Jocuri: Prey, Painkiller Overdose

Asta e, domle. Dupa 2 ani de abstinentza legata de jocurile pe calculator, mi-am dat drumul la frustrare si intre Craciun si Anul Nou mi-am petrecut 4 dupa-mese in aceasta ingrozitoare forma de divertisment care itzi macina creierii, musculatura, ochii dar itzi imbunatatzeste reflexele, cel putzin atata vreme cat joc shootere, singurul gen de jocuri care nu sunt Flash games si care pot fi totusi finalizate in scurtul rastimp dintre obligatzii de serviciu, obligatzii de sarbatori si obligatzii conjugale. Acuma din articolul asta o sa tragetzi probabil concluzia ca sunt desprins de realitatea jocurilor PC, ceea ce e adevarat, dar recomandarea se adreseaza celor ca mine - care au nevoie intr-o pasagera perioada de relaxare de o doza de adrenalina pe care nici bataile cu punkerii din cartier si nici sexul nu le ofera. Deci daca avetzi la dispozitzie, sa zicem, 4 zile de aruncat pe geam, incercatzi urmatoarele 2 jocuri cu efect garantat:

Prey are un inceput fantastic, intr-un bar in care se asculta Clutch si Judas Priest, dintr-o rezervatzie indiana unde doi rednecksi betzivi vor sa o pishte de fund pe chelneritza, o Pocahontas in blugi. Personajul principal al jocului e iubitul kelneritzei, un indian Cherokee ateu care vrea sa dea la gunoi cu mostenirea spirituala a poporului sau. Acolo unde incepe jucatul efectiv, trebe sa-i omori pe cei doi rednecksi cu o cheie franceza dupa care indianul este rapit de extraterestri impreuna cu gagica, bunicul si tonomatul de la care canta Clutch. Se pare ca extraterestrii astia au rasadita samantza vietzii pe Pamant si periodic revin sa culeaga recolta, adica pe oameni, din care fac conserve si isi sustzin industria alimentara. Inainte sa fie facut conserva, indianul inarmat cu cheia franceza scapa si isi pune in gand sa-i omoare pe totzi extraterestri ca sa-si salveze gagica de experimente genetice. Povestea e pe jumatate grava pe jumatate hazlie, se petrece in Texas si are parte de participarea unui fel de Jerry Springer local ale carui emisiuni cu rednecksi pot fi auzite prin nava extraterestra. Motorul grafic e cool, bazat pe Doom 3 cu cateva modificari interesante - un sistem dubios de schimbare a gravitatziei care te face sa uitzi unde e susul si unde e josul - spre deosebire de alte shootere din tineretzea mea (m-am oprit la Farcry), aici potzi umbla pe peretzi, pe tavan, sa rastorni lumea cu fundu in sus (poza 2) si alte miracole grafice gravitationale care la un moment dat provoaca greatza si motion sickness. Din pacate, sau din fericire pentru timpul disponibil pe care l-am avut, in jocu asta nu se poate muri si nici nu tre sa apelezi la sistemul Load/Save. De cate ori moare, indianul e teleportat in lumea stramoshilor unde trebe sa vaneze niste spirite cu arcu dupa care revine exact de unde s-a intrerupt jocu, fara sa se piarda nimic din progres. Probabil cei care au mai mult timp la dispozitzie ar prefera sa deguste actiunea alerta a jocului la o dificultate rezonabila, fara acest cheat care e gata implementat si pe care n-ai cum sa-l ocolesti. Dusmanii sunt cool, in special vaginele din poza 1, din care ies pui de alieni.

Al doilea desfrau l-am facut in compania Painkiller Overdose - un expansion standalone la Painkiller, un brainless shooter de care m-am bucurat la maxim acu vro 4 ani. Unde atzi mai vazut in acelasi joc ingrediente precum: o gasca de Pinocchio cu nasuri extensibile letale, hoarde demonice de asistente medicale cu sani imensi si pompe pentru clisme, zombie rednecks, nazisti, extraterestri fusiformi, geishe asasine (vezi poza3), vikingi, macelari cu cap de vaca, hip-hoperi care ataca cu sprayuri grafitti, veterani de razboi tarandu-se pe membrele amputate, mutantzi de la Cernobal sau altar boys care si-au vandut sufletul Diavolului. Absolut horror fun. La momentu ala, Painkiller era o revelatzie grafica, azi e depasit mai ales in comparatie cu motorul Doom de care am pomenit la jocul anterior. Oricum, chiar si asa retro, Painkiller a fost si ramane o experientza alerta si deloc monotona - nu sunt doua nivele care sa semene iar armele sunt destul de diferite de jocul original. Partea nasoala e ca are cateva buguri suparatoare (a fost testat de o echipa de Quality Assurance de la Cluj, le urez succes in continuare dar n-au facut treaba grozava). Povestea jocului e simplista, pretext pentru carnagiu, dar e importanta ideea ca nu mai are legatura cu Painkillerul original. Acum personaju e un bastard nascut din acuplarea dintre un inger slab de inger si o dracoaica curvishtina, deci un fel de inger cu coarne care nu e iubit nici in Rai, nici in Iad si tre' sa-si faca singur dreptate. De fapt personaju arata ca vocalu de la Behemoth, se banuieste ca a servit ca model vrun metalist local cunoscut de echipa de designeri. Ramane valabil punctul forte la Painkiller - diversitatea conceptuala si grafica a inamicilor cu care tre sa te razboiesti si variatele implementari ale ideii de IAD.

Despre cerintzele de sistem nu stiu ce sa va zic, calculatorul meu suporta orice arunc la el in setari maxime, la care pot sa adauga ca ambele jocuri le-a jucat si cumnatu-meu cursiv pe rezolutie mare cu texturi medii pe un sistem mai vechi - Barton 2800, 1 GB RAM, Leadtek GF6800.

Probabil urmatorul articol despre jocuri pe calculator va fi scris la anu pe vremea asta, dar fac totusi o categorie speciala, de data asta chiar s-ar enerva Jen daca le-as baga si pe astea la Literatura. Desi, de cand cu 300 si Beowulf, cred ca as putea sa le bag fara probleme la eticheta Filme, macar astea te lasa sa stabilesti tu cat de neasteptat e finalul.