Luna muzicala 4

Cum 2010 se prefigureaza a fi un album cu o GRAMADA de albume tari (statzi sa vedetzi cand iese Volbeat, Black Label Society, Spiritual Beggars, The Dwarves, Grinderman, Mortiis, Killing Joke, Monster Magnet si altzii ca ei), am zis ca mai prelungesc lista de recomandari muzicale caci altfel o gramada de albume virtuoase o sa ramana nepomenite din cauza ca nu incap in topul de 10(+10 notabile) de la finele anului. Am mai facut compromisu asta si din pricina acuzatiilor ca multe din albumele prezentate in ultima luna sunt de fapt din 2009 si n-as vrea ca anul 2010 sa fie acoperit insuficient din pricina asta.

Deci mai avem pe prima jumatate de an inca o serie de albume interesante care n-au prins topul din pricina a diverse defecte, mai mult sau mai putzin inventate.

Current 93 - Baalstorm sing Omega

Current 93 e o trupa cu 30 de ani in spate, nascuta din supa primordiala creata in muzica electronica de focarul de infectzie Throbbing Gristle in Anglia, la sfarsitul anilor 70. Majoritatea gastilor din zona respectiva (Coil, Psychic TV si inca vreo 10) au ramas cat de cat fidele soundului TG, dar Current 93 au virat destul de devreme spre o directie folk, organica, cu chitara, pian si alte alea, sub managementul liderului David Tibet care a dezertat din Psychic TV si a adunat o gasca pestritza de muzicieni si colaboratori de cele mai diverse facturi: instrumentisti de formatzie clasica, de folk, muzicantzi de circ, de biserica si cabaret, actritza porno Sasha Grey si scriitorul horror Thomas Ligotti plus membri ai unor grupuri prietene din variate genuri - electro, punk si mai nou doom metal (Coil, Antony and the Johnsons, Soft Cell, Sol Invictus, Om etc.). Bine, muzicienii astia se cam schimba de la un album la altul, cu putzine constante, ceea ce face ca si soundul sa varieze foarte puternic iar identitatea trupei sa fie mai degraba tematica decat sonora (totusi, vocea lui Tibet e inconfundabila). Subiectele abordate amesteca surse culte (Ligotti, Aleister Crowley, Hesse) cu mistica tibetana si escatologia crestina. De fapt am impresia ca David Tibet s-a pocait si reformat de vreo 10 ori pana acuma, gustand cate putzin din toate religiile care conteaza. Discografia Current 93 e dificil de urmarit din pricina gramezii de albume (unele in multiple versiuni), EP-uri (cu destul de mult material original, neaparut pe albume si uneori exclusiv pe vinil), concerte (cu piese prezentate in versiuni uneori total diferite de albume, in functie de oamenii pe care Tibet reuseste sa-i adune pt acompaniament). Asta inseamna ca nu poti sa-ti faci o opinie despre stilul trupei fara sa parcurgi macar vreo 3-4 discuri, intre care macar unul live, ca sa stii la ce sa astepti (mai exact ca sa stii ca te poti astepta la orice). In lumina acestor tendinte, in 2010 a iesit recitalul folk Baalstorm sing Omega, un fel de continuare la albumul metal de anul trecut (Aleph at the halucinatory mountain) dar cu un sound diametral opus. asta nou suna ca un fel de Cenaclu Flacara satanist, cu Tibet recitandu-si versurile pe un acompaniament cu chiraituri de copii, flashnete si chitara unplugged.

De ce nu e in top 10? Pt ca e monoton si subtzire muzical, fiind mai degraba un pretext pt Tibet sa-si recite poeziile. Nu e o mare problema, ci un obicei de-al lui Tibet de a scoate albume cvasirecitate si doar subtil acompaniate intre 2 albume mai consistente (abia acu 1 an a fost albumu cu Aleph).

Cum astia n-au inregistrat in veci videoclipuri si nici DVDuri live, recomandarile video sunt cam limitate:

Piesa mea favorita de pe noul album:

O mostra live in formaatul minimalist, probabil de pe vremea cand practica hobbyul shocurilor electrice:



Si o mostra live mai expansiva, de la Roadburnul la care i-am vazut si eu, cu coc, un tablou al lui Aleister Crowley in fundal si un hermafrodit la pian (Baby Dee, are si niste albume solo):



Si una din rarele mostre de concert televizat, din Polonia, cu una din piesele cele mai cool din toata cariera (macar asta s-o ascultatzi pana la capat si daca nu va zgandare cu nimic, putetzi ignora pe veci trupa):

