TIFF2009 part I: filmele proaste si plicticoase

A mai trecut un TIFF prin noi
A fost si soare, au fost si ploi
Singur nu eram, eram amandoi
In noptile pustii si reci
Si-n zilele cu nori pe cer.

De 8 editzii incoace, in fiecare an in saptamana TIFFului ploua si in cele care urmeaza nu. Chiar nu s-a prins nimeni de treaba asta? Cu atat mai mult cu cat numarul de proiectii in aer liber a crescut si e deja ridicola dilema de la intrarea in Echinox in care voluntarii ne roaga sa fim optimisti ca poate sta ploaia.

Oricum, ma bucur ca editia de anul asta s-a dovedit a fi mai zvelta, mai diversa, mai putzin searbada decat cea de anul trecut. Au ramas la loc de cinste porneciurile, filmele gay si filmele cu tzigani dar ponderea lor a fost de data asta decenta. S-au inregistrat o serie de recorduri subtantziale, majoritatea pozitive, si cateva negative:

• Shock!!! aparitzia primului film zombie romanesc din istorie, e vorba de Zombie Infectors, ce-i drept scurt metraj al unui student de anul 3 dar orishicum un eveniment epocal cu care sunt mandru ca sunt contemporan;
  
• Shock!!! cel mai lung numar de editii consecutive la care am fost cu aceeasi gagica;
• Cool!!! cel mai bun spot promo, o rara si pretzioasa mostra de umor gay despre ciobani romani parodiind scene din Brokeback Mountain
• WTF!!! prima editzie in care, la categoria "filme pentru copii", s-a proiectat un film contzinand un blowjob; e vorba de Me and You and Everyone you know, in care doua pustoaice ii fac cate un blowjob unui copil legat la ochi care trebuie sa le identifice dupa textura buzelor; altfel un film simpatic, dar intra cam in aceeasi categorie aberanta precum recentul record mondial al corului de copii din Cluj care au fost obligatzi sa cante cale de peste 12 ore pentru mandria Clujului.
  
• Cool!!! prima editzie in care Carmen Mezincescu, aberanta shefa din colectivul Aperittiff, nu mai produce contributzii
• Cool!!! prima editzie fara probleme tehnice majore, astfel incat n-am mai fost silit sa vizionez filme spaniole fara subtitrari si filme horror fara sonor
• Cool!!! prima editzie in care au fost implicate si alte cinematografe decat cele traditzionale (cele de la mall, cu sunet impecabil)
• WTF!!! prima editzie care recicleaza filme din alte editzii; prima editzie fara pitzipoancele Stella Artois

Probleme care au ramas de rezolvat:

• Anca Gradinaru de la Aperitiff, care anul asta se plange ca nu-s destule porneciuri si ca lumea prefera sa se uite la femei batute decat la femei satisfacute; as comenta mai mult pe aceasta margine de subiect, dar nu vreau sa abat atentzia prea mult de la subiectul articolului; in plus, noul film al lui Von Trier raspunde destul de clar la problema;
  
• Vanzarea de bilete peste capacitatea salilor (si fara locuri);
• Cinematograful Republica care are management deplorabil, sunet prost si cele mai incomode scaune pe care am stat vreodata si totusi se lamenteaza ca lumea prefera alte cinematografe, ori chiar sa stea acasa.
• Mutarea festivalului in saptamana fara ploaie, sau amenajarea unei prelate la filmele in aer liber.

Ca de obicei, incep darea de seama cu filmele de kkt, care din fericire au fost unul singur:

Alle Anderen (All the others), castigator a 2 premii mari la Berlin e, conform afirmatziei unui amic, "o voma de film". Mai bine de 2 ceasuri ne-am uitat la un cuplu care freaca menta intr-o veranda povestind treburi femeieshti si certandu-se pe teme din alea abstracte cum le place femeilor sa se certe cand n-au chef sa se gandeasca la problemele concrete. Puteam sa fac si eu filmul asta daca lasam un webcam sa inregistreze vreo 3 zile ce se intampla in casa la mine, si pe urma editam un pic materialul Am uitat sa precizez ca fimul e creatzia unei femei, Maren Ade, rasplatita la Berlin pentru ochiul atent deschis asupra realitatzii de cuplu. Saracu Melies cred ca se invarte in mormant daca afla ce a ajuns industria pe care a inventat-o.

Urmeaza filmele contra plictiselii:

Fear me not e o fasaiala similara, dar ceva mai solida din toate punctele de vedere, perspectiva fiind cea a unui barbat aflat la midlife crisis. Individul intra pe un trial cu antidepresive, care il dezinhibeaza atat de mult incat ii descatuseaza sentimentele de ura si sătulie pe care le are la adresa nevestei dominatoare si a fiicei incomode. Povestea tre sa fie foarte deprimanta pentru barbatzii trecutzi de 30 de ani si aflatzi intr-o relatzie mai lunga de 5 ani. Filmul e danez, creatzia unui fost membru al mishcarii de trista amintire Dogme, pe care pana si Von Trier o ia in deradere in zilele noastre. Marele defect al filmului e lentoarea in care e diluata o idee care se cam preta la un metraj de juma de ora.

