Filmele vorbite pe la spate - noiembrie 2010

Filme musai

Strigoi

Suntem un popor tampit, ori puturos, nu-mi dau seama. A trebuit sa vina englejii sa ne arate cum se fac sarmalele. Mai precis o englezoaica, Faye Jackson, care a mers in satu Podoleni de langa Piatra Neamtz, a adunat o mana de actori romani simpatici dar nu superstaruri, si a tras primul film zombie DIN ISTORIE (co)produs de romani, cu romani si despre romani. Mai era un pic si putea fi film romanesc dar vai, cat de mare e PICU ala. E vorba de regizor si scenarist, ambele posturi ocupate de englezoaica asta Faye Jackson. Si mai e faptu ca filmu e vorbit in engleza, desi toti actorii-s romani iar engleza lor are un accent moldovinesc ireprosabil. E aproape la fel de funny ca Sukiyaki Western Django al lui Miike, doar ca engleza e un pic mai curatzica, adica o intzelegi fara subtitrari. Actorii principali sunt Rudi Rosenfeld intr-un rol de geniu, Constantin Barbulescu (care si-a inceput cariera cu Mihai Viteazu iar in ultimii ani s-a specializat pe horrorurile lui Uwe Boll si ceva roluri in seria Hellraiser), Catalin Paraschiv (Return of the Living Dead 5) si Camelia Maxim (Ils, un alt film horror APROAPE romanesc si foarte tare, care de fapt e frantzuzesc, iar la noi n-a auzit nici dracu de el). Deci ideea e ca nu de oameni ducem lipsa iar distribuirea lui Rudi Rosenfeld in rolul unui moshulica vampir este a stroke of genius.

Ma doare un pic faptul ca filmu "fura" unele din ideile unei povesti de-ale mele pe care ma apucasem sa o traduc in scenariu iar acu ca am vazut Strigoi nu stiu daca mai are sens. O puteti citi pe ultimul Nautilus. Poate totusi nu seamana foarte tare, decat la atmosfera generala, dar m-am simtzit un pic perimat de aparitia acestui film.

Deci filmu are o poveste 100% romaneasca, despre primarul comunist al satului Podoleni care e ucis cu o lopata in ceafa de sateni pentru ca a refuzat sa le retrocedeze Pamanturile dupa Revolutzie. Primaru devine zombie (ma rog, Strigoi) si se intoarce sa bantuie satul si sa faca noi victime in cautarea actelor de proprietate si cadastru falsificate. Eroul povestii e un tanar student la medicina care s-a lasat de scoala si s-a dus in Italia sa lucreze la McDonalds. Proaspat revenit in tzara cu coada intre picioare, incepe sa sesizeze problemele satenilor dar refuza sa creada ca zombie exista si se foloseste de timidele cunostintze de medicina sa investigheze cele cateva mortzi aparent accidentale din sat. In investigatziile sale e ajutat de militzianul local care isi viseaza sa faca o plantatzie de marijuana dupa ce Basescu o legalizeaza. Filmul musteste de Romania si romanism si e o piatra nepretzuita in istoria culturii acestui popor. Sau ar fi, ma rog, daca nu l-ar fi facut o englezoaica. Probabil nici n-o sa-l pupam vreodata in cinematografele romanesti, lumea pare complet ignoranta despre existentza lui, o sa patzim ca si cu Herta Muller, sa-i dea careva vreun Oscar si dupa aia sa ne kkm pe noi ca lumea nu e dreapta.

Important: Incepand din anul 2011, voi organiza in fiecare vara un pelerinaj la biserica din Podoleni, in jurul careia se invarte povestea si care are cel mai cool turn de biserica pe care l-am vazut vreodata. Voi transmite acest obicei din tata in fiu, poate adaugam si un zombie walk ritualic in juru bisericii, care sa ramana un frumos obicei romanesc peste veacuri. Daca cineva are mai multe informatii, va rog sa-mi spuneti cum se ajunge acolo. Voi posta chemarea la arme la momentul potrivit.

P.S.Am uitat sa zic de soundtrackul cool facut de hipsterii Beirut.

Quid Pro Quo

Film de debutant foarte bun cu Vera Farmiga intr-un rol mult mai tare decat cel  pt care a fost nominalizata la Oscar (Up in the Air), un rol sexy si bolnavicios in acelasi timp, plus Yellow Bastard din Sin City in rolul principal. Filmu e debutul unui regizor pe care l-am remarcat la festivalul londonez Fright Fest de anul asta (despre care pove cu alta ocazie). Il cheama Carlos Brooks iar filmu asta e super tare, foarte ballardian sau cronenbergian sau ambele.

