Filmele vorbite pe la spate - Mai 2011

Filme musai

Source Code

Filmu asta e despre cum l-au prins pe Bin Laden. E noua isprava a lui Duncan Jones (fiul lui David Bowie si autorul genialului Moon) si e cu supergagica Vera Farmiga in (inca) un rol care ii vine foarte bine. Source Code e tot ce a promis Adjustment Bureau ca va fi si n-a fost: in acelasi timp romantic, palpitant, ingenios si moralist. Unii se plang ca ideea e furata din Ziua Cartitzei (well, am mai vazut-o in vreo 10 locuri), insa mi se pare ca filmu e despre cu totu altceva.

Erou' principal traieste in mod repetat cateva minute de dinaintea exploziei unei bombe, fiind teleportat mental inapoi de armata ca sa afle unde e bomba si cine a pus-o. Ei, asta e faza cu Ziua Cartitzei, ca se tot repeta cu unele variatzii, insa treaba cu adevarat cool sta de partea cealalalta a povestii, in conditzia eroului supus de armata la acest experiment, relatzia lui cu Vera (care-i monitorizeaza activitatea) si stradania lui de a-si accepta conditzia de shobolan experimental. Pe planul asta, filmul ofera acelasi nivel (inalt) de dileme morale si fortza emotzionala ca si Moon. Deci nu va lasatzi furatzi de investigatzia aia cu uite bomba, nu e bomba, uitatzi-va pe partea ailalta a povestii.

Duncan Jones e urmatorul mare regizor de SF, asteptand sa isbucneasca.

Clash of the Titans

Sunt foarte dezamagit ca in filmele cu supereroi nu apar scene de sex si nu inteleg de ce, caci supereroii si sexul mi se par ca merg mana in mana. In orice caz, mai bine decat supereroii si filozofia ori, mai rau, sexul si filozofia.

O sa spunetzi ca-s dezaxat si sa ma duc undeva sa ma rezolv, dar cred cu tarie si-s in stare sa fac si un pariu, ca in urmatorii zece ani se va dezvolta un trend al filmelor eroice cu scene erotice (si invers). Primele semne le-am sesizat in Watchmen si 300, iar mai recent in serialul ala cu Spartacus. De fapt miscarea asta s-a facut demult in benzi desenate, ramane doar sa isbucneasca pe marile ecrane. Sunt convins ca filme ca Thor, X-men etc. ar deveni mult mai bune daca ar avea un cat de mic palpait erotic. Legat de Clash of the Titans am resimtzit lipsa elementului erotic intr-un mod foarte acut - ma asteptam ca dintr-o clipa in alta eroii argonautzi sa-si ridice fustele si sa strige "Release the Kraken!".

De exemplu, se duce Perseu cu amicii lui in Iad sa se bata cu Meduza si cand ajung acolo, Meduza are sutien! Cum adica? Pe langa ca saraca traia singura in genunile Iadului, daca incercai sa te uitzi la sanii ei oricum te faceai stana de piatra, deci care e faza cu sutienu?

In alta ordine de idei, am pus filmu in categoria celor musai de vazut pt ca are cele mai tari efecte speciale de la Avatar incoace. Nu intzeleg de ce s-a agitat atata lumea cu Tron, cu 2012, cu Transformers, cand aici in Clash of the Titans sunt efectele speciale cele mai adevarate. Creca e important totusi sa NU vezi filmul in 3D, din ce vorbeste lumea - in varianta 2D filmul arata aproape 3D oricum.

Povestea e ceva cu Legendele Olimpului, cu unele referintze la zilele noastre, cum ar fi speculatzia privind zorii ateismului si stiintzelor politice (men should not rule other men!). Perseu s-a nascut din impreunarea secreta a lui Zeus (Liam Neeson) cu o pamanteanca si s-a chinuit toata viatza sa se obisnuiasca cu statutul de semizeu desi el vroia sa fie pescar. La un momendat omenirea prinde gustul ateismului si zeii se otzarasc la ei, iar Perseu conduce o misiune de soldatzi argonautzi sa ii lamureasca pe zei sa-si vada de treaba lor. Cam ca in Lord of the Rings, astia tot calatoresc si se intalnesc cu diverse bazdaganii cu care se bat foarte frumos, n-are sens sa povestesc, trebe vazute imaginile, impresionante.

Regia e a francezului Letterier (Hulk, Transporter) si prin film mai apare danezul ala cool din Valhalla Rising.

Julia's Eyes

O corcitura de hitchcock si giallo, spaniol, produs de Guillermo del Torro, foarte competent si destul de original. Regulamentul filmului giallo zice ca eroina trebuie sa fie o gagica neajutorata, inamicul un psihopat (pana aici nimic aparte), muzica stridenta, multe prim planuri si efecte horror produse de leziuni organice discrete - o buza taiata, un dinte spart, o unghie rupta, un ac infipt intr-un ochi.

