e cam la nivelul primului sezon de la relansarea din 2005 (ala cu Christopher Eccleston). De fapt, din punctul de vedere al echipei de productzie si asta e un fel de sezon de debut. Iar popularitatea nu pare sa fi scazut, si anul asta e serialul campion al nominalizarilor la premii SF.

Un rol important in relansarea seriei il are personajul River Song (jucata de una din eroinele principale ale serialului ER, ala cu Clooney). Gagica asta a fost introdusa inca pe vremea lui David Tennant, ca o calatoare in timp care se da drept nevasta lui Doctor Who si e desincronizata cronologic fatza de acesta, adica stie chestii care se vor intampla in episoade viitoare fara ca Doctorul sa le stie (si implicit, spectatorii le pot cel mult specula). Un artificiu de scenaristica ingenios.

Episoadele misto

De data asta n-o sa mai prezint episoadele in ordine cronologica, ci pornind de la preferintzele mele: ca o regula generala in serialul asta intotdeauna mi-au placut cel mai mult episoadele steampunk cu personaje istorice (sentiment care mi-a si inspirat povestea steampunk din volumul recent aparut la Millennium Books). Cele mai tari episoade din anii trecuti pe care mi le aminesc sunt cele cu Shakespeare si vrajitoarele extradimensionale, Regina Victoria si varcolacii, Dickens si zombie, eruptzia Vezuviului si nu mai stiu care.

Din fericire si noul sezon are parte de doua bijuterii din astea:

Vincent and the Doctor e despre un Van Gogh alcoolic, cu putzin timp inaintea sinuciderii sale, care avea vedenii cu un extraterestru invizibil care nu-i dadea pace. Doctor Who isi petrece o vreme alaturi de el si incearca sa-l lamureasca ca tablourile sale pe care nu da nimeni doi bani vor deveni candva celebre. Episodul e scris de Richard Curtis, inventatorul comediei romantice moderne (alea cu Hugh Grant din anii 90).

Victory of the Daleks (scris de Mark Gatiss, membru al The League of Gentlemen) e cu Winston Churchill care ii descopera pe extraterestrii Dalek si ii foloseste in rezistentza antihitlerista.

Cu totul deosebit (in sensul ca e "de basm") e si episodul de Craciun (pe care il vizionez ritualic in seara dinaintea Revelionului in fiecare an), A Christmas Carol, inspirat de povestea lui Dickens si continuand obiceiul episoadelor de Craciun de a avea invitatzi speciali, aici Michael Gambon (Harry Potter), in rolul unui mosh acrit de viatza (dupa modelul eroului lui Dickens) pe care Doctorul (in rolul fantomelor lui Dickens) il  imbuneaza ajutandu-l sa se revada cu gagica criogenizata.

Alt episod interesant e Amy's Choice, despre doua realitatzi alternative intre care Doctorul, gagica sa si logodnicul gagicii sunt facutzi ping pong de catre un anume Dream Lord (suspectez ca aici ar fi trebuit sa fie implicat Neil Gaiman si al sau Sandman, dar se pare ca contributzia lui Gaiman a fost amanata pana anul asta). Intr-una din realitatzi, gagica doctorului e gravida si atacata de o multzime de pensionari zombificatzi de reducerea pensiilor (de fapt nu mai retzin exact motivul), ceea ce ocazioneaza un amestec de horror si funny care a devenit marca serialului.

The Time of Angels + Flesh and Stone: Patronul serialului Steven Moffat a revenit cu un dublu episod despre ingerii de piatra care se pot misca doar atunci cand nu te uitzi la ei sau clipesti, ca in jocu ala cu Incetu cu incetu se fabrica otzetu. Povestea are cateva momente horror reusite, eroii fiind sechestratzi, impreuna cu niste preotzi-soldatzi din viitor, intr-o grota imensa populata de statuile ingerilor demonici.

Vampires of Venice e un alt episod istoric, in care eroii se plimba prin Venetzia medievala stapanita de o familie de vampiri (o parodie a familiei Borgia) care se dovedesc a fi extraterestri pe cale de disparitzie care incearca sa-si salveze specia parazitandu-i pe italieni.

