Top muzica 2012 - semestrul 2: inca 10 albume notabile

Si cu articolul asta inchei traditionalul set de 40 de albume recomandate pe an (2012), cu ultimul calup de 10 titluri. Primele au fost:

• top 10 albume din primul semestru;
• top 10 pe al doilea semestru
• inca 10 albume notabile din primul semestru (de fapt au fost 9 din greseala, de aceea articolul de fatza contzine 11)

Swans - The Seer

Au facut 30 de ani de istorie si li se datoreaza in parte ceea ce azi tineretu numeste post-rock. Au o istorie similara cu Dead Can Dance, grupul fiind coordonat de un cuplu (Michael Gira si Jarboe) a carui despartzire a dus la destramarea trupei in anii 90, dupa care cei doi au continuat cu bogate cariere solo (a lui Jarboe ceva mai interesanta - vezi colaborarile cu Neurosis si Justin Broadrick).

Swans s-au reformat recent dupa vreo 15 ani de absentza. Din pacate s-a reformat doar Michael Gira cu el insusi. Albumul de revenire din 2010 a fost prea scurt, in special pentru genul practicat pe trupa, bazat pe multa umplutura si experimente de textura. The Seer insa e suficient de lung incat sa nu para o nesimtzire faptul ca are piese drone de peste 20 de minute.

Continui sa acuz faptul ca, asemenea recentei resuscitari Dead Can Dance, albumul suna mai mult ca un proiect solo Michael Gira publicat sub brandul Swans, decat un album al unei trupe complete. Spre osebire de precedentul disc, o avem totusi si pe Jarboe invitata aici, pe o singura piesa. Astept in continuare reformarea grupului in formula de aur.

Turbonegro - Sexual Harassment

Au compus cele mai importante imnuri punk de la Sex Pistols incoace: Fuck the World, I Wanna Cum si I Got Erection. E trupa preferata a celor de la revista Vice, daca nu cumva revista insasi s-a infiintzat din cauza ca Turbonegro exista.

Trupa s-a dat desfiintzat acu 5 ani din pricina plecarii vocalului, legendarul punker Hank von Helvete (care si-a facut excelenta trupa Doctor Midnight and the Mercy Cult). Iar acum s-au reinfiintzat, cu un vocal nou, un englezoi la fel de gras, barbos si betziv, membru al fan clubului de notorietate al trupei (Turbojugend). Evitatzi orice concert la care participa membrii fan clubului Turbojugend. Am trecut prin aceasta experientza traumatizanta acu 8 ani si nu vreau sa mi se mai intample. Mai bine ascultatzi piesa "Mi-am luat cutzat":

Uncle Acid and the Deadbeats - Bloodlust

Nimeni nu stie cine sunt membrii trupei asteia. Acu vreo 3-4 ani metalistii au preluat de la hipsteri tehnica revivalului si au incercat sa resusciteze rockul hippie-occult cu refrene catchy si versuri cheesy, pe care il practicau acu 30 de ani Mercyful Fate si altzii ca ei. Din moda asta au iesit o sumedenie de albume in ultimii ani, dintre care cele mai multe furori le-a facut debutul celor de la Ghost. Uitatzi de Devils Blood si Jex Thoth, astia de la Uncle Acid sunt urmatorul mare pas in evolutzia genului.

Despre Ghost s-a adeverit pana la urma ca e proiectul unui pop star suedez gay care si-a facut trupa de rock satanist ca publicity stunt. Avand in vedere anonimitatea celor de la Uncle Acid, si fredonabilitatea albumului, e posibil ca un secret similar sa se ascunda si aici.

Horseback - Half Blood

In incercarea lor neobosita de a recicla toate genurile muzicale considerate retro, hipsterii au ajuns iaca si la black metal care. L-au luat de pe jos, l-au mirosit, l-au bagat in gura si s-au gandit la ce le-ar putea folosi. Hipsterismul black e deocamdata doar un fenomen american, destul de izolat si cu putzine trupe (i-am mai pomenit acu 2 ani pe Liturgy). Cei de la Horseback au totusi intzelepciunea de a face mai mult decat sa recicleze si folosesc black metalul mai degraba in scop ambiental, aplicand vocea specifica genului pe o parte instrumentala shoegaze, de unde rezulta o chestie pe care presa a inceput sa o boteze cu eticheta blackgaze.

Din pacate doar jumatate din album e facut pe aceasta idee, a doua parte e o chestie ambientala noisy tributara lui Swans si fara voce. Ar putea deveni inceputul unei noi mode, deci statzi cu ochii pe baietzii astia.

Devin Townsend Project - Epicloud 

Devin Townsend e cel mai prolific rocker al ultimilor 20 de ani, incepand cu trupa sa originala, Strapping Young Lad si terminand cu cele 100 de proiecte in care e implicat in prezent. Tocmai din cauza ca-s prea multe, eram cam satul de muzica lui Townsend cand a aparut discu asta. De la o vreme toate albumele sale suna la fel, mai ales ciclul asta de opere rock, dintre care albumul de fatza e al 5-lea capitol. Soundul general e acelasi si aici, dar piesele parca sunt mai variate, acoperind o plaja larga intre opera rock bombastica si baladele de inima albastra.

Albumul nu mai are numarul enorm de invitatzi care au caracterizat recentele materiale Devin Townsend. Anneke de la Gathering e singura prezentza notabila. Probabil de aceea muzica suna mai inchegata decat inainte.

Melvins - Freak Puke

Cobain le-a carat sculele cand era tanar. Vocalu are cea mai misto freza din rock. Au influentzat mare parte din rockul american din ultimii 30 de ani, in special grunge-ul si trupe ca Tool sau Mastodon. In colaborare cu Mike Patton, au pus bazele unor proiecte eclectic-legendare ca Mr. Bungle si Fantomas.

Acu 6 ani Melvins au asimilat pe membrii unui tanar grup de epigoni, Big Business. Asta le-a fost cam daunator, albumele lor din ultimii ani fiind destul de shterse. Asta e primul album in care Melvins renuntza la serviciile celor de la Big Business. In schimb l-au recrutat pe contrabasistul Trevor Dunn (initziatorul proiectelor Mr. Bungle si Secret Chiefs). Impactul noului membru e imens, albumul are un suflu de jazz ce il detaseaza categoric de materialele precedente.

Threshold - March of Progress 

E una din cele mai importante trupe de rock pe teme SF idealiste (gen nave spatziale, colonizare, clonare). Cam toate albumele lor sunt construite in jurul unor povesti SF, cel mai misto fiind Clone din 98.

Acu 5 ani a murit vocalul trupei asa ca albumul asta il are la voce pe Damian Wilson, care a mai fost cu Threshold la inceputurile carierei lor, dar apoi drumurile li s-au despartzit cand Wilson a inceput o cariera de mercenar, a schimbat trupa o data la cativa ani (Landmarq, Star One, Headspace). Cum pe vremuri am fost si fan Threshold, si fan al trupelor lui Wilson (luate separat), reunirea lor mi-a produs o bucurie nostalgica aparte. Trupa asta a fost printre favoritele mele din rockul progresiv al anilor 90, cand toata lumea era innebunita dupa Dream Theater.

Royal Thunder - CVI

Cam asa ar fi sunat Janis Joplin intr-o trupa metal. Grupul e cel mai recent produs al casei de discuri Relapse (care domina categoric scena metal moderna, cu Kylesa, Mastodon si Baroness).

Rockul cu voce feminina a fost sufocat de abordarile bombastice ale celor ca Nightwish ori de rockul alternativ gen Guano Apes. E o bucurie sa mai aud cate o gagica care canta rocku asa cum se canta rocku. Partea instrumentala e un fel de prog rock mai simplutz, cu momente stoner si piese cam lungi dar sunt cateva bucatzi, precum cea de jos, foarte rocksorz dupa cum zicea amicu Sake.

Beach House - Bloom

Ceea ce in anii 80 era un fel de pop-rock de atmosfera cantat de Sinead OConnor si Cocteau Twins, uneori chiar si de Pet Shop Boys, a fost rebotezat de hipsteri cu numele mai fancy dream pop si recuperat ca muzica retro. E bine totusi ca hipsterii au ajuns la anii 80, si ca s-au saturat de anii 60 si 70. Ar fi inceput ei din perioada interbelica, dar pe atunci nu exista chitara si orga Casio. In ritmu asta peste vreo 5 ani o sa inceapa revivalul anilor 90, adica grunge si gotic. Abia astept.

In 2012 au aparut cam 100 de albume in genul asta. Beach House insa sunt mai gingasi si reproduc cel mai fidel soundul targetat de revivalistii stilului Cocteau Twins. Albumul asta apare in toate topurile hipsteresti pe 2012.

Ufomammut - ORO

E una din putzinele trupe metal din Italia si poate singura trupa buna de metal din Italia. De acu 7 ani de cand se scria prima cronica romaneasca la Ufomammut, la MuziciSiFaze (locu in care s-au scris multe lucruri pentru prima data in presa romaneasca), trupa a crescut enorm, de la un trio obscur de doom minimalist (gen practic inexistent in zona mediteraneana), la o trupa psihedelica care au devenit protejatzii celor de la Neurosis (parintzii oficiali ai genului). E trupa favorita a lesbienelor metaliste din Viena.

ORO nu e unul, ci doua albume (subintitulate Opus Primum si Opus Alter) scoase la cateva luni distantza, ce ofera o sinteza a intregii cariere a grupului (minus experimentele cu voci feminine de pe Idolum). E tata albumelor de ascultat in timp ce te uitzi la Odiseea Spatziala. Bassul suna ca un elefant care a mestecat prea multa marijuana si simtzi cum itzi creshte barba de la piesa la piesa. A trebuit sa ma barbieresc dupa prima auditzie.

Daca tot i-a apucat pe clujeni curajul sa aduca Secret Chiefs, Karma to Burn si alte trupe de calibrul asta, ar putea face o incercare si cu Ufomammut - nu cred ca-s foarte scumpi (sunt doar 3 inshi italieni) si daca e sa ma iau dupa eventurile clujene cu Egocentrics si God is an Astronaut creca s-a cristalizat destul public incat sa se umple un beci de cosmonautzi wannabes.

Enslaved - RIITIIR

E unul din putzinele grupuri de black metal norvegian care tace si face, in loc sa faca galagie si sa se dea in spectacol. Destul de devreme au inceput sa experimenteze in sensul combinarii rockului progresiv melodios cu black metalul violent, iar albumul lor de acu 2 ani a fost unul din cele mai bune din istoria genului.

Albumul asta e just more of the same, impactul nu e la fel de mare ca la precedentu dar orishicum, Enslaved au un loc demn in istoria black metalului, spre deosebire de mascaricii care populeaza genul. Retzeta lor nu e inca obosita, mai ales ca mixul melodie-grohaiala e de o alta natura (mai spre progul american) decat albumul de asta-primavara al celeilalte trupe norvegiene pe care am recomandat-o in contextul asta, Borknagar.