Brambura 2016: Festivalul de film Slashfilm (III) - alte filme asa si-asa

Al treilea calup de filme din programul festivalului horror Slashfilm 2016. Primele doua au fost aici si aici.

Train to Busan

(regia Yeong Sang-ho, destul de celebru pentru animatzii horror)

Asta e un film sud-coreean cu zombie ce are drept punct de atractzie faptul ca actziunea se intampla intr-un tren si in trei gari. E, asadar, o ocazie pentru Coreea de Sud sa se laude cu trenurile si cu garile pe care le au. Ar fi fost mai potrivit un astfel de film la noi - avem deja un "tren al foamei" si niste gari postapocaliptice. Din punctul asta de vedere, Train to Busan nu prea ajunge la sufletul spectatorului - in tot filmul e un singur individ care nu-si plateste biletul (si ala e sacrificat) iar trenurile n-au intarziere nici macar cand sunt cotropite de zombie. Alea care intarzie, intarzie de tot - explodeaza, se dau peste cap, etc. si chiar cand sunt deraiate arata mai bine ca vagonul in care am venit ultima data de la Alba Iulia.

Protagonistii sunt un corporatist divortzat (cu fiica lui neglijata) si un stangist altruist-familist (cu o sotzie insarcinata). Cei doi se intalnesc pe trenul cotropit de zombie si incearca sa treaca peste diferentzele de caracter pentru a supravietzui impreuna. Lor li se alatura un controlor CFR corupt, o echipa de baseball dotata cu bâte si niste tzatze. Cea mai mare parte a filmului are a face cu oameni care se chinuie sa treaca dintr-un vagon in altul, ori sa prinda legatura cand au de schimbat trenul.

Nu se explica nici o clipa care sunt originile epidemiei zombie - ea izbucneshte din senin in momentul in care pasagerii se suie in tren. Pentru a acoperi aceasta gaura narativa, regizorul a scos ulterior si un lung-metraj de animatzie intitulat Seoul Station, care functzioneaza ca un fel de prequel al acestui film. Si cu asta ajungem la ceea ce conteaza de fapt: regizorul Yeong Sang-ho e o mica celebritate a animatziei horror, cu cateva titluri foarte apreciate in industria asta (The Fake, King of Pigs) pe care le recomand cu caldura. Efectele speciale ale filmului tradeaza uneori niste animatzie digitala, dar pe ansamblu arata OK.

Acu 10 ani as fi primit mai cu caldura un astfel de film, dar azi e mult prea tarziu. Genul a iesit din faza de inovare, a trecut si de cea de entuziasm mainstream, pana si Andrei Plesu a scris un articol despre zombie in Dilema Veche (probabil urmeaza si un sequel al volumului Despre ingeri pe tema asta).

****************************************************

The Mermaid

(regia Stephen Chow, autor de comedii fantasy chinezesti)

Poate va mai amintitzi de cateva comedii chinezesti glorioase de acu 15 ani cum ar fi Shaolin Soccer si Kung Fu Hustle. Erau destul de populare pe la noi, cand romanii devenisera subit constientzi de existentza comediei chinezesti (cu ajutorul DVD-urilor piratate). Autorul pomenitelor titluri e acest Stephen Chow, ajuns intre timp membru de partid si consilier cu privire la felul in care tre sa evolueze cinema-ul chinezesc. Probabil va veni o vreme in care numai filme din astea o sa mai iasa de acolo. Cea mai recenta productzie a lui Chow, acest The Mermaid, a spart deja cateva recorduri, fiind cel mai mare succes de box-office in China.

Filmul e un update comedic la clasicul basm al Micutzei Sirene, cu unele scene horror in care niste sirene sunt hacuite cu topoare si carlige. Povestea e despre un mogul care vrea sa amenajeze un golf in interes capitalist, ceea ce are sa afecteze grav viatza marina si pe a tribului Micutzei Sirene care traieste fix in golful respectiv. Cu chiu cu vai sirena invatza sa umble pe coada si se infiltreaza in cercurile personale ale mogulului cu planul de a-l asasina, insa ajunge sa se indragosteasca de el.

