Hemorrhoidal soap opera

Nip Tuck
sezonul 5

M-am distrat cat m-am distrat cu House MD, dar cand a inceput sezonul 5 la Nip Tuck mi-am amintit unde incep si se termina serialele cu doctori. Serialul asta e fara limite.

Motivul pentru care se fac aproape doi ani de cand am vorbit despre sezonul 4 e ca producatorii Nip Tuck au decis sa nu amputeze sezonul in timpul grevei scenaristilor, preferand sa astepte cat era cazul pana la a completa serialul conform planurilor originale. Asa se face ca acest sezon s-a intins pe nu mai putzin de 3 ani! A fost transmis in calupuri, in toamna lui 2007, in primavara lui 2008 si in iarna lui 2009. Din fericire serialul e foarte bine inchegat si nu ridica problemele spectatorului in a-si aminti ce s-a intamplat cu cateva luni inainte (cazul Lost, Heroes). Iar, spre deosebire de House MD aici chiar conteaza ordinea in care te uitzi la episoade.

Marele avantaj al lui Nip Tuck fatza de celelalte filme cu doctori (House in special) e ca eroii chiar parcurg un drum al transformarilor si descoperirilor de sine, problemele lor sunt puse in prim plan, iar cazurile medicale prezentate sunt decorative. La House, cazurile medicale sunt prim planul iar problemele personale ale eroilor constituie umplutura. Apoi, Nip Tuck reuseste sa combine cu succes elemente din toate genurile de serial - mistere, horror, telenovela, sexoshenii, tragedie, comedie iar combinatzia nu pare niciodata fortzata, nici macar atunci cand frizeaza absurdul. Serialul va mai avea parte de inca un sezon in 2010, urmand sa se incheie la 100 de episoade.

Daca mai tzinetzi minte, sezonul 4, toata lumea din serial s-a despartzit, s-a divortzat, familiile s-au destramat, chiar si cei doi doctori, Christian si Sean si-au separat drumurile si au plecat din Miami, orasul gazda al primelor 4 sezoane, punand continuarea serialului sub semnul intrebarii, datorita protestelor publicului pentru unele faze obscene sau horror care incepusera sa devina marca serialului. Pana la urma s-au adunat bani de inca 2 sezoane si lucrurile au revenit la normal. Cei 2 medici se muta in California unde incep afacerea de la zero, din pacate cu dificultati majore, caci au uitat zicala Decat codas la oras mai bine in satul tau fruntash. Ceea ce inseamna ca in California nu da nimeni doi bani pe ei asa ca tre sa isi procure clientela pe cai din cele mai dubioase:

• Christian se prostitueaza cu vaduve freaky si pozeaza pentru reviste porno, pana descopera ca are cancer la san;
• Sean capata un rol secundar intr-un soap opera cu medici (foarte tare poanta si self-referintzele parodice la serial);
• Dupa divortz, nevasta lu Sean descopera ca e lesbiana si se marita cu o single mother, a carei fiica de varsta liceului se combina cu sotzul ei;
• Necazu e ca fiica asta devine personajul conflictual - desi maica-sa pare o lesbiana model cu scaun la cap, fiica-sa a crescut cu patima nimfomaniei si incearca sa o invetze si pe fetitza lui Sean tainele sexului oral, arta bulimiei, tehnici de vomitat si de deep-throating;
• Fiul lui Sean (care e de fapt al lui Christian) se apuca si el de filme porno sa faca bani de facultate, dar e distribuit in filme gay si nu-i convine.

Apare si cel mai haios psihopat ever - the ass bandit - un psihopat care se strecoara in spitale si face tushee rectale sub pretextul ca ar lua o proba de scaun pentru gripa aviara. Actorul porno Lexington Steel are o aparitie surpriza ca membru al unui club de swingeri pentru neveste batrane care isi redescopera sexualitatea. Iar cazurile medicale devin tot mai extreme, la un moment dat eroii trebuie sa opereze un cuplu de vampiri.

