Muzica vorbita pe la spate - april 2008

1. In semn de protest fatza de organizarea unui concert black metal in noaptea de Inviere, m-am imbracat in alb imaculat si m-am dus la concertul Negura Bunget din cadrul turneului romanesc pe 2008 al trupei. Nu-i vazusem de o gramada de ani dar multe nu s-au schimbat, decat o claparitza bunoaca cam ca aia de la My Dying Bride care e mai mult de forma decat sa cante, mai exact cat am urmarit-o eu n-am vazut-o punand degetu pe clapa. In rest, aceeasi trupa care, in vajnicul spirit romanesc, imbina cultura pulp cu ideologia pashoptista si lipeste peste ele o eticheta pretzioasa contzinand cuvinte precum "ezoteric","spiritual" si "progresiv". Am fost surprins totusi sa vad cele mai multe gagici blonde si bunoace pe care le-am vazut vreodata la un concert metal, din alea de le vezi mai degraba prin cluburi selecte cu un cocktail in mana, doar ca acum poarta o discreta gecutza de piele ca manifest rock.

2. Am mai fost si pana la Roadburn Festival sa-i vad pe Current 93, dar despre asta cititzi mai multe cand pun cronica pe MuziciSiFaze. Va pomenesc doar ca am remarcat o revenire in fortza a vinilurilor. Ca si in cazul literaturii unde cartzile hardcover, eventual ilustrate, devin obiect de colectzie in detrimentul lecturii de pdf-uri, vinilul revine la putere ca obiect de colectzie in contextul in care vanzarile de CD-uri scad drastic datorita mp3-urilor. Nici unul din merchandiserii de la Roadburn nu vindea CD-uri!

3.Intre timp am mai uploadat cronici la 2 albume clasice - Nightingale - The Breathing Shadow si Nightingale - The Closing Chronicles. More to follow.

4.Albumul lunii, fara discutzii, Pin-up went down - 2 Unlimited, proiect separatist al unuia din membrii genialei trupe de disco-grindcore Carnival in Coal, al caror ultim album, Collection Prestige de acu 3 ani, a fost de mare clasa. Din pacate youtube nu ne ofera nimic cu Pin-up, iar cu Carnival chestii nu prea ilustrative - un cover Pantera - Fuckin Hostile si un clip de garsoniera Right Click. De fapt nici o piesa Carnival nu e ilustrativa pentru stilul trupei, care variaza de la influentze 2 Unlimited la Morbid Angel. Proiectul Pin-up went down e chiar mai divers decat trupa originala, pune accent pe vocea feminina (era sa bag mana in foc ca ascult Within Temptation la un moment dat) iar piesele disco sunt de data asta excelente, mai degraba decat sa constituie ingrediente de parodie rock. Incercatzi myspaceul proiectului si datzi pe prima si ultima piesa, neaparat pe amandoua inainte sa punetzi eticheta trupei. Care e neetichetabila.

5.Apoi, Diamanda Galas - Guilty Guilty Guilty. Diamanda e poetesa punk a americii, grecoaica comparata adesea cu compatrioata sa Maria Callas datorita vocii impresionante cu care canta orice de la opera la punk. De fapt e un fel de Tori Amos incrucishata cu Maria Callas si vopsita in culori gotice, avand colaborari atat cu mediile rock cat si cu cele "intelectuale". Multe din albumele ei sunt inregistrate direct live. Noul disc contzine si un cover Johnny Cash. Recomand si anteriorul material, perechea de albume din 2003 La Serpenta Canta/Defixiones, will and testament. Un exemplu live, de la festivalul de jazz de la Poznan. Si inca unu. Si o piesa de tineretze Ed Wood style.

6.Coil - The New Backwards e al doilea album post-mortem al trupei Coil, cu materiale refacute, retushate, refinisate, ramase in stadiul de ciorna de-a lungul carierei grupului (de fapt initzial aparuse ca bonus disc la celalalt album post-mortem, Ape of Naples). Pt cine nu stie, Coil e una din cele mai influente trupe de muzica gay-experimentala din anii 80, fiind, alaturi de Current 93, cele mai importante proiecte care au facut cariera sub zodia legendarilor pionieri industrial Throbbing Gristle. Printre altele, Coil facea in anii 80 ce face Ulver acuma. Noul material, ca o ciorna ce este, nu se ridica la nivelul genialului Ape of Naples, suna mai degraba a album de remixuri, ceea ce si este, doar ca la Ape lucrul asta nu se simtzea atat de tare. Pt cine nu stie, coverul Tainted Love in varianta sinistra Coil.

7. Moonspell - Night Eternal e o sanatoasa revenire la sentimente bune a trupei, dupa ce pe anterioarele 2 discuri au apelat la trucul de marketing "intoarcerea la radacini" pentru a recupera segmentul de fani mai dobitoci de pe forumul metalfan. Noul album e un mix de Moonspell vechi (gotic romantzat si melodic gen Irreligious) cu Moonspell nou (black disperat si melodios de pe ultimele albume si de pe primele demouri). O mana de ajutor vine si din partea lui Anneke de la Gathering, pe hitul albumului Scorpion Flower, care va avea si clip pe youtube dar deocamdata nu are ca albumul n-a aparut oficial, poate fi ascultat pe http://www.metalfan.ro/ la streaming, intru promovarea concertului ce va sa vina si la care orice om cu scaun la cap s-ar duce daca n-a apucat sa-i vada la Timisoara acu 3 ani ori cu alte ocazii, fiind trupa cu cel mai serios show din toata poleiala asta gotic metal care ne viziteaza de la o vreme.

8. In Flames - A Sense of Purpose. Am tot aparat onoarea acestei trupe in fatza fanilor care aruncau cu kkt in ea dar pana la urma am fost silit sa recunosc ca apropierea unei trupe de death metal suedez de imaginea trupei Korn e destul de dizgratzioasa. Si macar de ar fi fost piesele bune, dar vocalul asta care era o voce impunatoare a genului acu 10 ani s-a transformat incet incet intr-un baiat in trening cu vocea tot mai subtzire si mai schelalaita iar cu chitaristul nush ce s-a intamplat dupa ce s-a cuplat cu parashuta aia de la Sinergy dar parca nu-si mai regasea degetele. Din fericire noul album prezinta un fel de retushare stilistica, o punte de flori intre Basarabia death metalului si Moldova metalului modern. Adica piesele au refrene frumoase, sunetul e curat, vocea nu mai din varful limbii, parca s-au intors plamanii de altadata si momentele melodioase sunt melodioase nu schelalaite. Material reusit pentru petreceri de rockoteca. Una din piesele kkcioase ale trupei aici (observatzi skelalaitul ala dizgratzios), una mai breaza aici si una din astea noi, aici. Oricum, e una din trupele cele mai influente ale anilor 90, cu un rol esentzial in felul in care arata metalul american actual.

9. Mourning Beloveth - A Disease for Ages. Alaturi de Virgin Black, astea-s trupele pe care le ascult cand vreau sa ascult My Dying Bride dar nu pot pt ca mi-e cam jena sa bag albumele scoase de trupa in ultimii 10 ani. Am auzit ca Mourning Beloveth ne si viziteaza intr-un cadru restrans la Baia Mare, probabil intr-un concert supergalagios de pub. Altfel trupa prezinta un doom britanic elefantin, cu un grohait curat ca pe vremea debutului MDB, lent ca naiba si plin de grohotishuri, usor melancolic si cu un lirism horror lovecraftian gotic, fara sa cada in patima a ceea ce se numeste pe la noi "funeral doom" (=doom de garaj cu piese proaste si sunet prost). Parca nu e asa frumos ca albumele vechi, dar mi-a priit sa-mi aduc aminte de ei. Ia vezi acilea.

10. Melvins, una din trupele legendare ale Americii, de la care au luat lectzii Metallica, Faith No More, Nirvana si inca doua generatzii de trupe, colegi de proiect cu Patton in Fantomas si Mr. Bungle, au revenit sub protectoratul Ipecac Records cu Nude in boots. Cine n-a dat inca in patima Melvins, sa incerce acum.

11.The Company Band e proiectul in care se distreaza vocalul de la Clutch cu chitaristul de la Fireball Ministry. Au scos doar un EP modest, dar speram sa vina si cu ceva mai consistent caci anul asta va fi criza de albume stoner bune, caci toate trupele bune au scos anul trecut iar Spiritual Beggars nu da semne de harnicie in contextul reunirii Carcass.

12.Si tot la capitolul EP-uri, o veste excelenta de la Iced Earth, a aparut varianta reinregistrata la cateva din piesele jenantului album recent, care suna cu totul altfel cu marele Matt Barlow la voce. Ia ascultatzi-le alaturea de variantele anterioare sa pricepetzi de ce ziceam ca Ripper ala nu ar trebui lasat sa scoata doua albume consecutive cu aceeasi trupa.

13. In rest, am mai acordat o shansa cuplului de trupe Circle II Circle + Jon Oliva's Pain, care se incapatzaneaza sa demonstreze inca o data ca intregul e mai mult decat suma componentelor. Doua albume mediocre dictate de orgolii personale, in locul unei reuniuni Savatage de zile mari. Fuck off.

14. A, pana nu uit, doua excelente albume solo: Keith Caputo (Life of Agony) care continua seria albumelor solo molatece dar fumoase cu A Fondness for Hometown Scars. A iesit pe nebanuite, noroc cu Maria cherrypick. Al doilea, tot misto, Scott Kelly (Neurosis) cu The Wake - ma asteptam la un sludge sau o bazaiala ambientala cum suna majoritatea proiectelor Neurot, dar baiatu asta canta simplu si la obiect cu o chitara in bratze, un folk american cam mohorat. Am mai incercat si Isis - Holy Tears EP si A Storm of Light - and we wept the black ocean within (proiect Red Sparrowes+Unsane, adica Neurot+Ipecac) dar de la o vreme toate trupele astea incep sa sune la fel si asta ma cam supara. Or fi astea regulile genului, dar genul asta de post-rock trebuia sa fie unul experimental iar acu uite ca experimentu devine un prost obicei, si-asa e plin metalul de trupe care-si bat cuie in talpa. Ori poate mai e o sperantza, uite ca Storm of Light astia par nitzel mai diversi.