Acu 15 ani gaseam filmele lui Chow extrem de amuzante, insa vazand filmul asta am inceput sa ma gandesc ca poate eram eu easily amused. Efectele speciale sunt ridicole, cam la nivelul filmelor produse de studiourile Asylum (Titanic II, Transmorphers si alte filme facute la misto, cu titluri menite sa pacaleasca pe cei care inchiriaza DVD-uri). Doar ca filmele Asylum sunt considerate un acquired taste idiotic, in timp ce acest Mermaid a rupt recordurile de box-office ale cinema-ului chinezesc. Deci nu doar eu, ci si poporul chinez e easily amused.

P.S. Parca totusi filmele vechi ale lui Chow erau mai ingenioase si nu doar silly (Shaolin Soccer era despre o echipa de fotbal formata din calugari shaolin care puteau sa zboare ca in filmele kung-fu). The Mermaid foloseste un subiect clasic de basm universal si o tema cam mainstream, a environmetalistmului, asa ca creca a fost gandit din capul locului pentru poporul Republicii Populare Chineze.

****************************************************

Darling

(regia Mickey Keating, un hipster tanar de care o sa auzim tot mai multe)

In preajma vizionarii horror-ului romanesc Vizitatorul pe la festivalurile recente din Romania s-a tot discutat despre ce inseamna sa faci film indie, fara buget, si de limitarile cu care se confrunta un regizor care se inhama la un astfel de proiect. In mare s-a concluzionat ca e nevoie de indulgentza in a critica acest soi de filme, caci suntem in Romania unde totul e greu.

La scurta vreme am dat de acest film, Darling, tot o productzie minimalista si lipsita de buget, insa diferentza e de la cer la pamant. Filmul are doar 2 actori (si niste figurantzi), e filmat aproape integral intr-un apartament, e alb-negru si fara efecte speciale altele decat cele de montaj. La scolile de film din Romania ar trebui sa se arate studentzilor filmul asta si sa se analizeze cadru cu cadru cum a reusit regizorul sa il faca sa arate ca un film si de ce romanii nu sunt in stare sa o faca. Una din lectziile pe care tre sa le tzina minte ai nostri e ca cea mai mare parte din munca trebuie sa se desfasoare inainte si dupa filmari, adica pe scenariu si post-productzie, cele doua faze peste care productziile romanesti cam sar, mizand pe "naturaletze si spontaineitate"(=lene).

Povestea din Darling e minimala - o tanara menajera e lasata sa traiasca singura cateva saptamani intr-o casa, cu sarcina de a face curatzenie pana la intoarcerea proprietarilor. Fata se perinda prin casa si gaseste diverse chestii bizare - scrijelituri la ushi ori pe peretzi, o cruce intoarsa intr-un sertar etc. Incet-incet fata innebuneste, iar de la un momendat nu mai face diferentza intre realitate si mictziune. Filmul este, desigur, foarte derivativ - Shining, Lords of Salem, Eraserhead ar fi influentze evidente. Insa felu in care e alcatuit, pus cap la cap, filmat, montat, unghiu, lumina, machiaju, design-ul cadrelor ne spune foarte clar ca a nu avea bani si buget nu e o scuza, si ca e in interesul regizorului sa ofere un "sense of style" daca vrea sa il bage cineva in seama pe viitor.

Aici avem o gramada de "sense of style" si un regizor cu mult viitor.

**************************************************************

Carnage Park

(regia Mickey Keating, acelasi hipster tanar de care o sa auzim tot mai multe)

Acelasi tanar regizor care a facut si filmu de deasupra, Mickey Keating, a fost inclus in programul festivalului cu inca un film, de o alta factura, demonstrand insa aceleasi capacitatzi de a face miracole cu foarte putzin si abilitatea de a exploata la maxim locatzia care i se pune la dispozitzie.

