Filmele vorbite pe la spate - april 2008

Mi-am facut un curaj nebun si luna asta m-am uitat numai la filme de mana a doua, mai precis la remakeuri si filme facute dupa jocuri, ca le aveam adunate pe HDD de nu stiu cand si mi-era si groaza sa le sterg fara sa ma uit la ele. Pana la urma am mai cedat psihic si am dat si peste niste filme normale, dar nici acolo n-am nimerit chiar bine, macar intr-un caz.

Filme musai

Asadar, un singur film de vazut, probabil daca nu ma uitam la atatea prostii nici asta nu mi se parea genial, dar, oricum a fost o gura de aer proaspat. E vorba de We own the night, un film politzist foarte competent, cu actori mari si in forma precum Robert Duvall si Joaquin Phoenix, poate ar merita pomenit si Marky Mark dar rolul lui a fost mai de birou asa, adica tot timpu statea la servici si cand s-a dus o data acasa l-au impuscat unii in obraz. Nimic complicat cu filmul asta - Duvall e shefu NYPD si are doi fii, Marky Mark care e tocilar si a urmat exemplul tatalui sau si Phoenix care e un shturlubatec, umbla numa cu parashute si e manager la discoteca unui mafiot rus, unde se prezinta cu numele de fata (a lu maica-sa) ca sa nu piarda increderea mafiotzilor. Taica-su il avertizeaza intr-o biserica Fiule, va veni o zi in care daca n-o sa fii cu noi o sa fii impotriva noastra si ziua aia vine imediat, cand amicii lui Phoenix incep sa-i impuste familia, fara sa stie ca i-o impusca tocmai pe a lui, ca el era de fapt amic cu mafiotzii. Trezindu-se el intre ciocan si nicovala se hotaraste sa foloseasca binele impotriva raului si sa dea in gat pe mafiotzi cu riscu de a-si pierde jobu si gagica, initziativa care continua foarte defectuos, aproximativ din lac in putz. Si cand ajunge pe fundu putzului, se enerveaza Phoenix si ia dreptatea in mana si le arata el la totzi. Filmu e misto facut, actorii se pricep sa faca momente intense din nimic, pana la urma e cam simplutz dar merita. Singuru lucru care nu mi-a placut e Eva Mendez, o gagica pe care am vazut-o numa in filme proaste si care aici joaca un rol de kko (ca intotdeauna), are un singur moment bun cand ii baga Phoenix mana in chilotzi la inceputul filmului.

Filme contra plictiselii

Invasion e al n-shpelea remake/ecranizare a romanului Body Snatchers a lui Jack Finney, de care v-am povestit aici, cu ocazia serialului cu acelasi titlu. N-am citit cartea lui Finney dar ii apreciez importantza si mesajul, am vazut versiunile anterioare ale filmului si m-am chinuit chiar cu serialul cu pricina, incat la momentul aparitziei noii versiuni eram complet satul de poveste, de fapt aveam asteptari atat de scazute incat planuiam in secret sa il bag la categoria Crap!. Si totusi filmul a fost mult peste asteptarile (alea scazute), desi are cateva bube mari de tot. Cea mai mare buba e faptul ca regizorul filmului se schimba la jumatatea filmului. Creditele il indica pe neamtzul Oliver Hirschbiegel, care a incercat si el Hollywoodul cu degetul dupa succesele Der Untergang (Oscar pt film strain) si Das Experiment. Se pare ca nu i-a priit excursia, caci de la jumatate fraiele au fost luate de fratzii Wachowski (Matrix) chematzi de producatori sa bage un pic de adrenalina in film, caci varianta lui Hirschbiegel promitea a fi foarte boring. Ei, necazu e ca partea lu Hirschbiegel e chiar misto, cu atmosfera, dialoguri faine, tensiune autentica in timp ce a doua jumatate a filmului arata ca un videoclip MTV, complet incoerenta, cu flashuri absolut inutile si scene intercalate de parca ar fi flashbackuri, desi nu-s - cumva se incearca sa se suprapuna un dialog intre personaje cu o urmarire de masini cu exact aceleasi personaje, alternand scenele filmate de cei doi regizori incat itzi da senzatia ca nu stiau cum sa scape cat mai repede de bucata aia de plot. Si nu e doar asta, filmul se rupe de-a dreptul la jumatate, se sparge ca un balon si incepe sa fasaie, acum toata lumea discuta si trateaza dileme si in 5 minute toata lumea e moarta sau alearga sau trage cu pushca. Si totusi filmul se salveaza cu excelenta poveste a lui Finney despre paranoia anti-comunista si instrainarea casnica, aduse la zi in contextul politic de azi. Un rol important il au si Nicole Kidman si Daniel Craig, amandoi simpatici. Si e geniala concluzia filmului ca poate e mai bine sa ne transformam in niste extraterestrii de treaba decat sa ramanem niste oameni de cacat.