Eroul principal (Yellow Bastard) e un jurnalist paralizat la picioare de mic copil care isi petrece viata in scaunu cu rotile. Are el si o gagica, tot in scaun cu rotile, dar relatzia nu prea merge caci gagica are un principiu conform caruia intr-o relatzie macar unu nu trebuie sa fie olog si intr-un fel are dreptate. Pe la inceputu filmului eroul ne impartaseste viatza lui handicapata compensata de un spirit sportiv, si dificultatile de zi cu zi ale vietii in scaun cu rotile, plus visul sau secret de a-si cumpara niste papuci ca ai lui Fred Astaire, din aia cu care potzi pocni din calcaie, daca esti in stare sa dai din calcaie ceea ce la paraplegici nu prea merge.

Apoi incepe plotu superb al filmului, cand, jurnalist fiind, eroul e insarcinat de la serviciu sa investigheze o secta de oameni care umbla in scaun cu rotile desi sunt bine mersi. Cu ocazia asta se infiltreaza intr-un fel de societate secreta in care oameni perfect sanatosi umbla cu aparat de respirat, ori in scaun cu rotile, ori cu picioarele prinse in spitze, ori mai rau. Pentru unii dintre ei e doar un fetish sexual, altzii merg pana la a-si paraliza temporar picioarele cu ceva ulei de matraguna, cei mai extremisti merg la medic si il roaga sa le amputeze picioarele. In cercurile astea eroul o intalneste pe Vera Farmiga, al carei eros e 100% dependent de scaunu cu rotile si fantezia de a fi paralizata de la mijloc in jos. De aici incolo urmeaza o poveste de dragoste disturbatoare ce mi-a amintit de Crashu lui Cronenberg/Ballard, cu cateva twisturi de calitate. Un film destul de memorabil.

Filme contra plictiselii

Get him to the Greek

Asta e un fel de continuare a comediei de geniu absolut Forgetting Sarah Marshall, care ne-a invatzat pe totzi cate ceva despre viatza. Acolo in comedia aia aparea un personaj de coloratura aparte, rockerul englez Aldous Snow care ii furase gagica eroului principal, adica pe Sarah Marshall din titlu. Ei bine, s-au gandit ei (echipa Apatow, regele comediei recente) sa faca un spin-off dedicat in intregime respectivului rocker. Nu e nici pe departe atat de profund ca Forgetting Sarah..., e o comedie simpla cu gaguri inspirata parca mai mult de Borat/Bruno (si un pic de The Hangover) decat de traditzia lui Apatow.

Dar orishicum e funny, cu momente de geniu, cum ar fi cand rockerul nostru afla ca gagica lui s-a cuplat cu Lars Ulrich de la Metallica, ori cand Puff Daddy zice ca Ozzy Osboune is gonna outlive Miley Cyrus. Povestea in mare e despre unu din grasii filmelor lui Apatow (Jonah Hill) care e angajat de Puff Daddy sa organizeze un concert cu rockerul Aldous Snow, a carui cariera a alunecat in deriva dupa un videoclip scandalos numit African Child, in care a intruchipat un African white Christ out of space, concept care cica ar fi facut mai mult rau Africii decat Apartheidul si Darfur la un loc (cautatzi clipul pe youtube).

The Hole

Asta e ultima isprava a lui Joe Dante, unul din specialistii horrorului adolescentin al anilor 80, pe vremea cand sintagma asta inca tzinea de horror (Gremlins, Piranha originalul) si n-apucase sa fie asimilata in soap opera (Twilight, Charlie StCloud etc.). Evident, filmele lui Dante erau in anii 80 cea mai mainstream forma de horror, destul de inrudita cu genurile de matineu (family movie) dar pastrand coordonatele normale ale horrorului (comparativ, astazi horrorul mainstream inseamna Saw si Twilight). The Hole ramane fidel acestui stil si din pricina asta pare sa nu-si gaseasca locul in epoca pe care o traim - e un film despre lucruri foarte valabile dar banuiesc ca in contextul dezintegrarii notiunii de familie din zilele noastre, nici genul family movie nu mai poate fi ce era. Probabil in cativa ani o sa ne uitam la filme cu familii normale (mama, tata, copii, unkesi) ca la niste naivitatzi, cum ne uitam acuma la filmele de epoca despre onoare si dragoste nepatata.

Filmu e despre o mama divortzata cu cei 2 copii ai ei care se muta la casa noua ca sa scape de amintirile batailor pe care le incasau de la tatal/sotzul betziv si aflat in puscarie. Copiii gasesc in beciul noii case o... Gaura fara fund. Tot arunca ei chestii in ea, da nu se aude nimic, baga si o lanterna, tot nimic. De la o vreme iese din gaura tatal care-i batea precum si alte bazdaganii, iar fostul propritar nu-i poate ajuta cu nimic ca e nebun de legat si traieste intr-o hala plina de becuri, de teama sa nu-l inghita intunericu din gaura. De la o vreme, filmul are si ceva din Alice in Wonderland, inclusiv faptu ca e 3D.

P.S. A, si sa nu uitam ca Dante a facut 2 dintre cele mai bune episoade ale serialului Masters of Horror: Homecoming si The Screwfly Solution.

Devil

Sesizez un nou trend, horrorul iehovist, sufocat in discursuri moraliste si cu o lectzie de morala biblica la final, din setul celor pe care fratzii Grimm au fost obligati de biserica sa le bage la finalul unora din basmele lor: daca esti neascultatoare, te papa lupu (asta am luat-o din teza de doctorat a unui amic care-si face doctoratu pe Scufitza Rosie). Bine, nu e horrorul iehovist chiar asa nou, sunt scriitori care bat de mult shaua pe tema asta, vezi Ted Dekker, tradus si la noi. Ma tot chinui de vreun an sa scriu un articol despre horrorul iehovist, avand ca punct de plecare ecranizarile dupa Dekker, dar dupa ce am vazut doua n-am reusit sa ma conving sa ma mai uit si la altele. E cam ca si povestea cu black metalul crestin sau cu genul white metal. Nu le-asculta nimeni, nici iehovistii, nici rockerii.

Devil are noroc cu numele lui M. Night Shyamalan, pe care-l mai stie lumea, desi n-o duce nici el grozav in ultima vreme dar banuiesc ca a avut destui bani incat sa promoveze acest film  ca salarii n-a prea avut de dat avand in vedere ca e un film fara actori, fara efecte speciale, cu sunet si imagine de teleplay TV si cu regizori incepatori (dar competentzi, fratzii Dowdle, care au facut remakeul american dupa Rec). Shyamalan a cochetat mereu cu horrorul iehovist (unii prefera sa-i zica mistic) dar, cel putzin in prima parte a carierei sale a fost mai mult horror decat iehovist. De pe la The Village incoace s-au inversat proportziile. Cu Devil, Shyamalan si-a propus (ca producator) sa finantzeze o trilogie de filme de genu asta (urmand modelul lui Ted Dekker). Ar mai urma doua capitole si luate la un loc ar putea fi un pachet simpatic daca se asigura diversitate, dar de sine statator Devil e cam searbad.

Apropo, nu stiu daca ati vazut documentarul ala fake facut de SciFi Channel in care se sustinea ca Shyamalan s-a inecat cand era mic si de-atunci comunica cu mortzii si mortzii l-au pus sa urmeze o cariera de regizor si sa spuna lucrurilor pe nume. E o investigatzie cu interviuri legate de filmarile de la The Village, din care reiese ca Shyamalan ar fi un mistic nebun, iar Johnny Depp apare si zice ca el a refuzat sa joace in The Village tocmai pt ca Shyamalan e nebun si il punea sa invetze pe de rost replicile care sa le spuna in interviuri. Pana la urma s-a dovedit un publicity stunt, dar e foarte funny. E pus integral pe youtube.

Bun, dar revenind la Devil, marea hiba a filmului e ca se prezinta drept un mister gen Agatha Christie: 5 oameni blocatzi intr-un lift se omoara unu pe altu de fiecare data cand se ia curentu. Teoretic, miza filmului ar trebui sa fie sa ghicesti cine e criminalu. Practic, stii inca din titlu ca Diavolu e criminalu, deci chiar nu conteaza prin a cui mana isi exercita crimele. Dispar pana si dilemele "cand a avut timp sa o faca si cum?", dilema care are sens doar atunci cand suspectzii de crima sunt oameni constransi de legile fizicii si de settingu in care se afla. Creca am zis deja ca settingu e un lift bantuit de diavol, deci ceea ce ar trebui sa fie poanta sau twistu de final al filmului te lasa complet rece. N-ai cum sa pui la indoiala metodele si intentziile diavolului, deci orice analiza de fezabilitate isi pierde rostu. Putea la fel de bine ca, in loc sa-i astepte sa se adune intr-un lift, sa mearga la fiecare acasa, sa se imbrace in camasha de noapte, sa se bage in pat si sa-i astepte pe astia sa se intoarca de la serviciu ca sa il intrebe Bunico bunicutzo, de ce ai gura asa de mare?