De ce tre sa tzinetzi minte numele lui Vincenzo Natali?
1) Pt. ca el e regizorul atasat deocamdata ecranizarii romanului de capatai al genului cyberpunk, Neuromancer, una din cele mai asteptate ecranizari ale comunitatzii SF de peste tot.
2) Pt. ca el a lansat moda torture porn a anilor 2000, cu filmul Cube si trilogia pe care a inspirat-o.
3) Pt. ca e un regizor care se zbate foarte mult pentru nisha SF/horror. Articolul asta trece in revista cateva din lucrarile sale, ramase oarecum obscurizate in industria actuala, cel putzin pana la un posibil succes al Neuromancerului, din care teoretic ar trebui sa iasa un blockbuster major care sa-i faca pe cinefili sa investigheze CVul lui Natali.
Haunter
Anul asta a iesit cea mai recenta isprava a regizorului, ghost storyul Haunter. Ziceam mai an ca undeva la Hollywood se ticluieste o relansare a genului ghost story, mizandu-se pe faptul ca ar putea avea un succes natural dupa modele vampirilor si zombilor, pe cale sa se stinga. Strategia are motivatzie proasta, caci povestea cu fantome a fost dintotdeauna doar o poveste cu fantome, menita sa fie scary, lipsita de subtextul psiho-social al povestilor cu vampiri/zombie. Recentele tentative au confirmat acest lucru (Woman in Black, The Conjuring, The Innkeepers).
Cu Haunter avem
in sfarsit un ghost story care incearca ceva dincolo de retzeta obosita, chiar
daca nu are nimic scary in el. Vincenzo Natali foloseste metoda cu care a avut
succes in Cube, de a crea un puzzle pe care victimele incearca sa-l
desluseasca. Aici eroii sunt o familie de oameni mortzi care retraiesc aceeasi
zi over and over ca in Ziua Cartitzei. Insa de asta isi da seama doar fiica,
jucata de Abigail Breslin (finalista Oscar pentru Little Miss Sunshine cand
avea 10 anisori). Din motive parapishologice, ea capata constiintza situatziei
de kkt in care se afla, anume ca ea si familia ei sunt blestematzi sa bantuie
casa in care au trait si, cu umpic de efort, sa se conecteze spiritual la cei
care colocuiesc acelasi spatziu la un alt moment din viitor. Deci e o poveste
cu casa bantuita spusa din perspectiva bantuitorilor, care, iata, pot fi si
oameni simpli cu intentzii bune. Prin asta filmu seamana umpic si cu The Others
al lui Amenabar, dar e mai thriller si mai putzin gotic. Oricum, un suflu de prospetzime in industria ghost story, probabil cea mai obosita sub-nisha a horrorului.
P.S. Imi retrag afirmatzia conform careia ghost storyul nu poate avea succes. Am cunoscut recent oameni pentru care fantomele sunt o chestie serioasa, cu care nu se glumeste, si n-are nimic de a face cu horrorul, fantasyul samd. Cred ca genul are o serioasa shansa de succes in zona mainstream/realista, poate cu putzin romance si tear-jerking amestecat in ecuatzie.
P.S. Imi retrag afirmatzia conform careia ghost storyul nu poate avea succes. Am cunoscut recent oameni pentru care fantomele sunt o chestie serioasa, cu care nu se glumeste, si n-are nimic de a face cu horrorul, fantasyul samd. Cred ca genul are o serioasa shansa de succes in zona mainstream/realista, poate cu putzin romance si tear-jerking amestecat in ecuatzie.
Splice
Desi de prin 97 se tot chinuie sa iasa din underground, abia in 2010 Natali a reusit sa faca un film high-profile, Splice, dar si asta arata destul de mult a film underground. Filmul a fost produs de Guillermo del Toro si de compania Dark Castle, care acu vreo 15 ani a inceput sa bage bani grei in relansarea genului horror, mai intai prin remakeuri (13 Ghosts, House of Wax), apoi si cateva filme originale pulp (Ninja Assassin, Bullet to the Head, The Losers).
Splice a facut parte din a doua categorie, e un mic blockbuster facut sa arate ca un B-movie atat sub aspect vizual (majoritatea filmului se petrece intr-un hambar si un laborator de mad scientist) cat si prin finalul extravagant de inspiratzie erotic horror, in care oscarizatul Adrien Brody face sex cu o creatura inginerata genetic in propria eprubeta, din urmatoarele ingrediente: una bucata frantzuzoaica bunoaca, una bucata shobolan, una bucata pasare, poate si un peshte. Filmul are unele neajunsuri, date de caracterul aberant si far fetched al unei povesti care se promitea drept un SF sobru, dar pana la urma am ajuns sa apreciez acest gen de twist la Natali - cu conditzia sa nu il aplice si la Neuromancer. Mai multe detalii in cronica pe care am scris-o la aparitzie.
Nothing
Inainte de Splice, Natali a facut filmul care era sa-i puna capat carierei, un dezastru de box office simpatic in tupeul sau, care duce la extrem ambitzia lui Von Trier din Dogville, de a face un film complet lipsit de decoruri.
Pana la urma Natali n-a stiut sa capitalizeze ideea si a propus-o drept o comedie SF cu actori canadieni de mana a doua (principalul bolovan care atarna de gatul carierei regizorului, care obisnuieste sa-si castuiasca proprii amici in filme). Altfel, ideea mi s-a parut stralucita: 2 amici cotropitzi de probleme cotidiene se streseaza foarte tare si intr-o buna
zi se trezesc inconjuratzi de... NIMIC. Adica doar ei si casa lor si in
afara de asta un spatziu imens alb prin care te potzi plimba oricat ca
tot n-ajungi nicaieri si nu dai de nimic. Cu ocazia asta realizeaza ca au
puterea supraumana de a face orice sa dispara. Din pacate nu-s in stare
sa faca si reversul.
E un film despre living in
denial, despre hating away oamenii si lucrurile care nu-tzi convin, un
sindrom fundamental al umanitatzii moderne. Din pacate mesaju nu prea
ajunge la spectator din pricina celor 2 actori iritantzi si a tonului
de comedie cu gaguri. Un thriller sinistru in stilul Cubului ar fi fost mult mai
potrivit pentru idee.
Dupa filmul asta Natali a cam luat pauza,
sau n-a prea gasit de lucru. La un moment dat a facut un documentar despre Terry Gilliam (de
fapt un making of la Tideland) si cand uitasem complet de el, a aparut cu
zvonul ca va prelua carma Neuromancerului.
Cypher
Mai mult ca sigur ca asocierea lui Natali cu Neuromancer se datoreaza filmului sau Cypher, un cyberpunk soft ingenios si dickian. In general filmele inspirate de
Dick se preocupa de shiftingu de realitatzi, insa filmu asta se
preocupa cu shiftingu de identitatzi. Un gagiu care se ocupa cu spionaju
corporatist si furatu de slideuri Powerpoint este spalat pe creier si convins ca e altcineva. Treaba
asta se intampla de mai multe ori, pana sarmanu om nu mai are nici el
habar cine e si ce vrea de la lumea asta, noroc cu Lucy Liu care ii tot
da sarcini si il ghideaza prin viatza spre obiectivul ultim, de a sabota
nu stiu ce server matrixian. Ca si Cubul, e un film ieftin cu un
scenariu ingenios dar si actori care trag mult in jos potentzialul filmului.
The Cube Trilogy
The Cube a fost un hit chiar si prin partzile noastre, mai putzin in
cinematografe si mai mult printre divixofilii de prima generatzie (DivX
versiunea 3, se vedea ca dracu). Din pacate s-a creat o intreaga
trilogie pe marginea Cubului, ar fi fost ideal sa ramana cum era, debutul
lui Natali fiind una din bijuteriile alea underground pe care le
redescopera fanii dupa ce un regizor incepe sa aiba succes, cam ca si Followingul lui Nolan, Cronosul lui Del Toro ori filmele
zombie ale lui Peter Jackson. Nu stiu daca mai
exista oameni care n-au vazut Cubul, sau poate exista unii hipsteri care au sarit peste el, filmu iesind la finele anilor 90.
Povestea era despre un grup de
oameni care se trezesc in interiorul unui gigantic cub Rubik si tre sa
gaseasca iesirea din el trecand prin tot felu de capcane mortale in
conditziile in care cineva tot invarte portziuni ale cubului, dezorientand simtzul spatzial al personajelor.
Prin
cele 2 continuari (fara implicarea lui Natali), Hypercube si Cube Zero, s-a incercat lansarea unei
francize horror de tip puzzle-solving cu consecintze sangeroase, dar retzeta avea sa-si ia zborul
la Hollywood abia cu seria Saw.
Hypercube a fost un dezastru major cu dialoguri scrise parca de Lia Bugnar, in care cubul este upgradat de la un labirint cu torturi mecanice la un teseract care gazduieste in celulele sale realitatzi paralele, astfel ca personajele, in loc sa fie macelarite treptat, se intalnesc cu versiuni paralele ale propriilor persoane si cu mesaje criptice lansate de propriile persoane din viitor. Ar fi fost aici potentzial pentru un film cu paradoxuri temporale gen Primer (de fapt Dr. Who a cam folosit retzeta asta in scopuri mult mai fun), dar calitatea extrem de scazuta a productziei si a oamenilor implicatzi au rezultat intr-un dezastru.
Nu acelasi lucru poate fi spus despre Cube Zero, un film simpatic, chiar daca a ingropat trilogia si a mers straight-to-video. Filmul revine la stilul mecanicist si sangeros al primei partzi si ii deconspira pe manipulatorii Cubului, prezentand primii subiectzi care reusesc sa evadeze cu succes din labirint si sa rezolve puzzleul povestii. Ma rog, misterul dadea tot farmecul Cubului original si filmul asta il cam dezintegreaza, dar o face intr-un mod fun si cu un dram de stil. Se poate sari lejer peste Hypercube, dar Cube Zero cred ca e un complement meritoriu pentru filmul lui Natali, ceea ce rareori se intampla cu sequelurile straight-to-video facute sa mai mulga niste bani din succesul filmului original.
No comments:
Post a Comment