Luna muzicala 6

Artmania and the anal frontier

Nu stiu ce m-a posedat sa renuntz la cea mai buna editzie a festivalului ceh Brutal Assault in favoarea celei mai naspa editzii din istoria festivalului sibian Artmania. La acelasi pretz, 30 de trupe versus 6. Probabil tabieturile de pensionar au fost de vina.

Probabil atzi aflat deja ca Artmania asta a avut cel mai rarutz public de cand e festivalu. A fost si densitate mare de concerte anu asta, cu blockbustere ca Peninsula, Sonisphere, AC DC, Iron Maiden e greu sa faci concurentza, dar sa fim seriosi, nici un lineup in care capul de afish e Serj Tankian nu e tocmai ok. Pe de alta parte Sibiul e cea mai placuta locatzie dintre toate cele care au gazduit concertele de anu asta si multa lume s-a dus sa zaca pe la terase si sa bea limonada, treaba pe care n-o ofera nici unul din festurile mari. O alta atractzie a fost Sisters of Mercy, bunicii rockului gotic, care mult nu mai au si oricum e genu de trupa despre care te intreaba pe lumea ailalta cand ajungi la poarta raiului si daca nu raspunzi bine nu treci mai departe.

Din pacate limonazile Sibiului s-au stropshit ingrozitor, 3 sferturi din barurile orasului nu mai strica lamai si le fac direct cu helas, ori mai rau, cu o licoare verde care parca-i kriptonita dizolvata. Pana si berea de la Don Titi a fost calda si stropshita, iar la gradina zoologica sibiana n-am vazut mai nimic, toate dihaniile se ascundeau de canicula prin molizi. Noroc cu un blacker tampit care se machiase ca jokeru din Batman, ca mi-a mai descretzit fruntea. Si cu faptu ca trupele au obiceiu sa stea si ele la limonazi, incat aveai shansa sa prinzi autografe si sa-tzi faci poze cam cu oricine vroiai, inclusiv cu Serj si cu coclitzii aia de la Sisters of Mercy de la care am si luat un autograf pe bookletu din Floodland.

Dar sa ne oprim la concerte. Sentimentele nasoale au inceput inca de cand mancam pizza cu amicu Rave la o terasa si nu mi se ducea in jos pe gat din pricina trupei romanesti ACT care se chinuia in Piatza Mica. Cum ziceam, nici limonada cu helas nu m-a ajutat. Apoi ne-am dus fuga fugutza sa prindem pe finlandejii de la Swallow the Sun si atunci am sesizat prima data ca e o problema cu sunetu vocii, da am zis ca or fi nepriceputzi astia de la StS si n-am dat atentzie.

Swallow the Sun sunt 6 finlandeji care canta un doom melodios pt care-tzi trebuie maxim 3 oameni. In this day and age, nu mai vad sensu sa te apuci de acest gen in care Amorphis si altzi colegi ai lor de generatzie au facut tot ce era de facut, si chiar ceva in plus. Adica vad un singur rost - daca esti trupa debutanta si nu esti sigur ca stapanesti bine instrumentele si orchestratia, te apuci de doom ca e mai usor sa sincronizezi membrii trupei intre ei, sa-i obisnuiesti sa cante impreuna, nu fiecare de capu lui, cum se intampla prin trupele debutante de la noi. Dar Swallow the Sun nu mai sunt debutantzi, au o decada in spate si ar fi cazu sa depaseasca momentu si sa dea de lucru si celor 3 din trupa care nu contribuie cu mare lucru. Mai multe n-as avea de adaugat despre trupa asta, decat ca vocalu semana cumplit de tare cu Sake, tot mormaia pe scena si avea si un tricou genial cu Rasputin, dupe coperta ultimului Type O Negative. Iar chitaristu avea un tricou cu Jokeru din Batman.



Apoi a venit Kamelot, care-s o ciudatzenie a naturii prin faptu ca sunt din Florida (tzara lu Obituary, Miami Vice, Dexter si a crizei cubaneze), au vocal norvegian si canta un heavy metal fantasy cu care creca nu vand nici macar un CD pe continentu lor natal. Vocalu lor actual, norvegianu Khan a venit de la Conception (trupa de top 5 progresiv in anii 90, cot la cot cu Dream Theater si Shadow Gallery) si e unu din cei mai tari vocali din heavy metalu asta high fantasy cu clape, printzese si dragoni. In sensu ca dupa mine poate sta lejer la aceeasi masa cu Bruce Dickinson, Jorn Lande si sa trimita la masa din coltz pana si clasici ca Halford. Khan e unu din putzinii muzicantzi de metal iesit de pe bancile scolii (de muzica), silitor si cu temele facute si asa se face ca a fost cooptat de Kamelot acu vreo 10 ani, treaba care a si ridicat cota trupei de nu stiu cate ori fatza de perioada pre-Khan.

Din pacate in concertu de la Artmania, nivelul vocii a fost dat atat de incet fatza de restu instrumentelor incat mi-a lasat impresia ca le e rusine cu el, ca vor sa-l tzina in spate, mai ales ca se tot gugulea pe scena de trebuia sa ma ridic pe varfuri ca sa-l vad cantand. In consecintza o gramada de versuri a trebuit sa bag de la mine, cu exceptzia baladelor unde soundul se mai aierisea si ramanea loc si pt Khan, plus o gagica de la trupa Amaranthe (note to myself: de verificat ce canta astia) cu carea facea dueturile. Altfel, s-au cantat cam toate piesele tari, concertu trebuia sa iasa super, dar pan la urma a fost strict pt fani, ca daca nu stiai versurile sa tzi le cantzi in cap te cam plictiseai.

Mostra live de pe DVDul trupei cu una din piesele mele favorite:


Apoi a urmat unul din cele mai importante concerte ale anului, Sisters of Mercy, trupa despre a carei importantza in istoria rockului nu pot vorbi destul, in ciuda faptului ca au doar 3 albume si compilatzia Greatest Hits contzine doua treimi din tot ce-au facut. Practic, albumul Floodland e aproape complet inclus in greatest hits iar numarul de coveruri facute dupa Sisters of Mercy creca depaseste numarul de piese pe care le-au compus. Printre trupele care i-au coverat se numara Crematory, In Extremo, Warrel Dane, 69 Eyes, Paradise Lost, asta doar din randul trupelor metal. Soundul lor trademark il regasitzi in muzica Tiamat, HIM, Crematory, Paradise Lost si cam in 3 sferturi din scena gotic metal nouazecista, asta daca vorbim strict de metal, ca in goth si dark wave treaba e chiar mai grava.

Din pacate asta e unul din putzinele concerte care as fi preferate sa fie playback. De fapt pe jumatate a si fost - unul din membrii de baza ai trupei, pe nume Doktor Avalanche, nici macar nu e om, ci e un laptop care a fost pus pe o masa si lasat sa cante toate partzile de tobe, bass si clape. Alaturi de el, liderul trupei Andrew Eldritch, candva un Nick Cave wannabe, azi un mosh chel si zbarcit, a bagat o voce gajaita si obosita, afectata si de dezechilibrul sonor de care am amintit la concertele precedente. Si asta chiar nu era trupa in care sonorizarea sa fie o problema, mai ales ca 3 sferturi din instrumente veneau de pe laptop. Au mai fost 2 chitaristi care nu pricep la ce foloseau - in fine, unul baga solouri de chitara (unele adaptate dupa cele care trebuiau sa fie pe clape), dar al doilea era complet in plus, creca incerca sa simuleze bassu cu corzile groase de la chitara. Cu alte cuvinte trupa a tzinut neaparat sa se prezinte drept trupa rock, poate chiar metal, desi n-avea oameni pt asa ceva. Evident ca nici gagica din trupa n-a fost, ea fiind destramata demult se pare, asa incat Sisters of Mercy e actualmente un proiect solo al vocalului, incercand sa cante coveruri Sisters of Mercy si cam prost organizat logistic. Noroc ca concertu a fost suficient de lung si de pe la jumatate piesele tari (si multe) au inceput sa prinda lumea la dansat, incat unii s-au apucat chiar de facut pogo, si nu la misto, erau oameni cu tricouri gen Joy Division. Alta chestie nasoala a fost ca scena a fost permanent umpluta de fum, la modul cel mai extrem cu putintza, incat nu cred ca l-as fi putut vedea pe vocal daca nu se imbraca cu o haina reflectorizanta vernil, din aia cum poarta gunoierii trimisi in misiune noaptea tarziu, sa nu-i calci cu masina in timp ce matura.

Un clip clasic:


A doua zi nu mai aveam kef de nimic dupa dezamagirile din ziua dinainte, dar am constatat cu surprindere ca problemele de sunet s-au rezolvat. Norvegienii Sirenia au sunat excelent si au cantat piese antrenante in ciuda faptului ca practica unul din cele mai fumate stiluri de heavy metal, ala consacrat de Nightwish. Am fost surprins sa vad atata amar de lume la o trupa de care credeam ca n-a auzit nici dracu, fiind o anexa a unui alt grup, nici ala prea breaz, Tristania. De fapt n-am intzeles niciodata de ce ala din Tristania a trebuit sa-si faca grupul Sirenia, care suna cam la fel (poate Tristania e un pic mai aproape de Theater of Tragedy decat de Nightwish). Pana la urma au sunat foarte bine, in ciuda faptului ca gasesti trupe din astea la 10 lei manunchiul. Acuma o sa zicetzi ca-s misogin, dar cu o gagica la voce nu se face primavara, iar de primadonele astea in haine de Alba ca Zapada s-au saturat si membrii trupelor in care canta.

Un clip:



A urmat cel mai bun concert al Artmaniei, Dark Tranquillity, probabil cea mai buna trupa de death metal melodios aflata in activitate. Si sunetul a fost perfect, si playlistul (in ciuda albumului nasol de anu asta), dar mai ales vocea, una din putzinele care e in stare sa grohaie in mod melodios (restul din bransha practica alte trucuri pentru a conferi melodicitate genurilor dure). Probabil a fost si cel mai bun concert pe care l-am vazut la Artmania ever (e drept, am participat doar la 3 editzii si nici n-am vazut concertul Anathema din biserica despre care se zice ca a fost din alta lume). Practic Dark Tranquillity au reusit sa-i faca sa dea din maini si pe aia care n-au ascultat in viatza lor death metal, am vazut cateva pokemonitze cu tricouri Tankian care erau siderate de faptul ca death metalul poate suna atat de catchy.



Datorita bucuriei concertului, am suportat mai bine decat credeam prestatzia lui Tarkan, vocalul defunctei trupe nu-metal System of a Down. Probabil suntetzi la curent cu cronica albumului sau simfonic pe care am scris-o pt Dilema si care a provocat o gramada de polemica. Unii au interpretat chiar ca as avea ceva impotriva Artmania. Da acuma sa fim seriosi - ma si mir ca Tikaram asta a reusit sa depaseasca o ora de concert in conditiile in care el are un singur album de 40 de minute (si al doilea, ala remixat simfonic, cam cu aceleasi piese). A mai lungit-o el povestind despre administratzia Bush intre piese, a mai cantat si ceva de pe viitorul album si pana la urma a iesit onorabil, mai ales ca a venit insotzit de o trupa rock si 8 filarmonici romani, si nu cu miniorchestra frantzuzeasca anuntzata initzial. Asta a fost de real folos, caci un concert rock a fost mult mai bine primit decat ar fi fost primita o lalaiala simfonica despre politica de stat americana. Cei 8 filarmonici romani din pacate au fost cam in plus, abia au zumzait pe vreo 2 piese, poate si mai multe dar nu se auzeau deloc din pricina instrumentelor rock, demonstrand a suta oara ca nu e chiar la mintea cocosului sa dozezi sunetul cand vrei sa prezintzi live instrumente rock si simfonice in acelasi timp. Iar Tankian se intinde mai mult decat ii e plapuma daca isi inchipuie ca poate sa faca ce nu le-a iesit altora mai schkolitzi ca el. Tankian s-a carat de pe scena si n-a mai revenit la bis in ciuda insistentzelor publicului, absurde daca te gandesti ca alte piese nu mai avea, pe alea de la System of a Down n-are voie sa le cante si probabil nu pregatise coveruri.

O mostra din versiunea artsy fartsy, care arata mai bine decat suna:

Dupa Tarkan, ne-am dus repede intr-un bar sa-l vad pe varu Grimus care, oricum te-ai uita sunt una din trupele de top din rockul romanesc actual si una din putzinele (alaturi de Egocentrics si Negura Bunget) care are shanse sa fie luata in seama de cineva din afara spatziului carpato-pontic. In sensu ca nume ca Voltaj, Vank, Vitza de Vie si Vama Veche (ce e cu V-urile astea?) oricat de blockbusteri ar parea, devin brusc palizi, nuli si neavenitzi daca se indeparteaza mai mult de 100 de km de granitze in orice directzie, cu exceptzia Basarabiei. Baru in care au cantat Grimus e foarte mic (adica camera concertului a fost mica), asa ca Dabija a trebuit sa se catzere pe mesele din bar ca sa spuna ce avea de spus, suindu-se in capu publicul din primele randuri. Pe de alta parte, inghesuiala a produs un nivel de intimitate ideal pt concertele de club. Eu daca as fi in trupa, din genul asta de concerte superinghesuite si energice mi-as face un DVD, in loc sa astept sa ma lalai pe vreo scena imensa unde trei sferturi din public sta cu spatele si mananca mici.

Dupa Artmania am dat fuga in mare graba la Cluj sa prind Iron Maiden la mall, organizat in cinstea echipei campioane CFR Cluj. Astept si concertul organizat de U Cluj in cinstea promovarii in divizia A dar inca nu s-a dat nici un semn. O gramada de lume mi-a zis ca nu-si ia bilet ca o sa stea pe dealu de vizavi de mall sa se uite, dar in asa fel a fost plasata scena incat n-aveai cum sa vezi nimic de pe dealuri.

Maiden este unul din numele de care este legat debutul meu in lumea heavy metal. Cand eram in clasa a 9-a traiam la internat si, fiind cel mai bun grafician din institutzie, niste basarabeni ma puneau sa le tatuez pe burtzi cu pasta de pix logoul Maiden sau fatza lui Eddie, in schimbul protectziei fatza de elevii de clasa a 12-a care ne furau mancarea. Totodata, Iron Maiden e si trupa cu care am vazut primul tricou din viatza mea (ma refer la tricou cu trupe), pe vremea cand nu auzisem de Maiden si credeam ca ala de pe tricou e extraterestrul din Predator.

Dincolo de aceste detalii istorice n-am fost niciodata fan Iron Maiden. Dar am fost fan Bruce Dickinson care e un tip superdestept si una din cele mai bune voci din istoria heavy metal. La un moment dat Dickinson s-a carat din Iron Maiden si a scos de capul lui (de fapt, cu ajutorul chitaristului din Maiden) cateva albume foarte tari, in timp ce Maiden scoteau un album despre fotbalisti (Virtual XI) si ne vizitau pentru prima data, pe la mijlocul anilor 90. Acu vreo 10 ani Dickinson si chitaristu au revenit in trupa si de atunci fiecare album scos a fost mai prost decat precedentu, in ciuda faptului ca e singura trupa heavy metal pe care o stiu cu 3 chitaristi. Decadentza a culminat cu albumu de anu asta, ala cu Anal Frontier sau cum ii zice.

Iron Maiden la Cluj a fost cel mai mare eveniment cultural din istoria urbei (fani Smokie si Bregovici, abtzinetzi-va) si a adunat nu stiu cate zeci de mii de oameni, nu stiu zau de unde ca tot zilele astea trupa a cantat si la Budapesta si prin imprejurimi, deci nu vad de ce ar fi venit strainii din tzarile invecinate, si nu demult au mai cantat si la Bucuresti, deci nu era chiar o sete de Iron Maiden cum a fost in cazul recentelor Sisters of Mercy sau Rammstein.

Pentru Romania, a fost un concert mare la cele 1:40 cat a durat. Pentru Maiden a fost un concert mic, la cele 3 ore pe care le presteaza in concertele lor mari. De la astia e suficient sa aduni the classics ca sa itzi iasa un concert de 2 ore. Daca mai au si un album de promovat, cazul de fatza, ar ajunge fara probleme la 3 ore. In ciuda acestor date, au fost doar 30-40 minute de classics si o ora de noutatzi care nu interesau pe nimeni. In schimb showul a fost misto iar Bruce Dickinson sharmant ca intotdeauna. A aparut si Eddie, a aparut si Satana, lumea a stiut cat de cat versuri, s-a mancat o gramada de fornetti, iar cei 3 chitaristi buhaitzi au dat ture de teren pe scena bine pusa la punct cu lumini si motive SF si horror. Bine, sa nu va imaginatzi ceva la nivelul Rammstein, pana la urma Iron Maiden au facut un show heavy metal traditzional, cu accentul pe aerobic si scenografia SF dar e bine ca s-au straduit, puteau sa zica da-i dreaq de calici, se multzumesc si cu 2 poezii recitate.

Sper sa nu mai aud oameni care iau in deradere SFul si se dau mari fani Maiden. E ca si cum ai avea postere cu Adi Mutu in casa si ai zice ca nu suportzi fotbalul. Treaba asta se poate intampla intr-o singura circumstantza, daca esti gay. Practic toata istoria Maiden se invarte in jurul unor concepte SF si horror de la care nu s-au abatut decat atunci cand au cantat despre fotbalisti (desi si albumu ala a inclus unele teme SF). Povestile lui Dickinson de pe Accident of Birth sunt mai bune decat jumate din SFul care se scrie pe la noi. Chemical Wedding a fost un album dedicat lui Aleister Crowley si a fost urmat chiar de un film cu acelasi titlu, produs si scris de Dickinson. Pana si albumu asta nou cu frontiera anala e 3 sferturi concept, un sfert muzica. Deci daca mai aud pe cineva care arunca cu kkt in SF si horror si poarta tricou Iron Maiden, il fac sa-si manance tricoul si bookleturile de la CDuri. Nu stiu de ce-si inchipuie unii ca Eddie ala e scos din opera lui Herta Muller. Pan la urma Iron Maiden vine din Anglia, tzara in care s-a inventat cultura populara.

La linku asta se gaseste cel mai nou clip al trupei, cam kkcios, noroc ca e SF.

Bun, deci cam asta a fost vara asta, incep vremuri grele, nu stiu cand mai pup concerte.