Luna muzicala 11 - topuri de juma de an 2011

A trecut jumate din 2011, deci pot incropi rapid o situatzie cu cele mai misto 10 albume ascultate anu asta.

Admiral Freebee ----------- The Honey and the Knife

Ca tot traim in epoca hipsterilor, o sa incep cu un hipster. E de anul trecut albumu, dar abia acu l-am descoperit pe belgianu asta care la ei acasa e erou natzional, mai ales acuma ca tzara lor n-are guvern si nu e prea greu sa devii erou natzional. Pe una din piese, Admiral Freebee isi anuntza chiar candidatura  la presedintzia Belgiei, ceea ce mi se pare corect intr-o lume in care Victor Socaciu imi face legi despre cum sa ma uit la filme.

Barbosu asta canta o muzica pentru toata lumea, dar trece cu succes si fara sa se fortzeze printr-o gramada de genuri muzicale - pe ici pe colo seamana ba cu Leonard Cohen (cand era tanar), ba cu Nick Cave (cand e batran), ba cu Mugison (cand e beat), si toate astea sunt inteligent alternate, sa nu te simtzi batran, cu brit rock tineresc si versuri destepte. E un fel de folk cu izbucniri rock sau british rock cu momente folk, depinde ce album prinzi.

Oricum, e FOARTE catchy si FOARTE divers, cu versuri de toate felurile, si romantice, si cinice, si hip, si cool. Musai de ascultat toate cele 4 albume ale sale, nu e unu mai prost ca celelalte, pe toate sunt chestii faine dar, fiind noi in anul 2011, prin acest post anuntz de fapt cel mai recent album al sau, care creca e totusi cel mai accesibil/comercial (=cu multe balade pt gagici, dar balade bune). Albumele mai vechi sunt ceva mai rock, dar nu mai dure, adica e muzica hipstereasca pe ansamblu.

Piesa asta ar trebui sa devina imnul hipsterilor:



Asta e o balada usor homoerotica dar misto:

Earth ----------- Angels of Darkness, Demons of Light (part I)

O trupa pe care am ocolit-o multa vreme pt ca-i stiam drept deschizatorii de drumuri si idolii celor de la Sunn O))) si dupa parerea mea in viatza unui om nu incap doua trupe ca Sunn O))), ca risti sa faci atac cerebral inainte de vreme.

Si totusi...cel putzin de la reformarea de acu catziva ani (o tentativa de a profita de reclama pe care le-au facut-o  epigonii suspomenitzi), Earth au devenit a beast of its own. Desi e tot o muzica din aia intestinala, soundul este mult mai acustic, uneori aproape unplugged, nicidecum doom-metalul inglodat in feedback electronic al extremistilor de la Sunn O))). Cu alte cuvinte, Earth sunt mai cu picioarele pe Pamant si au MELODIE, chiar daca repetitiva si intinsa pe piese de 15 minute. Dar sunt piese destepte, care au tot ce le trebuie sa nu plictiseasca, ceea ce e mare lucru pentru genu asta de muzica pe jumatate ambientala, pe jumatate apocaliptica.

De fapt, acolo la ei genu asta se numeste "drone metal", iar Earth sunt consideratzi parintzii genului, desi sunt din Seattle si au facut nota discordanta puternica aparand in plina epoca grunge. De fapt tot e i-au si pus capat, caci Dylan Carlson, creierul trupei, e cel care i-a facut cadou lui Cobain shotgunu cu care acesta si-a zburat kreerii.

Observati ca albumu asta e prima parte din doua, a doua urmand sa apara la toamna. La fel de cool e si albumu precedent, The Bees Made Honey in the Lion's Skull.

Graveyard --------------------- Hisingen Blues

Suedezii astia sunt noua revelatzie in materie de stoner rock (de fapt mai mult blues rock dar in unele acceptziuni e tot pe-acolo). Astia fac ce a vrut sa faca Spiritual Beggars pe ultimu album, dar mult mai bine. Au niste piese de blues din cel mai adevarat amestecate cu cateva de rock'n'roll revival in genul celor de la Wolfmother, de fapt mai mult Dozer, ca tot le sunt compatriotzi. Si au versuri misto.