The Pandorica Opens + The Big Bang: Intreg sezonul e impanat cu referintze care converg spre ultimul act, cand Doctorul e inchis in Cutia Pandorei (ingropata sub Stonehenge de inamicii sai traditzionali) si trebuie sa calatoreasca in timp pentru a-si preveni propria incarcerare, ceea ce provoaca pana la urma un nou Big Bang. Finalul de sezon respecta regula serialului de a face un episod  suprabombastic si aglomerat, in care Doctorul sa se confrunte cu cei mai mari inamici ai sai si cu cele mai colosale pericole (s-a inceput cu disparitzia Pamantului, apoi a Universului, apoi a tuturor Universurilor). Pe ansamblu mi-a placut mai mult decat precedentele 2 finaluri de sezon, pt. ca e  totusi mai putzin aglomerat si mai la sentiment.

Episoadele naspa

Cam astea ar fi episoadele care pot sta pe acelasi raft cu istoria Doctor Who. Restul, cam o treime din sezon, fac parte din tentativele de obishnuire a noii echipei de productzie, in special a actorilor principali, dar si a scenaristilor care uneori incarca povestile cu atatea detalii si referintze incat devin incoerente.

Probabil cel mai dezastruos in acest sens e episodul de debut, Eleventh Hour, in care destul de mult timp se petrece prin introducerea noilor eroi, momentul in care se cunosc si decid sa calatoreasca impreuna, asa ca ramane foarte putzin timp pt conflictul propriu zis, cu un extraterestru care poseda corpurile unor pacientzi aflatzi in coma.

The Beast Below: Al doilea episod e mai poetic si cu puternic comentariu social, avea potentzial dar si asta e foarte fusharit. Candva in viitor Anglia pluteste prin spatziu in spinarea unei balene cosmice si niste robotzi incearca sa mentzina o ordine sociala bazata pe "asumarea raspunderii" in timp ce regina Elisabeta a 10a e rebela si lupta pentru reinstaurarea democratziei. O gramada de idei bune inghesuite intr-un mod foarte nasol, ar fi trebuit macar un dublu episod ca sa astearna povestea cum trebuie, cea mai mare parte din ce am povestit aici se turuie in cateva dialoguri, nu se prezinta intr-un mod artistic.

The Lodger e episodul care incearca sa-l transforme pe Doctor in Hugh Grant si ii da chiar ocazia sa joace un meci de fotbal in ograda cu niste vecini. Premisa episodului e o garsoniera in care s-a mutat o inteligentza artificiala care tot atrage oameni de pe strada si ii omoara. Nu mai tzin minte nici de ce, nici cum, semn ca a fost unul din episoadele alea care nu au sens nici macar in logica fara sens a serialului.

Dublul episod Hungry Earth+Cold Blood sufera de 2 pacate: unul ca e scris de principalul scenarist al serialului Torchwood (spinofful Doctor Who cu eroi gay si scenarii foarte subtziri) si ca se bazeaza pe un element clasic al serialului cu care nu-s familiarizat, o rasa de shoparle umanoide care au stapanit Pamantul pe vremea dinozaurilor si s-au retras in centrul Pamantului din cauza aparitziei oamenilor. Nu stiu exact ce conflicte a mai avut eroul cu shoparlienii astia in trecut, dar am avut mereu impresia ca sunt cam multe chestii luate de bune in episodu asta  si pe care eu nu le-am priceput.

Asa, la trasul liniei, creca serialul va supravietzui introducerii noilor actori. A inceput deja sezonul 6, ramane cel mai longeviv serial SF ever (40 de ani), cel mai premiat serial SF (vezi nominalizarile Hugo din ultimii 10 ani) si se pare ca in sfarsit intra si Neil Gaiman in joc.

Nu la fel de clara e treaba cu cele 2 spinoffuri lansate in paralel, avandu-i drept eroi pe 2 personaje secundare din Doctor Who:

• Torchwood, varianta "matura" cu eroi gay, a luat pauza odata cu resetarea lui Doctor Who si umbla vorba ca se va relansa la o televiziune americana.
• Sarah Jane Adventures, varianta de matinei, cu si pentru copii, probabil se opreste de tot avand in vederea moartea recenta a eroinei principale (una din insotzitoarele lui Dr. Who din anii 70).

Faza e ca Doctor Who a devenit un simbol britanic la fel de important ca Palatu Buckingham si ca englejii astia stiu cum sa-si promoveze identitatea natzionala, n-au nevoie de Victor Socaciu sa-i ajute.