Kevin Huizenga: Curses (Drawn and Quarterly, hardcover)

Huizenga e autor BD aproape debutant, destul de laudat acu catziva ani pentru acest volum pe scena indie americana, adica pomenit in aceleasi fraze cu vedetele benzii desenate sarcastic-realiste, precum Clowes, Tomine sau Pekar.

Pe mine m-a dezamagit umpic, desi autorul e un tip destept care stie multe. Din pacate ar trebui sa-si gaseasca alte medii decat banda desenata pentru a-si expune desteptaciunea. Uneori nu deseneaza mai nimic si scrie prea mult (peroratzii si opinii personale despre subiecte obscure: despre grauri, despre golf, despre Iad), alteori nu scrie mai nimic si deseneaza chestii care n-au nici o legatura cu textul (de ex. o succesiune de peisaje printre care sunt intercalate fragmente din dosarul de adoptie al unui copil).

Majoritatea lucrurilor pe care le are de spus autorul nu intereseaza pe nimeni, dar uneori le spune intr-un mod suficient de funny incat sa le faca interesante. Cam ca mine cu blogul asta.

De exemplu, o poveste destul de lunga e alocata unui preot care lucreaza la un articol despre natura Iadului. Pe parcursul povestii actiunea e absenta, iar desenele il prezinta doar pe preot aplecat deasupra unei mese, sau scarpinandu-se in cap, sau mergand pana la buda. Si, in paralel, sunt atasate bule de text cu gandurile preotului si diverse citate pe seama subiectului pomenit. Astfel am aflat ca exista un conflict conceptual la academicienii teologi, intre:

1. cei care considera ca Iadul este gol, pentru ca oricine ajunge in el se mistuie fara urma,
2. cei care considera ca Iadul e o suferintza infinita in care se tot acumuleaza populatzie
3. si cei care iarasi considera ca e gol, dar asta din cauza ca cei care nu-s vrednici sa ajunga in Rai sunt omoratzi oricum pe Pamant si nu mai merg nicaieri.

Diverse citate din Biblie pot fi interpretate in aceste maniere, si o gramada de lucrari "stiintifice" au fost scrise de teologi si filozofi pe seama acestui subiect.

Din alta poveste, aflam cum au ajuns graurii in SUA, cum au starpit o gramada de alte pasari sau inspecte si cum au ajuns sa invadeze zonele suburbane. Povestea e spusa iarasi cu foarte mult text atasat unor panouri care prezinta grauri ciripind.

Din alta poveste aflam cate ceva despre razboaiele din Sudan si soarta cetatzenilor de pe-acolo. Si mai sunt cateva din astea, pe stil documentar, care nu isi prea au locul in formatul de banda desenata.

Mai sunt si cateva povesti cu oarecare actiune, dar alea sunt preluate din alte surse si transpuse in format BD. Cea mai importanta e povestea The Green Tea a lui Sheridan LeFanu, despre un preot care are vedenii cu o maimutza si un investigator ocult care concluzioneaza ca de vina e excesul de ceai verde. Si mai e un basm din folclor despre un cuplu care nu poate face copii si tre sa fure o pana de pe trupul unui ogre ca sa poata depasi blestemul.

De aici reiese alta problema a lui Kevin Huizenga - foarte mult din textul ce apare in benzile lui desenate nu ii apartzine. Ori sunt paragrafe luate cu totul din diverse opere literare, documentare sau eseuri (pe care el doar le ilustreaza cat de cat sugestiv), ori sunt versiuni modificate (adnotate) ale unor astfel de paragrafe, ori opinii ale autorului relativ la ce se gaseste in astfel de paragrafe.

Uneori lectura e funny, cand comentariile si citatele respective sunt evidentiate printr-un desen hazliu care contrasteaza cu gravitatea problemei dezbatute. Dar de cele mai multe ori iti dai seama ca autorul face doar eseistica ilustrata, sau ca nu stie, sau nu vrea, sa faca banda desenata. Cel putin nu in sens traditional, caci unii critici zic ca e dovada de inclinare experimentala.

Alta chestie "experimentala" e ca volumul asta cica are si un personaj principal, Glenn Ganges, un fel de alter ego al autorului. Ma asteptam ca acest personaj sa si faca ceva in carte, dar de cele mai multe ori e bagat de umplutura, ca sa nareze unele portziuni de text, sau sa aiba autorul in gura cui sa-si puna parerile, daca tot s-a apucat de facut o banda desenata. Deci rolul acestui erou e foarte subtzire si nu face decat sa contribuie la senzatzia de superficialitate. In cele 2-3 povesti care mai au cat de cat actiune, Ganges preia rolul de martor si comentator al evenimentelor, sugerand ca unele aspecte sunt autobiografice (faza cu cuplul care nu poate avea copii, faza cu familiile enervate de grauri etc.).

Unii il mai lauda pe Huizenga pentru grafica, comparand-o cu a legendarului Herge (TinTin). Intr-adevar "eroul" Glenn Ganges seamana un pic cu TinTin, dar in rest grafica e doar chicken-scratch, cu desene FOARTE simpliste si cartoonish, in stil de funny page (pagina cu bancuri si caricaturi din ziare).

- plusuri: amuzant pe ici pe colo, cateva eseuri ilustrate cu valoare anecdotica

- minusuri: nu e banda desenata profesionista, iar cei care o lauda drept "experimentala" cam supraliciteaza sensul termenului

- recomandare: colectionarilor de indie BD si atat