Inca o chestie care ma surprinde este cat de autentic american pot sa sune suedezii astia produsi de nemtzii de la Nuclear Blast. Daca la Spiritual Beggars, Dozer si altzii ca ei se simte totusi europenismul (probabil din pricina soundului metal), Graveyard par venitzi direct din mlastinile Louisianei, de la pascut de crocodili, iar momentele blues sunt blues adevarat.

Ascultatz numa piesa asta care e una din cele mai cool pe care le-am auzit anu asta si in istoria blues rock:

The Dwarves ---------------------  The Dwarves are Born Again

Trupa legendara si notorie de punk obscen care a facut istorie (de 25 de ani) cu showurile cantate in putza goala si spart de chitari in capetele fanilor. Dupa indelungi tergiversari, au scos unul din cele mai asteptate albume ale anului, cu un titlu destul de logic dupa precedentul (si excelentul) The Dwarves Must Die.

Acuma faza e ca astia-s punk, adica nu prinzi la ei piese mai lungi de 2 minute si creca nici albume mai lungi de juma de ora. Versurile sunt cu prostii si cuvinte urate, starnitoare de scandal, iar videoclipul oficial al noului album e decupat din cel mai nihilist punk film al anului trecut, A Serbian Film, despre care discutam alta data daca va tzine.

Asa pe ansamblu, e un album mai murdar decat precedentu, care era mult mai pop, de chef si buna dispozitzie, si avea mai putzine obscenitatzi, motiv pt care a si ajuns pe la MTV cu cateva piese. Probabil  ei insisi au vazut asta ca un semn de decadentza si de aia se numea albumu The Dwarves Must Die. Ei bine, albumu asta nou e semn ca si-au revenit la uratele obiceiuri de altadata in ciuda faptului ca-s cam batrani pt acele obiceiuri si ai zice ca la varsta lor li s-a mai incretzit mintea. Da de unde, there's no pig like an old pig.

Oricum, e albumu punk esentzial al anului.

Interesant de vazut traileru albumului, ca sa aveti o idee despre ce puteti vedea la un concert cu astia:



Hitul albumului, de pe coloana sonora A Serbian Film (si cu scene din film):


Dwarves - STOP ME from lloyd nickell on Vimeo.

Si un hit mai vechi din perioada "decenta" a trupei (in sensu ca li s-au aprobat cateva difuzari pe MTV)

Lake of Tears ------------------- Illwill

Am auzit ca la concertu recent de la Bucuresti unu a cerut-o in casatorie pe una pe scena, sub ochii trupei si fanilor Lake of Tears. Asta cam exprima de ce nu mi-a prea placut mie trupa asta, ca a instigat mereu la deversari emotzionale patetice care nu-si au locul in lumea asta death metal in care traim. De fapt trupa asta e una din principalele vinovate pentru aparitzia curentului si etichetei emo, desi metalistii n-ar recunoaste asta nici sa-i picuri cu ceara pe crucile tatuate. Luatzi la rand caietzelele intime ale tuturor adolescentzilor care s-au sinucis la noi in preajma bacului si vetzi gasi in paginile lor citate din Cioran si Lake of Tears (plus Anathema si My Dying Bride, probabil). Deci sub aspectu asta, vorbim de o trupa care canta impotriva interesului public.

La origini, asta e o trupa mica, chiar foarte mica, care are cei mai multzi fani la noi, la bulgari si la rusi, in rest nu le da nimeni atentzie si lumea sta cu spatele la ei pe la festivaluri, cand vine randul lor sa cante. Au o muzica simpla dar melodioasa, cu balade emo, si aspecte playback, fiind in mod fals promovatzi la noi ca tzinand de genul gotic metal (o obsesie a rockerilor romani din anii 90) desi n-au nimic gotic in ei, in afara de versurile a vreo 3 piese de acu 15 ani. Pe la inceput au cantat doom metal (imitand ce se intampla la englezi pe atunci), pe care in timp l-au tot inmuiat cu balade si l-au  colorat cu momente psihedelice pinkfloydiene exprimate vizual cu ajutorul unei ciuperci pe care o tot poarta pe cap vocalul trupei.

Varful carierei lor a fost albumu Headstones de acu 15 ani (ala care are si piesele gotice), dupa care s-au zbatut mereu in agonie, amenintzand de cateva ori cu desfiintzarea si reciclandu-si piesele de succes de pe la inceput. Se pare ca succesul celor cateva concerte avute pe la noi si pe la rusi i-a motivat sa nu se desfiintzeze, dar s-au prins si ei ca, neavand clapar si violonist in trupa, unele balade suna destul de playback in concert (la un momendat si tobele le-au avut playback). Asa ca au facut o alegere foarte surprinzatoare pe acest nou album Illwill, care m-a bucurat. Au inceput sa cante un hard rock ragusit ce aduce aminte uneori de Motorhead sau de Megadeth. Nu stiu daca e o gluma ori s-au saturat si ei sa se ceara lumea in casatorie pe scena lor, dar e cel mai ROCK album din istoria trupei - optzecist, antrenant si agresiv, mai are pe ici pe colo cate  o piesa tribut Pink Floyd, aspect tradiztional in muzica trupei, dar foarte izolat pe acest album.

Cum au ales sa faca videoclip la cea mai naspa si nereprezentativa piesa a albumului, am ales eu alta pt exemplificare:

Si pt aia care n-au auzit niciodata de trupa asta, una din alea 3 piese gotice care le-a asigurat faima in Romania acu mai bine de 15 ani, de pe albumu pe care-l aveam pe o banda de magnetofon:

Doctor Midnight and the Mercy Cult ----------------- I Declare Treason 

Astia sunt un supergrup format din cateva superstaruri scandinave de la trupe pe care le-am tot urmarit de-a lungu vremii. Primu e vocalu, venit de la legendele punkului norvegian Turbonegro despre care am tot vorbit aici. Apoi e Tim Skold, recent intors din America unde i-a facut un album lui Marilyn Manson cand acesta divortzase si fusese abandonat de totzi membri trupei sale originale (ala cu Eat Me). Mai sunt cei 2 chitaristi ai trupei pop Apoptygma Berzerk (mai cunoscutzi intre metalisti pentru perioada in care au cochetat cu black metalul, in Satyricon si Kovenant) si mai e tobosaru trupei de death metal crestin Extol.

Nu stiu cine i-a adunat pe astia laolalta, dar a fost o idee destul de buna. In primu rand pentru ca nu seamana cu nici una din trupele de origine ale membrilor sai. E un fel de punk mai metal, lipsit de umorul si momentele pop ale lui Turbonegro si cu versuri cam serioase, despre politica si realitatea cruda. Desi mai totzi membri vin din trupe in care elementul progresiv, experimental si cu multe clape avea intaietate, aici muzica e foarte bruta, cu un sound destul murdar, facut din chitari si vocea rugoasa, mergand pe tendintza a tot mai multe trupe scandinave de a reinvia un spirit rock'n'roll tributar lui Motorhead. Vezi si tentativele de trupe numite Chrome Division (initiata de unu de la Dimmu Borgir) si Scum (initiata de bassistu de la Turbonegro).

Doar ca astia de la Doctor Midnight se iau ceva mai in serios. De fapt creca de vina e asta de la Turbonegro care nu stiu ce a patzit, dar a sarit in extrema total opusa a atitudinii sale traditionale, vezi si o mostra ceva mai jos.

Asta e una din piesele mele favorite de pe album, desi incepe un pic cam din topor:






Si cu asta se ocupa vocalu de la Turbonegro inainte:

Iar acu de cand s-a pocait canta colinde pe la televizor:

Boris ----------------------- Heavy Rocks + New Album+Attention Please

Boris fac legea in metalul japonez de avangarda de ani buni. Si o vorba de o tzara care are traditzie rock mai slaba chiar si decat a noastra. Din fericire astia au creier, ca pe noi traditzia nu ne ajuta cu nimic, mai rau ne incurca. Boris au asigurat la ei pionieratul in domenii mai putzin digerabile gen noise rock, doom si drone, dar  au trecut de-a lungul timpului si prin genuri mai accesibile si  o gramada de colaborari cu tot felu de personalitatzi (recomand calduros albumu cu Michio Kurihara - Gilmour al Japoniei, EP-ul de anul trecut cu Ian Astbury de la The Cult la voce si albumu de colaborare cu Sunn O))).

Unul din evenimentele majore ale acestui  an a fost revenirea japonezilor astia cu o rafala de 3 albume, scoase fiecare la alta casa de discuri. Acuma tehnic vorbind nu-s chiar 3 albume, ca multe piese se repeta de pe un disc pe altul, insa cu modificari majore. In sensul ca versiunile-s suficient de diferite incat sa para piese diferite iar la unele mi-a fost greu sa gasesc elementele comune.

Dintre cele 3 albume, Heavy Rocks ar trebui sa fie un album metal, Attention Please e unul mai electronic-ambiental (chiar trip hop uneori), iar New Album nu-mi dau seama, suna destul de pop rock, un pic industrial, dar versurile strigate in japoneza il fac sa sune destul de bizar.

Deci v-ati prins, e o demonstratzie pe fatza ca trupa asta poate canta orice. Acuma dintre astea trei, albumu metal e cam pasabil, trupa are multe materiale din astea cu iz de stoner rock si de la o vreme le cam recicleaza. Mai interesante sunt alelalte doua, datorita contributziilor psihedelice ale superstarului japonez Michio Kurihara si datorita vocii feminine asigurata creca pentru prima data de chitarista trupei, de care-s indragostit, uitatzi-va si voi la solourile din clipu de mai jos ca sa intelegeti de ce.

O mostra de pe albumul pop rock, preferatu meu din cele 3:

Si o mostra de pe albumul ambiental/trip hop pe care Wata preia sarcinile vocale:

Devin Townsend Project -------------- Destruction+Ghost

Devin Townsend e unul din cei mai muncitori oameni din istoria rockului, un fel de antreprenor muzical care tot infiintzeaza si desfiintzeaza trupe, scoate albume din cele mai diverse genuri, ajuta alte trupe sa se lanseze - deci cam din aceeasi plamadeala cu Mike Patton, Dan Swano in Europa ori John Zorn in jazz. Datorita versurilor umoristice, e considerat un fel de Frank Zappa al metalului. Si se pare ca a fost principalul vinovat pt expulzarea lui Newsted din Metallica, din pricina ca acesta a fost prins colaborand cu Townsend, iar Metallica au un fel de cod etic in care membri trupei nu au voie sa cante cu altcineva.

Eu dadeam de el cand eram tineri si eu si el, el avea trupa Strapping Young Lad si io n-aveam nimic. Probabil aia e si trupa pentru care va fi tzinut minte in istorie, cu ea a scos cele mai complexe albume, dar si cele mai brutale si mai metaliste, avand in vedere ca a avut drept coechipieri diversi conatzionali care facusera cariera prin trupe celebre de metal extrem (Death, Fear Factory). In paralel cu Strapping Young Lad a tot scos albume de alte facturi (punk, electro, ambientale, rock opera) si pana la urma a decis sa ramana pe directzia asta mai intima si mai experimental, si sa desfiintzeze Strapping Young Lad.

Cel mai recent proiect al sau este un ciclu de 4 albume tematice care a inceput acu 2 ani (cu discurile Addicted si Ki) si se incheie anul asta cu discurile aici de fatza lansate deodata (Destruction si Ghost). Astea doua au fost anuntzate ca fiind cel mai metal album al ciclului (Destruction, destul de asemanator cu ce facea cu Strapping Young Lad dar ceva mai accesibil) si cel mai antimetal album (Ghost, ambiental si New Age). Cam pe aceeasi retzeta au fost impartzite si  primele doua partzi ale ciclului, cele din 2009 - Addicted era mai rock si mai ritmat (cu Anneke de la Gathering invitata), Ki era mai acustic si mai progresiv (gen Porcupine Tree). Dar oricum nu era un contrast chiar asa mare

Felu in care sunt facute albumele aduce un pic cu proiectele Ayreon - teme SF, o gramada de invitatzi celebri si sound diversificat de la un disc la altul, de la metal la pop. Pe discul metal pot fi auziti ca invitatzi oameni de la trupe mari ale metalului actual - from the top of my head pomenesc Opeth, Cynic, Meshuggah, Gwar si Emperor. In schimb pe discu antimetal sunt invitatzi ceva flautisti de pe la trupe New Age gen Enya.

