Filmele vorbite pe la spate - decembrie 2010

Filme musai

Valhalla Rising

Danezul N.W.Refn e unul din alintatzii TIFFului clujean, la care a fost prezent cu mai multe filme printre care trilogia Pusher pe care n-am apucat sa o vad inca. Dar am apucat sa vad Bronson care e foarte tare. Valhalla Rising e un film istoric psihedelic si brutal, un fel de Fear and Loathing in Valhalla care ar putea sa-i incante pe metalistii vikingi de pe la noi, daca mai exista asa ceva, desi ma tem ca e cam greu digerabil si pt ei. In plus nici nu-s sigur ca mai exista metalisti vikingi prin partzile noastre, sunt tot mai rari si nu-i mai gasesti band bere pe toate gardurile ca acu 5-10 ani. Ba chiar m-am intalnit zilele astea cu unu pe care l-am cunoscut cand era in floarea varstei, purta un tricou Manowar si era plin de energie primordiala iar acu a venit sa-mi ceara o tzigara, era imbracat in hiphoper si mi s-a plans ca nu-i ajunge salariul pan la Anul Nou. Nasoala criza asta, daca nici vikingii nu-i mai fac fatza.

Valhalla Rising e despre o alta criza a vikingilor, cea de acu 1000 de ani cand au dat crestinii peste ei si le-au rasturnat valorile. Eroul principal e un viking chior si mut care vorbeste prin gura unui copil care-l insotzeste peste tot si are uneori viziuni postapocaliptice care te fac sa crezi ca ti-a turnat cineva LSD in bere. Vikingu asta se imprieteneste cu niste cruciatzi care se duceau la Ierusalim caci auzisera ei ca e rost de gagici si bani acolo si se urca totzi intr-o barca sa faca drumu din Norvegia pana la Ierusalim. Sincer, nu stiu pe unde vroiau ei sa mearga cu barca, cert e ca in loc de Ierusalim ajung in Valhalla, din unele puncte de vedere, sau in Iad, din alte puncte de vedere.

Creca e cel mai frumos, estetic vorbind, film pe care l-am vazut anu asta. Soundtrackul e ingrozitor de sinistru, dialogurile aproape ca lipsesc, personajul principal e mut iar restu isi dau seama destul de repede ca n-are sens sa-l intrebe nimic asa ca toata lumea zace, se drogheaza si intra in comuniune cu natura. Totul e filmat in natura, cu niste coclauri incredibile si suprarealiste, personajele sunt slute, nebune sau acoperite de mocirla iar caftelile sunt superviolente (din pacate sangele e foarte CGI la un momendat). Fiind danez, suspectez ca Refn a fost putzin inspirat de compatriotul sau Von Trier, caci stilul ultracriptic si psihedelic al filmului seamana destul de mult cu  cel din Antichristul.

Winters bone

Probabil unul din candidatii Oscarurilor 2011, asta e ecranizarea romanului cu acelasi titlu al unui anume Daniel Woodrell catalogat de critici drept country noir. Nu stiu daca filmul reflecta spiritul romanului, eu suspectez ca a fost un pic pervertit de viziunea regizorala a dnei Debra Garnik, specialista in filme despre femei independente si puternice, iar stilul de drama umana lenta are mai mult de a face cu filmele lui Clint Eastwood, de aia zic ca il cam vad pe listele finale de la Oscar.

Daca asa arata genul country noir, inseamna ca toata Romania rurala e un astfel de film. Criticii scot in evidentza originalitatea viziunii regizoarei asupra vicisitudinilor vietzii la tzara pe timp de iarna, de parca viatza la umbra caloriferului e normalitatea, iar viatza la tzara e o chestiune de realism magic care acu se inventeaza. Am trait 15 ani intr-un sat ca asta inainte sa descopar placerile perverse ale statului la oras si nu sunt multe diferentze intre satu ala si satul din filmul Winter's Bone. O comunitate de hillbillies in care toata lumea e ruda cu toata lumea, femeile crapa lemne si barbatzii joaca table la bodega, casele-s mai mult incropite decat construite si toata lumea are o gramada de Pamant proprietate personala cu care nu stie ce sa faca. Ba o diferentza tot e - in Winter's Bone satenii au dat in patima drogurilor. Dar nici asta nu e o diferentza asa mare: e cam acelasi lucru cu tzuica ilegala de pe la noi, cand mergi la unu care are cazan si ii dai merele de asta-toamna sa-tzi fiarba cateva kile de tzuica sa ai cu ce servi musafirii. Numai ca astia din film servesc musafirii cu metamfetamine, pana ii explodeaza unuia cazanu si iese un pic de circ.

Povestea e despre o adolescenta care se chinuie sa caute o bucatzica din corpul tatalui sau ca sa dovedeasca ca e mort si de aia nu s-a prezentat la puscarie, unde fusese alocat pentru vro 10 ani. Necazu e ca omu si-a girat cautziunea cu proprietatile personale asa ca daca fetitza nu dovedeste ca motivul neprezentarii e moartea, vine statu sa-i ia casa si ramane pe drumuri cu fratziorii ei mici, pe care-i invatza sa vaneze veveritze si sa se descurce singuri in viatza.  Apare si Laura Palmer din Twin Peaks foarte zbarcita, cum trece timpu domle. Un film frumos, puternic, cu o tanara actritza care e deja favorita la Gloabele de Aur, dar un pic prea serios pentru mine. Oricum, mi-a prins bine sa-mi amintesc de satul in care mi-am petrecut copilaria, si de cazanul de tzuica.

Filme contra plictiselii

Tron:Legacy

Filmul asta e despre ce tzi se-ntampla daca te joci prea mult pe calculator. Te acapareaza atat de tare incat risti sa fii teleportat in memoria RAM a calculatorului si sa iti traiesti restul vietzii in compania gagicilor din jocuri. Pe de alta parte nu-mi dau seama daca e un lucru chiar nasol, desi e astfel marketat dpdv social. Ma gandesc in primul rand la faptul ca foarte multzi dintre oamenii pe care i-am intalnit in viatza asta sunt mai platzi decat personajele unui joc pe calculator. Am cunoscut oameni care au mai putzine idei stocate in propriul creier decat unele personaje din jocuri in cei catziva mega care li s-au alocat. Deci daca vezi ca cineva prefera sa se joace pe calculator in loc sa discute cu tine, ar trebui intai sa-tzi pui probleme legate de tine si abia apoi de cel care ia decizia asta.

Marketat drept Avatarul anului 2010 si blockbusterul acestei ierni, noul Tron isca, ca orice blockbuster, critici dintre cele mai hilare din partea cinefililor de ocazie. Din nou aflam ca americanii nu stiu face filme realiste, ca in lumea din calculator n-are cum sa existe gravitatzie, sange si sex. Asa o fi, nu stiu, n-am trait niciodata in memoria RAM a unul calculator. Se mai plang unii ca n-are cum sa se incarneze un software facut din octetzi intr-un corp uman cat se poate de hardware. Bine, frate, da invers e ok? Avand in vedere ca toata miza filmului se bazeaza pe un individ care se baga in memoria unui calculator sa-l caute pe taica-su care se bagase acolo si uitase de el inca din 1982, cand s-a facut primul film Tron.

Apropo de asta, alta mare problema. Niste ziaristi (de-ai nostri, ca prin alte partzi par un pic mai clarvazatori) se plang ca toate ideile-s furate din Matrix (care la randul lui e furat din animatiile japoneze Ghost in the Shell, care la randul ei e furata dintr-o banda desenata etc.). Evident ca astia habarn-au ca atunci cand aparea primul film Tron fratzii Wachowski se jucau cu putza in nisip la propriu si nici japonezii nu erau departe. Iar cuvantul cyberpunk nici macar nu se inventase. La data respectiva Disney Pictures erau lideri si avangardisti ai efectelor speciale CGI si nici azi nu-s departe daca ne uitam la Alice in Wonderland, Piratzii din Kraibe, Toy Story si filmu asta. Apropo de asta, sa nu uitam ca vorbim totusi de Disney Pictures, deci acuzatzii superioare de genu "un SF aiurea pentru copii" nu fac decat sa te puna in aceeasi pozitie penibila ca atunci cand faceai acuzatia asta cu privire la Transformers si G.I.Joe. De ce nu te-ai plans de asta cand ai vazut Alice in Wonderland ori Broasca si Printzesa?

Iar cea mai hazlie dintre toate e aia cu "nu-s nu stiu ce efectele speciale, se vede ca Jeff Bridges e facut pe calculator", asta in conditiile in care Jeff Bridges joaca chiar rolul unui software!

Acuma limitandu-ne la ce am eu de zis, Tron nu e nici pe departe un nou Avatar. Aici impresia artistica nu e o chestiune de revolutzie tehnica (cum a fost cazul cu Tronul din anii 80), ci una de design aparte. Cu alte cuvinte, un Avatar nu ar fi fost posibil inainte sa se faca Avatar, in timp ce un Tron ca asta se putea face si acu 10 ani, hai sa zicem 5 daca tinem cont de "Jeff Bridges facut pe calculator", simulacrele faciale incepand sa avanseze cu adevarat abia prin animatiile  recente ale lui Zemeckis (Polar Express, Beowulf, Christmas Carol facute tot pt Disney Pictures, poate chiar cu aceeasi echipa, n-am verificat). Din punct de vedere vizual, Tron: Legacy e o transpunere cinematografica a excelentului joc video de acu 7 ani Tron 2.0 (care s-a  nascut dintr-o versiune incipienta si abandonata temporar a acestui film). Un rol la fel de important il are acompaniamentul audio asigurat de Daft Punk, imbinarea audio-vizuala fiind miezul intregului film.

Regia ii apartzine unui anonim, probabil filmu asta nici n-avea nevoie de regizor, e mai mult produs decat regizat. Eroul filmului e un tinerel din generatia Hannah Motana iar gagica lui e doctoritza lesbiana din serialul House MD, aici in rolul unei algoritme ce isi doreste sa iasa din calculator ca sa vada lumea noastra cea frumoasa. O aparitie interesanta o are englezoiul Michael Sheen (Twilight, Underworld)  un actor foarte pe val care presimt ca va iesi mult in fatza in anii urmatori desi nici pana acu n-a lenevit. Jeff Bridges, eroul filmului original, joaca aici doua roluri, cel al eroului original care s-a jucat atat de mult pe calculator incat a pierdut contactul (inclusiv fizic) cu realitatea, si dublura sa digitala, un software care vrea sa iasa din calculator ca sa instituie dictatura digitala asupra umanitatzii. Pana la urma, oricat de aberanta ar fi ideea asta a teleportatului din realitate in memoria RAM si invers, ar trebui sa iste speculatzii despre natura informatiei si relatia sa cu masa si energia, nu exclamatzii de genul "asa ceva nu se poate!".

Oricum, recomand Tronul original, s-ar putea sa va placa mai mult, efectele speciale de la data respectiva sunt atat de invechite incat, intr-un mod involuntar, reusesc sa par cool si hip in contextul de azi. S-ar putea sa-l considerati chiar mai realist. Cel putin eu, cand incerc sa-mi inchipui cum ar fi sa traiesc intr-un calculator, am o viziune mai asemanatoare cu cea din 80 decat cu cea din 2010.

The Crazies

E nasol ca remakeurile dupa filmele lui Romero au devenit mai bune decat filmele sale. Si decat alea recente, si, uneori, chiar si decat originalele. The Crazies a fost al doilea film cu zombie al auteurului, facut chiar dupa Night of the Living Dead si inainte de Dawn of the Dead deci a fost unul din filmele sale de tineretze ramase in umbra celor mai celebre (alaturi de Martin, singurul sau film cu vampiri).

Remakeul The Crazies e foarte competent facut, munca profesionista, actori cool (incepe sa-mi placa de Timothy Olyphant - Hitman, A Perfect Getaway), muzica faina. Ca si celalalt mare remake dupa Romero (Dawn of the Dead) incepe cu o piesa Johnny Cash de efect si cu atmosfera de catun american misto, ca prin opera lui Stephen King. Catunul e pus in carantina dupa ce armata se cam pisha in apa de baut a cetatzenilor, ceea ce-i face pe cetatzeni sa-nebuneasca si sa-si ia gatzii unii altora ca in Moldova in preajma Craciunului. Olyphant e militzianul satului iar nevasta-sa e doftoritza si ei impreuna cu niste amici incearca sa scape din carantina, caci le-au pus gand rau atat armata care da cu bombe dupa sateni, cat si satenii cu mintzile fripte si sete de sangue. Nu e chiar la nivelul lui 28 Days Later, dar e cam la nivelul lui 28 Weeks Later ceea e binisor.

The Other Guys

O comedie americana dintr-un gen destul de practicat in ultima decada la Hollywood (echipa Talladega Nights/Anchorman), cu cateva poante foarte tari amestecate cu cateva poante foarte vulgare si cu cateva poante pe care nu le intelegi daca nu citesti presa cosmo (who the fukk is Kim Kardashian?). Si toate astea sunt inshirate pe un plot deshirat din care nu se intzelege nimic pana nu citesti un synopsis care sa-tzi explice despre ce era de fapt filmu. Nu pentru ca filmul ar fi criptic ci pt ca scenaristul e atat de concentrat pe poante ca uita si el despre ce e povestea.

Cel mai cool din filmu asta e Michael Keaton (primul Batman) care aici joaca un shef de politzie care vorbeste numai in versuri ale trupei TLC, de cand eram au tinerel (don't chase the waterfalls...). Al doilea lucru funny e Marky Mark in rolul unui politzist juvenil si isteric care face un circ oribil din orice si urla tot filmu, pana isi deconspira sufletul sensibil si pasiunea pentru balet si arte plastice. Al treilea lucru funny sunt flashbackurile lui Will Ferrell in rolul unui pimp devenit contabil la politzie. Al patrulea lucru funny e ca Samuel Jackson si The Rock se sinucid in primele 5 minute ale filmului, lasand o investigatzie importanta pe seama cuplului Ferrell-Marky, cunoscuti ca fiind buni de nimica. Cam astea-s chestiile funny, plus cateva replici consecintze directe ale acestor chestii. Restul e umor de mahala (Bruno si Borat sunt romantici pe langa ce se aude aici), urmariri si impuscaturi si explozii foarte obositoare si inutile pt ce are filmu de spus, la capitolul gagici apare Eva Mendes pe care nu o suport, si undeva pe genericu de final e ascuns si un mesaj important, desi teoretic e miza principala a povestii.

Ideea e ca politzistii astia investigheaza cazul unui exkroc englez care incearca sa-i fraiereasca pe toti politistii  din NYPD sa-si verse fondul de pensii intr-un fel de FNI menit sa acopere niste gauri investitzionale. Apropo de asta, si pe mine ma tot hartzuiesc de juma de ani niste agentzi de asigurari care au facut rost de numaru de telefon si incearca sa ma convinga ca daca nu le dau juma de salar in fiecare luna timp de 50 de ani de-acu incolo nu voi avea din ce trai la pensie. Ceea ce e adevarat, dar eu am un as in maneca: nu voi trai pana atunci. Tzeapa!