Stirile de la ora 5

Old Devil Moon
de Christopher Fowler

Pedigree:
- Premiul British Fantasy, nominalizari Bram Stoker, Shirley Jackson (pt. culegere de autor)
- nominalizare British Fantasy (pt. povestirea Spider Kiss)

La un moment dat au fost discutzii ca romanul Rune al lui Fowler ar fi fost plagiat de japonezul Suzuki, la crearea francizei The Ring. Asta e ca si cu Harlan Ellison acuzandu-i de plagiat pe creatorii Star Trek. Ori cu Saramago plagiind Reaper Man a lui Terry Pratchett (recunosc, asta mi se datoreaza mie). Ori cu Avatar plagiind Pocahontas si World of Warcraft iar, mai nou, pare-se, pe Boris Strugatzki. Am scris si eu recent o povestire despre care un amic mi-a zis ca ii aduce aminte de filmul Signs. Jur ca nu m-am gandit nici o secunda la Signs cat am scris povestea dar, dupa ce am luat oarecare distantza, am realizat ca are multe chestii in comun. Am scris acu vreo 10 ani un fel de roman care a ramas mereu pe calculator, in "development hell". La catziva ani dupa ce l-am scris am dat de un roman similar, The Gospel According to Biff al lui Christopher Moore. Cu sigurantza Moore l-a scris dupa mine si cu sigurantza n-a avut acces la fisierele mele, si totusi cele 2 romane seamana izbitor la unele aspecte. Autorii mainstream se imita demult unii pe altzii, sub pretextul ca pe ei ii intereseaza stilul, nu ideea (desi si la stil se imita in draci). Insa daca si in literaturile de idei se intampla asta, cred ca ne ducem dracului.

Ma tem ca explicatzia e undeva in teoria memelor, aia care zice ca de fapt fiintzele care locuiesc Pamantul sunt ideile (memele) si noi suntem doar gazdele lor temporare. Ca ideea il poseda pe om, nu invers si, prin urmare, orice pretentzie de "proprietate intelectuala" e absurda, iar concepte ca "clisheu", "trend" etc capata cu totul alta incarcatura. Mi-am amintit si de 2 din cele mai misto povesti pe care le-am citit pe tema copyrightului, care vor ramane foarte actuale multa vreme: Melancholy Elephants (Spider Robinson) si How to be a Fictionaut (Ian Watson), poate le gasitzi pe net.

In fine, m-am luat cu vorba, articolul asta tre sa fie despre cu totul altceva. Christopher Fowler e un englezoi autor de proza lunga politzista si de proza scurta horror, zice-se. Are o serie de cartzi politziste din alea britanice, seci si funny (seria Bryant and May cu detectivi gay, 7 volume). Nu stiu daca o sa traiesc sa vorbesc vreodata despre ele, cineva ar trebui sa-si faca blog despre policieruri si sa acopere nisha asta pt ca e mare criza pe la noi iar eu n-am vreme (Amicii care au lansat recent www.suspans.ro ar fi datori moral sa faca asta, desi ii suspectez ca se vor dedica incercarii de a ne convinge ca Stephen King n-a scris niciodata horror).

Pe mine m-a interesat proza scurta a lui Fowler care e FOARTE MULTA (10 volume in 25 de ani) si e mai horror-oriented (dark, zice autorul) decat romanele.

Old Devil Moon e cel mai recent dintre volumele astea, si cel mai premiat.

