Monday, March 05, 2007

Filmele vorbite pe la spate
-raport fevruar-

A fost sau n-a fost? Un film beton despre romani, mai precis despre moldoveni, mai precis despre vasluieni. Pentru cine nu stie, Vasluiul este orasul in care oamenii se striga Mai coae! de pe un trotuar pe altul si e singurul oras din Romania in care nu iei amenda daca umbli vara la bustul gol prin centru, cu conditzia sa ai macar pantaloni scurtzi pe tine. N-am vizitat toate orasele patriei dar din ce vad in filmul lui Porumboiu asta e cel mai evergrey dintre toate. Pana si ninsu e jegos acolo iar cladirea aia care vegheaza in centru, cetatea Minas Tirith, cu mesajul Primaria Vaslui va ureaza la multzi ani parca a fost cioplita de Kafka direct in Golgotha. Faptul ca in fatza cetatzii cu pricina a avut loc o revolutzie de aproximativ 8 minute este subiectul unui film care taie in carne moarta, caci romanul are obiceiul ca atunci cand se face misto de el sa rada in loc sa se simta prost. Avem si radiografia capitalismului vasluian, adus inapoi de unde l-a dus Marco Polo, de catre chinezu vanzator de petarde, simbol absolut al tehnologiei Rasaritului, al camatarilor si a altor concepte extraterestre pana in 89. E si un film despre gestionarul roman obsesiv-compulsiv care face ordine in rafturi pana la sfarsitul zilelor dintr-o aparenta datorie morala, care vrea sa clarifice ca sa poata merge mai departe. De cealalta parte a moralei sta securistul care a mers mai departe si s-a descurcat tocmai pentru ca nu s-a mai uitat in urma la conflictul cu finul observator si analist de terasa. The world moves on dar orice actziune naste o reactziune si oamenii din filmul lui Porumboiu sunt cavaleri ai mesei rotunde care tzin cu dintzii de ancora Excalibur infipta in balega, pana la ultima suflare. Ori macar pana la ora 12 si 8 minute cand se mai duc si ei acasa, ca tot omu. Ma duc sa ma imbrac in pionier si sa plang caci am auzit in taxi ca il dezgroapa pe Ceauchesco.

Cabal e o mare carte a lui Clive Barker pe care n-am citit-o niciodata. Dar am senzatzia ca e mare caci a stat la baza unei sumedenii de jocuri pe calculator, a unui album Cradle of Filth si a filmului Nightbreed, regizat chiar de Barker. Din nefericire Barker nu este un regizor pe masura scriiturii. Culmea, in Nightbreed totul merge prost, inclusiv rolul de psihopat jucat ca o cizma de insusi regizorul David Cronenberg (Fly, History of Violence). Ca Stephen King nu scrie mai bine decat canta la chitara pot pricepe. Ca Steven Seagal canta mai bine decat joaca, pricep si asta. Ca Clive Barker scrie mai bine decat regizeaza, nu mi se pare nelaloc. Dar ca un regizor de talia lu Cronenberg joaca ca Bahmutzeanu, nu pot concepe. Normal ca joaca si Doug Bradley (=Pinhead din Hellraiser) tot in rol de pocitanie, io nu stiu cum arata fara machiaj omu asta. Deci povestea o stitzi de la Cradle of filth: orashul Midian e o pestera mare supt un cimitir, in care traiesc fel de fel de bazdaganii (machiaje OK, monstri faini), problema e ca orasenii din vecinatate se enerveaza si isi pun in gand sa-i alunge pe monstri, desi sarmanii traiau ca vai de capu lor si nu facea stricaciuni la nimenea. Pt cine a citit cartea nu sunt multe motive pt a vedea filmul, io n-am citit-o asa ca am stat pan la capat, e un film horror deosebit asa, ca intentzii macar.

Don't come knocking e un film care incepe bine si se termina prost, cu un actor-cowboy ratat care fuge de pe platoul de filmare cu calul din recuzita. Fuge si el, sa simta cum e sa traiesti liber. Mai era un film cu Redford cand eram eu mic, Calaretzu electronic, tot pe ideea asta. Isi vinde omu ciubotele si se duce pe-acasa sa-si viziteze fostele gagici, printre care mereu tanara Jessica Lange, cu cariera de chelneritza si un fiu din flori, cantaretz la bar. Ei si astia arunca cu kilotzi unii dupa altzii, isi reproseaza diverse, pana mea, atzi vazut filmu cu sigurantza, dar cu alt titlu si altzi actori. Punctu forte e Sam Shepard, si actor si regizor, are el o tristetze sh-un regret asa nerostit de tzi se rupe sufletu. O poveste de mushcare si remushcare care n-ar fi existat daca personajele aveau telefon mobil.

Cel mai haios film cu superheroes de la Incredibles incoace este productia Disney Sky High cu Kurt Russell si Bruce Campbell. Bate Batman Begins, orice Xmen si Spiderman vretzi voi. Cititzi cronica. Si daca pe mine nu ma credetz cititzi-o si pe a lu Rich Cline. Pe imdb n-am verificat, sa ma ertatz va rog.

Revazut Wild at Heart, genialul film de pe vremea cand David Lynch inca facea filme si nu se apucase de ghicitori pt forumisti. Povestea e o variatziune psihopata la Vrajitorul din OZ, cu Sailor si Lula, doi rockeri sensibili care danseaza cu aceeasi pasiune pe Love me tender si pe Cannibal Corpse si care fug in lumea sa vada cat de rai sunt oamenii. Cel mai rau e Willem Dafoe in rolu cel mai scarbavnic ever, simtzeam cum ii pute gura prin ecran cand ii punea mana la putza Laurei Dern si o intreba Iz your puffy wet? Iz it? Iar Nicholas Cage cu geaca lui de piele de sharpe, a symbol of my individuality and my belief in personal freedom. Si Crispin Glover care-si baga gandaci in fund si facea sandwichuri toata ziua sa nu-l rapeasca extraterestri. O, man, nu se mai fac filme de astea. Acu e obsedata lumea dupa finaluri imprevizibile si lectzii de filozofie. Fock dat! Pulp in the hood.