I am Legend, ca si Invasion, un film la a 4-a versiune, ecranizare a unui roman celebru si de impact semnat de Richard Matheson acu vro 50 de ani, considerat de unii originea filmelor cu zombie moderne, in sensul ca e vorba de ultimul om de pe Pamant, asediat de concetazenii sai transformatzi in canibali de un virus scapat de sub control. Evident, daca nu exista romanul lui Matheson, filmul s-ar fi numit 28 Months Later. Oricum legatura cu zombie e discutabila - monstrii lui Matheson sunt denumitzi in carte "vampiri", au inteligentza si nu suporta lumina soarelui, atacand doar la intuneric. Filmul e realizat cu profesionalism de regizorul MTV Francis Lawrence (Constantine). Mi-a placut prima jumatate a filmului care reflecta bine mesajul romanului - disperarea izolarii si singuratatzii absolute intr-un design urban postapocaliptic reusit. Nu mi-au placut efectele speciale - vampirii facutzi pe calculator parca-s desene animate mai ales acum, in epoca in care machiajul zombie a ajuns la perfectziune. Nu mi-a placut nici Will Smith pe care mi-e greu sa-l vad in rolul sobru al unui "om de shtiintza" si in rolul tragic al ultimului om de pe Pamant, adica mi-e greu sa ma uit la el fara sa-mi vina in minte imagini din comedia aia tampita de pe Italia 1 - Prince of Bell-Air, ori grimasele din Bad Boys. Stiu ca Will Smith are ambitzia de a deveni un actor serios dar, ca si Jim Carrey, tre sa munceasca un pic ca sa scape de imaginea pe care si-a creat-o in timp.

Hitman - cu filmele dupa jocuri nu mai sunt de acord, in special atunci cand unicul scop al filmului e sa promoveze jocul. Hitman urmeaza liniar o parte din plotul jocului, combinat un pic cu Leon ceea ce da un neplacut sentiment de deja-vu: criminal sobru si lipsit de sentimente, inmuiat de buzele senzuale ale unei parashute minore. Filmul contzine scene luate cu totul din joc - cromatica, unghi de filmare, replici. Ar fi fost misto macar daca mergea cu plotul pana la capat - in ultimul Hitman pe care l-am jucat eu, acu vro 5 ani, la sfarsit trebuia sa te intorci la compania mama si sa-tzi faci singur dreptate, dezvaluind adevarul monstruos ca erai un orfan din orfelinatele romanesti rapit de unguri si manipulat genetic pentru a deveni criminal in serie (:))). Filmul e facut de francezul Xavier Gens (de vazut musai Frontiere(s)!), e placut la privit dar, repet, cine a jucat jocul o sa simta ca pedaleaza in gol. Iar personajele negative sunt foarte sterse - un presedinte rus pe nume Belicoff (hihi) care are clone/sosii si e angajat de o companie multinatzionala cu ganduri cremenale (care vrea ceva gen integrarea Rusia in NATO).

Hitcher vine de pe banda rulanta de remakeuri a casei de productzii a lui Michael Bay, care si-a propus sa refaca toate horrorurile clasice la valori de productzie superioare. Pana acum a mai scos Texas Chainsaw Massacre (excelent) si Amityville Horror (prost), acum Hitcher si la anu Friday 13, Pasarile lui Hitchcock si mai incolo se prefigureaza Nightmare on Elm Street. Trucul lui Michael Bay e sa lucreze cu regizori debutantzi si actori ieftini, banii fiind bagatzi in valorile de productzie, imagine, montaj, sunet care, ca si la celelalte doua filme, sunt excelente si in cazul Hitcher. Doar ca Hitcher nu prea avea rost sa fie refacut, originalul fiind un film destul de recent, de vreo 20 de ani, cu Rutger Hauer in rolul unui autostopist psihopat. Deoarece originalul nu era un film axat pe efecte speciale sau pe trucuri tehnice, acest remake nu vine cu contributzii si retushari de impactul celor din Texas Chainsaw Massacre. Sean Bean (Boromir din LOTR) face tot posibilul sa il imite pe Rutger Hauer, actiunea filmului e aberanta (autostopistul asta are un pistol cu care impusca inclusiv elicopterele armatei) dar filmul se achita de elementele standard din remakeurile lui Michael Bay: scene violente, un dram de piromanie si o eroina bunoaca in fustitza mini (nu la fel de bunoaca ca Jessica Biel in Texas, dar orishicum, a genuine shotgun chick).

