Spiritul lui Will Eisner, Darwyn Cooke si Frank Miller

The Spirit
(2 volume)

de Darwyn Cooke

Mi-a luat un pic sa destzelenesc misterul The Spirit.

Am auzit prima data de el acu vro doi ani cand Frank Miller anuntza ca va transpune cele invatzate in timpul filmarilor la Sin City intr-un film regizat de data asta de el insusi, in stilul consacrat noir cu pete de culoare, cu actori ca Scarlett Johansson scumpa de ea si Samuel Jackson, actor ideal pentru roluri de negri. Filmul cu pricina se numeste The Spirit si a fost lansat la Craciunu din 2008. Problema e ca de data asta Frank Miller ecranizeaza o opera care nu ii apartzine, creatorul original al lui The Spirit fiind monstrul sacru Will Eisner, evreul care a inventat conceptul si formatul graphic novel.

De la numele lui Will Eisner se trag Premiile Eisner (Oscarurile pentru benzi desenate) si a fost primul american cu 2 Mari Premii la Angouleme (Cannes-ul pentru benzi desenate). Eisner si-a dat duhul destul de recent dar cariera lui acopera cam toata istoria benzii desenate moderne, incepand cu perioada interbelica si pana in 2005 cand a publicat ultimul volum. In the meanwhile, e unul din oamenii care au muncit cel mai mult in ridicarea benzii desenate la rangul de forma de arta, dedicandu-si o buna parte a carierei unui curs universitar de BD la School of Visual Arts din New York, concept de natura extraterestra in mediile universitare romanesti.

Al treilea nume legat de The Spirit e Darwyn Cooke, tanara sperantza a benzii desenate retromoderne, care dupa ce a fost uns tocmai cu premiul Eisner acu 2 ani pentru o foarte simpatica si rezonanta prelucrare a povestilor interbelice cu supereroi, a intrat in atentzia marilor corporatzii si a fost insarcinat de DC Comics sa reinventeze eroul creat de Will Eisner in asteptarea ecranizarii lui Frank Miller. Deci cum ar veni, cele doua volume de care discutam aici sunt tributul lui Darwyn Cooke adus legendarului Will Eisner in asteptarea succesul de box office (care n-a fost sa fie) al ecranizarii lui Frank Miller.

Daca in muzica si literatura operele tribut duc de regula la rezultate jenante care stau umil in umbra operei originale, in banda desenata (si in film) se intampla des sa fie chiar pe dos (sunt suficientzi artisti pe care doar trecerea timpului i-a transformat in legende). N-as putea sa bag mana in foc asupra relatziei dintre Spiritul lui Eisner, al lui Cooke si al lui Miller, dar in clipa asta imi vine sa pariez pe Cooke.

Am parcurs cateva povesti Spirit ale anilor 40 (DC Comics a editat niste volume de arhiva cu opera lui Will Eisner) si, dincolo de faptul ca inovau tehnicile grafice din banda desenata a vremii erau totusi niste povesti simplutze destinate publicarii in ziar pe un numar mic de pagini. Cooke reuseste sa-l actualizeze pe The Spirit fara a-l reinventa. Chiar daca se simte un pic de sponsorizare Apple (referintze la Iphone, Mac etc.), gadgeturile de secol 21 nu sunt invazive, sunt acolo doar sa creeze un cadru de actualitate, caci personajele si tipicul aventurilor au ramas neintinate. Ba mai mult, actualitatea indusa de Darwyn Cooke e atat de subtila incat nici macar nu pare deplasat cand apar personaje gay (atat popo cat si lesbo) si chiar un pic de sex (decent, desenat undeva in umbra unor monologuri ale eroului). Si peste toate astea mai vine un strat de umor retzinut, dar de calitate.

