Muzica vorbita pe la spate - martie 2008

Important: Nu ratati interviul de pe MSF cu unul din membrii de baza ai rockfandomului romanesc - Marchizu Mircea Bujoreanu.

In alta ordine de idei, aveti mai jos poze cu o trupa care intzelege fortza imaginii promovate in economia de piatza si da dovada de un simtz al umorului deosebit. De fapt probabil de la umor vine numele trupei - Umoral, trupa de black cu Hellhammer la.... tobe! Tipu de pe buda e Zweizz, fost la trupe competenteprecum Dodheimsgard si Fleurety, deci un Andy Warhol al black metalului. Acelasi gen de umor il gasiti in versurile si muzica trupei, pentru cine are rabdare sa se cufunde in genunile unui black metal care amesteca Mayhemul clasic cu solouri absurde si latraturi psihedelice.

La cateva luni ma apuca o isterie youtube, rasfoiesc cate o zi intreaga clipuri luate de pe OTV (who the fuck is Elodia? are vreo legatura cu albumul Lacrimosa?), ma distrez de clipuri black metal si mai realizez ca unele trupe care au scos albume acu un an au scos si videoclipuri care mi-au scapat.

• September Sun, povestea acestui Angry Neurotic Catholic care este Peter Steele, un om care a avut ce femei a vrut in viatza asta si totusi traieste cu maica-sa. De fapt am impresia ca maica-sa a amurit asa ca sper ca acum traieste singur. Clipul mi se pare deosebit de sugestiv.
• I wanna make it wit chu, o piesa excelent de sexy despre tineri in calduri, cu un clip de vara care binedispune.
• Praise lamented shade, o piesa de cacat de pe un album de cacat al uneia din trupele mele favorite, care m-a dus de mana prin muzica de cand eram mic si pana la albumul asta. Apropo, care a vazut DVDul Over the Madness sa-mi zica si mie daca are rost sa-mi pierd vremea cu el, am inteles ca e numa cu interviuri.

Altfel, o gramada de albume bune si luna asta:

Ufomammut - stonerii italieni care au rupt gura targului acu catziva ani cu povestea Melcului Psihedelic (album recenzat de Horia Diaconescu la momentul potrivit), au revenit dupa o lunga pauza. Egzemplu (sunetu e cam prost, discul suna mult mai curat)

Portishead au facut cateva schimbari majore pentru a produce o muzica mai vibranta pe noul album, Third. Cand zic vibranta nu ma refer la chestii spirituale ci la faptul ca toate piesele au pe fundal o vibratzie continua ori un bruiaj care te face sa te sui pe peretzi. O schimbare de stil importanta pentru trupa, acum cand trip-hopul a iesit din zona "experimentala". O gramada de piese interesante pe noul album, la concurentza pentru titlul de albumul lunii cu Ufomammut. Superb single aici.

Din aceeasi familie de ultrapsihedelici, doi mari artisti ai scenei, Jarboe (The Swans) si JK Broadrick (Jesu, Godflesh) si-au dat mana, de data asta pentru un album full, sub numele de cod J2 (anterior mai colaborasera pe piese Jesu). Pe alocuri asemanator cu noul Portishead, prin alte locuri asemanator cu anterioarea implicare a lui Jarboe in metalul psihedelic - superbul Neurosis and Jarboe caruia tot vreau sa-i scriu o cronica de vro 5 ani incoace si nu stiu cum sa o incep. Un album deosebit. Cum nu gasesc sampleuri pe youtube, va las un exemplu din Neurosis versus Jarboe, obligatoriu de ascultat cu volumul dat tare. Parca e Maria Tanase intr-un film postapocaliptic, zau.

Kaizers Orchestra - norvegienii sexoshi si-au vandut sufletul caselor de discuri si au scos un album (Maskineri) care mi se pare strict pt gagici comparativ cu cele de dinainte. Ca sa intelegi, comparatzi noul single, piesa de promenada pt generatzia Kumm si purtatorii boemi de fulare colorate (ca sa nu mai zic de freza vocalului care in seamana cu criminalu din No Country for Old Men), cu una din piesele care m-au facut sa ma indragostesc de ei. Recomand cu caldure DVDul lor Live in Vega, scos inaintea acestei reorientari despicabile inspre publicul tzinta. Un egzemplu de pe DVD. Oricum, banuiesc ca virgula cam la nivelul asta isi viseaza sa ajunga si trupa clujeana Cum.

Ephel Duath - italieni nevrotici, au scos un album de remixuri interesante (Pain Remixes the Known) cu care mai invart un pic lingura in haosul care oricum era in muzica lor. N-am gasit exemple pe youtube, asa ca ma opresc la o piesa clasica de-a lor.

Gogol Bordello au scos anul trecut album - Super Taranta. Mi-a trecut atunci pe langa urechi, eram satul de trupa asta, de cand ii vazusem la Sziget parca a innebunit lumea, ii auzeam oriunde ma duceam, prin baruri, pe la pretini, au ajuns si in Romania, s-au apucat Madonna si Letterman sa le faca reclama, de mi s-a taiat complet. Acu in urma vizionarii unui film cu Bordello pe coloana sonora (anume Wristcutters - versiunea cu zombie a lui Everything is Illuminated), am zis sa le mai dau o shansa si albumul se potriveste la fix cu primavara, infloritul copacilor si aparitzia vestimentatziilor sumare la gagici. E un pic diferit fatza de ce era, in sensul ca exista o tentativa de orchestrare a pieselor, cu cate un solo pe ici pe colo si o productie superioara materialelor precedente. Oricum, muzica de petrecere si versuri hazlii, vezi aici hitul noului album. Observati ca au bagat un etiopian la bass.

Royal Hunt sunt niste danezi care canta rock batranesc si decrepit pe teme SF care aveau cateva albume bune pe vremea cand la voce cantau DC Cooper si John West, doi eroi promovatzi intens de Lentzi Kiriak acu 10 ani. Nu-s chiar asa decrepitzi precum Gamma Ray, Manowar sau Helloween, in sensul ca nu mai departe de acu 2 albume aveau un material excelent - Eye Witness si inainte de el un The Mission inspirat de Ray Bradbury, plus un dublu disc Live care le rezuma foarte bine prima parte din cariera. O trupa pe care in mod normal o recomand fanilor de rock progresiv simplutz si foarte melodios pe teme SF (vezi Threshold, Kamelot, Conception) dar care dupa ce a scapat si de al treilea vocal, John West, incearca sa se salveze cu tertipul de a scoate "partea a 2-a" a unuia din albumele lor de capatai, in cazul asta Paradox. Oricum, tot mai bine decat nimic, eu ma mir ca genu asta de trupe mai supravietzuiesc in anul 2008. Doua piese preferate d-ale mele (incercati sa treceti peste momentele gay):

• Running Wild, din prima epoca, cu Cooper la voce, cand RH se vindeau ca painea calda si isi permiteau coruri de gagici live, care dadeau dealtfel farmecul trupei;
• Surrender, din a doua epoca, cu West la voce, cand nu le mai cumpara nimeni albumele desi au mai scos cel putin doua albume solide, alea cu martzieni pe care le-am pomenit mai sus.

Atrocity, alta trupa metal muncitoare a anilor 90 depasita de vremuri si distrusa de maritishul vocalului cu Liv Kristine de le Theater of Tragedy, a revenit cu partea a 2-a a celui mai interesant proiect al lor, Werk 80 - coveruri metal dupa hituri disco ale anilor 80 de la Frankie goes to Hollywood, Depeche Mode, Alphaville si multi altii. Dupa cum se intampla cu genul asta de albume, e cu doua taisuri, unele coveruri sunt misto altele degeaba. Oricum, n-am apucat sa-l aprofundez dar recomand de pe acum varianta limitata pe doua CD-uri, care contzine ambele albume Werk 80 (primul fiind scos acu vro 10 ani, cu excelente coveruri David Bowie, Duran Duran, And One). Cele doua discuri demonstreaza ca exista muzica buna si in discoteci, si in mainstream, si peste tot, daca stii cum s-o cautzi . Va putetzi face o idee de-aci (piesa Tears for Fears) si de-aci (piesa A-HA).

Warrel Dane, excelentul vocal de la Nevermore, a avut si el ambitzul sa scoata un album solo (Praises to the War Machine) si mai bine nu-l scotea. De fapt, reformulez sa nu fiu intzeles gresit - mai bine il scotea cu Nevermore in loc sa-l scoata solo cu niste instrumentisti zilieri adunatzi la plata cu ora sa faca o munca de kkt. Asadar, cateva piese excelente trase in jos de platitudini instrumentale, la care se adauga un cover Sisters of Mercy (Lucretia my reflection) si unul Paul Simon (Patterns). Un exemplu fara clip aici. Si un exemplu despre cum ar trebui sa sune piesele astea, aici, de pe ultimul album bun al trupei. Asteptam la toamna DVDul si un pic de vlaga in viitoarele piese.

Hercules and Love Affair e o trupa disco iesita din impreunarea unui DJ newyorkez cu regina transsexualilor urbani - Antony (and The Johnsons) la voce, un experiment partial superb, partial ratat. Piese ca Blind suna beton, dar piese ca Time Will sunt lalaite in zadar, plus ca sunt si cateva piese fara voce care pot fi ascultate doar la disoteca. Oricum, cel mai original album dance din ultimii 20 de ani, conform Pitchfork.