- plusuri: highly recommended, unul din serialele mele favorite
- minusuri: a durat 3 ani pana sa vad tot sezonul
- recomandare: amatorilor de umor negru ca pacura

Postmodernisme BD

The Filth

de Grant Morrison

Mi s-a sucit mintea citind cartea asta. Primele 4 pagini sunt "manualul de utilizare" al cartzii. E incredibil de haios si sarcastic, cam asa ceva:
The Filth contains the active ingredient metaphor.[...] also contains the inactive ingredients paper and ink. Metaphor is one of a group of problem-solving medicines known as figures of speech which are normally used to treat literal thinking and other diseases.[...] Patients using The Filth are required to participate in the generation of significant content by interpreting text and images which have been deliberately loaded with multiple, overlapping meanings... [Do not use The Filth]...if you are taking certain dumbing antibiotics present in most media; if you are allergic to comic books; if your doctor has advised you to avoid the use of metaphor. Keep this medicine out of the reach and sight of all but the wisest of children. Do not store this above 451 Fahrenheit.

Povestea e o bestie narativa dificil de imblanzit, un puzzle in care ordinea normala a lecturii (de la pagina 1 spre pagina finala) nu e neaparat cea mai buna varianta, personajele avand prostul obicei de a discuta despre kestii inainte ca acestea sa se fi intamplat in firul epic. O sa incerc un rezumat incropit dupa a treia lectura:

Greg e un barbat trecut de 40 de ani, care seamana cu Nichita Stanescu, are midlife crisis, traieste singur cu o pisica si are o pasiune bolnavicioasa pentru, Doamne-ajuta, filme porno si masturbare. Un spectru care, Doamne fereshte, ne pandeshte pe totzi. Intr-o zi cand se intoarce acasa, gaseste in baie o negresa goala care ii face o felatzie, dupa care lui Greg incepe sa-i curga cerneala din nas, care e de fapt sufletul sau ori asa ceva, pe nume Ned. Din cerneala aia i se releva adevarul, anume ca sub chipul sau traieste o alta personalitate, care s-a retras temporar in concediu si si-a sters temporar memoria ca sa se relaxeze in cotidian. Rostul felatziei pomenite era sa-l trezeasca pe Ned din subconshtient si sa-l aduca inapoi la serviciu in timp ce o clona urmeaza sa-l inlocuiasca temporar in viatza de zi cu zi. Pana aici nimic deosebit, daca nume ca Philip Dick sau David Lynch itzi spun ceva.

Organizatzia pentru care lucreaza persoana mascata in Greg se numeste The Hand, si se ocupa cu "shtersul la fund al realitatzii", adica exterminarea aspectelor ce pun in pericol mersul firesc al lucrurilor, The Status Quo. Organizatzia are mai multe divizii, cum ar fi The Finger, responsabila cu "artele venerice" (porneciuri, scandaluri sexuale, SIDA) sau The Fist, responsabila cu "artele martziale" (razboaie, asasinate politice). A nu se intzelege ca e o poveste cu spionaj corporatist, ci una mai psihedelica asa: sediul organizatziei e la dracu in praznic, pe un taram fantastic (de inspiratzie steampunk) cu oceane de cerneala (din care a aparut viatza) si muntzi de reviste porno (printre care oamenii umbla imbracatzi in costume de protectzie impotriva imbatranirii accelerate). O lume cu iz de William Burroughs care nu e clar daca e o realitate, ori o fantezie din subconshtientul eroului falimentat emotzional si obsedat de porn, ori pur si simplu o lume de cerneala prin care autorul Grant Morrison face misto de cititor, ceea ce confera volumului calitatea de meta-literatura autoreferentziala atat de draga post-modernistilor.

