Festivalul Luna Plina - Biertan 2013: part 2

Unii se plang ca am scris articolul trecut despre festivalul horror de la Biertan (si altele inainte) ca si cum cultura horror si festivaluri precum Luna Plina ar fi ceva necesar, si nu sunt doar o forma de divertisment bolnav inventat de americani, la care tineretu influentzabil (ca mine) pune botu, in conditziile in care neglijam crimele comunismului, cianurile si maidanezii.

E adevarat, gasesc necesara cultura horror la noi, macar pt. ca: Conform sondajelor 61% din romani cred in Iad, 51% cred in invierea mortzilor si 54% cred in Dracu. Deci avem cvorum la capitolele astea, ceea ce inseamna ca un Partid de Paza impotriva Amenintzarilor Oculte (PPAO) ar fi mai legitim si reprezentativ decat tot balciul cu Basescu si Ponta. Noi n-avem nevoie de dreapta si de stanga in politica, avem nevoie de necromantzi si demonologi, iar DNA-ul sa faca bine sa angajeze niste vanatori de moroi ca sa-si justifice cheltuiala de ban public. Noi n-am facut niciodata un fenomen pop din Dracula si vampiri, nu pt. ca am fi mai intelectuali decat americanii, ci pt. ca la noi moroii si vampirii sunt o chestie cu care nu se glumeste, cum era Securitatea pe vremuri. Daca la noi nu e potrivit un festival de film horror, nu stiu unde altundeva ar fi mai potrivit.

In articolul precedent am facut o introducere la adresa festivalului horror de la Biertan, din care am pomenit doar filmele premiate de public si de juriu. Despre restul filmelor pe care le-am vazut din programul festivalului, gasiti detalii in articolul de fata.

Filmele musai

The Bay

Ce-i drept, filmu asta pare sa fi fost programat pentru FanFest dar s-a ratacit la Biertan: Intr-un golf american, exploatarea gazelor de shist si deversarea de gainatz duce la modificari genetice ale unor paduchi ce incep sa paraziteze corpurile umane cu care vin in contact, ducand la ceea ce initzial pare o apocalipsa zombie, si cand colo e doar un dezastru ecologic. Chestie de interpretare.

E un film surprinzator, venit de pe mana unui maestru al Hollywoodului, Barry Levinson (Rain Man, Wag the Dog, Sfera). Nimic din cariera lui Levinson nu sugera ca ar face vreodata un film ca asta, mai ales acum, apusul genului found footage.

Filmul e excelent colat din materiale culese de la hipsteri vigilante care se strecurau noaptea sa dea in vileag cu Iphoneu deversarile de gainatz din natura. Prin pretentzia de documentar, filmul se eschiveaza de la capcanele genului found footage, mai exact nu exista un personaj care sa aiba de alergat tot filmu cu camera de filmat in spinare.

In mod ciudat, filmu pare de-a dreptu realist, sau macar convingator la adresa violului ecologist pe care il traim in zilele noastre, in special prin cele cele cateva momente mai socante ce justifica eticheta horror (ceea ce face un deserviciu filmului, care ar trebui vizionat la orele de dirigentzie). Remus Cernea ar trebui sa-si faca clip electoral la alegerile de anu viitor cu fragmente din filmu asta.

VHS 2

Celalalt film scary al Biertanului a fost tot un found footage, deci se pare ca genu nu e chiar de atat de secatuit precum sugeram mai sus. VHS 2 e un fel de continuare a excelentului calup de scurtmetraje VHS (de care vorbeam in cronica de anul trecut la FrightFest). Se merge pe aceeasi idee - niste vandali intra intr-o casa parasita si gasesc un vraf de casete video cu inregistrari dubioase si o gramada de televizoare mergand in gol, sugerand ca posesoru colectziei a sfeclit-o sau s-a carat in graba.

Filmul e alcatuit din fragmente gasite pe aceste casete, gen Blairwitch Project, facute de diversi regizori din noul val de horror:

• Ca punct de maxima atractzie il avem invitat chiar pe Eduardo Sanchez (regizoru lui Blairwitch, adica tata genului). Bucata sa e cu un zombie care are pe cap o camera de filmat si mananca oameni iesitzi la iarba verde intr-o padure. E bucata mea favorita, desi arata in mare parte ca un joc video.
• Filipinezii Gareth Evans (The Raid) si Timo Tjahjanto (autorul concursului de masturbare din The ABC of Death) colaboreaza la un segment despre o secta sinistra din Filipine (poza de mai sus), insa sinistroshenia se dezamorseaza spre final datorita tentativei ratate de umor. Alta problema e ca-i filmat cu mai multe camere de o echipa de televiziune, pierzandu-se astfel feelingul first person;
• Adam Wingard (recentul You're Next) e singurul regizor care a fost si in primul VHS. Povestea lui e cu un tip care isi implanteaza un ochi cibernetic cu care incepe sa vada fantome;
• Jason Eisener (Hobo with a Shotgun) are o contributzie banala, cu niste copii fugaritzi si rapitzi de extraterestri.

Desi regizorii sunt mai high profile decat in prima parte, ii lipseste lui VHS 2 ceva din credibilitatea si ingeniozitatea primei partzi. Toate segmentele par facute la misto, uneori filmate din mai multe perspective, ceea ce face sa se piarda din intimitatea experientzei. Ca si prima parte, pentru o experientza completa trebuie vazut pe ecran mare, cu sonorul dat tare, o cerintza de baza pentru cinema-ul found footage.

The Body (aka El Cuerpo)

Thriller spaniol cu estetica gotica si 100 de twisturi, asa cum le place spaniolilor sa faca de cand cu succesul literar al lui Carlos Zafon. Regizorul e cam la debut, dar mai scrisese scenariul la Julia's Eyes (detalii aici), care lasa aceeasi impresie de aberatzie totala dupa ce te tzine 2 ceasuri in tensiune whodunit.

As fi rau sa va dau spoilere, desi e destul de evident de pe la inceput ca filmu va fi o avalansha de twisturi la fel de credibile ca ale Agathei Christie, doar ca ceva mai inghesuite. Eroul e un vaduv recent al carui nevasta a disparut din morga tocmai inainte sa fie ingropata. Politzia crede ca vaduvu si-a otravit nevasta si i-a furat corpu sa nu se vada pe autopsie. Vaduvu crede ca nevasta s-a prefacut moarta ca sa il streseze. Amanta vaduvului e bantuita de fantoma nevestei moarte. Si mai sunt si altzii amestecatzi. Careva dintre ei insa se preface ca crede ce zice ca crede.

Pentru amatorii de sherlockholmesuri condimentate cu pasiune latina si atmosfera gotica, filmu a fost premiat pe ici pe colo si a facut ceva valuri. Nimic iesit din comun, dar foarte entertaining.

Filmele contra plictiselii

Lords of Salem

O mare surpriza a fost filmul lui Rob Zombie, Lords of Salem. Cu un soundtrack ubersinistru compus de John 5 (chitaristul lui Zombie si, inainte, al lui Marilyn Manson) si amestecat cu classix gen Velvet Underground, filmul se abate de la stilul brutal cu care ne-a obisnuit auteurul. E o psihedelie oculta cu scenariu minimal, in stilul cinemaului satanic al lui Dante Tomaselli (regizor care n-a facut nici un film cu nota peste 3 pe IMDB).

Rob Zombie pare ca tzinteste spre publicul european: pe langa satanismul ostentativ, avem si referintze la black metalul norvegian si o gramada de simbolistica aferenta. In rolul principal e, logic, nevasta-sa, pe care iar o filmeaza mai mult dezbracata. De data asta ea e supusa unui viol spiritual canalizat de descendentele vrajitoarelor lesbiene din Salem, ceea ce are ca rezultat nasterea unui crevete satanic ce promite sfarsitul lumii pe piesa All Tomorrow's Parties. Actiunea filmului se consuma cam in juma de ora, iar ultima ora a filmului e un delir ocultist ce va enerva pe multzi, dar va lasa o oarecare impresie estetica care e meritorie avand in vedere de unde vine Rob Zombie. Astept replica lui Marilyn Manson.

Come Out and Play

Come Out and Play e un remake interesant facut de un regizor belarus anonim care umbla mereu cu o masca pe fatza si se prezinta cu numele Makinov. Gurile zvonesc ca in spatele mastii s-ar afla de fapt cineva cunoscut - se vehiculeaza numele lui Eli Roth si Paco Plaza (care si-au exprimat insistent admiratzia pentru versiunea originala a filmului, o productie spaniola cult din anii 70) sau al lui Garcia Bernal (producator al acestui film).

Producatorii insista ca Makinov e o persoana de sine statatoare care refuza sa-si exprime identitatea ca sa nu interfereze cu succesul filmului. Evident, e si un publicity stunt aici, mie imi pare destul de evident ca asta nu e filmul unui debutant. Designul de imagine si sunet sunt foarte profi, cu o usoara nota artsy fartsy pe alocuri si ridica mult nivelul filmului in conditziile in care povestea, preluata cica foarte fidel din filmul original, e oarecum simplista:

Doi tineri se duc in excursie pe o insula de langa Mexic. Insula e populata de copii canibali care i-au mancat pe totzi adultzii si tot filmu e despre cum cei doi sunt fugaritzi de copii. Efectele speciale sunt cam evitante, iar actorii-copii umpic tembeli, dar designul general al filmului si in special coloana sonora reusesc sa se infiltreze in sufletul spectatorului. Un regizor de urmarit, acest Makinov, indiferent cine o fi.

Passion

Passion e cel mai recent film Brian de Palma, prezentat in cadrul unui calup de trei filme DePalma, dupa modelul consacrat de TIFF. De Palma e un regizor cult al cinemaului pulp fiction (Scarface) avand si cateva contributzii horror pe la inceputul carierei (Carrie, The Fury). De prin anii 90 a inceput insistent sa se parodieze pe sine si face cam acelasi lucru si in acest film, remake al unui thriller corporatist semierotic frantzuzesc.

Desi De Palma e un specialist al tensiunii erotice si al mixului sex-violence, aici e destul de searbad. Eroinele sunt un triunghi erotic lesbian format din suedeza Noomi Rapace (Fata cu Dragon Tattoo), Rachel McAdams (Sherlock Holmes) si nemtzoaica Karoline Herfurth (din filmul cu vampiroaice lesbiene We are the night). Cele trei sunt niste corporatiste care isi dau la gioale reciproc in interes de serviciu, amestecand tensiunea erotica cu marshavia competitiva (it's not backstabbing, it's business!). Daca insa de marshavie filmul musteshte, erotismul cam lasa de dorit, poate si din cauza ca Noomi Rapace seamana suparator de tare cu Monica Macovei.

Vanishing Waves

Vanishing Waves a fost filmul pe care eu unul l-am asteptat cel mai mult, fiind multipremiat la festivalurile de gen si pt. ca regizoarea lituanianca Kristina Buozyte era prezenta la Biertan ca membra a juriului si toata lumea se dadea la ea. Poate din cauza asteptarilor prea inalte m-a cam desumflat, desi filmul e departe de a fi prost, e doar umpic prea sentimentalist si feminin. Ma rog, nu imi amintesc cand am decis ca asta e un lucru rau, dar in ziua de azi nu e sanatos sa te dezvelesti sufleteste in halul asta. Poate fi interpretat fie drept un film de dragoste, fie drept un film porno pentru oameni deprivatzi senzorial.

Un fecior se conecteaza tehnologic la creierul unei gagici aflate in coma. Gagica traieste din amintirea propriilor experientze senzoriale - lins, pipait, sex, pe care le impartaseste cu eroul. Impartashirea lor cerebrala e amenintzata de fantoma fostului iubit al fetei care inca ii bantuie neuro-sinapsele si se infiltreaza in fanteziile celor doi, stricandu-le din cand in cand bulaneala. E filmul pe care l-ar face o gagica care a dat recent papucii cuiva insa se simte vinovata si are dificultatzi in a incepe o noua relatzie. In multe privintze filmul seamana cu clasicul What dreams may come, cu multe momente lirice si expresive vizual ce mascheaza banalitatea subiectului.

We are what we are

We are what we are e remake-ul unui excelent horror mexican de care am scris acu catziva ani cand a fost dat la TIFF. Varianta americana e mai putzin excelenta, mai putzin subtila, mai explicita, dar cu un tempo lent destul de misto. In varianta originala personajele erau o mama si doi baietzi din suburbiile lui Mexico, care rapeau copii de tzigani si homosexuali din discoteci sa ii manance. Aici sexele sunt inversate: in loc de mama avem un tata, in loc de fratzi avem surori si in loc de suburbie avem un satuc uitat de lume, unde familia traieste dupa un rit crestin cu obiceiuri canibale ce fac trimiteri atat la originile crestinismului (mancatu din trupu lui Jesus) cat si la canibalismul pionierilor americani care au ramas blocatzi in Sierra Nevada pe la 1800.

Filmul e facut de Jim Mickle, un tanar pe val de care am mai scris si cu alte ocazii (Stake Land) si care va regiza urmatoarea ecranizare dupa Joe Lansdale, Cold in July, ceea ce ma face foarte curios.

Pe langa filmele astea, am fost incantat si de ideea organizatorilor de a oferi un maraton de trei comedii zombie:

Return of the Living Dead, desi depasit de vremuri si cam silly, ramane un clasic al genului si filmul care a pus pe harta conceptul de zombie comedy. A fost realizat in anii 80 ca parodie la trilogia (pe atunci) zombie a lui Romero si a dat nastere unei serii de 5 filme (ultimele doua facute in Romania, cu romani pe post de zombie). Sentimentul retro pe care il creeaza azi filmul proiectat intr-un open air midnight maraton e placut, dar nivelul umorului e undeva in zona Vacantza Mare. Niste muncitori dau drumul din greseala la niste gaz zombificator care se evapora in atmosfera si ii face pe locatarii cimitirului alaturat sa iasa din morminte si sa fugareasca niste punkeri care chefuiau pe-acolo.

Shaun of the Dead e si el un film de referintza, care acu 10 ani a initiat explozia comediei brit-horror si i-a dat lumii pe Edgar Wright si Simon Pegg, devenitzi intre timp super staruri la Hollywood. Cum consider ca toata lumea stie filmul, nu mai insist.

Cockneys vs. Zombies e un epigon direct al lui Shaun of the Dead, iesit cam tarziu, cu umor mai din topor si un comentariu social legat de drama pensionarului. Un grup de pensionari sunt abandonatzi in mijlocul unei invazii zombie si tre sa se apere cum pot.

Problema cu maratoanele e ca, daca filmele sunt prea asemanatoare, devin obositoare - mai ales pentru publicul dezinteresat, care trebuie zgaltzait si luat prin surprindere. Iar aici am avut trei mostre de zombie comedy, un gen in care nu e prea mult spatziu de manevra. Mi-ar fi placut mai mult un maraton cu filme zombie din tzari diferite, subgenuri diferite, epoci diferite - care sa includa de exemplu si celalalt film zombie prezent la festival, Cannon Fodder ("primul film israelian cu zombie") pe care nu m-am putut scula sa-l vad niciodata, fiind proiectat doar la pranz.

Despre restul filmelor am vorbit cu ocazia premierelor lor mondiale pe care le-am vazut in turneul de festivaluri de anul trecut. N-o sa ma repet, imi gasitzi impresiile despre Berberian Sound Studio, Stitches, Grabbers aici, iar despre Citadel aici.

Despre Rocky Horror Picture Show am tot scris de-a lungul vremii. A fost dat si anul trecut la Biertan si probabil organizatorii vor sa instituie o traditzie de difuzare anuala a filmului, insa asta nu are sens decat cu balciul de rigoare asociat proiectziei acestui film, balci care la Biertan nu exista, daca facem abstractzie de exclamatziile satenilor biertanezi oripilatzi de decadentza gay a filmului.

P.S. Cineva cu initziativa a decis ca Luna Plina nu trebuie sa ramana unicul festival de film horror din Romania si au inceput pe Facebook agitatzii legate de un presupus festival Dracula de la Brasov, la inceputul lui Noiembrie. Cum site Web nu are, e posibil sa fie doar un hipster care pune filme altora, mai ales ca in cadrul rubricii Maestrii europeni ai horrorului o sa se dea niste filme de Lars von Trier. Sper sa fie mai mult de atat.