Filmele vorbite pe la spate: Noiembrie/Decembrie 2015

Filmele musai

 

 Creep

De cate ori declar mort filmul de tip "found footage" dau peste cate o surpriza care ma face sa reevaluez situatzia. Creep este un two-men show minimalist caruia stilul found footage i se potriveste de minune: unul din personaje e un cameraman solicitat pentru o filmare privata, al doilea e individul care l-a angajat - un bolnav de cancer care doreshte sa lase copilului sau inca nenascut un video-jurnal cu ultimele zile ale vietzii sale. Cameramanul si clientul sau petrec impreuna cateva zile pe care primul se straduie sa le documenteze profesionist, in timp ce clientul incepe sa prezinte un comportament tot mai inadecvat situatziei. Lucrurile degenereaza in directzii uneori funny (the "Silviu Gherman" kind of funny), alteori creepy, dar nu pot da mai multe detalii fara sa stric placerea vizionarii. Pentru efect maxim e de vazut pe ecran mare, cu sonorul dat tare.

Cameramanul e totodata regizorul si co-scenaristul filmului - tanarul promitzator Patrick Brice. Bolnavul de cancer e jucat de producatorul si co-scenaristul filmului, Mark Duplass, unul din relativ celebrii fratzi Duplass - un cuplu de regizori/actori care scot pe banda rulanta un fel de comedii romantice absurde, adesea cu elemente (parodice) fantastice sau horror, apreciate in general in cercurile hipstereshti pentru ironie si aspecte meta (Safety Not Guaranteed de la Biertanul de acu 2 ani, Bad Milo, Black Rock ar fi exemple recente despre care am mai scris aici, dar lista e foarte lunga si plina de surprize). Si Creep e facut in acel stil ironic, facand adesea mishto de insashi genul found-footage, in special de limitarile si gafele genului (cum ar fi credibilitatea faptului ca un personaj e nevoit sa tzina tot timpul camera de filmat in mana, ori modificari de comportament la personaje care devin constiente de prezentza camerei de filmat).

 

The Overnight

Dupa ce mi-am luat ultima data papucii am decis ca principala problema a societatzii e insashi celula sa traditzionala - cuplul de doi -, si ca o solutzie mult mai fezabila ar fi "cuplul de patru" caci orice barbat are nevoie de doua femei si orice femeie de doi barbatzi. Important e ca rolurile sa se specializeze (nu toata lumea tre sa gateasca) si personalitatzile diferite sa se complementeze reciproc. Sper ca intr-o buna zi sa fiu chemat la un TED talk (ori macar TEDex) pe aceasta idee revolutzionara, sa stie lumea de unde a venit inainte sa devina mainstream. Dar pana se legifereaza casnicia in 4 (respectiv pana se inventeaza Tinder 2x2), avem acest film care ne sugereaza unele probleme ce ar putea sa apara, sa ne gandim la ele din timp.

Dupa surpriza foarte placuta cu sus-pomenitul film Creep, am vrut neaparat sa vad si al doilea film al aceluiashi Patrick Brice. Si asta e la fel de cool, dar de o cu totul alta natura, un fel de comedie sexy despre doua cupluri de vecini care se viziteaza reciproc si aluneca spre tentatzii orgiastice mixate cu mult alcool si filozofie postmoderna menita sa le justifice derapajele. Exista unele similaritatzi cu Creep: cadrul intim, personaje putzine cu personalitatzi puternice, care evolueaza imprevizibil in directzii dubioase. Doar ca in celalalt film s-a urmarit un fel de simulacru horror, in timp ce aici se urmareste din capul locului un efec comedic, relaxant. Ambele filme functzioneaza de minune. Pana si Jason Schwartzmann (omul lui Wes Anderson), pe care in general nu-l suport, e cool in filmul asta.

Crimson Peak

Am mers cu inima stransa la noul film al lui Guillermo del Toro, avand inca in memorie experientza neplacuta a precedentului sau film, Pacific Rim, cu care acesta a incercat sa-si atraga simpatia publicului cocalar. Din fericire cu Crimson Peak am avut parte de un cu totul altfel de film, un gotic clasic cu miza romantico-sexuala, cu design vizual sofisticat inspirat de filmul giallo italian (culori tari, aspect sugerat inca din titlu), cu fantome si secrete teribile de familie in spiritul thrillerelor macabre ale lui Daphne du Maurier sau Shirley Jackson.

