TIFF - part 2: filmele contra plictiselii

Ok, continuarea TIFFului, cu filmele mai asa si-asa dar totusi mai bune ca filmele pe care le-am pus in categoria asta alte dati. De fapt a doua jumatate sunt chiar tari, dar am zis sa nu incarc prea tare rubrica urmatoare, cu filmele musai de vazut.

The Temptation of St. Tony

Film eston care ii imita cu nerusinare pe David Lynch, Jodorowsky si Bunuel dar o face cu destul profesionalism, adica in cea mai mare parte a filmului nu ai impresia ca ai de a face cu un impostor.

Iar unele momente sunt superbe.

Oricum, ceea ce imitatorii lui Lynch nu pricep e ca marile calitati ale acestuia sunt felul in care stabileste un setting foarte realist si natural care se destrama incet incet in irealitate sau suprarealitate, ma rog. Ori in filmu asta totul e teatru absurd inca de la primele secunde, sunt foarte putzine momentele care au legatura cu realitatea si nici alea nu-s deloc realiste. Practic tot ce isi propune regizoru e sa evoce scene si elemente consacrate de regizorii mai sus pomenitzi, fara a pune si ceva de la el.

Mi-a adus un pic aminte si de norvegianul The Bothersome Man, de la un TIFF mai vechi, ala cu tipu ajuns intr-un Iad care seamana cam tare cu ce traim in viatza de zi cu zi, dar acolo si alegoria si metaforele erau foarte rezonante, aici sunt doar exercitzii de simbolism, unele cam random si cam lipsite de simboluri. Oricum, fanii tripletei Lynch/Jodo/Bunel n-ar trebui sa-l rateze, mai ales daca te gandesti ca e film eston si, prin comparatzie, pe taramurile noastre nu se va face asa ceva inainte sa aiba loc Marea Resetare Nationala.

Dad Made Dirty Movies+Orgy of the Dead 

Un film foarte important dar care va fi apreciat doar de cunoscatori. De fapt sunt doua filme:

Dad Made Dirty Movies este despre un bulgar smenar, Stefan Apostoloff, care hat demult a fugit de comunism in America, cu visul si ambitia de a face filme porno. Ma rog, erau ceea ce noi numim acum softcore sau sexploitation, elementul cheie erau tzatzele, care aveau un statut neclar in definitia obscenitatii la momentul respectiv (intr-un fel mi se pare obscen, daca nu misogin de-a dreptu, sa consideri tzatzele ca un element de vulgaritate /obscenitate in conditiile in care barbatzii nu-s silitzi sa poarte sutien, desi le au si ei). In fine, ideea e ca Apostolov asta a avut o cariera fulminanta in domeniu pana prin anii 70 cand revolutzia sexuala si porneciul hardcore Deep Throat i-au luat preshu de sub picioare - brusc, nu a mai fost de ajuns sa aratzi tzatze pe ecran.

Unul din oamenii cu care Apostoloff a colaborat cu succes a fost marele Ed Wood. Ei doi s-au adunat o data sa revolutzioneze cinematografia cu un proiect nemaivazut pana atunci. Ed Wood vroia sa faca filme de groaza, Apostoloff vroia sa faca porneciuri, asa ca s-au intalnit la jumatea drumului si au facut capodopera care sa le aiba pe amandoua - Orgy of the Dead. De fapt Ed Wood a scris si un ROMAN care sta la baza filmului! Eu cand am vazut filmu asta prima data am ramas marcat pe viatza deci in multe feluri e ceva musai de vazut. Un cuplu se rataceste intr-un cimitir si cad prada unui demon care ii obliga sa asiste la 10 numere de striptease from beyond the grave. Marele shmen e ca demonu e jucat de insusi Criswell, ghicitor notoriu al anilor 60 (jucat de Bill Murray in biografia lui Ed Wood), ala care a lansat celebra maxima "We are all interested in the future, because future events will affect us in the future".

Na, faza e ca la TIFF s-a dat filmu asta Orgy of the Dead (din pacate in infectul Marty Caffe de care vorbeam data trecuta) precedat de documentarul despre viatza lui Apostoloff care a murit de suparare in anii 90, cand a vazut ca Ed Wood a ajuns sa fie portretizat de Johnny Depp iar despre el nu mai pomenea nimeni nimic si mai mult, toata lumea considera Orgy of the Dead ca unul din filmele lui Ed Wood, desi acesta a scris doar scenariul.

Cold Weather

Un film indie foarte dragutz, cu actori simpatici si dialoguri excelente, din pacate nu se intampla mare lucru in el. Dar se intampla oricum mai mult decat NIMICul care se intampla de o vreme in filmele romanesti.