E clar ca unul din principalele obiective ale lui Cooke a fost sa familiarizeze cititorii cu personajele clasice din The Spirit si face o treaba excelenta in a ne lamuri cine sunt aia buni, cine sunt aia rai iar o buna parte e dedicata chiar originilor eroului. The Spirit e o combinatzie intre Humphrey Bogart si Zorro, un fost detectiv afemeiat care, fiind crezut mort, a fost ingropat intr-o cripta unde si-a revenit in simtziri, apoi si-a amenajat cripta cumparand televizor, saltea, noptiera si frigider, tot ce trebe la casa omului. Din umbra criptei si din spatele unei masti ridicole si inutile, The Spirit vine mereu in ajutorul socrului sau, inspector de politzie, care ii protejeaza anonimatul.

Nu stiu daca asta a fost tonul propus de Will Eisner, dar in varianta lui Cooke e misto relatzia eroului cu femeile. De fapt eroul nu prea e erou, in majoritatea povestilor o femeie apare de undeva sa-i salveze pielea. Tot femeile sunt si alea rele, desi nu-s rele de tot ci mai degraba inraite de viatza, caci The Spirit reuseste mai mereu sa le atinga coarda sensibila si sa le smulga o lacrima sau un mozol. Vaduve negre, agente CIA, mame posesive etc.

Cea mai mare parte din povesti sunt mistere cu crime si umor (un pic de Chandler, un pic de Midsummer Murders si un pic de Sin City) dar ocazional apar si elemente supranaturale cum ar fi conflictul cu Alvaro Mortez, nemesisul care a avut o soarta similara cu The Spirit (adica paralizie vecina cu moartea) dar la inviere, in loc sa-si cumpere televizor si sa desfaca o bere a devenit zombie.

Am fost surprins sa remarc o serie de asemanari cu Batman; in final banuiala mi-a fost confirmata de una din povesti, in care The Spirit se intalneste cu Batman la o conferintza privind lupta impotriva criminalitatzii, iar relatzia dintre ei e perfect simetrica: socrul lui The Spirit e fost coleg de scoala cu inspectoru Gordon, Catwoman se da la The Spirit in timp ce dusmanca de moarte a lui Spirit se da la Batman, iar Joker si Octopus (inamicul lui Spirit, jucat de Samuel Jackson in film) planifica un atentat cu bomba la conferintza de care pomeneam.

In contextul aparitiei filmului, cele 2 volume The Spirit au fost publicate in editii hardcover si promovate ca eveniment. Probabil din pricina insuccesului filmului promovarea francizei se va mai inmuia. Darwyn Cooke a parasit deja seria, care de la volumul 3 incolo va fi preluata de Sergio Aragones, un tip la vro 70 de ani, un soi de legenda a benzii desenate spaniole.

- plusuri: Darwyn Cooke e un profesionist desavarsit, reuseste sa povesteasca mult in pagini putzine, iar personajele sale capata rapid identitate prin cateva trucuri profi (cate un flashback, un dialog sau monolog sugestiv cu referintze la trecut); seria e o resuscitare reusita a unui erou longeviv (creat cam odata cu Batman) dar destul de arid de felul lui, iar Cooke reuseste sa-l faca simpatic cu ajutorul umorului;
- minusuri: povestile se straduie prea mult sa recapituleze istoria The Spirit si nu apuca sa se inchege intr-un fir narativ solid
- recomandare: fanilor Batman, Zorro, Humphrey Bogart

Scriitori de pus pe rana

Kim Newman

Kim Newman e descoperirea anului pentru mine. O data la 2-3 ani descopar cate un scriitor din asta care imi da peste cap sistemul de valori, sau mi-l confirma. In ultimii 10 ani, astia au fost Terry Pratchett, Joe Lansdale, Jose Saramago, Gene Wolfe, Dan Simmons. Inainte de ei, in fragezimea dezvoltarii cerebrale, am fost marcat de Philip Dick, George Martin, Greg Egan, Stephen King iar anul asta vedeta va fi Kim Newman.