Spre deosebire de Darling, filmul asta se petrece in spatzii deschise, prin nishte dealuri deshertice din California, unde un lunetist dement si-a amenajat un fel de parc de paintball, insa cu gloantze adevarate. Ca si Darling, personajul principal e feminin si isi petrece cea mai mare parte de film urland, alergand ori ghemuindu-se intr-o groapa sa planga (vanata de pomenitul lunetist). Doar ca aici mai apar si alte personaje - nu multe, insa suficient de consistente incat acest film sa nu poata fi considerat chiar un one woman show (spre deosebire de Darling). Cica filmul ar fi bazat pe evenimente reale - si e suficient de realist si nespectaculos incat sa fie asa. Adica nu e chiar Texas Chainsaw Massacre - miza si desfasurarea evenimentelor sunt mai simple si mai realiste, accentul fiind pus pe suspans si nu pe brutalitatzi suprarealiste.

Regizorul Mickey Keating e deocamdata tanar, obscur, lucreaza cu micro-buget si filmari de 2-3 saptamani, filmele sale au scenarii minimale, lipsite de orice ambitzie. Dar mai discutam in vreo 10 ani, deja baiatu a anuntzat proiecte in care i s-au dat pe mana bugete serioase.

Brambura 2016: Festivalul de film Slashfilm (II) - filmele asa si-asa

Aici e al doilea calup de impresii despre filmele din programul festivalului (de comedii) horror Slashfilm, editia 2016. Primul calup, despre filmele nasoale, a fost aici. In articolul asta e vorba de filme mai putzin nasoale, dar nu chiar favoritele mele din program.

The Master Cleanse

(regizat de Bob Miller, debutant, n-am auzit de el)

Nu shtiu daca atzi incercat vreodata substantzele alea ezoterice de curatzat colonul care au inceput sa se vanda si pe la noi acu ceva ani, invadand in scurt timp piatza ipohondrilor (foarte vasta si numa buna de muls in Romania, consecintza directa a educatziei sanitare medievale). Era cu catziva ani inainte sa inceapa corporatziile de la noi sa-si indoape angajatzii cu Oscillococcinum ca sa poata veni si racitzi la serviciu. Era un fel de pasta lutoasa care ajunsa in matze nu se digera ci lua forma unui sherpalau, iar cand il kcai aveai impresia ca ai kcat un animal care ar fi meritat sa traiasca.

Asta tre sa fi fost inspiratzia pentru Master Cleanse. Povestea e despre niste corporatisti stresatzi care se inscriu intr-o tabara de detoxifiere iar acolo li se impune un program zilnic foarte strict, inclusiv alimentar, in cadrul caruia tre sa manance zilnic o substantza de curatzare a colonului si in paralel sa faca exercitzii de regasire de sine si starpit energii negative. Pana la urma fiecare dintre ei reusheshte sa isi kce energiile negative sub forma unui animalutz pe care trebuie sa il tzina pe langa casa si sa-l confrunte pe masura ce creshte mare. Animalutzele astea devin personalizari ale diverse angoase care ii macina pe protagonisti - mai un divortz, mai un proiect ratat etc.

Coordonatoarea taberei de detoxifiere e nimeni alta decat Anjelica Houston pe care n-am mai vazut-o de foarte mult. Filmul e amuzant, dar nu extrapoleaza poanta si lasa cu impresia ca se puteau face mult mai multe din ideea asta. A mai fost si acu catziva ani o comedie horror vag similara - Bad Milo, produs de fratzii Duplass. Parca ala a fost ceva mai amuzant, dar nici asta nu e rau, in plus e foarte relevant pentru vremurile post-medicinale si neo-mistice pe care le traim.

**************************************************************

Swiss Army Man

(regizat de Daniels, cuplu de publicitari weird nominalizatzi Grammy pt niste videoclipuri)

Daniel Radcliffe e FOARTE hotarat sa se disocieze cu orice pretz de rolul lui Harry Potter, asa ca pe an ce trece preia roluri tot mai bizare. Practic omul incearca ce a facut (chiar mai brutal) si Hanna Montana, doar ca o face in moduri mai amuzante si mai relevante artistic. Adica incearca sa ne demonstreze si altceva decat ca a ajuns la varsta la care are voie sa faca sex.

De exemplu aici el joaca rolul unui cadavru flatulent adus de ape pe plaja unei insule pustii. Al doilea personaj al filmului (Paul Dano, cunoscut la noi pentru ca a interactzionat cu Mada Ghenea in Youth) e un naufragiat pe acea insula care gaseste cadavrul lui Harry Potter si face din el un semi-prieten imaginar - in sensul ca nu e imaginar, dar e prea mort sa poata fi considerat prieten. Duma e cat de cat ok dar nu rezista la dimensiunile unui lung metraj, iar de la o vreme filmul incearca sa devina weird cu orice pretz transformandu-se intr-un fel de videoclip cu foarte multa muzica, batand pasul pe loc pentru a sugera ca protagonistul a luat-o complet razna. Necazu e ca si spectatoru risca sa o ia razna, iar abuzul de fart-jokes ocazionate de faptul ca cadavrul lui Harry Potter se mai partzaie va fugari publicul mai sensibil, fara sa adauge ceva povestii.

Cineva aici a vrut foarte tare sa faca un film original si s-a facut oarecare valva pe seama bizareriei sale cu ocazia castigarii premiului pentru regie la Festivalul Sundance. Filmul a fost zilele astea si la Festivalul Comedy Cluj.

Regia apartzine unui cuplu de publicitari si regizori de videoclipuri care semneaza cu numele Daniels - e suficienta creativitate aici sa dovedeasca asta, dar si suficient balast incat sa demonstreze ca oamenii abia invatza cum trebuie facut un lung-metraj cand singura idee pe care o ai e o poanta.

**********************************************************

Yoga Hosers

(regizat de Kevin Smith, cunoscut la noi drept Silent Bob)

Kevin Smith era un fel de idol al tinerilor cool din anii 90 - facea filme ironice si pline de referintze pop cu mult inainte ca acestea sa devina o norma, in vremuri in care doar catziva aleshi ii intzelegeam poantele. Apoi a inceput sa faca filme pe care sa le poata pricepe tot cocalarul (seria Jay and Silent Bob) si m-am dezis de el o vreme, pana a anuntzat ca se apuca de filme horror (superbul Red State, poate l-atzi vazut la prima editzie a festivalului Luna Plina).

La momentul actual Smith se afla intr-un punct in care incearca sa combine toate lucrurile pe care le-a facut in viatza asta - horror, comedie pentru cocalari, comedie smart pentru hipsteri. Cu acest film ne aflam la mijlocul unei trilogii incepute acu 2 ani cu Tusk - filmul acela cu morsa, cu multe glume despre canadieni, cu Haley Joel Osment scos din uitare, cu un Johnny Depp maimutzarindu-se intr-un rol extrem de silly si cu fiica lui Johnny Depp (din casnicia cu Vanessa Paradis). Tusk era un film-bashcalie, dar se tzinea bine, ceea nu se poate zice despre Yoga Hosers care e si mai silly, si mai incoerent, iar horror nu mai e aproape deloc.

Doua adolescente vanzatoare la un non-stop  (aia mai dragutza e fiica lui Johnny Depp) se confrunta cu o invazie de crenvushti nazisti (purtand fatza lui Hitler), nascutzi dintr-un experiment al unui mad scientist nazist criogenizat in Canada. Johnny Depp revine in acelashi rol al detectivului particular mustacios cu accent ridicol, iar fiica-sa preia rolul principal in acest film (toata trilogia asta pare de fapt un vehicul pentru lansarea carierei fetei).

Spiritul filmului e aproape de comediile horror ale anilor 80, gen Gremlins. Nu mi-a placut, dar am zis ca nu-l incadrez la filme proaste pt ca e inca de pe afish anuntzat drept un film pt copii.

**********************************************************

I Am Not a Serial Killer

(regizat de Billy O'Brien, n-am auzit de el)

Ecranizare interesanta dupa primul dintr-un ciclu de 6 romane SF de tip "young adult" ale unui anume Dan Wells de care eu unul n-am auzit. Faptul ca n-am auzit de el pare sa fie totusi problema mea si nu a lui, care e un mare succes recent al SF-ului ushurel pe la ei (nu doar cu acest ciclu de romane, anul trecut a avut chiar o nominalizare Hugo). Ma astept cat de curand sa avem si traduceri in romaneshte, aviz distinselor doamne de la editura Nemira.

