Matt Cardin: Dark Awakenings (hc, Mythos books)

Cardin e un fel de Ormeny Feri al horrorului american. E un recent doctor in filozofie (religioasa) care si-a pus in cap sa identifice legaturile dintre proza horror a lui Lovecraft si nihilismul lui Nietzsche. Prin asta, Cardin se dovedeste a fi cel mai ambitzios epigon al lui Thomas Ligotti, autorul care a initziat acest curent al horrorului cult si justificat filozofic in SUA.

Volumul de fatza a aparut la Mythos Books, editura specializata pe volume critice si de proza inspirata de opera lui Lovecraft. Jumate din carte e proza publicata de Cardin pe ici pe colo, jumatate sunt ceva fragmente din teza lui de doctorat.

O sa incep cu partea a doua, aia filozofica extrasa de prin publicatiile academice ale autorului, 3 la numar:

• Primul e un articol lung despre evolutzia ingerilor si demonilor din antichitate si pana la formele in care apar ei in cultura horror moderna. Se incepe de la etimologia termenilor, imagistica asociata lor, se trece prin preistorie, istorie (in special helenistica si iudaistica) si se discuta rolurile moderne si postmoderne care au fost alocate ingerului si demonului in film si literatura. Titlurile cele mai discutate sunt Infernul lui Dante, Paradise Lost, Faust, Exorcistul plus cateva filme de Hollywood recente care relativ involuntar au ajuns sa propovaduiasca anumite simboluri in mintea populara. Interesanta e concluzia articolului care zice cam asa: In certain ways popular entertainment, more than high art, act as a kind of modern sub-Zeitgeist that is constantly engaging in the low-level discourse si ca because the religious impulse is profoundly unacceptable to the dominant Western intellectual culture, it has been obliged to sneak in this backdoor, where our guard is down; thus our true contemporary secular pantheon of deities resides in mass entertainments. Interesanta e si evolutia conceptului de inger, de la statutul de cvasimonstru indicat in unele partzi ale Bibliei, la cel de mesager (etimologic, asta inseamna cuvantul), conotatziile erotice date de reprezentarea grafica inspirata de imaginea zeilor Eros si Nike, decizia bisericii de castrare a ingerilor in vremuri medievale (si convertirea lor in "ingerasi cupizi") si faptul ca Hollywoodul e principala scena pe care ingerul e repus in papucii sai originali, in contrast cu abordarea bisericii. De partea demonilor se vorbeste mult despre Platon, greci si mesopotamieni, unde demonul nu era nici bun, nici rau, ci o punte de legatura a omului cu un anume plan spiritual.
• Al doilea e un articol de fenomenologie zombie pornind de la filmele lui Romero. Se porneste de la valentzele mancatului - nevoia nutritzionala pe de o parte (care lipseste la zombie) si componenta culturala pe de alta parte (obiceiuri de mancat/gatit) si felul in care se incadreaza canibalismul in astea doua. Apoi, din alta directie, se defineste termenul de body horror, pornind de la rolul pielii in garantarea "fiintzarii", in a delimita fiintza fatza de exteriorul ei, deci a-i defini identitatea si perceptia fata de propria persoana. Apoi se speculeaza implicatiile spargerii acestei bariere (adica cam ce incercam eu sa scriu in povestea Homo Hermeticum) si cele doua tipuri de oroare pe care le produce: pierderea integritatzii corporale (pastrand eul) si pierderea eului (excretarea sa din corp, prin moarte). Toate temele astea converg in discutarea semnificatiilor posibile ale canibalismului zombie. De fapt canibalismul e una (asimilarea "trupeasca" a aproapelui se coreleaza cu unele culturi ale mancatului) iar zombie sunt alta (spaima de a nu avea parte de odihna nici dupa moarte), Romero fiind cel care a juxtapus cele doua aspecte si a definit astfel cultura zombie asa cum o stim astazi.
• Ultimul articol e o pledoarie detaliata legata de incadrarea Bibliei in genul horror, autorul demonstrand ca se gasesc acolo toate ingredientele care sa justifice incadrarea in acest gen, asa cum e el definit in cultura contemporana. Se ia definitzia nu stiu carui academician, care a trasat trei linii directoare pentru calificarea unei povesti drept "supernatural horror". Una ar fi definirea unei relatzii monstru-victima, a doua ar fi o pervertire cosmologica (rasturnarea mersului natural al lucrurilor prin interventzie exterioara) si a treia o pervertire a semnificatiilor (dezintegrarea increderii spirituale a victimei in mersul firesc al lucrurilor). Ca material de studiu e folosit un fragment din Isaia care il prezinta pe Dumnezeu intr-o dispozitie extrem de violenta, ca agent al haosului (amenintza readucerea cosmosului in starea sa primordiala amorfa) si zdruncinator al status quoului adoptat de oameni la data respectiva.

E un volum interesant in special prin partea stiintifica decat prin cea literara. Articolele lui Cardin spun destul de verde in fatza lucruri despre cultura horror pe care marele public se preface ca nu le vede cand o califica drept un produs marginal asociat aiurea cu diverse modele de afaceri, cel mai des cu Hollywoodul. Articolele sunt suficient de elocvente si inglodate cu referintze bibliografice foarte relevante (antropologice, filozofice, cam toate academice) incat sa lamureasca pe oricine are rabdare sa le citeasca ca horroru nu e o chestie de ieri alaltaieri, ci e o vena culturala care strabate cam toata istoria umanitatzii, si aia culta, si pe aia populara sau mitologica. Trecand prin Lovecraft, Poe, Milton, Dante, Biblie, plus diferite apocrife si mitologii pre-crestine se defineste destul de coerent liantul pe care horrorul il asigura in relatzionarea omului cu moartea, existentza, divinitatea, ingerii, demonii si, nu in ultimul rand, cu propria psihologie, cu propriul sentiment al fiintzei.

Cum falia asta dintre cultura populara si cultura "inalta" e foarte prost exploatata de cercetatorii umanisti (care se pozitioneaza orgolios intr-una din tabere, subminand insasi functia exploratoare a cercetarii de dragul unei pozitionari politice), lucrari si teze precum cele ale lui Cardin asigura un pionierat important ce anuntza, sper, vremuri mai deschise la minte pentru studiile culturale.

Partea beletristica e ceva mai seaca din pricina ca Cardin face eroarea de a scrie proza ca si cum ar scrie articole stiintifice. Adesea povestile lui nu sunt decat pretexte pentru a pune in gura unor personaje argumente si dezbateri promovate de autor. Scriitura e, din fericire, sofisticata, de filolog, cu fraze complexe si doldora de metafore si referintze la filozofie, dar personajele sunt fara personalitate si ploturile simpliste, facand ca functzia de entertainment a prozei sale sa lase de dorit. Elementele horror nu sunt multe, si alea care sunt, sunt expresii ale horrorului cosmic definit de Lovecraft.

• The god of foulness: Singura proza cu adevarat solida a volumului, din fericire si foarte lunga (vreo 50 de pagini), e despre o comunitate de oameni bolnavi de cancer care se inchina la un zeu ancestral al cancerului, tumorile nefiind altceva decat aspecte de manifestare trupeasca a zeului respectiv. Zeul e suparat in general pe umanitate ca lupta impotriva cancerului, treaba pe care o ia ca pe o amenintzare personala, si cu ajutorul comunitatzii respective incearca sa intoarca soarta conflictului.
• The devil and one lump: Un filozof ratat e vizitat de diavol, care ii promite succesul comercial in schimbul renuntzarii la speculatziile filozofice care-s pe cale sa dezvaluie toate misterele functzionarii universului, punand in pericol insasi existentza zeilor.
• Nightmares, imported and domestic: Un artist boem viseaza in fiecare noapte ca e contabil insurat si are o viatza de kkt. Intr-o noapte viseaza ca contabilul moare si spiritul i se refugiaza in artist, care e posedat acum de cele doua personalitati. Incepe sa-si puna problema ca poate exista si alte personalitati superioare, pe alte planuri ale existentzei, in care s-ar putea refugia mai departe daca se sinucide si din postura de artist.
• Teeth: Un doctorand pune mana pe jurnalul altui doctorand, care incerca sa gaseasca o mare Teorie Unificatoare care sa puna pe aceeasi pagina religia, fizica cuantica si filozofia nihilista. Treaba merge pana la un punct cand, din intersectia celor trei domenii ies la iveala adevarurile propovaduite de Lovecraft, nu stau acuma sa vi le reiterez, is alea cu horror cosmic si desertaciunea desertaciunilor.
• Desert places: Un doctorand primeste telefon de la fosta lui iubita ca gagiul pt care dsoara ii daduse papucii a avut un accident si e braindead. Calcandu-si peste mandrie, doctorandul decide sa o viziteze pe fosta iubita indurerata si pe rivalul muribund, rascolind tot felu de emotzii tipice acestui gen de situatzii. Insa gagica are un plan mai dubios, sperand ca il va invia pe actualul ei iubit daca face sex cu fostul, langa patul de spital al muribundului.
• Black brain dwarf: Un avocat clacheaza si isi baga picioarele in cariera si in viatza personala dupa ce are o viziune cu un pitic negru care iese din intersectia a doi peretzi si incepe sa-i dea sfaturi.
• The stars shine without me: Un contabil care si-a facut un hobby involuntar din a mazgali aiurea pe marginile hartiilor e chemat de seful sau care a descoperit in mazgaliturile cu pricina secretul Universului.

Dintre proze, prima se detaseaza categoric (cred ca e si cea mai recenta scriere a autorului). E si horror, si puternic stilizata, si speculativa, are tot ce vrei. Restul stau mai prost la capitolul idei, dar  scriitura de filolog asigura o lectura placuta, cu multe gaselnitze lingvistice faine (amestecand coerent exprimarea academica cu jargonul pulp lui Lovecraft).

- plusuri: proza bine scrisa, studii non-fiction importante, o nuvela tare
- minusuri: proza e doar o alta modalitate pentru autor de a face eseistica, fara a se chinui prea mult cu definirea unei intrigi sau a unor personaje
- recomandare: amatorilor de filozofie si cercetari culturale, fanilor Lovecraft si nihilistilor