Day of the Dead asta e dubios rau. L-as fi pus la crap movies daca nivelul cinematografic al lunii nu era atat de scazut si daca nu m-ar fi distrat la niste faze. Proiectul a fost initziat acu vro 4 ani, cand erau zombie in varful box-officeului si ieseau filme cu ei de mai mare dragu. E cu Mena Suvari (American Beauty) si regizat de Steve Miner (un clasic in viatza care ne-a dat Friday 13 si serialul Dawson Creek). Intre timp proiectul era sa moara in fasha de cateva ori, s-au terminat banii, au mutat filmarile prin Caracal si Bulgaria si pana la urma l-au scos direct pe DVD. Evident, filmul asta trebuia sa fie ori o continuare la Dawn of the Dead (chiar joaca din nou Ving Rhames), ori un remake la Day of the Dead al lui Romero, ori, cel mai logic, amandoua. Dubios e ca nu e nici una dintre ele (desi pe imdb scrie ca scenariul e bazat pe filmul lui Romero). Si mai dubios e ca pana la un punct filmul e de suspans! Cum pana mea, sa faci un film de suspans cu zombie? Adica merg personaje ratacite prin padure, se aude un zgomot, calca unu pe o creanga, un urlet, personajele dispar, pica o bucata din ei, liniste...oare ce s-o fi intamplat? Mai incolo, se plimba unii cu o lanterna prin casa, deschid un dulap, pica din el un cadavru cu matzele mancate...oare ce s-o fi intamplat? Se mai duc unii in alta casa, trag o perdea, pica un cadavru...oare ce s-o fi intamplat? Un film care se numeste Day of the Dead, pretinde a fi un remake la filmul lui Romero si te tzine juma de ora in tensiune cu intrebarea cine-i criminalu? Ok, pana la urma aflam cine e criminalu caci asa, dintr-o data, toate personajele filmului se transforma in zombie (virusul era airborne), in afara de vro 3 viteji care erau imuni + 1 care era lash. Si nu-s orice fel de zombie. Daca se plangea lumea la Dawn of the Dead si 28 Days/Weeks ca a inceput zombie sa alerge, sa-i vedetzi pe astia. Unii zboara, unii umbla pe tavan ca Spiderman iar atacurile sunt filmate fast-forward. Unele situatzii sunt chiar haioase - un grup de supravietzuitori gasesc un dop de vata cu sange in locu in care se sechestrasera. Se creeaza tensiune - cel caruia i-a curs sange din nas e sigur zombie, caci asa incepe transformarea. Deci, cui ii curge sange din nas si nu recunoaste? Singura legatura cu filmul lui Romero e un soldat zombie care saluta si ii ajuta pe supravietzuitori datorita faptului ca ...era un zombie vegetarian.

CRAP!

Night of the Living Dead 3D n-ar trebui sa fie tocmai o surpriza. Filmul lui Romero apartine domeniului public si oricine poate folosi titlul si ideea fara griji de copyright. Totusi, asta se vrea un al doilea remake oficial (dupa cel al lui Savini din 90) si il contzine pe Sid Haig (clownul din filmele lui Rob Zombie). Sincer, n-am avut rabdare sa vad tot filmul, nu pt ca n-as fi un om rabdator, ci pt ca fiind filmat in 3D, pe un monitor obisnuit prezinta o dunga rosie permanenta in jurul personajelor care te scoate din sarite la un moment dat, mai ales ca filmul nu ofera absolut nimic altceva, nici efecte speciale, nici suspans, nici simbolism, nici actori.

One missed call e un alt remake american dupa horroruri japoneze tehnofobe. In cazul asta originalul apartzine marelui Takashi Miike iar fobia in discutzie este legata de telefoanele mobile. Tre sa recunosc ca si eu tresar de cate ori imi suna telefonul dar orshicum acest remake este naspa in toate aspectele. Stiu ca in filme cu rating PG13 n-ai voie sa bagi sange si sex dar nu stiam ca n-ai voie sa bagi nici actritze cu sani. In cazu de fatza eroina e bruneta din Wristcutters, aia de i-a placut lu exty de ea. Iar eroul e tipu ala de seamana leit cu Ben Affleck doar ca nu e el, desi joaca la fel de bine ca el. Suspectez ca se dubleaza unul pe celalalt prin filme. Povestea e the usual - The Ring cu mesaje pe telefoane mobile in loc de casete video. Ar trebui sa le spuna cineva japonezilor ca am prins ideea (si americanilor ca am prins-o si pe a lor). Tot genul asta e rezumat in doua filme: Ringul american si Pulseul japonez (Kairo). N-am vazut originalul lui Miike (e de fapt o trilogie) dar ma indoiesc ca se abate de la regulament. Oricum, n-ar strica o fantoma de asta care sa omoare pe astia de fac facturi imense la telefon.

Martian Child e un tearjerker modest cu John Cusack care joaca rolul autobiografic al unui scriitor SF vaduv care, pentru a-si astupa gaura din viatza, adopta un copil banuit a fi de pe Marte. Adica copilul pretinde asta - umbla cu ochelari de soare, e complet inadaptat si isi leaga niste bolovani la curea din cauza gravitatzie. V-atzi prins, e o versiune de matineu a mult superiorului K-Pax. Simpatic cam juma de ora, devine tot mai enervant iar la final e manipulare emotzionala curata si obraznica. Nu mi-a placut si gata.