Undeva in provincie, un tanar pasionat de Sherlock Holmes lucreaza intr-o fabrica de gheatza. Cum adica fabrica de gheatza? Pai asa bine, ca si pe aia tre sa o impacheteze cineva, si e o meserie absolut onorabila, nu ca aia de jurnalist. Asa, si acolo tipu asta se imprieteneste cu un tip pasionat de Marina Sirtis (look her up). Fiecare din astia are o gagica si ei se intalnesc seara sa joace un sheptica. La un momendat una din gagici nu mai vine la sheptica si amicii incep sa investigheze ca ce s-a intamplat cu ea, ocazie cu care afla ca poza goala pt un site erotic si ca probabil s-a amestecat intr-o bulaneala mafiota. De aici incep astia o investigatzie inspirata de pasiunea eroului pentru Sherlock Holmes. Nu e cine stie ce scofala, e foarte indie, dar personajele itzi pica simpatice datorita dialogurile bine scrise.

Skeletons

Un film foarte british si usor steampunk despre 2 comis voiajori care ofera servicii de gasit schelete prin dulapuri (=secrete ale oamenilor). Lumea ii solicita ca pe un fel de psihologi, dar astia intra prin dormitoare cu niste aparate steampunk si se teleporteaza in experientzele reprimate ale proprietarilor dulapurilor, unde incearca sa afle motivatzia a diverse evenimente care s-au intamplat.

Marea calitate a filmului e ca e FOARTE british si emana o buna stare de matineu englezesc de-tzi vine sa faci niste ochiuri. Dialoguri misto, actori cool (daneza Paprika Steen care mai nou apare peste tot). Sta cam prost cu actziunea, se vorbeste mai mult decat se intampla dar are tot felu de gaselnitze misto, cum ar fi relatzia dintre cei 2 eroi si cum isi petrec ei timpu liber cand n-au de lucru.

De fapt e o varianta mai britanizata a stilului lui Charlie Kaufman (Being John Malkovich), poate mai putzin spectaculoasa.

Kochegar (aka A Stoker)

Nu stiu daca-l stiti pe Alexei Balabanov. E cel mai cool regizor rus al momentului, poreclit "Tarantino al sovietelor" si am aflat de el tarziu, la un alt TIFF de acu catziva ani, cand adusesera filmu Gruz 200 (Cargo 200), o poveste sovietica brutala, dar nu de asta de care le place romanilor sa faca, cu drama comunismului, ci una destul de horror si, spre deosebire de ce produc romanii, regizata cu stil - culoare, muzica, decoruri, tot ce trebe. Inainte de asta a mai avut el ceva hituri care au facut furori in Rusia anilor 90 (inclusiv scandal) dar alea nu le-am vazut (2 filme cu gangsteri intitulate Brat 1 si 2, plus ceva ecranizare dupa Bulgakov).

Desi era un film destul de dubios (oarecum asemanator cu No Country for Old Men), Cargo 200 a avut suficient impact asupra mea incat sa zic "hopa" cand am remarcat ultimul film al lui Balabanov in program. Nu prea am cum sa-l povestesc intr-un mod atragator. Filmu asta e stil 100%, un fel de pulp fiction rusesc de mare finetze. Comparatzia cu Tarantino creca vine si din aceea ca Balabanov foloseste muzica pop intr-un mod sublim pentru a potentza cinematografia filmului.

Povestea e despre un moshneag, veteran al razboiului din Afghanistan, ramas umpic retardat de cand i-a sunat apa in cap de la o grenada. In zilele noastre, sarmanu om e fokist la un cazino si traieste acolo langa cazan, impreuna cu o masina de scris la care isi scrie memoriile. Pe la cazanul lui se perinda diversi gangsteri care aduc cadavre de bagat pe foc, carora tre sa li se piarda urma. Fokistu are si o fiica ultrabunoaca cuplata cu un gangster cretin, si o nevasta fugita in America care mai da telefon din cand in cand.

Conflictu apare din pricina fiicei care se incurca cu gangsterii, ceea ce-l face pe fokist sa imbrace uniforma de maior in rezerva si sa ia problema pe cont propriu. Eroul tragic e de mare efect, toate personajele sunt gandite excelent (=tragicomice) iar coloana sonora itzi maruntzeste creierii intr-un mare fel, incat mi-a cantat toata noaptea in cap (de fapt creca e o singura piesa cantata pana la disperare pe tot parcursul filmului, de cate ori nu sunt dialoguri, care nu prea sunt).

