Parastas pentru Effinger

Live! From Planet Earth 
de George Alec Effinger

Pedigree:
- nominalizare Locus (pt. culegere de autor)
- nominalizari Hugo, Nebula, Locus (pentru povestirea The Aliens Who Knew, I Mean, Everything)
- nominalizari Hugo, Locus (pentru povestirea All the Last Wars at Once)
- nominalizari Hugo, Locus (pentru povestirea Everything but Honor)
- nominalizare Locus (pentru povestirea The Man Outside)

G.A.Effinger e un fel de martir al SFului. Si-a petrecut aproape toata viatza prin spitale, surd de o ureche, cu o boala cronica despre care nu se prea vorbeste. Din pricina asta a fost falit toata viatza iar facturile de spital si le-a platit cu credite compensate de drepturile de autor (care au revenit spitalelor). A schimbat cateva neveste care si-au asumat cu variat succes rolul de asistente medicale. Opera sa de capatai e trilogia Audran (plus niste nuvele auxiliare), una din cele mai originale lucrari cyberpunk (de fapt un cyberpunk noir cu actiunea intr-un New Orleans islamic). Effinger a murit in 2002 si in jurul mortzii sale editura Golden Gryphon a scos un set de 3 volume cuprinzand cea mai mare parte din proza scurta a autorului (intr-o anumita masura la presiunea spitalelor care vroiau sa-si recupereze creditul).

Asta e unul dintre cele 3 volume si l-am ales pt ca parea mai special - fiecare povestire e insotzita de o prefatza sau o postfatza (sau ambele) scrise de autori celebri care l-au cunoscut pe Effinger. Printre contributori, se numara Neil Gaiman, Mike Resnick, Jack Dann, Gardner Dozois, Michael Bishop precum si ultima nevasta a autorului.

Pe langa prefetzele astea, cea mai misto parte din volum o constituie un calup de povestiri (cam jumate din volum) de tip pastisha, majoritatea semnate cu pseudonimul O.Niemand. Sub acest nume, Effinger a publicat de-a lungul timpului mai multe proze (+o poezie) scrise in stilul unor autori americani clasici de mainstream. Experimentul literar e foarte interesant si povestile nu seamana intre ele defel, chiar daca au un element comun - toate se petrec pe planeta Springfield, intr-o zona teraformata adapostita de un dom. Povestile din setul O.Niemand nu sunt chiar parodii, mai degraba pastishe si exercitzii tehnice de imitare a unor stiluri consacrate din literatura clasica:

• Afternoon under glass: pastisha dupa Hemingway, in care un cuplu impreuna cu amantul nevestei stau la o terasa pe planeta Springfield, iar sotzul incornorat ii propune amantului un pariu, un concurs de alergat in jurul domului protector al orasului; povestea pare o sceneta de teatru, alcatuita din dialoguri in care sotzul incearca sa-si umileasca nevasta si pe amantul acesteia;
• Two bits: pastisha dupa Ring Lardner, in care nishte impresari de box aranjeaza un meci intre un boxer texan negru si un extraterestru aparent imbatabil. E o poveste de tip Rocky, dintr-un gen specific american de a carui existentza (ca gen) n-am fost constient pana recent, asa-numita boxing and wrestling literature. S-a scris enorm in genul asta acu 100 de ani, la inceputul erei pulp (vezi si filmul Barton Fink al fratzilor Coen, ori miniromanul The Big Blow al lui Lansdale, recenzat aici). Se pare ca Ring Lardner, care a lucrat si cronicar sportiv, un fel de Ioanitzoaia de acu un secol, si-a incercat si el mana cu genu asta de "fictziune sportiva" pe care o omagiaza povestea SF a lui Effinger;
• The man outside: pastisha dupa John Steinbeck, in care un debil mintal (vezi Oameni si soareci) e fugarit din orasul Springfield si se refugiaza intr-o statzie de mentenantza din afara domului protector, unde isi aminteste de copilarie si discuta cu Jesus;
• The wisdom of having money: pastisha dupa Mark Twain, in care un capitan de nava spatziala (vezi povestile cu navigatori pe Mississippi) acosteaza pe Springfield si se duce in oras sa-si cumpere ilegal o nevasta, insuratoarea fiind interzisa pe planeta sa natala;
• The day the invaders came: pastisha dupa un anume James Thurber (umorist si caricaturist interbelic si postbelic, celebru la vremea lui), in care un batran senil tot pleaca din dom si rataceste ca un pustnic in zona neteraformata a planetei Springfield, inchipuindu-si ca e un cercetash in cautarea unor semne de posibila invazie extraterestra;
• Put your hands together: pastisha dupa Flannery O'Connor, cu o doamna venerabila care isi duce nepotul la biserica pentru prima data, unde predicatorul e extraterestru;
  
• The wooing of Slowboat Sadie: pastisha dupa O'Henry (parintele prozei scurte umoristice cu final neasteptat), despre un mogul nemuritor care si-a facut un obicei din a vizita o prostituata chelnernitza din orasul Springfield pentru a o cere in casatorie; treaba asta se intampla cam o data pe an si nimeni nu intzelege de ce prostituata isi prefera slujba in locul ofertei mogulului;
• Seven nights in Slumberland: poveste conceputa la o bere cu Neil Gaiman (care descrie incidentul in prefatza), care combina Sandmanul lui Gaiman cu Little Nemo (un comics pt copii de acu 100 de ani despre un copil care calatorea prin lumea viselor). In povestea lui Effinger, Little Nemo petrece 7 nopti in lumea viselor si se intalneste cu personajele lui Gaiman (Dream, Death, Destruction, Despair si inca 3 pe care i-am uitat);
  
• Two sadnesses: Un basm inspirat de Winnie-the-Pooh, in care o zi oarecare in viatza animalelor dintr-o padure e zbuciumata de debutul razboiului din Vietnam;
• At the Bran Foundry: O imitatzie mai modesta dupa Road Dahl (Charlie and the Chocolate Factory), cu un grup de shcolari in vizita la o fabrica de cereale, unde afla din ce sunt facute cu adevarat cerealele;
• Mai sunt doua poezii ale caror titluri le-am uitat, una scrisa in stilul Don Marquis (autor american de epigrame si poezii umoristice de acu 100 de ani) si una, de incheiere a volumului, in care Effinger se imagineaza in Rai, jucand fotbal cu Moise si ingerii.

E foarte interesant cum se schimba limba engleza de la o poveste la alta, in functie de perioada la care povestile fac referire (desi toate-s teoretic SFuri futuriste cu extraterestri) si de particularitatzile stilistice ale autorilor imitatzi.

Bun, dincolo de asta, mai este totusi jumatate de volum care e proza lui Effinger pur-sange. Cea mai mare parte tot pe satira merge (cu cateva exceptzii intime, inspirate de suferintza cronica a autorului):

• The aliens who knew, i mean, everything (finalista Hugo, Nebula, Locus): O satira scurta despre o invazie extraterestra pacifista in care alienii ne scapa de criza, ne hidrateaza desherturile etc. dar toate astea cu pretzul ca omenirea sa le asimileze punctele de vedere fixiste: ca cel mai tare scriitor e Alexandre Dumas, ca cel mai mare muzician e ala care a facut coloana sonora la Ben Hur, ca cea mai misto floare e nalba etc.; Michael Bishop are o prefatza dubioasa la povestea asta, in care isi aminteste cum Effinger n-avea niciodata bani la el si tot cerea bani de taxi;
• All the last wars at once (finalista Hugo,Locus): Se porneste un razboi intre albi si celelalte rase. Toate tzarile de pe planeta se implica in conflictul ce se generalizeaza in mod exploziv, toata planeta e sub lege martziala. Femeile profita de ocazie si pornesc un razboi impotriva barbatzilor. Apoi tinerii propun ca batranii sa fie exterminatzi. Muncitorii isi fac propria armata impotriva Artistilor, consideratzi poponari si contraproductivi. Evreii declara razboi catolicilor. Bugetarii privatzilor. Lumea se divizeaza in asa hal incat orice om devine inamicul oricarui om. Iar finalul e logic si sinistru;
• Target: Berlin! O istorie alternativa umoristica in care al 2-lea Razboi Mondial s-a purtat fara avioane asa ca pe post de bombardiere se foloseau automobile, iar raidurile aviatice erau inlocuite cu drive-by shooting. Ca mai toate istoriile alternative, e un pic supraincarcata cu detalii istorice (de fapt e structurata ca o colectzie de articole si interviuri din WW2), dar e de mare efect scena in care taxiul Enola Gay plaseaza bomba atomica in parcarea unui mall;
• From Downtown to the Buzzer: Unul din varfurile volumului, din perspectiva unui soldat insarcinat cu pazitul primilor extraterestri venitzi pe Pamant, si cum ii invatza pe acestia sa joace baschet;
  
• My old man: O poveste emotzionanta, vag autobiografica, despre un joc de sah in care naratorul trebuie sa-si salveze cu orice pretz regele (posedat de spiritul tatalui sau) in fatza unui calculator-sahist posedat de diavol (cred);
• Everything but honor (finalista Hugo, Locus): Un om de stiintza negru, refugiat in Germania interbelica din pricina abuzurilor rasiste din SUA, construieste impreuna cu Einstein si Heisenberg o masina a timpului si se intoarce in timp pentru a schimba soarta rasei negre in SUA. Interventziile sale creeaza modificari grave in istorie si duc la crearea realitatzii pe care o cunoastem astazi, inclusiv la aparitzia fascismului;
• One: Povestea asta e expresia absoluta a "deshertaciunii deshertaciunilor". O nava spatziala superluminica porneste in cautarea altor planete ce pot gazdui viatza, care teoretic exista (cu o probabilitate destul de mare). Necazu e ca misiunea nu gaseste absolut nimic si eroii incep sa isi puna problema ca suntem cu adevarat singuri in Univers si ca nu exista groaza mai mare decat, ca om, sa realizezi ca restul Universului e pustiu. Prefatzatoarea Barbara Hambly (nevasta tarzie a lui Effinger) arata pe buna dreptate ca ideea submineaza insasi ideea de SF;
• Housebound: Alta poveste din care reies macinarile autorului, despre o gagica cu agorafobie care refuza sa iasa din casa. Nu se intampla nimic aici, e doar marturia unui agorafob care povesteste cum sta toata ziua in casa si il trec sudorile si cum merge la doctor;
  
• Solo in the Spotlight: Poveste umoristica in care ni se releva ca cele mai importante decizii ale Presedintelui SUA sunt luate cu ajutorul unor cartzi de tarot. Anticipativa pt incidentele de la noi cu flacara violet;
  
• Glimmer, Glimmer: In prefatza acestei povesti Effinger spune care e umilintza maxima a unui scriitor: de a-si vedea propriile cartzi, semnate si cu dedicatzie, scoase la vanzare cu reducere de catre fosta nevasta. Povestea in sine e slaba, cu un cuplu in pragu divortzului care iese la iarba verde si gagica il omoara pe gagiu.

Pana la urma am fost un pic dezamagit de volum din pricina asteptarilor nejustificate.  Am crezut ca e un best of, dar de fapt e un volum festiv (in cazul asta de prohod) care il prezinta pe autor in toate aspectele sale - si cu bune si cu rele. In sensu ca povestirile sunt selectate pe criterii nostalgice si nu de valoare, desi s-au strecurat si cateva din cele de referinta. Probabil daca faceau un best of nimeni nu cumpara si celelalte doua volume ale setului postmortem:

• Budayeen Nights care grupeaza nuvelele anexa ale ciclului de romane cyberpunk Audran, 
• A Thousand Deaths care grupeaza cele mai rare lucrari ale autorului - un roman si un ciclu de nuvele toate avand ca erou principal un scriitor de SF ratat si exilat pe o planeta agricola, un fel de alter ego al autorului.

Revenind la volumu de fatza, o treime din cuprins e SF slabutz sau naiv (povesti laudate mai mult pentru felul in care reflecta aspecte personale din viatza lui Effinger decat pentru calitatzile literare). Cel mai nasol e ca proza originala a lui Effinger e mai slaba decat cea in care ii imita sau parodiaza pe alti autori.

Cu aceste rezerve, recomand totusi volumul ca o buna introducere in opera lui Effinger. Cei care nu vor sa-si piarda vremea cu astfel de volume afective, gen B-sides and Rarities, pot sa sara direct la opera de capatai a autorului, trilogia de cyberpunk islamic Audran, despre care povestim cu alta ocazie.

- plusuri: experimente interesante, prefetze interesante, cateva povestiri foarte haioase 
- minusuri: faptul ca cea mai tare parte din volum e cea in care Effinger imita altzi autori 
- recomandare: amatorilor de curiozitatzi literare, fanilor SFului umoristic mai cuminte (=fara sex si violentza, dar si fara postmodernisme gen Dr. Who), sa zicem in genul Fredric Brown