TIFF 2010 - filmele naspa

De aici incolo probabil viatza mea se va masura in cate editii de TIFF mai apuc. Am fost pe baricade de la prima editzie, si am ajuns la a 9-a. Am impresia ca s-a inchis un fel de cerc - la prima editzie o duceam destul de rau, iar acuma e cam la fel. Cel mai bine a fost undeva la mijloc, pe vremea lu Tariceanu. Cand eu eram bine mersi filmele erau proaste, si invers. Umbla si zvonul ca TIFFu s-ar muta cu totu de la Cluj la Budapesta. Caci autoritatzilor noastre le sta in gat cultura, ca tzine mintea tinichigiilor ocupata si nu ii lasa sa se concentreze pe salvarea tzarii de la criza. Va datzi seama ce culoare o sa aiba urina lui CV Tudor in ziua in care The Transylvanian Film Festival se va tzine la Budapesta.

In ciuda tzarii asteia de 2 lei in care traim, TIFFul cu nr. 9 a fost cel mai expandat dintre toate, atat ca locatzii, cat si ca oameni si numar de filme. Practic, tot Cluju s-a umplut de TIFF, nu mai aveai cum sa nu-l remarci. Ocazie cu care au aflat si colegii mei de serviciu ca avem un festival de film in Cluj. Ba mai mult, pe la jumatatea saptamanii capatasem si impresia ca e cel mai tare TIFF dintre toate. Din pacate filmu lu Cristi Puiu m-a adus cu picioarele pe pamant, probabil cel mai prost film romanesc pe care l-am vazut in ultimul deceniu (n-am vazut multe, dar ma obisnuisem cu ele sa fie misto). Apoi am mai dat niste chixuri pe la filme la care aveam asteptari mari (Tony Manero), dar s-a si compensat cu filme care m-au surprins total (Rewers) si cu, probabil, cel mai tare film pe care l-am vazut la TIFF in ultimele 4-5 editii (Dogtooth). Deci pana la urma raman la ideea ca TIFFul e pe panta ascendenta si e in revenire continua de la abisala editzie in care n-am fost in stare sa gasesc un film mai breaz decat Tropa de Elite (creca acu 4 editzii).

Din pacate am fost din nou afectate de probleme tehnice, cu precadere filmele rulate pe juma de ecran la cinematograful Arta (cu remedierea situatiei dupa minim 10 minute) si conditiile penibile ale cinematografului Republica care se incapatzaneaza sa nu se renoveze.

Si inca o chestie, legata de reclame: pe langa spotul genial cu Florin Piersic in rolul lui Darth Vader, am mai vazut inca doua biscutabile:

• Tot Florin Piersic, de data asta intr-o reclama la venerabila publicatzie Click; pai mai baietzi, voi v-atz inkipuit ca undeva prin publicul TIFFului ar exista cititori Click? E ca si cum ai promova anticonceptzionale la gay parade.
  
• A doua m-a deprimat cumplit, aia cu colectzia Jules Verne de la Adevarul. Mi-am batut gura 20 de ani pt chestia asta si n-a dat nimeni o para chioara. Candva in anii 80 visam frecvent ca ma duc la un chiosc de ziare si gasesc toate cartzile lu Jul, de ma trezeam plin de sudori si cu ochii in lacrimi realizand ca traiesc intr-o tzara in care asa ceva nu era posibil. Si acuma imi vad visu-mplinit dar, dragii mei, e prea tarziu. Cateodata e pur si simplu prea tarziu. Cam tot in categoria asta se inscrie si proaspata colectzie de benzi desenate Rahan, pe care tot Adevarul o scoate la iveala (sper ca l-au impuscat totusi pe ala de facuse reclama la Razboiul Lumilor in care zicea ca e adaptare dupa Orson Welles). Sper sa nu dureze tot 20 de ani sa-mi vad implinit visul cu filmul horror romanesc.
  

Ca de obicei, pomenesc filmele in ordinea inversa a preferintelor, prima parte o dedic filmelor naspa, cu precizarea ca n-au fost atat de naspa ca in alti ani si chiar in urmatoru articol, al filmelor asa si-asa, o sa bag unele pe care in alti ani le-as fi recomandat ca musai de vazut, datorita contextului general mai slab.

Filmele Naspa

Nothing Personal

Se pare ca nu reusesc sa scap la nici o editzie de cate un film ca Nothing Personal. Anul trecut a fost Alle Anderen, anul asta era cat pe ce sa reusesc sa slalomez printre soiu asta de filme si cand era sa se termine TIFFU si nu mai stiam la ce sa intru, pac, am calcat in capcana si nici n-am apucat sa-mi rontzai laba captiva ca sa scap la timp. Nothing Personal sufera de aceleasi metehne ca si Alle Anderen si 90% din filmele regizate de femei*: un tip si o tipa flirteaza tot filmu iar spectatorii voyeuristi apreciaza de la distantza schimbu de sentimente mascate in schimburi de priviri si dialoguri mai mult sau mai putin banale. Care, din pacate, aici sunt de o banalitate crancena (cu vreo 2 exceptii) - Ea: E vreme faina afara. El: Asa e! Partile cele mai bune-s alea cand toata lumea tace si mai ocazioneaza cate un cadru cu peisaje irlandeze (s-a filmat cica la casa de vacantza a lu Oscar Wilde).

In general ma enerveaza cand vad un film despre care am certitudinea ca l-as fi putut face si eu, adica unul in care nu s-a investit meshteshug cinematografic, ci doar sentimente si disperarea de a atrage empatia spectatorului. Nu cred in inspiratzie fara transpiratzie si nici in deversarea gratuita de emotzii. Pt astea s-a inventat poezia, muzica, plansul, chiar si teatrul se preta mai bine. Sa iei o camera de filmat si sa te plimbi cu ea pe niste coclauri, iar cand vine ploaia sa te bagi in casa sa filmezi doi oameni care curatza cartofi nu se potriveste cu ce inteleg eu prin cinematografie. Noroc cu actorii care mai dau viatza unor personaje altfel cam schematice si nemotivate:

Filmul incepe cu o tipa care isi arunca verigheta si lucrurile sotzului pe geam si se duce cu cortu pe niste coclauri. Acolo pe coclau gaseste un tzaran irlandez care noaptea asculta opera si ziua culege arpagic. Tzaranu o angajeaza pe tipa asta fara verigheta sa culeaga arpagicu in locul lui si la schimb ii da de mancare si o lasa sa asculte opera. Ea initziaza un joc de-a hard to get si face niste tzafne incredibile iar el prinde drag de ea si moare, lasandu-i mostenire casa. Ea vinde casa si trece la nivelul urmator - se muta in Spania. Dar inainte de asta se dezbraca si se tavaleste in pat cu mortul, unica scena de compozitie din tot filmul, desi n-am inteles de ce trebuia sa fie dezbracata si nici de unde avea atata durere in ea, care-l cunoscuse de o luna si se purtase mizerabil cu el in 3 sferturi din timp. In plus, actritza cu pricina e olandeza si nu-mi prea plac olandezele, sunt laptoase si au buze si ochi ca pestii congelati.

Totusi, partea cea mai nasoala a filmului a fost sesiunea Q&A, cand regizoarea (polonezo-olandeza) ne-a explicat ca ea nu suporta filmele americane si ca din cauza asta a vrut sa faca un film care nu contzine "clisheul" de a da o motivatzie personajelor. Pai mai frate, daca si asta a ajuns clisheu hollywoodian, moartea personajului principal ce pana mea e? Ca sa nu mai zic ca initzial rolul tzaranului cu arpagicu trebuia sa fie luat de Rutger Hauer, simbol al cinemaului european independent! Dar se pare ca Hauer a cerut bani, deci si-a dat arama pe fatza, in timp ce regizoarea a vrut neaparat sa faca filmu moca. Pai atunci mie de ce mi-a cerut bani pe biletu de intrare? Putea sa zica baietzi, e la liber, e film de arta, n-a costat decat un leu, si ala pt ateneu!

Si uite asa se face ca, din dezideratul artistic de a lasa personajele nemotivate, fara background, fara nimic decat propriile fetze si dialogurile subminimale, a fost necesar sa vina regizoarea sa ne explice filmul, si anume ca ambii eroi erau vaduvi, si filmu era de fapt o canalizare totala a durerii mocnite a regizoarei, la randul ei vaduva recenta. De unde trebuia sa reiasa asta? Eu cand am vazut-o pe eroina aruncand verigheta si lucrurile iubitului pe geam, am fost convins ca i-a dat papucii si mi-a facut personaju antipatic din prima secunda si senzatzia mi s-a intetzit dupa ce am realizat ca filmu e fantezia unei femei de a se intoarce la o viatza de hunter-gatherer in care ea asculta opera si face clatite in timp ce barbatu culege arpagic, vaneaza, si la sfarsit moare si-i lasa casa.

*procentajul e random si s-ar putea ca situatia sa fie chiar mai nasoala, caci singurele abateri de la regula care imi bine in minte sunt Kathryn Bigelow si, intr-o masura rezonabila, Jane Campion.

Aurora

Da, asta e filmu lu Cristi Puiu. Eu i-as fi schimbat titlul in Cum sa-tzi omori socrii for dummies. Si faceam o carte, nu un film. Eventual puneam filmu pe CD, si il lipeam la carte.

• Primul lucru care m-a deranjat e ca Cristi Puiu seamana leit cu Miron Cozma. Bine, pt unele scene din film asta e un lucru benefic, de efect, asa ca nu e chiar un defect.
• Al doilea lucru care m-a deranjat e ca am vazut putza lui Cristi Puiu. Bine, am auzit ca nu si-a gasit actoru potrivit pt rol si a decis sa isi asume si functia de actor principal, urmand modelul Clint Eastwood, Orson Welles, Sergiu Nicolaescu. Dar, sa ne-ntzelegem, nici unu dintre astia pomenitzi nu a profitat de ocazie sa ne-o arate, sa filmeze o scena de 5 minute la dus in care nu face altceva decat sa o spele si sa o caute la prostata. Unii speculeaza ca s-a dorit sa se arate ca eroul avea cancer si nu mai avea nimica de pierdut. Eu nu cred. Eu cred ca Cristi Puiu a vrut sa ne-o arate si de asta Kirilov a exclamat ca "asta e, domle, filmu pe care l-am asteptat de la Puiu toata viatza!".
• Al treilea lucru care m-a deranjat e ca filmu pare ca e Politzist, adjectiv al lui Porumboiu, din care scotzi scenele cu dialoguri. Adica tot filmu eroul trece strada, urca scari, coboara scari, intra-n casa, iese din casa, intra in masina, iese din masina, da tarcoale pe la garduri. Bine, nu chiar tot, la sfarsit e o scena ok cu dialoguri, la politzie (care si asta seamana cam tare, ca stil, cu finalul de la Politzist, adjectiv, mai ales ca are un actor luat fix de-acolo, pt un rol identic). Si mai sunt probabil vreo 15 minute adunate din tot filmu in care se vorbeste, dar cam de umplutura. Daca ziceam ca filmu lui Porumboiu e cam cu o juma de ora prea lung, din asta a lui Puiu putea lipsi lejer o ora jumate. Si tot mai ramanea inca o ora jumate nu prea densa!
• Al patrulea lucru care m-a deranjat e incercarea lui Puiu de a-si motiva filmul: Pai mai fraierilor, eu am vrut sa va demonstrez ca habarn-aveti cum se face de fapt o crima. Voi toata viatza v-atzi uitat la filme americane in care scotzi pistolu, pac-pac si mergi mai departe, eu va arat aici ca de fapt o crima se pregateste pe indelete, cale de 3 ore (sau zile, ma rog, desi filmu lasa impresia ca e in timp-real uneori). Pai isi inchipuie Puiu ca eu cand ma uit la un film cu impuscaturi ma intereseaza cum se face de fapt o crima? Impuscatura e cel mai adesea un plot device cu care scotzi un personaj din scena, sau ocazionezi niste violentza mai mult sau mai putzin necesara, ori filmu lui Puiu pare mai degraba un tutorial despre cum sa faci o crima. Ba ne mai si amenintza ca filmu putea avea 7 ore, nu 3. Ce-o mai fi bagat in orele alea? Scene in care eroul se strica la burta si merge des la baie din cauza emotziilor? Ca e clar ca avea emotzii.
  
• Ar mai fi si un al 5-lea aspect, dar asta hai sa zicem ca a fost o optiune estetica (de care insa se abuzeaza): o gramada de scene sunt filmate prin crapatura usii, abia vezi cate un picior, o spinare, noroc cu vocile ca la majoritatea personajelor nu li se vad fetzele (si chiar vroiam sa vad cum arata Valeria Seciu, cu care aveam postere din revista Cinema cand eram copil).
  

In concluzie, pastratzi filmul Aurora pentru cand vetzi dori sa va impushcatzi socrii (despre asta e si filmul, de fapt). Ma astept la un esec de box-office major, pana si Gus Van Sant, care face soiu asta de filme, stie sa nu se intinda mai mult de 70 de minute cu un plot de spetza asta. Am impresia ca filmul romanesc are impresia ca a nimerit o retzeta (realism congenital ii zicea cineva, cu inserturi de realism genital, as zice eu) cu care a reusit sa atraga atentzia internatzionala. Ma tem ca prin filmu asta retzeta s-a fasait ca o gonflabila sparta. Haidetzi odata cu zombie aia!

Tony Manero

Asta e un film chilian 100% mizerabilist* despre un pierde-vara de 50 de ani care spera sa faca un ban la un concurs televizat de imitatori ai lui Tony Manero (personajul jucat de John Travolta in Saturday Night Live, ala cu dansu pe podele luminoase, film-stindard al muzicii disco). Baiatu asta al nostru e vai de capu lui, sarac, impotent si stresat la culme de dictatura lui Pinochet din anii 70, si singurul lui escapism emotzional e sa mearga la filme cu Travolta si sa exerseze dansul respectiv. Ba chiar isi cumpara si niste podele de sticla, iar cand afla ca un amic de-al lui vrea sa participe la acelasi concurs (gen Ploaia de Stele), se kk pe costumu lui impecabil (la propriu) ca sa elimine competitzia. Asa pe ansamblu suna emotzionant, dar din pacate nu mai exista nimic in filmu asta in afara de ce-am povestit aici (si concursul in sine, care e cam fusharit). Personajele n-au nici un background, tensiunea politica si sociala din timpu dictaturii abia daca e sugerata, mizeria eroului e demonstrata prin incapacitatea de a avea o erectzie, dialoguri fara miez, filmare din aia epileptica cu camera de mana. Era loc de mult mai mult in filmu asta dar regizorul n-a stiut ce sa faca cu tema generoasa.

*termenul mizerabilist e folosit cu sensul pe care l-am definit mai demult: povesti despre proletari singuratici si marcatzi pe viatza de esecuri sentimentale si sexuale