Deci e un superproiect pe stil hollywoodian aglomerat cu superstaruri si facut sa ramana in istorie desi, daca ma intrebatzi pe mine, Devin Townsend s-a cam lungit, ar fi fost suficient un dublu disc pe care sa adune doar varfurile de pe cele 4 albume, asa pare un pic diluat, pe fiecare disc e ceva umplutura.

O mostra de pe albumul metal, avandu-i ca invitati pe vocalii de la Gojira si de la Cynic:



Si o mostra de pe albumul new age:





Si o mostra plina de patos din vremurile Strapping Young Lad:

Deine Lakaien ------------------ Indicator

Deine Lakaien sunt un cuplu de muzicieni destul de batranei si care se dau drept experimentali, desi la standardele anului 2011 ceea ce ofera ei e mai aproape de muzica usoara de alta data. Cuplul e format dintr-un macedonian care canta niste cantzonete cu voce groasa si accent puternic, iar pe fundal e un amic de-al sau neamtz care il acompaniaza cu muzica electronica nemtzeasca analogica si adesea minimalista (un fel de DJ cu magnetofon, orga Casio si turntable pe lampi).

Aspectele experimentale tzin mai mult de aranjament si de radacinile soundului - kraut rock, pop nemtzesc, muzica electronica si gotica nemtzeasca, caci, cum ziceam, rezultatul, cel putzin de cateva albume incoace e destul de accesibil si nu te face sa te scarpini in cap. Mai ales de cand grupul a mai iesit in lume si s-a insotzit cu tot felu de acompaniatori de formatzie clasica (viori,violoncele) care tind, in concert cel putzin, sa substituie componenta de muzica electronica cu variante clasice mai digerabile.

Pe album in schimb astea cu viorile nu sunt asa pregnante (paradoxal, ca e mai usor sa le pui in album decat sa le organizezi live), albumul pastrand soundul neoromatic cu fundal electro nu foarte sofisticat, dar nici obisnuit. Albumu e de anu trecut da abia acu am realizat ca a aparut si e insotzit si de un clip destul de reprezentativ:




Si o mostra live, din soiul ala de care ziceam cu partea electro inlocuita de filarmonisti:

Kaizers Orchestra ------------------ Violeta Violeta

Am inceput cu hipsteri, o sa termin cu hipsteri. Baietii astia din Norvegia au reusit sa aiba un succes major fara sa cante in engleza ceea ce e mare lucru dar, evident, o contributzie esentziala o are si partea de imagine si sexoshenie pe care o inspira vocalu. La ei in sat (de unde e si dialectu in care canta) au fost medaliatzi sau asa ceva, creca le-au facut statui.

Din pacate imaginea si magnetismul sexual li s-a suit la cap acu ceva ani, mai exact pe precedentu album care s-a reorientat spre o muzica mai melancolica, emo si hipstereasca in sensul cel mai rau al cuvantului, pierzand voiosia de punk flashnetar si tarantino rock pe care au avut-o in prima perioada a carierei.

Din fericire, la un momendat s-au gandit sa-si reediteze si niste demouri si creca pe cand le reeditau si-au dat si ei seama ce bine sunau la inceputu carierei si ce tampenie au facut. Asa ca s-au decis sa mai recupereze ceva din soundu de alta data acu cu noul album Violeta Violeta (de fapt primul capitol al  unei trilogii ce se va finaliza abia peste un an).

Au mai ramas si niste piese de-alea pentru animat petreceri de hipsteri, dar sunt balansate de piesele dinamice, cu faze experimentale si refrene care reusesc sa fie catchy si daca nu intelegi o iota din ele.  Aviz cunoscatorilor de norvegiana, sa imi spuna si mie despre ce naiba canta astia.

Din pacate pentru primul videoclip au ales o piesa mai nasoala, iar lookul de hipster grizonat ales pt acest videoclip nu ajuta deloc:

In compensatie pun si o clasica de pe vremuri: