Seriale musai: True Detective si Fargo - sezonu 2

Vai de mine de cand sta postarea asta nepostata. Deci, sa revenim putin la seriale.

True Detective - sezonul 2

Sunt mahnit ca nu se mai aude nimic de un nou sezon True Detective. Am inteles ca nu e anulat, doar se gandesc mai atent de data asta cum sa-l faca, caci sezonul 2 a fost perceput drept un dezastru.

E o exagerare. Desi e sub  primul sezon, asta e din cauza ca acela a fost prea bun, nu ca e asta prea prost. Daca ne plangem de copiat si plagiat, problema asta era si in primul sezon, inspirat masiv din proza nihilista a lui Thomas Ligotti (mai mult decat referintze, e vorba de fraze intregi luate cu totul fara ghilimele). Pare sa fie o meteahna a creatorului/scenaristului/scriitorului Nic Pizolatto, care probabil s-a gandit ca lumea care face binge watching la seriale si lumea care citeste cartzi nu prea se intersecteaza. Are pana la un punct dreptate, dar se mai si intersecteaza, asa ca lumea a inceput sa vorbeasca.

Suntem in plina epoca post-truth, mai e umpic si intram in epoca post-plagiat. Aproprierea si reconditzionarea culturala practicate de hipsterismul "indie" e un simptom global in acest sens. Un simptom mai regional, popular prin partzile noastre, e cultura "copiatului" pe care unii tot se incapatzaneaza sa o califice drept rea vointza PSDista/PNLista/etc., cand de fapt tzine de ambiguitatea conceptului de proprietate privata in tzarile post-comuniste. Romania e ultima tzara din Europa care a avut o legislatzie coerenta in ce priveste proprietatea intelectuala, initziata abia in a doua jumatate a anilor 90 (poate unii isi amintesc cand s-au golit subit magazinele ce vindeau muzica si filme). La celalalt capat al spectrului "simtzului proprietatzii" se afla americanii, care au ajuns in punctul in care se cearta pe seama cui a inventat dreptunghiu cu coltzuri rotunjite si isi fac marci inregistrate din cuvinte banale ca sa aiba motive sa ceara bani ulterior de la cei care le folosesc. Nic Pizolatto a lucrat, cu acest serial, undeva la limita acestor notziuni si creca pauza pe care o ia True Detective se datoreaza in oarecare masura problemelor declansate de fortzarea acestor limite.

Sezonul 2 se adapa masiv dintr-un maestru al literaturii politziste, James Ellroy. Sunt o gramada de similitudini cu opera de capatai a acestuia, L. A. Confidential - politzisti coruptzi, conspiratzii cu curve si operatzii estestice, eroi proshti dar buni la suflet, edili si politicieni putrezi moralmente, unii si fizicalmente. Din fericire a trecut suficient de la L. A. Confidential incat sa nu deranjeze. Probabil daca as mai citi James Ellroy as gasi mai multe chestii fara ghilimele.

True Detective continua insa sa faca ce stie mai bine. Sa ia actori consacratzi intr-un anume context si sa-i puna in cu totul altul, transformandu-le imaginea consacrata. Dialogurile sunt extrem de dense, sesizabil scrise de un scriitor (mi-a amintit pe alocuri si de Counselorul lui Cormac McCarthy, incomprehensibil la prima vizionare dar fascinant la a doua). Starul noului sezon e Colin Farell care si-a lepadat complet aura de sex symbol ca sa joace aici un politzist alcoolic mustacios si coleric, bantuit de suspiciunea ca fiul sau nu este al sau, ci al tipului care a violat-o candva pe nevasta sa. Al doilea star pe care se sprijina acest sezon e Vince Vaughn pe care pana acu l-am vazut doar in comedii idioate si chiar si acolo parea un actor prost de comedie, in timp ce aici are o gravitate teatrala care te face sa ii sorbi fiecare replica. Si el joaca un personaj multifatzetat, desi initzial e introdus drept mafiot cocalar shantajist.

Personajele secundare au si ele multa carne pe oase - un agent de circulatzie  (jucat de tipu din John Carter) al carui cariera se duce dracului dupa ce e suspectat ca a solicitat un blowjob necuvenit (exista asa ceva ?!) ca sa faca pierduta o amenda; o politzista (jucata de Rachel McAdams din noile filme Sherlock Holmes) dedicata trup si suflet meseriei in pofida faptului ca are o sora prostituata si un tata New Age dus cu pluta.

Serialul sufera de aceeasi meteahna ca si in primul sezon, de a incheia socotelile foarte repede si pripit, ultimul episod inghesuind o mare densitate de evenimente pe fast-forward, dupa ce primele s-au desfasurat cu o lentoare pedanta. Ramane totusi unul din cele mai stilate seriale politziste ever.

*********************************************************

Fargo - sezonul 2 

Daca primul sezon a stat oarecum in umbra debutului True Detective, cel de anul asta a fost net superior si creca ca e cel mai bun serial de televiziune pe care l-am vazut de nu stiu cand.

Povestea e un prequel la primul sezon, cu tatal eroinei de acolo investigand, cu vreo 30 de ani mai devreme, o serie de crime bizare care degenereaza intr-un razboi intre doua mafii locale. Ar fi misto daca urmatorul sezon ar merge si mai departe in trecut, avand in vedere ca un personaj important aici e socrul protagonistului (adica bunicul eroinei din primul sezon) jucat de tipu ala cu fatza de cal din Cheers.

Mutarea actziunii in trecut ocazioneaza un rafinat design de epoca, cu haine, frizuri si decoruri foarte atent ajustate la moda vremii, si o aparitzie episodica simpatica a lui Bruce Campbell in rolul lui Ronald Reagan, pe cand acesta se lasa de actorie si se lansa in prima sa campanie electorala. Povestea mentzine spiritul tragi-comic al filmului fratzilor Coen din care s-a desprins acest serial, dar parca e mai multa violentza si mai putzin haz. Ori poate nu, sunt doar dozate altfel - avem episoade concentrate pe scene de actziune alternate cu episoade de situatzii absurde. Elementul nucleu al francizei Fargo ramane absurdul, si stradania unor protagonisti familisti cu suflet mare de a proteja o fragila normalitate in fatza unui haos care declansheaza reactzii in lantz printr-o societate rurala cladita pe principii simple.

Miza povestii este faptul ca un cocalar (bebelushul din Singur acasa, acum crescut mare) e calcat din gresheala cu mashina de o coafeza (o Kristen Dunst cu 100 de kile mai grasa decat in Melancholia). Speriata de eveniment, coafeza refuza sa raporteze accidentul si duce mortul acasa, lasandu-l in grija sotzului macelar (despre care crezusem ca e Matt Damon cu 100 de kile mai gras decat in Martzianu, dar nu e, e alt actor care seamana cumplit de tare cu el daca ar fi mai gras).

Necazu e ca cocalarul calcat cu mashina e mezinul unei familii mafiote de imigrantzi nemtzi cu mainile adanc infipte in economia locala si ca o alta mafie din imprejurimi incearca sa profite de moartea sa pentru a prelua sfera de influentza. Colac peste pupaza, regiunea e bantuita si de nishte OZN-uri care nu stiu cata legatura au cu restul povestii. Politzia condusa de eroul jucat de Patrick Wilson (Insidious) si socrul sau incearca sa descoase itzele complicate ale conflictului. Eroina din primul sezon apare ca fetitza mica, inspirata de exemplul de idealism al tatalui+bunicului sau.

Keep them coming, si sper ca urmatorul sezon sa fie SF, ori macar despre OZNurile alea. Ar fi tare un sezon in care bunicul e tanar si investigheaza situatzia de la Roswell.

P.S. De cand am scris articolul asta s-au anuntzat deja detalii despre sezonul 3, si se pare ca se va desfasura in zilele noastre, mergand  putzin in directzia serialului Black Mirror (despre telefoane mobile, selfieuri etc.). Ewan McGregor va fi pe-acolo, plus niste gagici cool (o marca a serialului, mostenita din filmul original).