Mia Wasikowska se marita si se muta intr-un casoi gotic darapanat, plin de molii si bantuit de fantome, sa locuiasca alaturi de sotzul ei antreprenor de caramizi (Hiddlestone, alaturi de care mai aparuse si in Only Lovers Left Alive) si de cumnata ei (Jessica Chastain, care creca a cashtigat ceva proces si toata lumea e obligata sa o bage in filmele care se fac la Hollywood de aici incolo). Iese in evidentza rolul lui Chastain, foarte diferit de tot ce a mai facut, depashind cu succes imaginea de actritza asexuata pe care si-o consacrase.

Filmul modern cu fantome se tot straduie sa atraga public si sa dobandeasca o reputatzie comparabila cu a filmelor cu zombie/vampiri - serii ca Paranormal Activity si Insidious au apelat la diverse tertipuri de modernizare, japonezii facusera si ei o obsesie pentru adaptarea acestui gen de filme la tehnologia moderna, asa ca spatziul filmului gotic traditzional, cu atmosfera, arhitectura, miza romantica si rochii sofisticate, a ramas relativ neglijat. Horrorul modern se straduie putzin cam tare sa devina serios, credibil, "updated", chiar realist (cand nu e parodic), iar pe parcurs a cam sacrificat fortza estetica a goticului clasic.

Del Toro a exploatat, deci, oportunitatea de a lasa o amprenta asupra acestui segment stilistic. Nu stiu cu cat succes, caci unul din motivele disparitziei filmului gotic sta si in lipsa de cautare la public, si nu cred ca filmul asta va resuscita cu adevarat genul. Este, totushi, superior altor eforturi recente in aceasta directzie (The Woman in Black, Wolfman), oferind o poveste care trece dincolo de standardul cu fantome neastamparate care trebuie calmate prin corectarea unei situatzii injuste. Ma rog, avem si asta, dar personajele aflate in viatza au functzii mai importante decat fantomele, prin urmare conflictele sunt mai pasionale, trecand dincolo de stresul ushilor scartzaite si candelabrelor casabile.

Filmele contra plictiselii

 

John Carter

Ecranizarea primului roman din seria fantasy scrisa de Edgar Rice Burroughs a intarziat nepermis de mult (100 de ani de la publicare), filmul avand astfel si o functzie aniversara, precum si ambitzia de a lansa o noua saga de filme fantasy care sa concureze succese precum Lord of the Rings sau Star Wars. Daca nu s-ar fi anuntzat anularea planurilor de a continua seria (ar fi 11 volume de ecranizat) datorita eshecului de box office, as  fi recomandat filmul ca musai de vazut, avand in vedere importantza sa istorica si calitatea generala de origin-story a filmului. In mod clar e mai bun decat Martzianu (daca vine vorba de filme despre planeta Marte), iar materialul literar pe care se bazeaza are o influentza comparabila cu a lui Lord of the Rings asupra istoriei literare ce i-a urmat, precedand opera lui Tolkien cu cateva zeci de ani.

Diferentza fatza de Tolkien e ca influentza lui John Carter (cartzile sunt cunoscute drept seria Barsoom) s-a manifestat mai mult in zona SF decat in fantasy, fiind unul din exemplele fundamentale de "planetary romance" - roman de aventuri si interese romantice care se desfashoara pe alte planete, profitand (acu 100 de ani) de neshtiintza generala a umanitatzii cu privire la planetele respective. Printre epigonii directzi ai lui John Carter se numara filmele Star Wars, ori Avatar-ul lui James Cameron. La baza, romanele John Carter au fost gandite ca o alegorie pentru colonialismul american, conflictele rasiale americane (fata de indieni, negri, asiatici) si Razboiul de Secesiune din SUA, astfel ca in mod indirect ideile astea au ajuns sa fie identificabile si in pomenitele filme (vezi comparatziile intre Avatar si Pocahontas  facute insistent de detractorii care ratasera conexiunea).

In comparatzia cu Martzianul, filmu ar avea unele lacune de acuratetze shtiintzifica, dar are toata acuratetzea pe care o intuia umanitatea la finele secolului XIX, cand se faceau primele observatzii si speculatzii (unele aberante) cu privire la planeta Marte, prin pionieri ai astronomiei precum Camille Flammarion. Parerile de acu 100 de ani cu privire la efectele gravitatziei reduse ori prezentza apei in canalele martziene stau la baza unor elemente de intriga de care astazi putem rade, dar nu putem sa punem indoiala dorintza autorului de a tzine cont de speculatziile shtiintzifice, de nivel jules-vernian, ale vremii.

Povestea e despre eroul John Carter, soldat din Razboiul Civil american care se teleporteaza din gresheala pe Marte, unde se implica in conflictul existent dintre doua specii de martzieni umanoizi (reprezentari ale partzilor din Razboiul de Secesiune), plus o specie de martzieni neumanoizi (reprezentari ale amerindienilor nativi). Filmul are densitate de evenimente datorita sursei literare originale, un scenariu epic condimentat cu detalii umoristice (Michael Chabon a scris versiunea finala) si un regizor specializat pe animatzii 3D atragatoare de simpatii (Andrew Stanton, autorul lui Wall-E). Pana la urma filmul arata ca unul pentru copii, cu sangele cenzurat si decoltee timide - e totusi productzie Disney (dar sa nu uitam ca tot de la ei vin si Star Wars ori Piratzii din Caraibe).

Aveam asheptari mari si in general n-am fost dezamagit, insa se pare ca planurile de a continua seria au fost retezate de eshecul comercial, datorat unor decizii proaste de marketing, care au dus la o serie de demisii in cascada la studiourile Disney. Printre factorii acuzatzi se numara decizia producatorilor de a elimina de pe postere termeni precum "Marte", "Barsoom" (titlul seriei de cartzi pe care se bazeaza) si numele scriitorului Edgar Rice Burroughs, ratand atat valul de popularitate martziana din ultimii ani, cat si asocierea cu materialul literar original. S-a acuzat si absentza actorilor mari, desi io personal m-am bucurat sa nu-l vad iar pe Johnny Depp, actorii de aici fiind absolut onorabili, insa sunt adusi din televiziune (i-am mai vazut prin True Detective, The Wire, Game of Thrones etc.). Pacat.

 

The Martian

Asta este un documentar romantzat despre cum sa creshti cartofi pe Marte in propriul kkt, narat de Matt Damon, regizat de Ridley Scott si bazat pe romanul de debut al unui programator de la Blizzard (Andy Weir, din echipa Warcraft 2). Filmul e menit sa ne obishnuiasca cu ideea traitului pe Marte, caci pe aici se cam impute treaba. Intr-un format de tutorial video, Matt Damon ne arata cam cum e vremea pe acolo, "cum sa ne kkm pe Marte for dummies", cum sa ne acordam primul ajutor, cum sa facem focu, cum sa producem apa (alta decat propria urina) si ce muzica nashpa se va asculta acolo. Acu 2-3 ani, cand ma batea gandul sa ma inscriu pentru misiunea pe Marte din 2024, as fi apreciat mai mult filmul. Acum, ma bucur ca nu m-am inscris.

Comparat cu celelalte thrillere spatziale aparute in ultimii ani (Gravity, Interstellar) asta e cel mai slab, desi are regizorul cel mai de renume. Banuiesc ca nici romanul pe care se bazeaza nu permitea mai multe, fiind doar un update la Robinson Crusoe, cu Vineri oferind asistentza remote prin satelit (un negru jucand rolul unui indian). Fanii acuratetzii shtiintzifice se vor bucura nespus de acest documentar searbad incercand sa treaca drept aventura science-fiction, in conditziile in care mai nimic nu e SF aici - ca si in cazul Gravity, tot ce se intampla in film se poate intampla pe bune cu tehnologia de azi, nu e nimic futurist sau speculativ la mijloc.

Doua chestii m-au enervat la culme: 1. Excesul de explicatzii didactice adresate publicului, in conditziile in care e clar ca personajele supuse acelor explicatzii n-au nevoie de ele; 2. Ca filmul e 3D la modul acela inutil incat itzi potzi da jos ochelarii 3D, adesea doar subtitrarile fiind scoase in relief (fac exceptzie cateva scene prin spatziu mai la sfarshit, si alea copiate dupa Gravity).

Filmul e plin de actori importantzi in roluri marunte, unele complet inutile. Printre ei, din nou Jessica Chastain. Filmarile s-au facut in Ungaria si Iordania. Se pare ca Iordania arata fix ca Marte, nu e de mirare proasta dispozitzie a populatziei de pe acolo.

 

A Most Violent Year

J. C. Chandor e un maestru ar thrillerului contabil, genul de film in care momentele de maxim suspans sunt cand un contabil intocmeshte greshit o balantza sau calculeaza prost un TVA. Filmul cu care s-a lansat Chandor (oscarizatul Margin Call) fusese totushi intens, avea o componenta apocaliptica data de miza poveshtii (cauzarea crizei financiare din 2008). Aici insa miza e mult mai marunta si nu intereseaza pe nimeni - e vorba de businessul unui mic afacerist, un imigrant mexican care tzine neaparat sa se afirme in capitalismul american in conditziile in care e incoltzit dintr-o parte de ANAF, din cealalta parte de competitorii care ii jefuiesc marfa, iar din spate de nevasta-sa care il acuza ca n-are coaie, pentru ca refuza sa apeleze la coruptzie si scurtaturi contabile. E, ashadar, vorba de conflictul traditzional dintre barbatul care vrea sa fie corect si femeia care vrea sa fie bine.

Cum am fost si eu uneori in situatzii de business de acest gen, ar fi trebuit sa rezonez mai mult cu filmul, insa acesta sufera de lentoarea si strepezenia pe care le avea Nashul 3, fiind despre momentul acela in care mafiotzii incearca sa devina cetatzeni model dar nu-s lasatzi de sistem, care de fapt e cel mai mare mafiot. Nu e totusi un film nasol, si e o placere sa-l urmaresti in unele scene pe actorul principal, Oscar Isaac - foarte bun, avand in vedere cum face roluri care n-au absolut nimic in comun: Inside Llewyn Davis, Ex Machina, mai nou Star Wars.

P. S. OMG, vedetzi de ce ziceam de Jessica Chastain? N-am nimic cu ea, dar sa-si mai ia un concediu.

 

Dark Places

Dupa succesul cu Gone Girl - prima ecranizare bazata pe o carte a revelatziei thrillerului feminist modern Gillian Flynn -, s-au grabit sa vina repede cu a doua. Dark Places are la randul sau actori destul de mari si o poveste cu twisturi cool, insa au facut gafa de a lua un regizor ieftin asa ca uneori filmul pare ca ar fi de televiziune, filmat auster, cu majoritatea scenelor de interior. Povestea e totushi interesanta.

Charlize Theron joaca rolul unei fetitze a carei familie a fost casapita pe cand era mititica de fratzioru ei satanist (fan Misfits) si iubita satanista a acestuia (Chloe Moretz, care nu mai e fetitza). In zilele noastre, eroina a crescut mare si a devenit o acritura cinica care traieshte din asigurarea lasata de ma-sa si din drepturile de autor/ecranizare a dramei sale personale. Fratzioru ei satanist a crescut mare dar e tot la pushcarie. Ajunsa in criza de bani, Charlize Theron cedeaza presiunilor unui club de detectivi amatori pasionatzi de crime celebre, dispushi sa o plateasca pentru a investiga cazul in detalii mai adanci si prin metode mai putzin ortodoxe decat cele ale autoritatzilor. Evident, efortul lor dezvaluie noi fatzete ale povestii. Voluptoasa Christina Hendricks in flashbackuri in rolul mamei casapite, iar protagonistul din The Strain joaca rolul fratziorului satanist.

Gillian Flynn are priceperea de a scrie povesti politziste fara politzishti (ma rog, mai apar unii in roluri marginale), cu caractere feminine puternice si twisturi de calitate. Toate calitatzile astea se gasesc si aici, doar la partea stilistica are de suferit in comparatzie cu filmul lui Fincher. O diferentza suficienta incat Dark Places sa treaca neremarcat.

 

The Purge 2 : Anarchy

Cica intr-un viitor foarte apropiat, americanii stabilesc o noua sarbatoare calendaristica anuala, The Purge, pe durata careia toata lumea are voie sa faca orice si nici o crima nu e pedepsita (cu exceptzia, menita sa protejeze guvernul, de a nu folosi anumite clase de explozibili). Fiecare cetatzean sarbatoreshte dupa pofta inimii - unii se baricadeaza in casa de teama colegilor de serviciu care le poarta pica, altzii ies la vanatoare de homeleshi (in vederea reducerii shomajului), altzii cumpara pensionari pe care sa-i casapeasca in cadru festiv (despovarand astfel statul de unele cheltuieli bugetare). Creca lu Monica Macovei ii plac filmele astea la nebunie si se imagineaza ieshind prin Rahova pe motoreta aia a ei.

A devenit cert ca regizorul James DeMonaco vrea cu orice pretz sa mulga o trilogie din ideea sa mica dar ingenioasa, bine sincronizata cu marile teme politice ale momentului (sunt si unele asemanari cu Hunger Games, dar filmele Purge sunt mai putzin romantzioase). Primul film al seriei a fost destul de cool, beneficiind de actori importantzi (Ethan Hawke si Cersei din Game of Thrones). Aceasta a doua parte are actori anonimi si nu mai shocheaza prin subiect, dar e un sequel absolut onorabil, cu o poveste diferita spusa dintr-o perspectiva diferita, a victimelor ratacite pe strazi care se ascund de vanatorii de oameni si de interesele guvernamentale din spatele acestora. Cui i-a placut prima parte tre sa mearga cu trilogia pana la capat.

 

Horns

Asta trebuia sa fie un film-eveniment, din mai multe puncte de vedere:

• E primul film in care Harry Potter are parte de o scena de sex si ceva par pe piept. Nu e primul sau film ca actor matur, dar e prima data cand demonstreaza ca a crescut, dpdv tehnic, mare.
• E prima ecranizare bazata pe opera scriitorului Joe Hill, renumit nu doar prin aceea ca e fiul lui Stephen King, ci si prin faptul ca apucase sa isi faca un nume in horror inainte sa i se releve identitatea. S-a tradus cate ceva si la noi.
• E noul film al lui Alexandre Aja, responsabil pentru noul val de horror francez (de la Haute Tension incoace), actualmente recrutat de Hollywood unde a facut o suita de remakeuri interesante (Piranha 3D, The Hills Have Eyes, Mirrors).

Harry Potter se trezeshte intr-o dimineatza cu coarne pe frunte, poate pentru ca a ajuns in Iad, sau pentru ca gagica-sa (Juno Temple, alta fosta actritza-copil) si-o tragea cu altu. In viziunea autorului, Iadul e atunci cand fiecare spune ce-i vine la gura, fara sa-i mai pese de sentimentele altora. Pe de alta parte, gagica-sa e gasita moarta in padure si Harry Potter devine principalu suspect, caci era cam gelos. Se apuca el sa investigheze situatzia si ajunge la unele raspunsuri, nu foarte convingatoare, filmul fiind o varza dpdv al scenariului, cu personaje necredibile, de matineu, care nu se potrivesc moralismului meta-biblic al filmului.

Horns nu reuseshte deloc sa-si gaseasca tonul intre horror si comedie, incadrandu-se mai degraba in acel soi de hipster-horror indecis care nu e nici funny, nici horror, mai degraba un fel de comedie romantica mascata sub unele artefacte horror (Life after Beth, Warm Bodies, Burying My Ex).

Exista unele urme de omagiu adus lui Stephen King, povestea incluzand flashbackuri la scene de copilarie, care sa scoata in evidentza felul in care personajele-copii se transforma in oameni mari (chestie care probabil l-a atras pe Harry Potter in proiect).

 

Turbo Kid 

Trei hipsteri canadieni debutantzi au facut acest SF eighties-style, retro-ironic, cu muzica synth-pop de kkt, acel gen de reciclare "nostalgica" pe care hipsterii il practica cu tenacitate (mai ales in muzica) asupra unor chestii care s-au facut inainte ca ei sa se nasca (deci n-au ce nostalgii sa aiba despre ele). Aici sursele reciclate/parodiate sunt filme precum Mad Max si Power Rangers.

Singurul nume cunoscut e Michael Ironside (Total Recall), la randul sau un simbol decrepit al filmului SF optzecist, aici in rolul unui despot postapocaliptic care, incercand sa rezolve criza de apa potabila post-nucleara, inventeaza un storcator de oameni (cu care poate scoate apa din corpuri umane). Faza asta e destul de funny. Si mai e o chestie buna: cum nu e normal ca in lumile postapocaliptice oamenii sa mai circule cu automobile (aviz Mad Max, Terminator etc.), aici toata lumea se deplaseaza pe biciclete si trotinete - un alt semn de hipsterism eco-aware prin excelentza. Protagonistul e un pushti geek, nerd, tocilar, obsedat de benzi desenate SF care, alaturi de o androida si un tip imbracat in Indiana Jones, incearca sa tzina piept pomenitului despot si sa faca lumea mai buna si mai colorata.

Filmul e un do-it-yourself merituos, cu costume si decoruri muncite, dar si unele efecte digitale de prost gust (vandut drept "intentzionat"). Se fac destul de des filme din astea prin underground, si majoritatea nu-s decat exercitzii de stil (vezi si Fury de la Biertan). Asta are insa cateva idei ingenioase shi chiar niste romantism onest, pe care il pun pe seama faptului ca unul din cei 3 regizori e o tanara domnitza. Sa speram ca la urmatorul film autorii isi vor depashi conditzia de hipsteri si vor veni cu mai mult material original.