Revenind la film, e un fel de emo teenage drama cu un twist SF. Segmentul asta literar pe care americanii il numesc "young adult" e destul de neintzeleasa la noi. Nicolae Manolescu a fost printre putzinii care a incercat sa il defineasca dar a facut-o pe stil romanesc, din topor, bagand acolo tot ce tzine de SF, policier, horror etc. adica cam tot ce nu citea el, care probabil nu se mai simtzea tanar. Ca sa clarific putzin termenul, e genul ala de literatura pe care o cumperi copiilor si intr-o zi te trezesti ca o citesti si tu si pe alocuri chiar itzi place, mai ales ca se citeste usor. Adesea romanele young adult au ca personaj principal copii ori adolescentzi, insa nici scriitura si nici temele nu sunt limitate la ceea ce numim "carte pentru copii" - Harry Potter, Hunger Games, Jocul lui Ender creca ar fi niste mostre elocvente.

Avem si aici un protagonist adolescent (jucat de baietzelu din Where the Wild Things Are) care e diagnosticat de apropiatzi ca fiind sociopat / incapabil de empatie. O parte din vina o are maica-sa, care lucreaza la o morga si de mic copil l-a tot luat cu ea la serviciu sa spele mortzi. Mai au ei si un vecin jucat de mosh Christopher Lloyd, care e pe moarte si are propria parere despre empatie si umanitate. In orashelul respectiv incep sa se intample tot felu de crime horror care cumva ii implica si pe fecior si pe batran, obligandu-i sa-si reevalueze notziunile despre valoarea vietzii.

Brambura 2016: Festivalul de film Slashfilm (I) - filme nasoale

Nu, nu m-am dus la Festivalul Comedy Cluj, ultima data cand am fost n-am ras la niciun film din program. Sigur, e mult de atunci si festivalul a crescut enorm. Totusi am preferat ca ultima oprire festivaliera pe anul acesta sa o fac la Festivalul horror Slashfilm, despre care am tot scris aici incepand de la editzia 2012.

Comparativ cu Luna Plina de la Biertan, asta e festival de orash, tzinut intr-un mic cinema cochet si condimentat cu tot felu de evenimente auxiliare - partyuri, concerte, panel-uri de discutzii si QnA, zombie walk etc. Cam asa ceva banuiesc ca se incearca si cu Festivalul Dracula Film de la Brasov, dar ala e foarte prost programat pentru jobul meu si n-am reusit sa ajung niciodata (am auzit insa ca creshte de la an la an si ca e fun).

O treaba care nu-mi chiar place la Slashfilm, si care-l diferentziaza fatza de alte festivaluri de film horror, e tendintza puternica inspre parodie si trash cinema (n-am ceva impotriva acestor aspecte, dar cu un anumit dozaj). Anul acesta comedia a dominat covarshitor, pana la punctul la care cu greu reusesc sa imi amintesc un titlu care sa se mai poata incadra intr-un horror cu intentzii si estetica traditzionala. Ma rog, umorul a fost mereu o cale de popularizare a genurilor de nisha, fie ca e vorba de policier, porn sau SF - vezi si cazul recent al debutului lui Eftimie de la Times New Roman la Editura Nemira cu un roman-bashcalie care probabil va fi vandut drept SF umoristic; sper sa aiba mai mult SF (ori macar pulp fiction) decat Jurnalul lui Tetelu sau incercarile similare ale lui Mitosh Micleushanu. E si ceva scandal pe tema asta prin fandomul SF.

Revenind la Slashfilm, avem de a face ashadar cu un festival hipsteresc in care ironia si mishtocareala au prioritate in fatza esteticii (ma rog, nici nu se exclud). In fine, sa zic cateva vorbe despre filmele vazute anul asta in programul Slashfilm, deocamdata despre cele nashpa:

The Greasy Strangler

(regizat de Jim Hosking, debutant dorind cu orice pretz sa nu fie uitat si iertat)

Promovat drept o "comedie sexy" de catre regizor, filmul asta e in mod universal evaluat drept cel mai oribil si mai scarbos film al anului si posibil al ultimului deceniu. E la fel de sexy ca putzele desenate cu grafitti spray prin pasajele din Bucuresti, si doar putzin mai amuzant.