Clar, Balabanov e cu 2 pasi in fatza pe langa ce se intampla pe la rusi pe-acolo (si de fapt si pe la noi, care nu mai avem un regizor pulp adevarat de la Sergiu Nicolaescu incoace, si dumisale nu e tocmai un exemplu de laudat).

Czukor Show 

De la Kontroll incoace mi-am propus sa vaz in fiecare an cate un film unguresc si cam in fiecare an l-am nimerit bine. Astia sunt inca un popor cu vreo 2 pasi in fatza noastra (si o sula in coasta). Sau a voastra, ma rog, daca ar fi sa-i dau crezare la maica-mea care tot insista ca-s ungur.

Czukor Show nu e chiar atat de ingenios ca alea din anii trecutzi dar e FOARTE funny. Am zis sa nu-l pun totusi la filme musai de vazut pt ca seamana un pic cam mult cu A fost sau n-a fost al lui Porumboiu. E cam acelasi soi de umor si poveste, centrata pe o emisiune TV penibila care exprima in mod elocvent cum functzioneaza tampirea poporului cu televizorul si cum le place oamenilor sa se dea in stamba.

Numai ca aici nu e un talk show politic ca in filmul lui Porumboiu, ci un  fel de Surprize Surprize care se lasa cu nasoale in studio, din pricina unui tip invitat de maica-sa bolnava si 2 tipe pe care le-a lasat gravide.

Nu stiu daca ati auzit, dar si la unguri majoritatea politica e detzinuta tot de ceva partid dus cu pluta, care au facut recent o Constitutzie noua ce aproape ca scoate in afara legii homosexualitatea, prezumtzia juridica de nevinovatzie si multe alte chestii liberale. Ei bine, in preajma TIFFului am auzit si un fel de interviu cu un mare scula pe bascula de la ei, un fel de ministru al culturii cred (sau atasat pe-acolo in orice caz) care se lauda el despre cum vor schimba sistemu de finantzare a filmelor in Ungaria si nu or sa mai dea voe sa se faca filme cu care sa le fie rusine patriotzilor maghiari. N-a zis explicit, da uitandu-ma la omu ala si ce dume avea in program, am asa o impresie ca se referea la Taxidermia, Kontroll si altele de genu asta cand facea remarca cu pricina. Cu alte cuvinte, ma tem ca vin si la ei vremuri nasoale, cam cum ar fi la noi daca i-ar da pe mana lui VC Tudor finantzarea cinematografiei.

Iar Czukor Show asta s-ar putea sa fie unu din ultimele filme unguresti cinstite care ies de la ei, cel putzin pana la urmatoarea Revolutzie.

Everything is All Right

Una din cele mai misto sectiuni ale acestui TIFF a fost Back to TIFF, in care regizori care au fost premiatzi sau laudatzi in editziile trecute au revenit cu cele mai recente filme ale lor. Unu dintre ei este danezul Christoffer Boe, care a facut unu din cele mai misto filme de dragoste ever, Reconstruction. De fapt el tot vine pe la TIFF cu cate ceva, dar mi-au scapat celelalte filme ale lui asa ca am zis hai sa-l vad pe asta.

E un thriller usor hitchcockian ceva mai cu picioarele pe pamant si cu poanta de final destul de buna, in sensu ca nu e acolo doar sa lamureasca o problema, ci si sa iti schimbe semnificatia unor lucruri care s-au intamplat mai la inceput in film. Ori asta inseamna o poanta buna, nu alea care-s imprevizibile ori suna de parca au fost aduse din alt film.

Acuma n-o sa zic poanta asa ca veti intelege doar partial despre ce e filmu de fapt. In principiu ar fi despre un scenarist distrus care se imbolnaveste de scenarita din pricina unei investigatzii politziste pe marginea unor poze cu soldatzi danezi torturand prizonieri in Afghanistan. Filmu are o structura de thriller clasic care marseaza pe trendul actual al thrillerelor scandinave cu tensiune psihologica si ramificatzii politice (gen Stieg Larsson si Millennium), e destul de catchy si, din nou repet, arata foarte bine desi regizoru nu e cine stie ce superstar pe-acolo si in general danezii nu au chiar o industrie bogata, ori daca o au, e din cauza lui Lars von Trier care sarmanu a luptat din rasputeri sa promoveze ideea ca filmele tre sa arate cat mai prost si acu face exact pe dos (si el, si acolitzii lui), ceea ce ma face sa cred ca momentul Dogma a fost o mare farsa din partea lor, cu care s-au distrat de minune cand au pus francezii si altzii (chiar americanii!) botu.