Aici organul vizat e okiu (urmeaza major SPOILER!!!!) Mai exact filmu e cu un tip a facut o obsesie pentru gagici oarbe din cauza lu maica-sa care era oarba si a reusit sa-l convinga si pe el ca e invizibil (end of Spoiler).

Julia e o tipa aproape oarba care investigheaza sinuciderea surorii sale care fusese oarba de tot si inainte sa moara s-a jucat baba oarba cu psihopatul mai sus pomenit. Filmul incepe foarte discret si suspansful (a la Hitchcock), se termina foarte horror si giallo, insa are o bucata de mijloc cam in plus, care te exaspereaza in special pt ca lasa impresia ca se vrea un film cu poanta (cine e criminalu?) desi ca poanta e foarte slaba. De fapt creca nu e nici o poanta, dar optziunea regizorului de a refuza sa filmeze fetzele actorilor (atunci cand eroina e oarba) e un pic ciudata si te lasa cu falsa impresie ca tre sa ghicesti criminalu. Ceea ce nu tre sa faci, caci miza din final e cu totul alta, pe masura ce filmu degenereaza (in sens bun) spre un veritabil tribut giallo meets Hitchcock.

Deci m-a luat un pic pe nepregatite acest truc regizoral si pe unii risca sa-i enerveze dar, uitandu-ma acu peste umar la memoria filmului, mi-l amintesc ca pe unul foarte bine gandit.

Vanishing on the 7th Street

Brad Anderson e un regizor pe care il tot urmaresc de vreo 10 ani, de la Session 9 incoace. Cam toate filmele lui mi-au placut (Masinistu ala cu Bale, Transsiberian), a avut si contributii faine la serialul Masters of Horror iar acum e principalul regizor al serialului Fringe. De fapt si filmu asta trebuia sa fie un episod Masters of Horror dar nu mai stiu de ce s-au razgandit si Anderson l-a continuat ca un proiect personal.

Vanishing on the 7th Street e un horror deprimant despre un sfarsit al lumii oribil, in care nu curge nici un pic de sange, nu e nici o postapocalipsa, nici un dezastru eco-nuclear si nici un avertisment. Pur si simplu SE STINGE BECU si la propriu, si la figurat. Lumea care e in preajma becurilor stinse dispare, raman doar nadragii din ei.

Eroii sunt vreo 4 personaje care se intamplase sa se afle in preajma unor surse de lumina autonome cand s-a dat stingerea - unu avea o lanterna, unu o bricheta, unu un generator electric pe benzina, unu adidasi cu leduri. Necazu e ca nici astea nu tzin prea mult, incet incet se duc bateriile, se termina benzina si eroii stau si asteapta stingerea definitiva a becului, dandu-si seama cat de penibila a fost omenirea. Pe mine unu m-a facut sa ma simt foarte prost cu conditzia mea umana.

Adesea am obiceiul sa injur horrorul PG13 (fara sange, sex si umor) pt ca mi se pare o contradictie in termeni si un compromis estetic de cea mai joasa spetza. Din cand in cand insa, apare cate un film din asta in care combinatzia chiar are sens. Filmu asta are si unele idei in comun cu Kairo, pe care il consider cel mai bun film cu fantome japoneze, de pe vremea cand genul nu devenise inca un cliseu oribil (i se facuse si un remake, Pulse, cam nasol).

P.S. Actoru principal din filmu asta e Anakin Skywalker, dar nu va lasatzi descurajatzi de asta, n-are el prea multe de facut in film.

Filme contra plictiselii

A Prophet

Ok, filmu asta a fost pe la Oscaruri, a luat Cannes si o droae de premii, deci teoretic e mult mai bun decat toate alea pe care le-am insirat mai sus dar, pe langa faptul ca tzine enervant de mult, mi-a confirmat ideea ca, in ce priveste filmele cu puscarii, s-a facut tot ce era de facut.

Numai serialul OZ acopera 3 sferturi din tematica, iar daca mai adaugi Shawshank Redemption, Prison Break, The Green Mile ori ultraclasix precum Papillon, ori ala a nostru cu Vreau sa fluier, chiar ca nu mai ramane spatziu de manevra.

Si treaba asta se simte crunt in Profetu asta frantzuzesc, care e un compot facut din filmele de mai sus, ceva mai sobru si mai serios, ca de aia a luat atatea premii. Si probabil a mai luat pt ca e cu comentariu social, eroul fiind un magrebian analfabet care reuseste sa se descurce in puscarie dupa ce intra in gratziile unui mafiot corsican caruia ii face tot felu de favoruri. Ascensiunea lui incepe cand era imbracat in trening si se termina cand ajunge la geaca de piele si adidasi. Deci teoretic ar fi un pic exotic ca e cu francezi, magrebieni, mafiotzi si mai ales cu arabi (care si aia sunt cam luatzi din Oz cu totul), dar in realitate lasa impresia de film facut din bucatzi pe care le-ai mai vazut (pe toate!) undeva, si nu intr-un singur loc. De aratat arata ok (dar auster, ca filmele romanesti), actorii principali sunt misto si te tzin in priza dar pe ansamblu te cam ia cu somn.