Faptul ca il includ aici in categoria filmelor nashpa ar putea descuraja vizionarea lui si, intr-un fel, celor care le doresc binele le-as recomanda sa-l evite. Insa nu doresc binele la multa lume si as vrea sa mai fie si altzii expusi la ce mi s-a-ntamplat mie. Am iesit din cinema cu un puternic sentiment ca mi-e uns parul, m-am spalat de 10 ori pe cap a doua zi si am aruncat din frigider orice semana cu unt, untura, ulei, mezeluri.

As vrea sa-l mai vada cineva ca sa am cu cine povesti despre el, insa ma impiedica o minima decentza umana sa il incadrez in categoria filmelor musai de vazut. Ocazional am facut asta cu filme oribile din categoria "so bad it's good" (si mare parte a presei o face deja cu filmul asta), insa filmele oribile pe care le recomand calduros au ceva nobil in ele care merita pus in discutzie - ma gandesc la filmele lui Bruce la Bruce, Lloyd Kaufman (Toxic Avenger) ori trilogia Human Centipede. De exemplu, uneori organizez de Craciun sau de Pasti vizionari de filme din astea cu musafiri unsuspecting, doar ca sa le stric sarbatorile si sa le testez tolerantza culturala (dar si ca sa provoc un subiect de dezbatere). Aici insa ceva merge prea departe, ceva nu-mi da pace, ceva mi-a atins o coarda sensibila. Un psihanalist ar putea sa faca trimitere la copilaria in care mancam paine unsa cu untura si cine stie ce incident pe care nu mi-l mai amintesc legat de asta.

Nu stiu ce m-a deranjat cel mai tare la filmul asta. O fi de vina soundtrackul incredibil de iritant care itzi tulbura somnul cateva noptzi dupa ce ai vazut filmul. O fi personajul asta care umbla acoperit in untura din cap pana in picioare si strange oameni de gat pana le sar ochii din cap. O fi scenariul, cu replici extraordinar de enervante, degenerand uneori in scandari lipsite de sens (Hootie Tootie Disco Cutie!, racnesc unii cateva minute la rand). Or fi actorii oribili si diformi, ori triunghiul amoros dintre un mosh cu putza mare, fiul sau cu putza mica si iubita obeza pe care acestia o impart intre ei. O fi nuditatea frontala si fart jokeurile nozocomiale care te fac sa te simtzi bolnav cand ai iesit de la cinema.

Hipsterii mai anarhisti in spirit, cei care fac lucruri scarboase in mod ostentativ ca sa fie bagatzi in seama, il vor adora. Stiu un hipster cu mustatzi de mushketar care si-a cumparat o data o capra si a botezat-o Divine, ca referintza la personajul lui John Waters, iar de atunci spune asta la toata lumea cu care se intalneste ca sa faca un statement cultural. Cam ala e genul de oameni care vor recomanda calduros acest film. Paradoxal, aceiasi oameni nu s-ar uita la Human Centipede nici sub tortura, deci nu prea intzeleg exact cum se produce discernamantul la hipsteri. E posibil sa aia legatura cu validarea pop a lui John Waters, ori a comediilor scarboase britanice de care filmul asta aduce aminte pe alocuri - Little Britain, League of Gentlemen etc. Dar alea-s funny in timp ce Greasy Strangler.... poate si asta e funny, asa ca sa-l vedetzi totusi, chiar daca il las aici, in categoria filmelor nashpa.

Dar sa nu ducetzi fete la el, ca o sa vi se dea instantaneu papucii. Exista totusi o noima in modul in care e oranduita societatea asta.