Shining - Blackjazz

Prima data cand am auzit de Shining, i-am trecut cu vederea, convins fiind ca e vorba de grupul ala kkcios de black metal care scuipa pe public si se taie cu lame de ras in timpu concertelor (au fost si pe la noi, parca). Ei bine, diferentza e ca aia kkciosi sunt suedezi si astia-s norvegieni. Norvegienii Shining sunt cu totu alceva, iar anu trecut si-au propus sa devina prima trupa de jazz care scoate un album black metal. Bine, jazzul cu metalul extrem s-au mai corcit din cand in cand (John Zorn, Stinkin Lizaveta, Bohren&Der Club of Gore) dar mai mult spre zona grindcore si doom. Asta e primul album in care specificul local al blackului norvegian se amesteca cu specificul local al jazzului norvegian. Va datzi seama ca pe la ei trupa asta (vezi clipul de mai jos) e invitata pe la televizor, la emisiuni gen Tonomatu lu Marutza? Uneori am senzatia ca e un sistem solar intre noi si ei.

De ce nu apare in top 10? Pt ca uneori e imposibil de suportat.

Inregistrare live de la Tonomatul de pe 2 norvegian



Si un clip cu acte in regula



Si o mostra mai veche, fara black metal:

Grand Magus - Hammer of the North

Asta e trupa actualului fost vocal de la Spiritual Beggars (cea mai tare trupa de stoner rock din Europa). De fapt Grand Magus e trupa lui originala, de la care s-a imprumutat la Beggars pt catziva ani fructuosi, iar de la o vreme s-a intors la matca originala din pricina ca Beggars o freaca de vreo 5 ani (timp in care Magus au scos 3 albume). Sunt totusi semne ca revine si Beggars anu asta, cu om nou la voce.

In afara de faptu ca e aceeasi voce, Grand Magus mai aveau si alte asemanari cu Spiritual Beggars, o tusa de doom si de gravitate melodioasa dar aplicata pe un heavy metal eroic fantasy (viking) care reusea sa nu alunece in zona gay/bombastica (Hammerfall, Rhapsody, Manowar). Probabil cea mai potrivita pozitionare ar fi undeva intre Candlemass si Judas Priest, deci un heavy metal mai lent si mai grav decat se canta de obicei in genul asta. Si melodios, aspect important in zilele noastre cand mainstreamul muzicii metal (americane) vrea sa scoata cu orice pretz melodia din ecuatzie.

De ce nu apare in top 10? Pt ca dupa separarea de Beggars trupa asta pierde tot mai mult din expertiza stoner rock a vocalului iar albumul asta se apropie periculos de mult de teritoriul cheesy guvernat de Manowar.

Mostra de pe noul album:

Si o pesa de suflet din perioada Spiritual Beggars:

Snog - Last of the Great Romantics

Prozac - Wash your blues away! Snog e un proiect australian de muzica electronica de atitudine (marxista) impotriva capitalismului. Copertile albumelor lor prezinta angajati McDonalds si Coca Cola spalatzi pe creier, yuppies alergand cu servietele, iar DVDul lor se numeste Adventures in Capitalism. Versurile canta despre consumerismul zombificator al societatzii moderne, despre oamenii muncii, despre TVA, despre plastic si standardele ISO. Albumele Snog nu au copyright (ci o chestie care se numeste copyleft pt a sublinia atitudinea marxista). In general sunt considerati hazlii si uneori chiar dansanti, dar pe albumul asta se simte o resemnare, parca nu-ti mai vine sa razi, e un fel de album de criza, mai exact un fel de "i told you so". E si cel mai rock album al lui Snog, cu chitari usurele gen Placebo si orchestratii complexe, cu ceva coruri.

De ce nu apare in top 10? Pt ca versurile si-au pierdut din haz si au castigat in amaraciune, semn ca totu e in zadar si nici hazul de necaz nu mai ajuta. Creierul trupei, David Thrussell e tot mai trist si ofilit iar revolta sa e resemnata. Elementele de rock alternativ cam dilueaza identitatea sonora a trupei (dar nu tare, apar doar pe jumate din piese).

P.S. Cu ocazia asta am descoperit si un album mai vechi Snog pe care l-am ignorat pana acum din cauza titlului oribil (am avut senzatia ca e ceva split sau EP sau remix): Snog Vs. the Faecal Juggernaut of Mass Culture.

