Kalifornia

Lost Angels
de David Schow

Pedigree:
- nominalizari World Fantasy, Bram Stoker (pt. nuvela Pamela's Get)

David Schow e un biker neamtz americanizat considerat parintele genului splatterpunk (ori cel putzin al etichetei "splatterpunk"). Splatterpunk e soiul ala de horror intensiv, bazat pe scene de sex si violentza gratuite, mutilari, violuri, matze explodate samd, din care s-au dezvoltat in anii 80 genurile extreme de muzica metal (Cannibal Corpse samd) iar mai recent genul de film de mare succes comercial torture movie (seriile Hostel, Saw, Final Destination samd).

In literatura splatterpunkul a explodat in anii 80 datorita popularitatzii romanului The Nightrunners a lui Joe Lansdale (recenzat aici) si a colectiei Books of Blood a lui Clive Barker. Un alt important promotor al genului este un anume John Skipp, care a muncit ca antologator, deci un fel de Michael Haulica al scarbosheniilor. Schow a fost coleg de generatzie cu pomenitzii dar a actionat mai bine de 10 ani in underground si prin reviste, debutand cu volum propriu abia in 1990, taman cu cartea de care discutam aici, Lost Angels. De fapt a debutat cu doua volume lansate cam deodata: Lost Angels contine nuvelele publicate de autor in anii 80, iar un al doilea volum, Seeing Red, contine povestirile sale din aceeasi perioada. Multa vreme disparute si inaccesibile, ambele volume au fost reeditate recent in paperback de Babbage Press si se mai pot gasi pe amazon (alaturi de un al 3-lea volum, Wild Hairs, cu eseurile si recenziile publicate de Schow pe vremea cand lucra in redactzia Fangoria).

Acuma splatterpunku asta probabil nu e cel mai comestibil soi de literatura, nici macar pentru mine, asa ca am ezitat mult sa ii dau o shansa lui Schow. Pe de o parte, un maestru adevarat poate sa faca si din kkt statuia lui Venus, asa ca sa nu ne pripim cu concluziile - cel putin pe Lansdale si Barker ii consider autori obligatoriu de citit intr-o viatza. Pe de alta parte, mare mi-a fost surpriza sa remarc ca in volumul Lost Angels nu e nimic care sa poata fi incadrat in splatterpunk, poate nici macar in horror. Nu stiu cat e de reprezentativ volumul pentru opera vasta a autorului (7 volume de proza scurta si foarte putzine romane), dar Lost Angels contzine doar proza fantastica destul de cuminte, in care tema centrala sunt iubirile pierdute din pricina interventziei supranaturale a unor fortze care batjocoresc nazuintza spre iubire a omului (mai exact a autorului care isi cam varsa naduful esecurilor sentimentale, aviz amatorilor). Suna chiar un pic telenovelistic, iar personajele-s cam antipatice. Asta e chestia care nu mi-a placut in proza lui Schow. Sa detaliez:

Autorul traieste si munceste de aproape 20 de ani la Hollywood, unde a scris o gramada de scenarii relativ celebre, la filme precum The Crow, niste episoade Masters of Horror, 2 filme din seria Texas Chainsaw Massacre, 2 filme din seria Critters si altele pe care le-am uitat. Invartindu-se in mediile alea, Schow a avut sansa sa-i aiba drept mentori pe Richard Matheson si Robert Bloch (pentru ultimul a si editat o culegere postuma si retrospectiva impresionanta, in 3 volume - The Lost Bloch).

Pe de alta parte, traitul la Hollywood (si in Los Angeles) e cam ca traitul in Bucuresti. Ajungi sa cunosti doar un soi de oameni, insetatzi de putere, calcatori pe cadavre, care traiesc in viteza si vorbesc mai repede decat gandesc, obsedatzi de cariera, sex, distractzie contracronometru si pretzurile la apartamente. Ei bine, toate personajele lui Schow sunt de soiul asta, cam prea asemanatoare intre ele - in general regizori, scenaristi sau starlete ratate ori pur si simplu corporatisti generici care au treaba prin LA si vorbesc cu referintze greu de identificat cuiva care nu sta prin California macar. Scriitura lui Schow e scriitura de urbanist, din aia care daca ar fi scrisa de un bucurestean ar contzine pe fiecare pagina "Hai, pa!" si "Da mă leşi?" Poate ma pripesc si e de vina doar faptul ca volumul Lost Angels e strans legat (si titlul o indica) de Los Angeles (si de cariera de scenarist a autorului). Viitorul o sa ma lamureasca, dupa ce citesc si volumul pereche - Seeing Red. In fine, asta e cauza pt care n-am reusit sa ma atasez sentimental de nici unul din personajele lui Schow si nici sa le resimt macinarea interna si oarecum superficiala/repetitiva.

Cuprinsul e alcatuit din 5 nuvele/nuvelete, de lungimi variind intre 25-60 pagini:

• Pamela's Get: Probabil cea mai celebra nuvela a lui Schow, nominalizata Bram Stoker si World Fantasy. Asta e singura cu care am rezonat un pic emotzional: o tipa schizofrenica are niste prieteni imaginari; tipa moare si prietenii imaginari tre sa faca niste compromisuri ca sa nu dispara in nefiintza;
• Brass: Un tip mosteneste de la taica-su un pat si o oglinda in care se reflecta imaginile unor orgii sinistre desfasurate in patul respectiv. Ramane de stabilit daca evenimentele din oglinda s-au intamplat sau urmeaza sa se intample.
  
• Calendar Girl: Un fel de Tineretze fara batranetze si viatza fara de moarte doar ca personajul principal e o actritza porno care nu vrea sa-si piarda valoarea;
• The Falling Man: Un regizor divortzat capata din nou pofta de viatza dupa ce se cupleaza cu o gagica tanara care-i umple viatza de sens (si de sex). Cand toate pareau super, isi surprinde gagica facand sex cu un golem in propriul apartament;
• Monster Movies: Un tip si o tipa la un chef deapana amintiri despre copilarie si pasiunea pentru filmele horror ale anilor 50. Nimic fantastic in asta, asa ca povestea e fantasy in sensul ca e fantezia oricarui amator de horror care isi viseaza o gagica cu care sa aiba ce discuta.
  

Lost Angels ofera o latura surprinzatoare a autorului, fara nici o legatura cu notorietatea horror care ii este asociata. Nuvelele au structura similara, personaje cvasiidentice si chiar niste scene comune cum ar fi cea in care un tip si o tipa se simt in plus la o petrecere si se agatza reciproc. Cei doi stau la taclale, sfarsesc prin a-si face apropouri sexuale, ceea ce ii impinge spre intimitatzi si in final spre niste consecintze sentimentale dezastruoase, pricinuite de regula de factori supranaturali. Se poate argumenta ca asta confera volumului un caracter tematic, dar pe mine repetitivitatea "retzetei" m-a cam obosit. E ca si cum o aceeasi pereche de actori exerseaza o aceeasi scena, in acelasi cadru, schimband pe ici pe colo replicile si improvizand cu cate o poanta, in cautarea interpretarii ideale.

P.S. O parte din povestile astea (si din volumul pereche, Seeing Red) au fost ecranizate in serialul The Hunger, de acu 10 ani, un serial care a implicat o gramada de nume mari (Ridley Scott, Tony Scott, David Bowie, scriitori ca Harlan Ellison, Poppy Brite, Graham Masterton) si care la data respectiva isi propunea (si nu reusea, din cauza cenzurii) sa devina ceea ce abia serialul Masters of Horror avea sa reuseasca, catziva ani mai tarziu.

- plusuri: scriitura inteligenta, plina de referintze

- minusuri: lipsa diversitatii tematice (scene repetitive, personaje similare, slang urban optzecist dificil de urmarit)

- recomandare: in nici un caz amatorilor de horror, mai degraba amatorilor de fantastic urban, dar nu din soiul flamboiant (Gaiman), ci din soiul arid cu replici shmekere (gen Ciuc Palahniuc)