Daca Newman nu ar fi autor pulp, scriitura lui ar fi suficienta sa strice pe veci relatziile romano-britanice, si ar duce poate chiar la un razboi intre cele doua natzii, ori macar la o expulzare a imigrantzilor. Trei sferturi din cariera lui Newman e dedicata facutului de misto la adresa poporului roman. Din fericire treaba nu se reduce la mistouri, dumisale fiind apreciat in ultimii 15 ani cu 10 nominalizari World Fantasy, cam tot atatea pe la British Fantasy si Bram Stoker si cateva victorii la International Horror Guild.

Actualmente, Newman e recenzor de film si muzica rock la cateva publicatii prestigioase englezesti (si la Rotten Tomatoes). In tineretze, a debutat in colaborare cu amicul sau Neil Gaiman cu un volum de critica, directzie pe care avea sa mai insiste cu multipremiatele Nightmare Movies (istoria recenta a filmului horror) si 100 Best Horror Books (un compendium cu recenzii la cele mai importante 100 de cartzi horror). Pentru bani, se mai ocupa cu scrisul de romane tie-in si spin-offuri pentru seriile Doctor Who si Warhammer.

Oricum, ce ma intereseaza pe mine sunt lucrarile sale de capatai, din pacate foarte dificil de procurat, majoritatea publicate la small-pressuri falimentate.

Intreaga cariera a lui Newman graviteaza in jurul a doi eroi: Dracula si Sherlock Holmes.

Pe marginea lui Dracula, avem o superba trilogie de romane aflate la mare pretz:

• Anno Dracula (nominalizat World Fantasy, Stoker, Locus si castigator IHG prin 1993), traficata in editzie hardcover si fara autograf pe la 100 de dolari; romanul initziaza o serie de istorii alternative legate intre ele, care porneste de la premisa ca Dracula nu a fost omorat in Anglia, ci a reusit sa avanseze social pana la a se casatori cu Regina Angliei; urmeaza o parte rastalmacita din istoria Angliei, sub regimul Dracula, in care vampirii intra in legalitate iar Jack Spintecatorul e un partizan care mutileaza vampiroaice prostituate si e investigat de Scotland Yard si Sherlock Holmes. Newman e un adept al "intertextualitatzii" (foloseste la greu personaje si referintze din lucrari literare celebre, aplicandu-le pe o schema de istorie alternativa), asa ca in romanele sale ne intalnim cu personaje imprumutate de la Oscar Wilde, Dickens, Kipling, Stephen King, Virginia Woolf, Dumas, Anne Rice, Dickens si cu echipa din filmul cu vampiri al lui Polanski. Aprecierile romanului nu se limiteaza doar la nishe, reusind sa capteze atentzia publicatziilor literare mainstream mai destupate la minte, care recomanda lucrarea ca "satira politica".
• Bloody Red Baron (nominalizat Locus si Sidewise - premiul pt istorii alternative), sequel despre Razboaiele Mondiale, in care Anglia lui Dracula se lupta cu Germania care foloseste vampiri pe post de pilotzi. Experimentele naziste cu vampiri sunt conduse de Doctorul Caligari, care il creeaza pe celebrul pilot Baronul Roshu si il angajeaza pe Edgar Poe (la randul sau vampir) sa-i scrie biografia. Alte personaje care apar prin roman in combinatzii si permutari savuroase sunt Lady Chatterley (a lui DH Lawrence), Soldatul Svejk, Marele Gatsby, Pinhead din Hellraiser si West din Reanimator.
• Anno Dracula 1959 (nominalizat Locus, subintitulat Dracula Cha Cha Cha sau Judgment of Tears, in functzie de editzie) - finalul trilogiei, in care Dracula abdica de la tronul Angliei si se duce la Roma unde se indragosteste de o moldoveanca care-l lamureste sa se intoarca acasa cu banii facutzi in Anglia. Romanul e o pastisha a filmului La Dolce Vita.
  

Trilogia e menita sa se incheie cu un al 4-lea volum, intitulat Johnny Alucard, din care Kim Newman a publicat deja cateva capitole sub forma de nuvele interconectate, ce pot fi citite in diverse antologii si chiar on-line. Nuvelele se intampla in anii 70-80 si se invart in jurul unui tzigan vampir pe nume Popescu Ion care reuseste sa emigreze in SUA ascuns in bagajele lui Coppola (in timpul filmarilor la Dracula), sa-i cunoasca pe Andy Warhol si pe membri Sex Pistols si sa organizeze comploturi politice finalizate cu Revolutzia din 89. Am impresia ca personajul e inspirat de Ratziu sau Brucan sau careva din astia. Capitolele publicate deja ca nuvele sunt:

• Coppola's Dracula (nominalizata World Fantasy, Locus, Stoker, castigatoare IHG, poate fi citita on-line AICI!!!!!!!). Pentru a savura complet minunata poveste, e necesara o oarecare familiaritate cu filmele lui Coppola, in special Apocalypse Now, Dracula si Godfather. Se petrece in aceeasi realitate alternativa creata de cele 3 romane, si e despre Coppola care vine in anii 70 in Bistritza sa filmeze Dracula cu Marlon Brando in rolul titular si Robert Duvall in rolul lui Van Helsing. Vampirul Ion Popescu vine la Coppola si se plange ca e persecutat de Securitate, iar Coppola ii promite sa-l duca in SUA in schimbul serviciilor de translator in tratativele cu localnicii, tziganul fiind singurul din echipa de filmare care vorbea si engleza si maghiara si tziganeste.
• Andy Warhol's Dracula (nominalizata Locus si IHG), nuvela publicata in editzie de lux la P.S., poate fi citita la pretz mai convenabil in antologia Foursight sau in paperbackul Binary. E despre acelasi Ion Popescu care, ajuns in SUA, devine traficant de droguri si se invarte in medii liberale, cunoscandu-i pe Andy Warhol si pe membrii Sex Pistols.
• Anno Dracula 1977: Castle in the desert, e ceva cu Phil Marlowe (eroul lui Chandler) si vampiri (poate fi citita on-line)
• Anno Dracula 1980, e despre imigrantzi romani vampiri care sechestreaza Ambasada Romaniei de la Londra. Are genialul subtitlu Who dares, wins (poate fi citita on-line).
• Anno Dracula 1981: The Other Side of Midnight, e despre Orson Welles care primeste bani dintr-o sursa misterioasa sa refaca filmul Dracula, facut de Coppola cu ceva ani inainte.

Au fost deja achizitionate drepturile pentru ecranizarea primului volum din serie, legat de care s-au sugerat nume ca Harvey Keitel in rolul lui Dracula si Helena Bonham Carter.

In sfarsit, alta lucrare esentziala a lui Newman e trilogia de volume de proza scurta despre clubul Diogenes (o societate secreta de detectivi particulari/agentzi secretzi, creata de Conan Doyle, din care facea parte si Sherlock Holmes). Au aparut pana acum:
- The Man from the Diogenes Club (vro 3 nominalizari World Fantasy, ca volum si prin cateva povestiri)
- The Secret Files of the Diogenes Club (2 nominalizari World Fantasy anul trecut)
- volumul 3 e prefigurat pt la anul.
Povestile din seria Diogenes sunt destul de conectate intre ele, dar nu suficient cat sa poata fi considerate partzi ale unui roman. Personajele comune sunt agentzi ai clubului Diogenes care investigheaza cazuri dubioase si amenintzari la adresa Angliei. Pe alocuri, povestile Diogenes se intersecteaza cu evenimentele din universul Anno Dracula. Una din cele mai apreciate povesti ale seriei Diogenes, Soho Golem (nominalizata World Fantasy), poate fi citita on-line.

Deci mai lasatzi-le pe Anne Rice, Laurell Hamilton si pe Stephanie Meyer. This is the real shit cand vine vorba de vampiri.

Vive la France

Universul Airtight Garage:
Moebius 0 - The Horny Goof
Moebius 3 - The Airtight Garage
The Man from Ciguri
The Elsewhere Prince
The Onyx Overlord
de Moebius

Se zice ca Airtight Garage e cea mai importanta lucrare de unic autor a industriei BD francofone, dupa TinTin. Treaba asta se spune si despre cealalta lucrare pe care am recenzat-o de la Moebius, Arzach, dar cu aia ne-am lamurit.

Romanul a fost publicat in Moebius 3, al treilea volum din colectzia de opere aproape complete semnate de Moebius si publicate de Marvel la finele anilor 80. Totusi, se pare ca laudele criticii l-au facut pe autor sa acorde o atentzie deosebita subiectului si personajelor, incat in jurul acestui volum graviteaza o serie de povesti cu personaje sau idei comune (de la spin-offuri la simple referintze), care laolalta alcatuiesc asa-numitul univers Airtight Garage, sau, daca vrem sa fim mai afectivi, Universul Moebius.

Treaba asta cu universurile e specifica SF-ului traditzional, atat in literatura cat si in film - Dune, Fundatzia, Star Wars, Doctor Who s-au cladit pe ideea reciclarii si expandarii continue a cadrului larg in care se desfasoara actziunea. Industria benzilor desenate la randul sau mulge o groaza de bani din ideea asta, incat putem vorbi la momentul actual de universul Marvel sau universul DC Comics, in care personaje ca Batman sau Superman interactzioneaza, colaboreaza, intra in conflicte si se angajeaza in evenimente carora li s-a asigurat o continuitate consistenta pe parcursul a catorva zeci de ani de publicare, incat orice nou autor angajat sa scrie pentru seriile respective e obligat contractual sa sufere o documentare anevoioasa pentru a nu crea linii narative sau dialoguri care afecteaza continuitatea universului respectiv.

Cu Airtight Garage, Moebius se supune si el tentatziei de a crea o astfel de continuitate expandata prin spin-off-uri, dar nu se intinde prea mult, cele 5 "romane grafice" care contureaza universul abia aduna laolalta vreo 500 de pagini. Oricum, intentzia lui Moebius de a crea un astfel de univers e mai degraba determinata de radacinile sale in SF-ul traditzional decat de modelul Marvel. Si mai e o smecherie: continuitatea universului Moebius e improvizata si bazata pe realitatzi virtuale, astfel incat autorul si-a facut obiceiul prost de a scrie povesti fara legatura intre ele despre care sustzine apoi ca se petrec in vreo realitate virtuala creata pe premisele romanului central, Airtight Garage. Si uite asa, mai in gluma mai in serios, cea mai mare parte din opera lui Moebius graviteaza in jurul acestui volum, intr-o maniera similara cu cea in care opera lui Stephen King graviteaza in jurul realitatzilor alternative improvizate din mers in Dark Tower.

Asadar, teoretic avem de a face o capodopera si nu am gasit recenzie care sa aprecieze Airtight Garage sub 5 stele. Sa v-o spun pe aia dreapta, eu n-am priceput mai nimic din cartea asta. Cred ca nici Moebius, care marturiseste in prefatza ca prima jumatate din carte a fost alcatuita din fragmente de 2-3 pagini fara nici o legatura intre ele. Si ca Le Garage Hermetic trebuia sa fie titlul unei rubrici dintr-o revista, alocata lui Moebius pentru schitze BD scurte. Spre sfarsit, autorul face pe dracu in 4 sa creeze impresia de consistentza dar cine sa plange ca lui King nu i-a iesit asta in Dark Tower o sa strige la ceruri citind Airtight Garage.

De fapt cel mai suparator lucru la povestea asta e ca foloseste personaje care nu-s introduse nicicand si lasa in aer fire narative pentru dezvoltare ulterioara care nu mai are loc. Unii zic ca e dovada de postmodernism, eu zic ca e nepriceperea lui Moebius de a-si foiletoniza materialul. Banuiala mea e confirmata si de faptul ca in postfatza volumului suntem avertizatzi sa nu ne ingrijoram legat de nu stiu ce personaj lasat in aer, caci rolul acestuia in poveste va fi lamurit intr-un spin-off aflat in lucru (pe care Moebius nu l-a mai publicat nici pana in ziua de azi).

Tre sa recunosc ca nu ma omor dupa genul asta de pacaleli, in care autorul lasa impresia ca isi bate joc de cititor, iar cititorul nu se plange de teama sa nu fie acuzat ca nu l-a dus mintea destul. Mai merge treaba cand vorbim de simboluri, metafore, poante si referintze ascunse, dar Airtight Garage se apropie cel mai mult de teatru absurd pe teme space opera cu personaje bagate si scoase aleator.

O fi fost o chestie originala la momentul potrivit si cu sigurantza era o palma intelectuala la adresa benzii desenate naive a anilor 70, dar a fost si o palma pe care Moebius si-a tras-o siesi, incat a fost nevoit sa mai scrie cateva povesti auxiliare care sa dea un dram de noima povestii centrale (cele enumerate in titlul acestui articol si care contureaza cat de cat universul Airtight Garage). Alte elemente pe seama carora poate fi pus succesul de critica a volumului ar fi aluziile sexuale mai rar intalnite la vremea aia in benzi desenate si folosirea personajului Jerry Cornelius, creat de Michael Moorcock si imprumutat ca material "open source" de numerosi autori SF.

Eroul din Airtight Garage e Maiorul Grubert, un soldat francez care traieste pe nava spatziala Ciguri si are in proprietate o sfera ermetica, "garajul", in care poate genera realitatzi artificiale ale caror locatari il vad ca pe un semizeu. Niste indivizi lacomi vor sa-l uzurpe Maiorul Grubert de pe pozitzia de semizeu al garajului. Printre astia se numara si personajul imprumutat de la Moorcock, care vine sa se razbune pentru o chestie din trecut care ramane neexplicata. Daca vi se pare totul clar, aflatzi ca toata claritatea asta e de fapt spoilerul romanului. Cu alte cuvinte, e un roman din care nu pricepi nimic apoi, pe post de punct culminant, tzi se ofera niste indicii despre subiectul general al povestii. Fiind alcatuit din povesti de 2-4 pagini cusute laolalta sub pretextul realitatzilor virtuale, e o naratziune extrem de fragmentata cu personaje goale care migreaza intre realitatzi paralele fara o miza precisa.

Noroc cu spin-offurile care-s ceva mai coerente:

• Volumul The Man from Ciguri e o continuare imediata a volumului Airtight Garage, publicata la Dark Horse catziva ani mai tarziu. Incepe cu o prefatza in care editorul, cu binecuvantarea autorului, ne povesteste ce a intzeles el din Airtight Garage si ne promite ca o sa intzelegem si mai mult din The Man of Ciguri, ceea ce imi confirma banuiala ca Moebius s-a luptat destul de mult sa imprime coerentza in bestia careia i-a dat drumul cam pripit. Povestea incepe cu pomenitul Maior Grubert care ajunge in realitatea noastra (numita Randomearth) ca sa scape de asasinii care l-au fugarit in volumul anterior. Aici gaseste intr-o librarie banda desenata Airtight Garage si citeste din ea toate chestiile care i s-au intamplat, tragand ironic concluzia ca realitatea e ca un sarpe care isi mananca propria coada.
• Volumul Moebius 0 - The Horny Goof, publicat ca volumul zero al aceleiasi colectii din care face parte si Airtight Garage e un soi de prequel. In timp ce colectia Moebius e subintitulata The Collected Fantasies, volumul zero are subtitlul The Forbidden Work of Jean Giraud, sugerand faptul ca grupeaza povestiri din perioada porno a lui Moebius, influentzata conform prefetzei de emanciparea sexuala din Frantza anilor 60 si de curentul American Underground din banda desenata americana. Povestea The Horny Goof e chiar simpatica, despre un extraterestru cu o erectzie irezistibila cautat deopotriva de o printzesa nimfomana si de The Sperm Police, care au impus un embargo genetic asupra spermei individului. Pana la urma printzesa reuseste sa intre in posesia sarmanului monteur si il ascunde de autoritatzi in garajul lui Grubert, intr-o realitate artificiala construita pe ideea de sex fara limite.
• La astea se adauga doua spinoffuri scrise de Moebius si desenate de altzii, din nou cu prefetze in care ni se explica bucatzi care se poate sa ne fi scapat (desi n-au fost pomenite niciodata nicaieri si pot sa jur cu mana pe volume). Astea doua lucrari au in comun cu Airtight Garage faptul ca se petrec intr-una de realitatzile alternative din garajul respectiv si ca Maiorul Grubert apare ocazional sa-si protejeze creatzia. The Onyx Overlord e despre un detectiv particular care cercetand disparitzia unui cetatzean ajunge sa fie fugarit prin mai multe realitatzi alternative, pentru a deconspira o amenintzare la adresa garajului. E interesant ca una din realitatzi e un western populat cu extraterestri, o combinatzie de referintze la lucrari mai vechi ale lui Moebius (westernul Blueberry). The Elsewhere Prince e cea mai clasica si coerenta dintre spinoffuri, despre un desenator care se plimba prin universul Moebius si deseneaza chestii, apoi se implica intr-o batalie care pune din nou in pericol statutul de semizeu al Maiorului Grubert.
  

Ar mai fi de discutat si despre grafica lui Moebius care e foarte inconstanta, variaza de la naiva si banala la misto. De fapt sunt naive si banale culorile si personajele, iar treaba incepe sa arate bine abia cand Moebius isi asuma rolul de proiectant si arhitect desenand peisaje magistrale populate cu detalii. Rasfoind si celelalte volume ale colectziei Moebius de la Marvel, am remarcat regula asta cam in toata cariera sa - de fapt primul volum (Moebius 1) are o grafica sub orice critica si ma bucur ca am inceput cu Airtight Garage (Moebius 3) ca sa nu arunc cu judecatzi pripite asupra priceperii autorului.

Daca stau sa dau dovada de indulgentza la adresa universului Airtight Garage, as gasi cateva calitatzi compensatoare:

• Prima e faptul ca Moebius incearca prin spin-offuri sa dea coerentza romanului original, desi uneori nu-i reuseste, alteori le incalceste si mai tare iar antologatorii sunt cam penibili prin prefetze cum tot incearca ei sa ne explice cum sta treaba de fapt.
• A doua calitate este ca toata incalceala asta sta in picioare daca te duci cu gandul la panglica Moebius, autorul marturisind ca la un moment dat nu s-a mai chinuit sa lege lucrurile si a incercat sa creeze un univers narativ in care cauzalitatzile se inverseaza si orice bucatzica poate contzine intregul in virtutea paradoxurilor geometrice promovate de celebra panglica.

- plusuri: Airtight Garage e o lucrare fundamentala pentru istoria BD europeana, cu o poveste SF interesanta gen Matrix (cu 20 de ani inainte de Matrix)
- minusuri: e o carpitura, prea multe improvizatzii, unele cusute cu atza alba, care fac povestea dificil de urmarit
- recomandare: amatorilor de SF care n-au citit nimic mai nou de 1980 si amatorilor BD care vor sa ia contact cu lucrari reprezentative ale scolii franceze