Piesa mea favorita de pe noul album (stiu ca nu pare, dar chiar asta e clipul oficial, de cateva albume incoace Snog are doar clipuri cinema verite):



Si o dedicatzie pt totzi corporatistii care citesc blogu asta:



Ok, sa pun si una vesela cu influentze Michael Jackson:

Willie Nelson & Asleep at the wheel - Willie and the wheel

Fie ca itzi place ori ba muzica country (mie nu prea), Willie Nelson e un monstru sacru care canta de dinainte sa se fi inventat heavy metalul. E un dinozaur, poate cel mai batran cantaretz activ din cultura populara. E mai batran decat Leonard Cohen (care shtitzi cum umbla...) si mergea la gagici cand Ozzy Osbourne se nastea. E doar cu 1 an mai tanar decat Johnny Cash ceea ce nici nu se pune ca asta e mort demult. Daca vretzi si o problema de matematica, a trait de 3 ori cat Lady Gaga si de 10 ori cat Cleopatra Stratan. Daca ii aduni laolalta pe actorii principali din Hannah Montana (fara Billy Ray, evident) itzi da varsta lu Willie Nelson. Daca iei la intamplare 3 dintre membri Grimus si le aduni varstele, itzi da varsta lu Willie Nelson. Cand Lemmy Kilmister se intalneste cu el, ii zice "uncheșule". Daca traia, Elvis Presley ar fi fost mai tanar decat el. A facut 7 copii si are centura neagra la taekwondo. E din Texas. Sper ca m-am facut intzeles.

Nu e niciodata prea tarziu sa te apuci de ascultat Willie Nelson. Nu e nici o graba. Daca nu ma luatzi in seama acum, o sa-l ascultatzi peste 10 ani. O sa fie inca viu si o sa cante. Luatzi aminte la ce zic aici. Willie nu tre sa se sinucida ca sa-l asculte lumea. A cantat anu asta la Glastonbury. Din picioare, nu de pe scaun ca altzii. Ultimul sau album se numeste Naked Willie. Dar nu despre ala vreau sa discut.

Tot in 2009 a scos si acest album colaborativ cu grupul de swing Asleep at the wheel, considerat albumul country al anului in majoritatea publicatiilor muzicale din lume, din cate am apucat sa consult. La inregistrari au participat in total vreo 20 de insi si are un grad de alambicare ce il apropie uneori de jazz, cu tot felu de solouri uluitoare si coruri swing, chiar daca structura de baza a pieselor este de country si cam jumatate din album sunt prelucrari din folclor cu refrene de genu Oh, pretty woman si Sweet Jenny Lee. Prima auditzie e inselatoare datorita amprentei inconfundabile a lui Willie care de la primele 2 silabe defineste soundul country, dar daca bagi la casti 2-3 piese cap coada n-ai cum sa nu sesizezi orchestratzia progresiva (jazz/swing) a albumului. Daca a existat vreodata un album progresiv in country, asta e.

De ce nu apare in top 10? Pt ca are cam multe coveruri si pt ca nu ma omor dupa country.

Prestatzie live de pe noul album (fitzi atentzi la solourile alea si mai ales la chitara lui Willie, care cred ca a incasat un obuz de la yankei in Razboiul de Secesiune):



O piesa mai veche, de cand era tanar (=70 de ani). Mosii aia care stau in jurul mormantului sunt copiii lui:



Si favorita mea de pe album:

Daniel Lioneye - Vol. 2

Dedicatie speciala tuturor metalistilor adevaratzi care radeau de gagicile de la concertul HIM de la Sibiu. Daniel Lioneye e chitaristul de la HIM si tocmai a scos un album... black metal. Avea el niste versuri ramase prin sertare de cand avea 15 ani si cum ii era rusine sa le scoata cu HIM a zis ca se potrivesc numa bine intr-un proiect black metal unde oricum nu intzelege nimeni ce cantzi si si daca se intzelege nu te ia nimeni in serios. De fapt cam toate trupele de gen canta versuri concepute pe la 15 ani, daca nu de membrii trupelor, de fratzii lor mai mici. Bine, albumu nu e chiar 100% black cinstit - pe undeva mai sunt niste clape si voci sintetizate care aduc mai degraba cu albumele dure ale lui Devin Townsend (sa zicem, Strapping Young Lad cand erau isterici). Dar oricum mai bine de jumatate de album se incadreaza fara probleme in black, iar pozele din slideshowul de mai jos sunt foarte graitoare in ce priveste mesajul lui Daniel Lioneye.

De ce nu apare in top? Pt ca, asemeni unora din proiectele lui Devin Townsend, unele piese sunt simpliste si strict parodice.

Piesa mea favorita (din categoria celor gen Devin Townsend, clipul e un slideshow cu pozele din booklet care-s foarte tari):



Si o piesa din categoria celor de black adevarat, care si-a capatat clipul de la fani in urma unui concurs de clipuri organizat de Lioneye:

Audrey Horne - Audrey Horne

Trupa asta e fix opusul lui Daniel Lioneye. Se trage din cateva trupe de black metal (Gorgoroth, Enslaved) ale caror membri s-au hotarat sa cante grunge. Si-au luat numele de la una din gagicile din Twin Peaks si asta e al 3-lea album. Sunt destul de bine cotatzi pe MTVul norvegian, mai greu de gasit in afara.