• Prima jumatate a volumului arata de ce autorul prefera sa zica "dark" in loc de "horror" - e vorba cu precadere de "povestiri mainstream despre intamplari neplacute". Dupa cum indica si prefatza, principala sursa de inspiratzie pentru acest volum au fost shtirile de la televizor. Componenta horror e data de faptul ca unele din stirile alea probabil erau cele de la ora 5, dar si astea sunt minoritare. Cele mai multe povesti prezinta experientze angoasante ale unor personaje comune, realiste. Pe ici pe colo, experientzele astea trec granitza dintre angoasant spre traumatizant si in acele momente putem discuta, daca tzinem neaparat, de horror.
• A doua jumatate a volumului aduce si elemente fantastice si un pic horror umoristic, aducand astfel un pic de balans care mi-a prins bine caci, zau, era sa abandonez volumul pe la jumatate. Pana la urma, daca trag linia, mi-a placut Fowler dar ar fi fost mai bine sa-si fi amestecat putzin ordinea povestirilor caci, cum ziceam, pana am ajuns la povestile care mi-au placut cu adevarat am cam cascat. Banuiesc ca la amatorii de mainstream efectul e invers: volumul incepe bine si incet-incet o ia razna.

Din partea fantastica am remarcat cam asa:

• The Spider Kiss(finalista British Fantasy): Doi politzisti investigheaza o serie de crime in care agresorul, dupa ce isi omoara victimele, face kk in fatza usii acestora. Povestea e perfect echilibrata intre umor si horror fantastic;
• Heredity: Poveste de epoca foarte eleganta, cu o menajera gravida al carei copil este furat la nastere de stapanii aristocratzi si sterili. Menajera reuseste sa-si recupereze copilul dupa ce le spune aristocratzilor ca acesta e rodul iubirii dintre ea si fratele sau retardat (aici povestea nu mai e eleganta, dar contrastul functioneaza de minune);
• Take it all out, put it all back: Un flacau isi da seama ca norocul cu ghinionul sunt perfect echilibrate in cosmos, asa ca incepe sa-si provoace singur nenorociri/accidente observand ca acestea sunt urmate la scurt timp de binefaceri venite de nicaieri (lozuri, gagici, promovare la slujba etc.). Necazu e ca accidentele pe care si le provoaca devin tot mai extreme si riscante pe masura ce-l apuca lacomia;
• Old Friends: Un corporatist stresat incepe sa se intalneasca pe strada cu fantomele unor actori englezi celebri de dinainte de 1950;
  
• TurboSatan: Un pusti descopera un numar de telefon pe care poti trimite SMSuri direct spre Satana. Functioneaza insa doar pe Nokia;
• Forcibly Bewitched: Un tanar gelos face rost de la tzigani de o vraja de razbunare cu care invoca printr-un portal niste monstri care se hranesc cu organe genitale;
  
• Threads: Un cuplu de englezi sunt in vacantza prin Maroc (cred) si pe tip il doare o masea. Cum nu prea erau servicii sanitare pe-acolo, ajung ei la un dentist impostor care ii baga pacientului sub plomba niste oua de viermi care urca prin radacina maselei si se inmultzesc ducand la niste consecintze oribile;

De partea mainstream se remarca cateva "thrillere" (termenul cred ca e inaplicabil la proza scurta, caci n-apuca sa te prinda thrillul, iar unele-s atat de scurte incat pot fi considerate cel mult "momente", in sensul caragialesc):

• The Uninvited: Cea mai tare din volum, despre un actor din anii 60 care tot merge pe la chefuri cu vedete, unde se intalneste cu niste oameni ce se dovedesc a fi viitorii discipoli ai lui Charles Manson (inainte de faimoasele crime - de fapt povestea se termina cu nevasta lui Polanski venind gravida la unul din chefurile astea);
• All Packed: Un tip gay isi tot rascoleste garderoba, facandu-si bagajele ca sa mearga pe lumea cealalta (din cauza de SIDA);
  
• Cupped Hands: Un flacau de bani gata freaca menta intr-un oras desertic african si lasa gravida o viitoare mireasa locala, ceea ce-l pune in pericolul de a fi castrat de viitorul mire. Asa ca isi face el un plan sa evadeze din oras cu cisterna care aduce apa de baut dar planul iese cam de kko;
• Identity Crisis: un rau-facator englez refugiat prin Spania incape pe mana unor tzarani spanioli care il obliga sa faca sex cu un alt englez, tzinut prizonier intr-un hambar;
  
