Cotidian

Mai de vreo luna am avut bucuria sa particip la umpic de lectura de poezie din partea lui Claudiu Komartin, organizata la ICR-ul vienez, un ultim efort al institutziei inainte sa-si schimbe obiectul de activitate trecand la vandut de calorifere. Memoria m-a servit prost, amintindu-mi-l pe Komartin dintr-un context comun cu al vajnicilor umorishti involuntari, cu sufletele torsionate de spectrul nihilismului si prea mult ascultat de My Dying Bride, pre nume Stefan Bolea si Ormeny Francisc, clujeni de-ai mei altfel. Amintirile erau legate si de niste circuri pricinuite de colaborarea din jurul gaurii negre Egophobia si ceva ciondaneala pe vechiul forum metalfan (in care Komartin era totusi subiect de barfa si nu participant, realizez abia acum si tardiv). Ma rog, ideea e ca nefericita asociere mi-a fost in sfarsit limpezita si acu intzeleg de ce filosofii blackeri clujeni il catalogau drept poet de cenaclu Flacara - poezia lui e naturala, nu un aranjament floral cu ciori crucificate cu capu in jos si nu e nici genu de poet bukowskian care te cheama in centru sa va batetzi cand nu esti de acord cu poezia lui. Lectura a fost pricinuita de aparitzia unei editzii bilingve, tradusa in nemtzeste intr-o colectzie de poezie est-europeana ce pare destul de apreciata de vienezi.

Mi-a atras atentzia asupra evenimentului caprikorn care, de teama ca n-o sa am ce manca cat era plecata la Gaudeamus sa bea cu SFistii romani, mi-a sugerat ca am doua variante - sa-mi lase cheia si ceva in frigider, ori sa ma duc la lectura de la ICR unde va fi bufet sigur si nu e o rushine, caci la Viena e un obicei incetatzenit la pensionarii cu veleitatzi culturale. Am decis ca la ICR as putea impusca doi iepuri, si poezie, si bufet, asa ca am optat pentru aceasta varianta. M-am bucurat sa fiu prins in mrejele evenimentului mic si elegant si sa beau un pahar cu poetul, cu care am schimbat, printre rontzait de grisine, cateva idei de proze horror pe teme cotidiene si cateva barfe despre mediul editorialist romanesc, prin comparatzie cu cel de aici. Am primit chiar si o invitatzie la intalnirea de 1 Decembrie a ICR asa ca a inceput sa-mi incoltzeasca gandul ca, cu un pic de planificare, as putea supravietzui la Viena din bufet in bufet.

Pana la urma am decis de pe urma evenimentului ca toata poezia asta moderna e un truc, ca e de fapt un fel de proza scurta foarte scurta si cu accent pe punchline-uri, ceea ce m-a facut sa ma intreb unde se mai trage de fapt linia de demarcatzie intre poezie si proza in vremurile moderne (nu intre liric si epic, atentzie). Am uitat sa-l intreb pe poet, dar sper sa mai am ocazia. Pana una alta, din cele citite prin paginile cartzuliei lui mi s-a rezgandarit un interes pentru poezie pe care il credeam disparut demult, de prin 1988 cand au venit Mircea Cartarescu si unu Teohar Mihadash (de care n-am mai auzit de atunci) la Casa Pionierului si ne-au citit unele de-ale lor la schimb cu unele de-ale noastre, care eram vajnici pionieri obligatzi de parintzi sa mergem la cenaclu si sa recitam poezii despre mame si Partid (eram prin clasa a 7-a cred).

Si cu ocazia asta mi-a revenit pofta de scris (o nuvela despre calatoria in timp), pentru o posibila noua antologie Millennium Books despre care nu stiu daca s-au anuntzat deja detalii asa ca mai bine nu mai spun nimic.