De ce nu apare in top? Unele piese din care reiese clar obiectivul trupei de a parveni la MTV.

Piesa de mai jos ar trebui sa aiba clip, e primul single, dar cica mai dureaza pana iese:



Asta e singleul albumului precedent:

Dirty Little Rabbits - Dirty Little Rabbits

Albumu asta e demonstratzia a ce ziceam la Sonisphere despre membrii Slipknot, care incearca sa-si depaseasca conditzia prin tot felu de proiecte cu sounduri foarte diferite de trupa mama. Dirty Little Rabbits e proiectul demult anuntzat si promovat printr-o suita de EPuri si concerte al percutzionistului Clown Crahan care, ca si colegul care a infiintzat Stone Sour, cand n-are masca pe fatza pare un tip de treaba. Dupa vreo 4 ani de tergiversari si EPuri, DRB si-a lansat in sfarsit albumul de debut. N-are absolut nici o legatura cu stilul Slipknot, are la voce o pitzipoanca, fosta rivala a lui Christina Aguilera, Stella Soleil (care s-a lansat cu un cover dupa Șîkîdîm Șîkîdîm a lu Tarkan). O voce de gagica cand isterica, cand melodica, usor punk, cuplata cu clape si ritmuri nu-metal (dar cam fara metal). Cel mai tare DRB seamana cu Made out of Babies, dar asta nu e un exemplu relevant ca n-a auzit nimeni de ei, asa ca-i pomenesc si pe Guano Apes desi-s aia-s un pic mai punk. Principala calitate a albumului sunt refrenele foarte virale. Si gagica, pentru cei carora nu le curge sange gay prin vene.

De ce n-apare in top? Ca e muzica pt adolescente isterice.

Primul clip de pe album

Si o mostra din prima incarnare a Stellei Soleil, inainte sa se cupleze cu asta de la Slipknot, cand incerca sa devina un pop star adevarat (cu exceptzia acestei piese, albumul e compus integral de Stella, nu ca la filarmonica :)

Mustasch - Mustasch

Vorba lu Nick Cave, un barbat fara mustatza e ca o femeie cu mustatza. Mustasch sunt o trupa suedeza de succes local pe scena hard rock de la ei, din astia care iau premii pe la televizor, cam ca Vama Veche pe la noi - ca pozitionare, ca stilul n-are nimic de a face, scandinavii stiu ce e muzica rock. Vocalu are o mustatza sublima care da si numele trupei si al albumului si canta ceva intre Metallica si stoner rock, sau un fel de Spiritual Beggars minus clapele si Xanaxul. In fine, mai au ei pe ici pe colo o clapa si o balada, dar sunt situatii izolate, in general se merge pe un sound tractorist, cu versurile latrate si refrene catchy, ideale pt petreceri de motociclisti (care nu asculta Manowar).

De ce nu apare in top? Pt ca urmeaza sa scoata Spiritual Beggars si Monster Magnet albume, iar astia, oricum ar fi, sunt doar niste epigoni ai lor.

Primul single de pe album:



Piesa mea favorita de la Mustasch, de pe albumul precedent:



De fapt asta e preferata mea, nu ma pot decide:

Dan Berlgund's Tonbruket

Albumul meu favorit din recentele mele incursiuni jazz pt Dilema Veche, poate tocmai pt ca nu e jazz, aspect care i s-a reprosat de numerosi specialisti ai genului. Berglund e unul din membri Esbjorn Svensson Trio care erau un nume important in jazzul scandinav recent, pana cand liderul grupului a murit, asa ca Berglund asta e un fel de Grohl al jazzului, incearca sa-si faca un nume propriu cu acest proiect Tonbruket. Albumul e complet instrumental dar foarte divers, cu un iz de soundtrack si vibratzii unplugged, fara scamatorii, ci la sentiment - are cate ceva din Clint Mansell, Ulver, Mike Oldfield, Enio Morricone si chiar Pink Floyd. Din cauza asta piesele nu prea seamana intre ele, nu te plictisesti, si una singura e de jazz cinstit - tribut adus grupului de baza al lui Berglund, si raposatului Svensson. Proiectul a fost anul asta in Romania, la Garana Jazzfest. Cronica oficiala am publicat-o la Dilema.

De ce n-apare in top? Pt ca am decis sa nu bag nici un album instrumental in top, dar daca ma razgandesc la finele anului, asta va fi.

Piesa favorita (incepe slow dar se-ntetzeshte):



Si una cu trupa mama - Esbjorn Svensson Trio: