Retrospectiva 2017 - recenzie la popor si recomandari literare

2018 se arata a fi anul post-munca. Inteligentza artificiala automatizeaza etaje intregi de secretare care incep sa regrete ca n-au luat in serios avertismentele din Terminator. Mitologia financiara s-a detasat in asa hal de realitatea economica incat a facut posibile nu doar criptomonedele, ci si un framework care permite fiecarui individ sa isi inventeze propria moneda - un fel de pilda a Babilonului cu valute (chinezii macar au luat-o pe scurtatura si au mers direct la "cursul valutar individual" al fiecarui om). Una dintre meseriile cele mai penibile din anii 90, cea de valutist dardaind in ganguri, a fost recuperata drept una din cele mai respectate, ingloband uneori conotatzii mistice (pe Antena Stars a aparut un horoscopar care leaga evolutzia Bitcoin de zodiac si mersu stelelor).

Cea mai importanta "Scoala de Partid" din istoria Romaniei (daca nu punem la socoteala Academia SRI de mai recenta notorietate) a fost Academia "Stefan Gheorghiu" - veritabila linie de asamblare a Omului Nou (Supermanul/Ubermenschul comunistilor). Pe o usha intrau semianalfabetzi atent selectatzi, iar pe partea cealalta ieseau, cateva trimestre mai tarziu, Oameni Noi. Numele Stefan Gheorghiu a fost apropriat de comunisti de la un individ care n-apucase sa cunoasca comunismul - un protestatar de inceput de secol XX care toata viatza lui a chestionat necesitatea muncii in folosul altora (a evitat insa sa defineasca "folosul propriu", ducand secretul in mormant, dar banuiesc ca omul avea o conceptzie agrariana, fiind destul de implicat si in Rascoala de la 1907).

"Daca munca era buna, o faceau bogatzii" e inferentza pe care a lasat-o eternitatzii acest Stefan Gheorghiu - o zicala care a supravietzuit, iata, la fel de mult ca Romania. De fapt a precedat Romania, caci omu a murit inaintea Marii Uniri, deci intr-un fel sarbatorim un centenar de existentza sub spectrul axiomei lui Stefan Gheorghiu.

De atunci românii traiesc cu blestemul muncii si cu ambitzia de a-i gasi substitut pe orice cale. S-a umplut tzara de simtzul drepturilor (unele divine) si e pe cale de disparitzie orice simtz al obligatziilor. Orice forma de management e perceputa ca avand drept unic obiectiv ridicarea de obstacole in calea fericirii. Mai nasol e ca pe la noi adesea chiar asa si e, meseria de manager fiind inca contaminata de cea traditzional-romaneasca de "șăf". Iar de aici deriva un meci etern intre doua tabere, fiecare cu propria solutzie la blestemul muncii: 

• de o parte ii avem pe cei nutrind sperantza ca blestemul muncii poate fi ridicat de o forma de magie sau alta (Caritas, Bitcoin, horoscoape, păcănele, Isus Christos, Buna Vestire, Osho, MDMA, psihologia cuantica, un partid atent la "nevoile poporului", un haiduc care va confisca de la "ceilaltzi" ca sa nea dea "noua, poporului");

• de celalalta parte avem pragmaticii, mai putzin lirici, constientzi ca nu exista o tzeava de bani care s-ar putea sparge fix deasupra ta daca asteptzi suficient, ci se cere o abordare "antreprenoriala" - adica sa-i lamuresti pe altzii sa munceasca in locul tau; o tehnica veche, pe care Herodot o observase la nubienii canibali care renuntzasera sa ii mai manance pe trogloditzii din caverne, judecand ca e mai rentabil sa-i captureze si sa-i puna la munca (ma rog, daca dam crezare neoliberalismului neoprotestant insusi Dumnezeu ne-a lasat pe pamant cu misiunea de a pune pe altzii "sa creeze plus-valoare").

Dincolo de aparentzele si lozincile sub care se rupe acum România se ascunde o forma profunda a razboiului intre cele doua "psihologii ale pretentziei", un razboi cam dezorganizat (adesea se cearta intre ei oameni aflatzi in aceeasi tabara conform dihotomiei mentzionate, percepandu-se insa intre ei ca fiind din tabere diferite dupa alte criterii). Cum niciuna dintre partzi nu isi permite sa formuleze nazuintzele pe care le-am mentzionat, toata lumea le deghizeaza in felurite "principii" si "incompatibilitatzi".

Putzine popoare sunt atat de pasionate de a defini "incompatibilitatzi" ca românii (poate ungurii), parca mereu incercand sa distileze esentză divina din orice. O gramada din principiile mutual-exclusive care se vantura pe la televizor nu-s deloc exclusive, sunt doar desenate in culori de contrast ca sa mentzina circul in priza, sa puna o pita in gura moderatorului care le inventeaza, ori a politicianului care isi trage seva din problema inventata. Sunt clasice deja meciurile stangisti versus dreptisti, bugetari vs. corporatisti, drepturi gay vs. protectzia familiei traditzionale, hipsteri vs. pensionari, rusofobi vs. americanofobi, cota unica de impozitare vs. impozitare comunista s.a.m.d. Totul trebuie mentzinut la nivelul de argumentare (=cafteala) al galeriilor de fotbal, orice forma de negociere e interzisa din fasha si subsumata unor termen peiorativi: "compromis", "lipsa de printzip", "cu jigodiile nu se discuta". 

De ani buni incoace, fiecare iarna a venit cu cate o epidemie surprinzandu-ne cu imunitatea la pamant - gripa aviara, ciuma rosie, rujeola etc. Distractzia sarbatorilor de anul asta a fost alergatu cu telefoane si selfiest suntem victimele unei epidemii de pedofilie - orchestrata, dupa unii, de sexomarxistiiickuri, doar-doar o sa prindem vreun labagiu prin tufe care sa sustzina generalizarea ca care au fost burse prin strainatate si s-au intors cu dracu in suflet; dupa altzii, de familia traditzionala care-si violeaza copiii de mii de ani. Superba ocazie de gasit tzapi ispasitori, inventat proceduri si decapitat institutzii.

Revenind la rostul muncii, in tzarile civilizate in care nu se mai lucreaza cu mituri si emotzii, oamenii au stat cu pixu in mana si au trasat niste reguli: o treime din viatza muncesti pentru altzii, o treime muncesti pentru tine, o treime dormi+mananci+faci sex+mergi la buda. Uneori maruntzisurile astea de la capat se mai amesteca si cu primele doua treimi, bashca mai ai si weekend, sarbatori si concedii. Insa toate-s cronometrate la minut. Programul de lucru nu se petrece in chicineta firmei, iar copiii de-acasa nu pot fi pretext de fofilare perpetua. Indicatorii (economici, de performantza) nu se substituie cu votatul, sarcinile se aloca de sus in jos, iar munca in general nu e pe placute. Apoi, dupa ce iesi din birou, nu se mai atinge nimeni de tine. Astea-s tzarile alea pe care le injuram cand ne cronometreaza productivitatea, dar de la care cershim imediat ce ne moare sperantza ca Isus Christos va semna timesheeturi in locu nostru.

Toata lumea alearga dupa dezideratul "o tzara ca afara" - cu asta macar s-au pus de acord hipsterii cu PSDistii retrograzi si PNListii cotzcari. Problema e ca nimeni nu specifica cat de "afara". Uneori pare ca e vorba despre Rusia si Bulgaria, caci doar in tzari de astea se mai tzine lumea cu dintzii de cota unica de impozitare - initziativa lui Tariceanu "de cand era liberal". Presupunand totusi ca ne referim la acele tzari de "afara" de la care cershim, ar trebui sa faca cineva si un slide cu atributele tzarilor cu pricina: program de munca sfant (la fel de sfant ca viatza privata); nimeni nu face copii ca tehnica de fofilare de la munca (iar muncitu nu exclude oportunitatea de a avea copii); impozitele se platesc la centima si sunt progresive (cota unica a fost propusa la noi de cineva care n-a vrut sa se complice cu formule in Excel, nicidecum din vreo strategie macroeconomica); statul e mai mult maximal decat minimal (autostrazile nu-s construite nicaieri de catre extraterestri); nu in ultimul rand, hobbyurile se respecta - potzi fi homosexual, ortodox, metalist si chiar toate trei deodata si nimeni nu vede vreo "incompatibilate" (cel mult rad prietenii de tine). Astia-s elefantzii din camera despre care toata lumea tace chitic, caci nu se prea preteaza nici la pancarte, nici la burtiere de talk show.

Se pare ca experimentul de inginerie sociala de a da drumul la liberalism dereglementat peste un popor cu psihologie mucegaita in comunism poate fi fatal. E similar cu a indopa cu Nutella si suc de dozator in cineva care a flamanzit prin pushkarii pana i s-au atrofiat matzele. E similar cu a introduce conceptul de plagiat intr-o comunitate care abia il intuieste pe cel de proprietate privata (si asta limitata la lucruri pe care se poate pune mana sau gura). Suntem ca copiii aia care au trait inchisi intr-un apartament pana la 18 ani si cand au iesit in lume vorbeau numai in replici din filme.

Pana la urma se pare ca cei care isi doreau libertate la Revolutzia din 89 erau de doua feluri: cei satui sa mai fie pusi la lucru si monitorizatzi; si cei care solicitau dreptul de a pune si ei la lucru si monitoriza pe cineva. E cam ca si in revolutzia feminista - sunt feministele care isi doresc sa nu mai fie barbatzii porci, si sunt feministele care nu doresc decat sa fie la fel de porci ca barbatzii. Sloganul oficial e acelasi in ambele variante.

***************************

Aveam la liceu un amic care mi-a explicat ca cititul (de fapt scoala in general) e pierdere de vreme, ca tot ce merita sa invetzi in viatza e sa numeri bani si sa faci pe altzii din vorbe. Eventual e important sa mai faci si sport, caci mai devreme sau mai tarziu cineva va sari la bataie (dintre cei pe care n-ai reusit sa-l faci din vorbe ori le-ai numarat gresit banii). Nu stiu ce s-a ales de el, ultima data cand am auzit de el era lifecoach si trainer de "inteligentza emotzionala", dupa ce i se naruisera visele de a avea o firma de constructzii, realizand el tardiv ca nu potzi face caramizile din vorbe iar blocurile se construiesc dupa reguli mai complicate decat numaratul pe degete. A ramas insa cu convingerea ca scoala trebuie evitata cu orice pretz, caci daca invetzi ceva se va ivi mai devreme sau mai tarziu cineva care sa te puna sa faci ce ai invatzat. Pe cand daca nu stii sa faci nimic, scapi cumva.

Baiatu avea ideile astea vizionare cu mult inainte sa se inventeze Iphoneul - astazi probabil mi-ar spune ca telefonul lui stie sa adune, sa inmultzeasca si chiar sa scrie dupa dictare, scutindu-l de povara alfabetizarii si permitzandu-i sa se concentreze pe ce conteaza cu adevarat in viatza. In memoria suspomenitului coleg, si in numele analfabetzilor care au reusit sa invalideze proverbul "ai carte, ai parte", revin cu traditzionalele recomandari literare pe anul ce a trecut. 

Asadar, cele 10 cartzi si cele 5 benzi desenate pe care trebuia sa vi le cumparatzi anu trecut. De data asta fara multe comentarii, caci nici eu nu le-am citit, cititu e pentru fraierii pe care nu-i baga lumea in seama, dupa cum zicea colegul sus-pomenit. Eu mi-am luat  cartzile doar sa le pun deoparte pentru cand se va inventa Bookcoinu.

Dangerous - de Milo

Raport important asupra Apocalipsei Etichetelor si Culturii Ofensei, adica a paradoxurilor si dementzelor intre care traim (de data asta la nivel internatzional), explicate tot prin prisma unor paradoxuri si dementze, masluite pentru efect umoristic.

Her Body and Other Parties - de Carmen Maria Machado

Horror, feminism, misandrie si hartzuire sexuala. Pentru fanii Handmaid's Tale.

The Unorthodox Dr. Draper and Other Stories - de William Browning Spencer

Proza scurta de fantasy-horror umoristic, al unui autor care mi se partea foarte smart acu 10 ani, a revenit cu acest volum dupa o lunga absentza.

The Starlit Wood - antologie editata de Dominik Parisien si Navah Wolfe

Antologie de basme pentru adultzi, pentru fanii lui Neil Gaiman (el nu e prezent in cuprins, insa o gramada din "apropiatzii" lui stilistici sunt, in special de pe partea feminista - Samatar, Lanagan, Valente, Bodard etc.).

Dreaming in the Dark - antologie editata de Jack Dann

Cea mai apreciata antologie fantasy de anul trecut, cu o buna reprezentare a autorilor australieni, foarte buni si prea putzin cunoscutzi la noi. Rareori pot fi gasitzi adunatzi laolalta in aceeasi carte cu o selectzie atat de selectiva.

Tender - de Sofia Samatar

Best-of al uneia din autoarele care au reusit in ultimii ani sa traverseze din ghettoul SF spre literatura "bună".

Best of Subterranean - antologie editata de William Schafer

Volum masiv cu cele mai bune proze care au aparut in paginile celebrei reviste Subterranean, pentru cei care nu au prins la timpul sau morbul colectzionatului de reviste literare SF. Catziva dintre autori sunt listatzi pe coperta (cine are culegerile lor de proza scurta probabil are deja tot ce e aici).

Phantoms + Fathoms - de Jack Cady

Best of al unui clasic al prozei scurte old-school american gothic cu un touch religios. Cine are culegerile sale vechi (am scris despre unele aici si aici) nu v-a gasi multe lucruri in plus, insa pentru cine n-a auzit de el e selectzia perfecta.

She Said Destroy - de Nadia Bulkin

Autoarea e o prospatura cool in lumea literaturii fantasy, m-a impresionat contributzia ei la antologia Aickman‘s Heirs (aici) si a acumulat deja premii insemnate.

Down and Out In Purgatory - de Tim Powers

Best-of de proza scurta al parintelui curentului steampunk

My Favorite Thing is Monsters - de Emil Ferris

Nush ce e asta dar pare sa fie cea mai premiata banda desenata a anului 2017. E doar primul volum, mai urmeaza unul. La rasfoit arata foarte bine, chiar daca e paperback.

Eartha - de Cathy Malkasian

Preferata mea dintre autorii de BDuri moraliste si educative. Despre Antena 3.

The Complete Crepax - de Guido Crepax

Pentru cei care au terminat de colectzionat integrala Milo Manara, a inceput un alt proiect de arhivare a operei unui superstar al BD-ului erotic italian (mai putzin porno, mai fantasy-psihedelic-hippie).

Providence - de Alan Moore

Tributul lui Alan Moore adus lui H. P. Lovecraft, mai densa in referintze decat in dialoguri, o veritabila carte-ghicitoare (de fapt 3 volume hardcover).

Stray Bullets - de David Lapham

Mult-asteptatul omnibus al unei serii BD candva celebre.