Arkham Asylum
de Grant Morrison
cu grafica de Dave McKean
Nu stiu cum le-a venit ideea sa scoata chestia asta. De fapt pot sa banuiesc.
Recentele filme Batman ale lui Christopher Nolan au luat pe sus cinematografia si au redefinit felul in care se fac ecranizarile dupa benzi desenate cu supereroi, deschizand subiectul pentru o audientza globala foarte larga care nu banuia ca poate iesi asa ceva dintr-un film cu Batman. In industria BD, treaba asta s-a savarsit in anii 80, cand Frank Miller publica The Dark Knight Returns, suspectat a fi sursa de inspiratzie pentru viitorul film al lui Christopher Nolan. Asa ar fi logic, mi se pare singura cale pe care Nolan ar mai putea ridica shtaketa. Ei bine, dupa isprava lui Frank Miller s-a pus in sarcina lui Grant Morrison misiunea de a mai rasuci o data eroul intr-un fel fara precedent. Straduindu-se el sa scoata o chestie care sa fie originala si totodata sa nu stea in umbra lucrarii lui Miller, a pus umarul alaturi de pictorul Dave McKean si a scos Arkham Asylum, care a devenit cel mai bine vandut original graphic novel* din istorie. Ia sa vedem cum au facut asta.
In primul rand e impropriu termenul banda desenata. Mai corect e banda pictata. Fiecare pagina din volumul asta e un tablou si volumul ar putea fi bine mersi transpus intr-o expozitzie de pictura. Benzile desenate pictate sunt o chestie deosebit de costisitoare, graficienii care se inhama la ele muncesc de le sar capacele iar colaborarea cu scenaristul poate fi deosebit de anevoioasa si neflexibila. Spre exemplu, la un moment dat Dave McKean a refuzat pur si simplu sa-l picteze pe Robin, asa ca personajul a fost expulzat din scenariu. Cat despre benzi desenate pictate cu Batman, cred ca asta e caz unic in istorie. McKean este cunoscut drept cantaretz de jazz, regizor al filmului Mirrormask, grafician pentru copertzile unor muzicieni ca Tori Amos, Dream Theater, Fear Factory samd, autor al benzii desenate postmoderne Cages (favorita lui Terry Gilliam) si colaborator frecvent al lui Neil Gaiman (copertzile Sandman si nu numai). In Arkham Asylum, McKean face pe dracu in patru sa stearga orice impresie ca ai de a face cu o poveste cu supereroi. Jokerul e creat dupa o pictura de Caravaggio, Batman nu se vede mai deloc (e doar o umbra cu urechi), inamicii lui Batman pe care ii stiam drept personaje de desene animate aici sunt creionatzi in stil expresionist german, iar batalia dintre Batman si Killer Croc e o transpunere a bataliei dintre Arhanghelul Mihail si Dragonul biblic.
Nici scenaristul Grant Morrison nu se lasa mai prejos. Postmodernist inrait, urmash al lui Philip Dick si Pynchon, Morrison si-a facut un renume ca autor de meta-banda desenata, in care personajele sunt constiente de lumea din afara cartzii si emit opinii despre autor, cititor sau chiar cerneala folosita in tiparirea cartzii. Unul din personajele volumului de fatza, Mad Hatter (o versiune pedofila a celui din Alice in Wonderland), ne explica la un moment dat sa nu ne panicam, ca toata povestea nu e decat rodul nebuniei lui Grant Morrison. Asadar, cuvantul cheie e nebunie si povestea graviteaza in jurul sau: Batman are o ocazie inoportuna de a vizita Ospiciul Arkham, locul in care sunt intemnitzatzi inamicii lui traditzionali, in frunte cu Joker. Nu se intampla mai nimic sub aspect narativ, e doar despre Batman plimbandu-se prin casa de nebuni, confruntandu-si inamicii emotzionali, personificatzi pe rand de personajele negative traditzionale - Joker e sexualitatea, Clayface e SIDA, Killer Croc e Satana (sau Dragonul biblic), Mad Hatter e confirmarea faptului ca intreaga existentza a lui Batman e produsul unei nebunii, iar Two-face capata un rol deosebit, renuntzand la moneda pe baza careia isi ia deciziile pentru un pachet de cartzi de Tarot care il ajuta sa priceapa o chestie de care m-am convins si eu recent, ca deciziile umane cele mai importante/marcante sunt produse ale nebuniei, nu ale ratziunii.
In paralel cu vizita lui Batman la ospiciu, se petrece in flashbackuri istoria lui Amadeus Arkham, creatorul ospiciului, care in discursuri ce amesteca citate din Parsifal, din Biblie, referintze la Jung, Aleister Crowley si Qabala, justifica necesitatea ca orice om sa aiba casa lui in care sa se poata refugia cand o ia razna.
Grant Morrison intinde coarda un pic cam tare cu referintzele si la o prima lectura e greu de gasit noima volumului. Umbra si anima lui Jung, tarotul lui Crowley, un peshte hermafrodit folosit ca simbol al creshtinismului, cuplat cu simbolul Vescica Pisces pe care e construit ospiciul Arkham, Batman recitand din Parsifal in timp ce confrunta Dragonul si culmea culmilor, un mesaj-cheie scris in greaca veche (si netradus) alcatuiesc un exces criptic si simbolistic care nu stiu exact cui se adreseaza. Fanii Batman de la momentul publicarii (87) nu prea aveau shanse sa priceapa despre ce e vorba aici, iar consumatorii de Jung si Cabalistica nu prea sunt genul care sa citeasca cartzi cu Batman. Asadar, noroc cu adnotarile anexate editziei aniversare, ca fara ele dupa 10 pagini dadeam ochii peste cap a exasperare.
In concluzie, Arkham Asylum e un proiect unic in istoria benzii desenate, pe langa care filmele psihologice cu supereroi sunt mici copii. Aici se face in mod brutal trecerea de la psihologic la mistic si apoi la filozofic, fara nici un avertisment caci, zau, cand am cumparat cartea nu vroiam decat sa citesc o poveste cu Batman. Dar se pare ca cu Grant Morrison nu te pui.
*OGN inseamna sa nu fie republicare a unei serii BD periodice, deci in competitzia cel mai bine vandut nu intra Watchmen, Sandman si chestii din astea care probabil surclaseaza orice original graphic novel.
- plusuri: lucrare de referintza, grafica pictata, poveste Batman atipica, experiment incarcat de simbolism si experimente postmoderne
- minusuri: nu stiu daca Batman se preta la genul asta de experiment
-recomandare: celor interesatzi de o combinatzie Parsifal+Cabalism+Jung+Batman+Vechiul Testament transpusa in banda desenata pictata dupa modele de Caravaggio
No comments:
Post a Comment