********************************************

She's Allergic to Cats

(regizat de Michael Reich, debutant, hipster)

Alt film hiper-hipsteresc cu ambitzii similare celui de deasupra, dar cu impact mult mai slab, foarte plicticos si instantaneu uitabil. Totul e filmat retro-cool pe VHS cu muzica din aia vaporware de sintetizator optzecist, asa ca se vede si se aude ca dracu. Exista si o suspiciune puternica ca regizorul si totzi actorii din film erau cam fumatzi pe durata filmarilor si au vrut sa faca un film in care sa se vada cum o ard ei cool si ironic, un fel de exercitziu de masturbare cinematografica in grup restrans. Adesea pe durata filmului itzi vine sa strigi regizorului Go get a fukking job!, dar te opresti cand realizezi ca nu are cum sa te auda.

Protagonistul e un frizer de caini indragostit de filme pulp clasice, in special de Carrie dupa Stephen King, ceea ce ocazioneaza o gramada de referintze culturale, care erau cool pe vremea cand le facea Tarantino dar le percep ca tot mai iritante de cand abuzeaza hipsterii de ele. Povestea filmului se poate reduce la urmatoarele: eroul afla ca are shobolani prin casa, isi ia niste mâtze sa se ocupe de problema shobolanilor insa iubita lui face shoc anafilactic din pricina alergiei la mâtze. Iubita e Sonja Kinski, nepoata lui Klaus Kinski, probabil la randul ei o hipsteritza castigand o pita de pe urma faimei lui bunu-sau.

Mare parte din film e umplut cu scene onirice, remixuri video facute pe calculator in timp ce regizorul mai tragea cate un joint si se mai distra singur de cate o idee pe care a avut-o. Exista un puternic sentiment de improvizatzie, de treaba facuta din mers, fara scenariu si fara planificare. Oamenii care fac genu asta de filme trebuie opritzi cu orice pretz si trimisi sa-si castige painea cu munca cinstita.

*****************************************

Deep in the Wood

(regizat de Stefano Lodovichi, italian)

La extrema opusa a filmelor sus-pomenite se afla horrorul cuminte, creshtinesc, banal si lipsit de orice ambitzii, facut ca sa bifeze ceva examen la o scoala de film. Exista un curent numit "horror crestin" (mai mult in literatura decat in cinema), care-s un fel de thrillere moraliste cu o poveste anosta si suspans lipsit de intensitate ori surprize care conduc la o invatzatura de minte creshtineasca. Cam in categoria asta s-ar incadra si acest film italian.

In zona Alpilor, in seara de Mosh Nicolae mosul nu vine singur cu cadourile, ci e adesea insotzit de unul sau mai multzi Krampushi, niste indivizi purtand mashti oribile cu coarne si clopotzei care fac un zgomot infernal sa sperie copiii neascultatori. Datina e foarte populara la austrieci sau in nordul Italiei, unde copiii mici sunt educatzi printr-o combinatzie de pedeapsa si recompensa - Mosh Nicolae vine cu recompensa, iar Krampushii vin cu amenintzarile (la noi Krampushii au fost substituitzi cu nuiaua moshului si si-au pierdut functzia de traumatizare, de aia si poporul roman a ramas putzin in urma).

Filmul incepe cu un copilash de asta care se sperie de Krampushi, fuge in padure si dispare. Familia lui il da drept mort si incearca sa-si duca vietzile mai departe. Catziva ani mai tarziu, in padure e gasit un copil care pare sa fie de varsta lui, dar nitzel mai crescut si aproximativ asemanator la fatza. Toata lumea e convinsa ca e acelashi copil si se bucura ca a fost recuperat, mai putzin maica-sa care suspecteaza ca fiul ei a fost rapit de niste Krampushi adevaratzi si trimis inapoi sa ii faca ceva rau. N-ar fi chiar un film prost, totul arata competent, insa e extrem de simplist si banal.

P.S. Mult mai interesant decat filmul a fost un mini-documentar prezentat inainte de film, despre datina Krampushilor si despre nishte tzarani care din tata-n fiu au ramas cu obiceiul de a se imbraca in Krampushi si a speria copii, fiind platitzi de parintzii care vor sa instaureze in odraslele lor o educatzie bazata pe frica si invinovatzire.