Si ca am ajuns la capitolu asta sa va zic ce filme cu final imprevizibil am vazut, unu mai prost decat altu.
Cel mai rasarit fu Lucky Number Slevin. O sa zicetzi, man, e cu Morgan Freeman si Ben Kinsgley, dar statz calmi ca sarmanii abia apuca sa se uite pe un geam si sa skimbe doua vorbe cu Josh Hartnett, omu cu nasu spart si destin imprevizibil ajutat de Bruce Willis cel sobru. Genu de film care, daca stii cum se termina, nu mai ai de ce sa-l vezi.

Lu Running Scared i-am facut cronica, nu mai insist, era cu sex pe mashina de spalat. Domle, ma omoara imaginile astea adrenalinice de la Fight Club incoace. Unde-i Tarkwosky care adormea cu camera pe umar, inregistrand?

Cel mai vai de capu lui fu Freedomland din seria LUNGA de filme care incearca sa convinga ca Samuel Jackson e un geniu de o vara. Nu tin minte cand am vazut ultimul film cu SL pe care sa nu-l gasesc abject si consumator inutil de celuloid. Eh, inca n-am vazut Snakes on a Plane da creca ala o sa-mi placa. Da oricum, sa nu uit sa va zic sa ocolitzi Freedomland de la distanta, care pe deasupra mai e si cu Juliane Moore care si-a pierdut copilu intr-un cartier de negri si Sam Jackson tre sa i-l gaseasca inainte ca politzia alba sa faca arestari abuzive si hip-hoperii sa recite in cor cuvintele lui Martin Luther King. Acuma pe langa ca povestea nu imi spune nimic, nu imi pot asuma tragedia traficantzilor de droguri din suburbiile negre ale Americii si nici astmul ori palaria de Snoop Dog a lui Jackson nu imi trezesc simpatie. Groaznic film. Pe masura ce trece timpu imi amintesc tot mai urat de el.

Population 436 e o variatziune mai aparte a clasicului motiv horror al ospitalitatii redneck. Doar ca tonul horror este inmuiat si transformat intr-un mister usurel, sugerat de titlu si clarificat in primul sfert de ora: satul asta, dintr-un motiv sau altul tre sa ramana cu populatzie constanta asa ca de cate ori se naste un copil sau soseste un musafir, altcineva trebe executat ori chiar se imbolnaveste de moarte. Jeremy Sisto (May, One Point O, Wrong turn) se nimereste in satul asta si se minuneaza de ce satenii se poarta urat cu el. Mai e si Limp Bizkit in rolul unui ajutor de sherif care il mai ajuta cu una alta pe erou. Filmul incepe bine, isi da in vileag misterul repede, apoi asteptzi sa se termine si actorii sa se fugareasca cu drujbe. Pt un thriller light si fara efecte speciale, e rezonabil.

Revazut Ladykillers, varianta Coen, mult mai bun cand stii ce se intampla si nu mai tre sa fii atent la poveste. Arata beton, e cu sudisti, muzica gospel si Tom Hanks recitand peltic poezii de Edgar Poe in timp ce arunca oameni mortzi de pe un pod.

La Love comes to the executioner nu inteleg de ce m-am uitat. O mizerie de film, am adormit la el si cand m-am uitat pan la capat mi-a parut rau ca n-am dormit de la bun inceput. Era cu unu angajat executzioner la o pushkarie unde e si fratesu plus o gagica cu care si-o trage pe scaunu electric. Totzi se dadeau in spectacol si era filmat ca Vacantza Mare, comedie varza. Am ras in primele 10 minute, sa nu mint, pana s-a asezat intriga si n-au mai stiut ce sa faca cu ea.

Si voi incheia cu marele texan Patrick Swayze care candva imi umezea colegele de liceu maturizate prematur. Astazi Swayze e in cariera agonizanta, check this: o comedie cu Mister Bean si Kristine Scott Thomas, Keeping Mum, cu o batranica serial killer care omoara satenii dintr-un satuc englezesc de 100 de locuitori. Cel mai haios e ca Mister Bean joaca un rol serios in timp ce Patrick Swayze e un gigolo rural care combina femei maritate intr-un shopron. Zambete ici colo.

Apoi, in 11.14 Swayze trece pe stil tragic, cu o nefasta ora 11 si 14 minute la care toata lumea patzeste ceva la o intersectzie de shosea. E pe stil mamaliga impaturita cu branza (Magnolia, Crash si ce film de Inarritu vretzi) adica se tot sugereaza indicii pana cand totu se leaga si intzelegem cum statea de fapt treaba, care nu statea nicicum pt ca spre deosebire de filmele din paranteza asta nu are nici un mesaj sau vreun rost, decat sa puna puzzleu cap la cap. Puteau sa-l faca joc pe calculator.
Sa nu uit, a iesit Dirty Dancing 2. Pe unde-o mai fi Tancu Teodora, din banca a 6-a de la geam?

1 comment:

- said...

daca nu vazut inca, uita-te la "blood tea and red strings" au stat 13 ani sa il faca, cred ca e cu norock.
http://imdb.com/title/tt0827498/
si muzica http://www.myspace.com/markgrowden