Cea mai mare parte a poveshtii e alcatuita din cazuri investigate de Greg, cu ajutorul unor amici bizari (Dimitri - un cimpanzeu comunist specializat in asasinarea de preshedintzi, Vermun - un individ cu mirosul atat de dezvoltat incat citeste trecutul si viitorul unui om mirosindu-i partzurile). Cazurile investigate nu-s tocmai politziste, ci chestii de genul:

• un actor porno care ejaculeaza cerneala extrem de fertila si emanand feromoni irezistibili, pe nume Anders Klimaks, se dovedeste a fi rezultatul unui plan diabolic de repopulare a planetei;
• un barbat oarecare ajunge la concluzia ca e supererou cand il vede pe Dumnezeu in timpul unei crize de epilepsie si, in plus, observa ca are puterea de a-si materializa gandurile sub forma de cuvinte tiparite deasupra capului, intr-o bula de text (hihihi);
• un supererou cu ambitzii de Icar, reuseste sa evadeze din universul benzilor desenate in realitate dar e strivit de fortzele celei de-a treia dimensiuni si sfarsheshte neputincios sub forma unui ghem de hartie mototolita intr-un scaun cu rotile;
• o angajata in Public Relations se supune in asa hal corporatziei la care lucreaza incat isi extirpeaza organele de simtz si isi pune implanturi cu care shefii sa poata vedea prin ochii ei, vorbi prin gura ei si chiar face sex dezinhibat cu clientzii importantzi etc.
  

Toate cazurile astea si altele ca ele converg cu obsesia eroului pentru natura realitatzii si cu tristetzea suprema de a fi doar o umila figura desenata din cerneala, capabila sa supravietzuiasca doar prin impregnarea sa ca mema* in memoria cititorului, care in cazul de fatza e transmisa viral ca o recomandare de umilul subsemnat, in calitate de agent al artelor mercuriale**.

De autorul Grant Morrison am mai povestit (Arkham Asylum, The New Adventures of Hitler), e din prima linie a autorilor britanici, extrem de apreciat pt lucrarea de fatza (comparata de critici cu Watchmen), pt seria Invisibles si pt cateva contributzii esentziale in mainstream, in special la mitologiile Superman si Batman (pe care l-a si omorat in anul 2008 in volumul Batman RIP).

Un fan entuziast zicea ca The Filth putea fi scrisa de Salvador Dali daca i-ar fi trecut prin cap sa faca benzi desenate. Eu o sa ma rezum la urmatoarea "marturie a pacientzilor" care au consumat doza recomandata din lucrare:

I saw the lame walk, i saw the sick healed, i can recommend The Filth without reservation; The Filth will make you sick to make you well.

- plusuri: mindbending, mindblowing, lectura obligatorie
- minusuri: prima citire e mai degraba bajbaiala inductiva; trebuie citita de 2-3 ori pt a acoperi ansamblul
- recomandare: fanilor Pynchon, PKDick, Burroughs (William) si a postmodernistilor coerentzi in general

*Despre teoria memelor, care e unul din ingredientele esentziale ale lucrarii de fatza si baza evolutzionismului cultural, aflatzi de aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Meme
**Artele mercuriale constituie departamentul din The Hand in care activeaza eroul povestii, complementare artelor venerice, martziale si altele pe care le-am uitat

Filmele vorbite pe la spate - februarie 2009

Filme musai

The Curious Case of Benjamin Button. Ma bucur foarte tare cand vad cate un regizor de asta creat in scoala pulp si pe care-l urmaresc din frageda tineretze cum rupe gura targului si se ingramadesc Oscarurile la poarta lui. Am luat primul contact cu David Fincher, daca nu pun la socoteala clipurile Madonnei, in urma cu 15 ani, la o pornoteca in care s-a strecurat dintr-o eroare filmul Alien3 de care m-am indragostit instant. Nu ma interesa pe mine numele regizorului la vremea aia, asa ca aveam sa constientizez existentza lui Fincher abia incepand cu Seven. Si acum iata-l dragu de el, favoritul Oscarurilor (am scris postul asta inainte de decernare), din pacate cu cel mai prost film al carierei sale. Cam asa ceva s-a intamplat si cu James Cameron, Spielberg sau Eastwood la vremea lor. Deci Benjamin Button asta arata super dar e cam cu 2 ore mai lung decat era cazul, povestea treneaza incredibil de lent pe la mijloc fara un scop anume si folosind personaje secundare care nu adauga nimic plotului si ideii. Unii zic ca seamana cu Forrest Gump, asemanarea e vaga iar Gump a fost mult mai funny, asta e liric pana la Dumnezeu, o poezie a carei recitare tzine 3 ore, din care doar prima si ultima jumatate de ora sunt simpatice, restul e balast iar Blanchett pare facuta pe calculator. Brad Pitt sigur e, plus ca la un moment dat se baga niste scene ramase pe dinafara in 7 ani in Tibet. E film-mamut tzintit pentru Oscar dar, cum ziceam, prefer Alien3. Il pun la filme musai doar pt ca toate filmele lui Fincher trebuie vazute, in plus nu-l pot pune la filme contra plictiselii, ca asta dimpotriva, adanceste plictiseala pana la dimensiuni patologice. Iar Cate Blanchett in rolul babei de 80 de ani a fost o idee fortzata, pe langa ca nu pacalea pe nimeni, mai si facea trimitere la Titanic. Am si un articol pe Nautilus despre marii regizori care si-au facut mana pe filmele Alien si dupa aia au fost luati in seama la Oscaruri pentru filme mult mai slabe.

My Bloody Valentine 3D e inca un remake al unui slasher horror de duzina din 1981, daca nu ma insel contemporan cu primul Friday 13 (al carui remake e lansat cam tot in perioada asta). Motivul pentru care l-am pus la filme musai de vazut e tehnologia 3D care a inceput sa apara si pe la noi, in cazul clujenilor la multiplexul Cinema City. E prima data cand vad un film in conditiile astea, iar regizorul Lussier (Dracula 2000 si inca niste mizerii din astea) a muncit destul de mult sa exploateze tehnologia 3D asigurand o experientza foarte misto bazata pe gaguri, care se preteaza foarte bine la genul asta de horror. Efectele speciale sunt cool si destul de brutale pentru horrorul mainstream, iar in rolul principal joaca unul din eroii serialului Supernatural (in timp ce partenerul sau joaca in remake-ul la Friday 13). Povestea e standard slasher dar are un plus din faptul ca combina mineriadele cu Valentine's Day, ceea ce probabil il va face un hit in Valea Jiului, dupa care logic ar fi sa urmeze o mineriada pe fond de criza financiara. Pe scurt, avem un miner psihopat care omoara gagici cu tarnacopul, le scoate inima si o trimite impachetata ca un cadou de Valentine's Day si tot shmenul e sa te prinzi care e adevarata identitate a minerului, deci e si cu final neasteptat, dar asta nu conteaza, faza cu 3D e expoatata atat de bine incat totzi banii.

Vicky Christina Barcelona e o lectzie de viatza pentru oricine. Ca majoritatea filmelor lui Woody Allen, functzioneaza ca o piesa de teatru naclaita in dialoguri misto si prea putzina actziune. Oricum, dialogurile fac totzi banii si actorii sunt deliciosi, adica Javier Bardem si Penelope Cruz pe care nu ii credeam capabili sa arate sexy. Bardem e un boem smecheras care stie sa puna problema la gagici si e mereu politicos si atractiv indiferent cat de magar e de fapt. Restu personajelor din film sunt gagicile pe care le joaca pe degete spunandu-le ce vor sa auda. Cred ca i se potrivea mai bine titlul What women want, daca n-ar fi fost deja un film cu titlul asta. Obligatoriu de vazut la orele de dirigentzie.

Filme contra plictiselii

Zack and Miri make a porno. Colaborare intre echipa Apatow si echipa lui Kevin Smith, ale carui comedii bazate pe fart-jokes nu le-am prea gustat, e drept ca n-am vazut Clerks inca. Comedia asta e cam prea ushurica, cam la fel cu Pineapple Express, desi are o premisa misto - un tip si o tipa, amici colocatari, se hotarasc sa faca un film porno ca sa scoata bani de chirie si din greseala ajung sa se indragosteasca, ceea ce le strica sentimentele si avantul pornografic. Cu ocazia asta apar in film si niste vedete porno reale, plus niste obisnuitzi ai filmelor lui Kevin Smith. Cel mai bun lucru in filmul asta e ca te invatza o metoda de masturbare revolutzionara, numita the dutch-rudder. In rest, pasabil sau recomandabil celor care au probleme cu plata chiriei.

Choke e o recenta ecranizare dupa un scriitor prost dar de succes, Chuck Palahniuk. Sa ne intelegem, Fight Club e foarte cool, dar filmul, nu si cartea. Fight Club e o lectzie de viatza despre o chestie de care ne lovim totzi la un moment dat si intr-o forma metaforica ajungem sa si apelam oricum la solutzia eroului din film, un soi de schizofrenie sociala cu rol de protectziei a persoanei reale dinauntrul oului in care traim. In schimb la Choke treaba asta nu mai e valabila, asta e pur si simplu un film cinic si usor vulgar in care nimeni nu e simpatic si nimeni nu te invatza nimic, in plus mai si recicleaza la greu din Fight Club. Eroul (Sam Rockwell, altfel simpatic, aici slinos) e un sexaholic care incearca sa castige simpatia oamenilor prefacandu-se ca se ineaca prin cafenele. Anjelica Houston e mama lui cu Alzheimer si mai e o asistenta medicala dusa cu pluta. Filmul n-are nici poanta, nici obiective, e doar o insiruire de opinii cinice despre viatza intre doua partide de sex patologic.

My Name is Bruce e un film pe care l-am asteptat de multa vreme. Trebuia sa fie unul din seria filmelor de revenire in fortza a marilor vedete pulp (cum a fost Wrestler pt Mickey Rourke, JCVD pt Van Damme, Rocky/Rambo pt Stallone si in curand urmeaza Arnold). Aici e vorba de Bruce Campbell care din pacate a optat pentru o comedie low-budget in care elementele de parodie sunt prea pregnante incat sa lase sa respire mesajul real al actorului. Campbell are cateva momente bune in film, in care se plange de Hollywood si de calea pe care a apucat cariera si casnicia sa, si nici premisa nu e chiar rea: un copil fan al filmelor lui Campbell da un sens vietzii actorului (ratat, alcoolic, etc.) cand il solicita sa salveze satul natal de o jigodie de semi-zeu venit sa razbune moartea minerilor chinezi de acu 200 de ani. Filmul e excesiv de ieftin, finantzat din banii de buzunar ai lui Campbell si de publisherul de benzi desenate Dark Horse, cu actori varza si efecte speciale gen Ed Wood (minus partea funny). Dialogurile si unele poante salveaza filmul dar in general stilul excesiv de parodic submineaza bunele intentzii ale lui Campbell si il apropie mai mult de seria filmelor Scary Movie.

Role Models e cea mai recenta productzie a echipei Apatow, care incep sa scoata comedii pe banda rulanta, ceea ce are si un efect negativ asupra calitatzii. Din fericire asta e mai bun decat Pineapple Express sau Zack and Miri make a porno, de fapt e cam la nivelul lui Superbad/40 year old virgin si cam cu aceiasi actori. Un mare plus e faptul ca in sfarsit apare Paul Rudd in rolul principal, unul din cei mai funny actori ai echipei. Dumisale si inca un amic fac promotzie prin scoli la ceva suc energizant dar otravitor si intr-o zi proasta, marcata de divortz si alte nenorociri, Rudd isi baga picioarele si le zice copiilor ca se pune otrava in suc si te pishi verde dupa ce-l bei. Ca sa scape de puscarie, cei doi amici opteaza sa munceasca in serviciul comunitatzii, mai exact sa devina ingrijitori si parteneri de viatza pt 2 copii cu probleme de adaptare sociala, dintre care un pusti negru care vorbeste foarte vulgar (nu stiam ca e voie sa filmezi copii care spun "motherfucker") si un autist care crede ca traieste in lumea din Lord of the Rings si umbla mereu cu o sabie la el. Relatzia intre cei 2 handralai cinici si cei 2 copii dezaxatzi e destul de misto si duce la niste poante si scene cool potentzate si de pasiunea comuna pe care cei 4 si-o gasesc pentru muzica trupei Kiss (a band of jews who get the most pussy on this planet by painting themselves stupid and singing about fucking). De fapt daca ma gandesc bine cateva scene sunt foarte tari, dar nu suficiente incat sa trec filmu la categoria musai. De vazut versiunea UNRATED!