Gomorra trebuia sa fie una din vedetele festivalului, o poveste atroce despre mafia italiana contemporana. S-a calcat lumea in picioare sa intre in sala, dar filmul cam sta in umbra productziilor braziliene cu tema similara (Cidade de Deus, Tropa de Elite etc.). Acuma ce-i drept Mafia s-a inventat in Italia si italienii au toate drepturile sa-si aroge genul asta de filme, dar filmul nu reuseste sa-si depaseasca statutul de epigon in primul rand datorita caracterului fragmentat: sunt de fapt 4 scurt metraje moraliste slab conectate si impletite intre ele sa para ca e un lung metraj. Gomorra face tot posibilul sa stearga din constiintza populara imaginea romantica/umanista a mafiotzilor lui Scorsese sau Coppola si ne arata niste mafiotzi in shlapi si bermude, grasi, nebarbieritzi, cu lantzoace de aur la gat si vorbind o italiana de Manashtur care ma tem ca necesita subtitrari chiar si pentru publicul italian. Un film "de cartier", nominalizat la Globurile de Aur, castigator pe la Cannes si prin alte partzi, cam incoerent si cu valori de productzie cam prea "realiste"(=deplorabile) pentru gustul meu.

Chocolate e un film tailandez cu karate pe bune, Tailanda fiind recunoscuta ca una din ultimele tzari care produce filme cu batai fara efecte CGI. Adica astia chiar se bat de le sar capacele, dovada stau scenele de pe genericul de final care ne-a aratat catziva dintre actori zambind cu grumazurile rupte si picioarele scrantite. Regizorul Prachya Pinkaew si-a facut un nume din a fi unul din rarii regizori contemporani care mai activeaza in aceasta nisha si tot el e responsabil cu promovarea karatistului cambodgian Tony Jaa, considerat un Bruce Lee al zilelor noastre. Din pacate Jaa nu apare in Chocolate dar ma folosesc de ocazie pentru a recomanda colaborarile sale cu Pinkaew, anume OngBak si Protector. Chocolate e cu o adolescenta autista obsedata de filme cu Bruce Lee care isi asuma rolul de recuperator pentru banii datoratzi de diversi mafiotzi mamei sale, fosta prostituata, actualmente bolnava de cancer. Povestea e cam slabutza, dar bataile, mama mama, am avut senzatzia ca dadeau aia in mine nu alta. E drept ca bataile sunt un pic forjate cu efecte de sunet (vajaieli, bufnituri) dar e cu totul altceva decat ce vezi prin filmele lui Jet Li, Jackie Chan sau alea cu chineji zburatori. Pe la final, nemesisul autistei se dovedeste a fi un retardat cu sindromul Tourette, care are propriul stil de bataie (care nu stiu daca are o denumire, dar ar trebui sa se numeasca Tourette-kido).

Hunger e un film politic despre greva foamei. Pe mine ma cam lasa rece filmele politice. Ce-a fost a fost, asta e, sa se faca documentare. Ma lasa si mai rece daca problema politica e una regionala, in cazu asta problema irlandejilor (mai mult sau mai putzin teroristi) bagatzi cu lopata in pushcarii de britanici, sfera de interes in care In the Name of the Father a zis tot ce era de zis. Iar daca vine vorba de filme cu pushcariasi, aici Shawshank Redemption, serialul Oz, Papillon si Nicu Steinhardt au spus si ei tot ce era de spus. Din motivele astea am cam cascat la Hunger. Filmul mi-a ramas totusi simpatic pentru regia misto (aproape fara dialoguri) a unui debutant (Steve McQueen :)), pentru actorul Michael Fassbender (pe care il mai vazusem in 300 si Eden Laked dar abia acum l-am remarcat, poate din pricina ca seamana cu Bale in Mashinistu) si pentru amintirile pe care mi le-a trezit legat de Ilie Ilashcu si problema Transnistriei, in care s-a incercat un pic imitarea modelului irlandez dar pe stil moldovenesc. Ideea e ca irlandejii astia, inainte sa faca greva foamei (pe care au facut-o pana au murit, deci baietzi seriosi) au facut asa numita greva a mizeriei, adica nu s-au spalat cu lunile, faceau pishu pe sub usa celulei sa calce gardienii in el si zugraveau peretzii celulelor cu kkt dar nu oricum, ci cu ambitzie (unul isi baga la un moment dat degetele adanc in fund sa mai scoata un pic de "vopsea"). E greu sa vezi filmul ca pe o drama, avand in vedere ca baietzii astia si-o cam fac cu mana lor (din patriotism) si ca marile lor tragedii sunt ca sunt spalatzi cu fortza, cautatzi de limbrici si scosi din celule de catre cei de la deratizare care vin sa spele kktul de pe peretzi. Iar cand se moare, se moare din incapatzanare, nu pt ca gardienii englezi ar fi fost cine stie ce monstri. Ar merge comparat cu Braveheart: you can take my shit, you can take my freedom, but i won't eat your food!