• Starless: Un prof universitar satul de viatza supravietzuieste unui atac terorist, dar profita de ocazie pentru a se da drept mort si a incepe o viatza noua;
  
• The Lady Downstairs: O poveste case-file cu Sherlock Holmes povestita din perspectiva menajerei lui Sherlock Holmes, care ii mai dadea acestuia hinturi cand nu se descurca;
• Invulnerable: Amintirile unei femei molestate in copilarie de un vanzator de benzi desenate;
• Red Torch: Povestea unui pushti molestat de vanzatoarea de popcorn de la cinematograful din sat;
• Let's have some fun! Despre un joc de paintball on-line cu "victime umane", in care tre sa impusti gagici in costume de baie.
  

La astea se mai adauga inca 6 (un sfert din volum) povesti pe care le-am uitat instant dupa ce le-am citit, printre ele numarandu-se si niste farse (ex: una in care autorul inventeaza sinopsisuri relativ funny la filme horror fictive cu actori celebri). Oricum, astea sunt mai degraba bancuri decat literatura. Luate laolalta, toata partea asta de balast alcatuieste cam un sfert din volum, ceea ce n-ar fi mult, dar nici povestile pe care le-am descris mai sus nu-s tocmai capodopere, o parte sunt doar funny si abia primele 4-5 din fiecare categorie) sunt solide. Toate povestile sunt scurte, in jur de 15 pagini, nu exista nuvele, ceea ce face lectura facila iar povestile mai slabe nu foarte deranjante.

Volumul se incheie cu un interviu interesant cu Fowler, din care am invatzat cateva trucuri legate de scrisul prozei scurte. M-a enervat totusi o chestie, ca la un moment autorul face pe academicianul si arunca cu kkt in Tarantino si in literatura pulp desi e clar ca lumina zilei ca intreaga lui cariera e cladita pe asta in ciuda faptului ca atunci cand face name-dropping de autori favoritzi ne da pe la nas cu Virginia Wolf, Tennessee Williams, Faulkner, Kafka. Bine, prin listele alea mai apar si Conan Doyle, Bradbury, Ballard, H.G.Wells, deci Fowler nu e complet ipocrit, dar oricum sa fii autor de pulp fiction si sa tzi se para Tarantino un kkt e cel putzin necuviincios, daca nu strigator la cer.

Cu ocazia volumului lui Fowler am realizat o chestie importanta: ca unii scriitori sunt facutzi pentru proza scurta. Si unii pentru aia lunga. Fowler n-are merite calofilice deosebite, dar proza lui scurta e mult mai bine construita decat povestirile unor autori stilatzi (Clarke, Herbert, ca sa nu ma bag in mainstream si sa isc vreo galceava). La astia din urma, proza scurta suna ca niste fragmente de roman pe care n-au stiut unde sa le bage, in timp ce la Fowler suna ca niste romane condensate. Pe de alta parte, nu stiu daca Fowler e in stare sa scrie romane - cele pe care le are in CV sunt majoritatea politziste, care cred ca e cel mai simplu de scris tip de roman: structura, tipologiile de personaje si multe alte chestii sunt prefabricate si respectate cu sfintzenie de la Poe incoace. Ca structura, policierul e mai simplu de implementat si decat romanceul tip Sandra Brown unde cred ca tre sa chinui o gramada sa reusesti sa pui atatea tampenii in gura personajelor si sa reusesti sa scrii sute de pagini in care nimeni nu face nimic.

- plusuri: proza scurta competent scrisa, umor negru (ocazional); avand in vedere formatul paperback de buzunar si scurtimea povestilor, e ideala pt lecturat in mijloace de transport, pe la cozi etc.;

- minusuri: nici horrorul, nici umorul nu sunt atat de pregnante cat lasa sa se inteleaga recenziile de pe net; uneori povestile sunt prea scurte si simpliste;

- recomandare: amatorilor de proza scurta realista cu momente dark alunecand ocazional in excentricitatzi horror (imi vine in minte JC Oates)